Timiditatea, o stare emotivă perfect vindecabilă

* Nu întotdeauna formula “sunt timid, dar mă tratez” dă cele mai bune rezultate, depăşirea unei stări ce poate degenera în fobie socială fiind mai facilă cu sprijinul specialiştilor *

Nu e deloc greu să recunoşti «un timid», pentru că e vorba de persoane care se sperie cu uşurinţă, sunt greu de abordat din cauza sfielii, prudenţei sau neîncrederii, temători în a se angaja într-o acţiune, prudenţi, şovăielnici, potrivnici acceptării vreunui principiu sau abordării vreunui subiect, rezervaţi din prea multă prudenţă, precauţi când vorbesc, sfioşi în a se afirma, extrem de ruşinoşi.

Timiditatea se referă, în principal, la relaţia cu alte persoane şi ea apare ca urmare a neliniştii resimţită cu privire la părerea celorlalţi semeni despre ei.

Într-o enumerare succintă, Laura Jijie, medic specialist în psihiatrie pediatrică, spune că timiditatea presupune :

- un sentiment de inferioritate în anumite privinţe, deci o stimă de sine redusă. Din aceste raţiuni, de cele mai multe ori persoana timidă îşi subestimează capacităţile şi reuşitele, se autodepreciază şi nu are încredere în propriile forţe;

- hipersensibilitate la critică, teamă de ridicol;

- teamă de eşec.

Din astfel de motivaţii, persoana timidă evită să intre în relaţii cu ceilalţi, în special cu persoanele străine, se ţine la distanţă de situaţiile în care i se pare că s-ar putea simţi stingheră, nu are iniţiativă, preferă să stea în umbră, ajungând, nu o dată, până la fobie socială.

Părinţii remarcă timiditatea celor mici doar când au probleme la şcoală

Pot exista diferite grade de timiditate care se reflectă în comportamentul copiilor. Există copii întotdeauna calmi, care nu deranjează pe nimeni, ascultători, care sunt calificaţi ca fiind ,,prea cuminţi”, dar care păstrează contactul cu ceilalţi copii, se joacă cu plăcere. Apoi pot fi copii întotdeauna izolaţi care, deşi doresc să se apropie de ceilalţi copii sau adulţi refuză activităţile de grup, stau mai mult în casă. Uneori atitudinea lor este contrastantă în cadrul protejat (familie), unde pot să fie autoritari şi dominatori.

În opinia Laurei Jijie, timiditatea la copiii şcolari devine o problemă şi alarmează părinţii când rezultatele şcolare sunt nesatisfăcătoare, în ciuda străduinţelor acestora. Copii au dificultăţi în special la întrebările în special, sunt incapabili să se concentreze şi să reproducă cele învăţate, au senzaţia de ,,vid” în cap.

Experienţele reuşite îi ajută pe adolescenţi să scape de timiditate

În ceea ce priveşte evoluţia la adolescenţă şi la vârsta adultă, studiile tind să arate continuitatea problematicii, precum şi asocierea unor manifestări anxioase sau depresive.

La adolescenţi timiditatea devine cu atât mai pregnantă cu cât ei trec printr-o fază de formare a propriului caracter, mulţi băieţi şi fete sunt nesiguri de valoarea lor, sunt ,,complexaţi”, roşesc uşor, se tem să nu pară ridicoli mai ales în ochii sexului opus. Refuză să facă parte dintr-un grup, să participe la activităţile care implică relaţionare, exteriorizare, comunicare.

„Faza de îndoială poate fi tranzitorie, pentru că experienţele reuşite, sentimentul de a fi acceptat şi recunoscut de ceilalţi le va spori încrederea în ei, iar adolescenţii timizi pot deveni adulţi încrezători”, subliniază medicul specialist botoşănean.

Şedinţele de consiliere, o soluţie

Uneori adolescenţii ajung la psihiatru după ce sunt investigate de căte pediatri diferite acuze somatice (cefalee, dureri precordiale, manifestări gastrice, stări lipotimice etc), iar evaluarea  psihiatrică relevă prezenţa unei simptomatologii de tip fobic-anxios.

În funcţie de intensitatea simptomelor şi gradul de afectare a activităţilor şcolare, familiale, sociale, tratamentul poate fi farmacologic şi nonfarmacologic (consiliere psihologică, terapie de grup).

În cazul timidităţii sunt suficiente şedinţele de consiliere individuală sau de grup, prin care se stabilesc obiective de dificultate progresivă şi prin care se urmăreşte dezvoltarea abilităţilor sociale, asertivitatea şi încrederea în sine. Laura Jijie consideră că deseori e necesară şi consilierea familiei, abordarea relaţiei părinţi - copii, pentru că modelele parentale, modelele educaţionale (părinţi autoritari, rigizi sau prea posesivi, ,,cicălitori”) contribuie la erodarea încrederii în sine a copilului care niciodată nu se ridică la aşteptările părinţilor, pentru că este tot timpul criticat şi depreciat.

Părinţii copiilor timizi trebuie să ştie că:

- încrederea şi respectul de sine trebuie să fie elemente centrale în cadrul obiectivelor educaţionale, încă de la vârstele mici, pentru că în afară de nevoile de bază, copilul mai are nevoi de cunoaştere, afecţiune;

- fiecare copil în parte are nevoile sale specifice, care se reactualizează periodic, el fiind o individualitate distinctă, cu cerinţe individuale;

- stimularea independenţei individuale de acţiune şi relaţională e necesară pentru a oferi copilului o reală adaptare individuală şi socială;

- e indicată încurajarea chiar a unui progres mic sau a încercărilor şi mai puţin utilizarea pedepsei;

- dezvoltarea unei relaţii empatice părinte-copil e benefică.

Afazia, o maladie parţial recuperabilă

* Afazia este o alterare dobândită a limbajului, ca urmare a unei leziuni organice cerebrale. E un deficit întotdeauna dureros resimţit, care alterează comunicarea, posibilitatea unui individ de a se face înţeles de semenii săi sau de a-i înţelege.

Numărul cazurilor creşte de la un an la altul

Ceea ce trăieşte zi de zi o persoană cu afazie poate fi comparat cu frustrarea resimţită într-o ţară a cărei limbă nu o cunoaştem, motiv pentru care capacităţile noastre de comunicare cu localnicii sunt limitate. Afazia este o maladie frecventă. Specialiştii apreciază la mai mult de 300.000 numărul de noi afazici pe an în SUA. Cauzele sunt multiple, dominate de accidente vasculare cerebrale şi traumatisme craniene (o vătămare cauzată de exemplu de un accident rutier).

Gravitatea bolii diferă de la caz la caz

Cristina Todiraş, psihopedagog, subliniază faptul că severitatea afaziei depinde de localizarea şi gravitatea leziunii cerebrale, de competenţa lingvistică anterioară, de personalitatea fiecăruia. Astfel, unii pot înţelege bine limbajul, dar au probleme de articulare (pronunţie), în a găsi cuvintele potrivite sau în a construi propoziţii. Alţii, dimpotrivă, vorbesc mult dar ceea ce spun nu este înţeles sau e greu de înţeles de către partenerul de discuţie. Cei din urmă au mari probleme în înţelegerea limbajului. „De menţionat că afazicul păstrează sentimentul că e stăpân pe gândirea sa. În general nu se plâng de o diminuare a eficienţei lor intelectuale”, susţine Cristina Todiraş.

Afazia induce nesiguranţă

În urma unui accident vascular, sunt afectate aspecte care pot determina izolarea socială a persoanei: afazicul are dificultăţi în a purta o conversaţie, în a-şi spune numele sau numele membrilor familiei, în a telefona, a urmări şi a înţelege programele TV / radio, în a completa un formular, a face un calcul elementar, în a-şi aminti numere, în a spune sau înţelege glume etc. „Afazicii cred că viaţa lor s-a schimbat mult, se simt nesiguri şi îşi fac griji pentru viitor. Lucruri care erau uşoare înainte, acum necesită mult timp şi efort. Ajutorul şi sprijinul din partea celor din jur este foarte important”, e de părere psihopedagogul botoşănean.

Rareori lipsesc complicaţiile

Pe lângă afazie pot să apară şi complicaţii de tipul hemiparezelor (diminuarea forţei, vitezei şi amplitudinii mişcărilor voluntare într-una din jumătăţile corpului, la afazici de obicei pe partea dreaptă), necunoaşterea executării anumitor acţiuni simple (de exemplu îmbrăcatul, mâncatul, băutul nu mai sunt executate conştient), probleme de memorie. Inclusiv controlul exprimării emoţiilor devine mai dificil. Complicaţiile afaziei sunt complet diferite pentru fiecare persoană şi apariţia lor nu e o regulă absolută.

Sprijinul logopezilor, esenţial

Există aproape întotdeauna o anumită recuperare spontană a vorbirii când afazia se manifestă. În principiu, oricine suferă de afazie este eligibil pentru terapie de vorbire, iar ajutorul este oferit de logopezi. Durata terapiei este legată de maniera în care decurge recuperarea în urma afecţiunilor suferite. Din nefericire, recuperarea vorbirii este rareori completă, însă cu multe exerciţii, efort şi perseverenţă se pot obţine o serie de îmbunătăţiri.

„Ghid” de conversaţie cu afazicii

„În momentul în care vă adresaţi unei persoane care suferă de afazie este bine să menţineţi contactul vizual, să vă rezervaţi timp şi să aveţi multă răbdare. Este de preferat să folosiţi propoziţii scurte, accentuând cele mai importante cuvinte dintr-o propoziţie sau să scrieţi cele mai importante cuvinte. Puteţi, de asemenea, arăta, gesticula sau desena”, detaliază Cristina Todiraş. Afazicii pot fi ajutaţi să folosească o aşa-zisă carte de comunicare, cu imagini sau cuvinte importante pentru persoana în cauză, putându-se astfel purta o conversaţie despre evenimentele sau sentimentele trăite.

Ştiţi să îmbătrâniţi sănătos?

* Fără îndoială, îmbătrânirea este un proces inevitabil, dar chiar şi la o vârstă înaintată putem face mult pentru sănătatea noastră. Deviza healthy aging, adică "a îmbătrâni sănătos", se referă la un proces care începe de la vârsta de sugar şi durează până la moarte.
Specialiştii susţin că încetinirea îmbătrânirii se sprijină pe patru piloni
1. Crearea de condiţii optime de dezvoltare în copilărie. Este totalmente greşit ca din prea multă dragoste, părinţii şi bunicii să-şi obişnuiască copiii cu alimente nesănătoase, în special dulciuri. Fumatul şi consumul băuturilor alcoolice în prezenţa copiilor este o adevărată crimă.
2. Prevenirea bolilor şi împiedicarea apariţiei fenomenelor de uzură. Alimentaţia sănătoasă reduce frecvenţa bolilor la batrâneţe, iar reducerea numărului de calorii ingerate prelungeşte viaţa.
3. Tratarea corectă a bolilor şi remiterea tulburărilor organice şi psihice survenite după evenimente neplăcute în viaţă. (de exemplu pensionarea, pierderea partenerului de viaţă)
4. Dezvoltarea capacităţii de a rezolva şi de a depăşi crizele în viaţă, precum şi crearea unei dispoziţii de a accepta unele situaţii inevitabile.

Miturile bătrâneţii

Nu întodeauna aparenţele indică şi vârsta semenilor noştri. Gheorghe Apetroaie,  medic principal la Secţia de urgenţe a Spitalului “Mavromati”, consideră că ridurile sau părul alb sunt mai degrabă mituri decât semne obligatorii ale instalării senectuţii. Nu o dată, întâlnim tineri cu fire de păr alb, apărute în urma unui şoc emoţional. În ce priveşte ridurile, ele “apar pentru prima dată la 22 – 23 de ani. Pierderea elasticităţii pielii nu e obligatoriu echivalentă cu bătrâneţea, ci mai degrabă cu excesele. Pe primul loc e expunerea la soare. De aceea, frumoasele de pe Mediterana îmbătrânesc frumos şi repede” completează medicul botoşănean. O soluţie, în aceeaşi opinie, ar fi cremele de protecţie a pielii contra razelor ultraviolete. Şi alte cosmetice sunt indicate, în special cele ce aduc PH-ul pielii la un anumit nivel, sau cremele ce ajută să nu se degradeze o zonă cutanată - pentru a evita procesele degenerative, ce duc în final la cancer cutanat.   

La oraş se îmbătrâneşte altfel decât la ţară

Gheorghe Apetroaie, atrage atenţia asupra influenţei mediului în care trăim asupra vitezei cu care îmbătrânim. “Viaţa în oraş înseamnă, ades, creşterea capacităţii intelectuale, a vitezei de reacţie şi a adaptării la mediu, dar, în acelaşi timp, duce la dereglarea ritmului natural veghe – somn, din cauza suprasolicitării profesionale. Toate însemnând, implicit, şi o îmbătrânire mai rapidă”.

În altă ordine de idei, mulţi fac cu greu faţă schimbărilor foarte rapide din oraş. În zona citadină îţi pot apărea rapid fire de păr alb pentru că locurile de muncă sunt departe şi nu sunt sigure. În plus, se lucrează în două – trei schimburi, iar programul de lucru depăşeşte frecvent opt ore. Cu totul alta e situaţia la ţară. “În mediul rural în genere şi la munte în special se dezvoltă masa musculară, capacitatea pulmonară şi tubul digestiv. Oamenii au o activitate ordonată şi mai simplă, programul lor respectă ritmul veghe – somn, ceea ce induce încetinirea îmbătrânirii”, subliniază Apetroaie.  

Sfaturi pentru a îmbătrâni cât mai târziu 
Indiferent de vârstă, nu ezitaţi să vă schimbaţi stilul de viaţă:

- o vorbă spune că "ceea ce mâncăm astăzi va vorbi şi va umbla mâine", aşa că trebuie să evitaţi dulciurile şi grăsimile, inclusiv uleiurile uzuale, care favorizează apariţia şi agravarea bolilor degenerative;
- o dată cu vârsta, senzaţia de sete scade, aşa că nu neglijaţi să beţi şase până la opt pahare de apă zilnic, de preferat în prima parte a zilei;
- includeţi în alimentaţia dumneavoastră câte o zi în care mâncaţi numai legume sau fructe;
- un antrenament fizic este benefic şi pentru cele mai înaintate vârste. Urcatul scărilor este o modalitate de multe ori neglijată;
- pentru ameliorarea coordonării, medicii recomandă să trageţi ciorapii sau pantalonii stând numai într-un picior. Dacă la început vă temeţi de pierderea echilibrului, sprijiniţi-vă de un dulap sau un fotoliu. Acest exerciţiu previne tulburările de echilibru şi de coordonare.

Rezumând, Gheorghe Apetroaie e convins să putem să amânăm cât mai mult instalarea vârstei a treia păstrând ritmul veghe – somn, optând pentru o alimentaţie raţională şi stabilindu-ne obiective simple în viaţă: stabilitate economică, profesională şi sentimentală. 

Aveţi profilul unui centenar?
Dacă unul dintre bunici este aproape sau a ajuns la vârsta de 100 de ani, şansele ca să ajungeţi la aceeaşi vârstă sunt foarte mari.
Iată profilul unui centenar conform cărţii "Living to 100", scrisă de Thomas T. Perls şi Margery Hutter Silver:

- niciunul nu fumează. Numai 5% sunt vechi fumători, care au încetat să fumeze la scurt timp după ce s-au apucat. Marea majoritate nu consumă alcool şi niciunul nu a abuzat de alcool;

-  99% au o greutate normală;

-  99% nu sunt diabetici;

-  99% nu au avut cancer sau infarct;

-  îmbătrânirea nu i-a afectat fizic foarte tare. Nu îşi arată vârsta;

-  sunt activi fizic şi cei mai mulţi locuiesc la etajul 2 sau 3. Au o musculatură sănătoasă;

-  sunt activi psihic. Continuă să înveţe lucruri noi şi efectuează ocupaţii de coordonare (scris, pictat, muzică);

- au o viaţă socială foarte activă;

- cei mai mulţi sunt credincioşi şi nu se tem de moarte;

- sunt luptători, nu se lasă doborâţi de depresie sau anxietate;

-  nu sunt afectaţi de stress şi sunt comunicativi.

Tratamente naturiste, dietă şi odihnă pentru alungarea virozelor

* Vremea extrem de schimbătoare favorizează apariţia afecţiunilor aparatului respirator, ce pot fi combătute, ades, cu remedii naturale *

De multe ori, tratamentele seamănă cu "medicina băbească", asta neîmpiedicându-le să aibă un efect de vindecare puternic, în cazul virozelor gripale. Când vremea nefavorabilă vă dă sănătatea peste cap, puteţi încerca:
* Cataplasme cu hrean: două rădăcini de hrean de mărime medie se spală şi apoi se dau prin răzătoare. Hreanul ras se împachetează în tifon subţire. Cataplasma astfel obţinută se pune pe zona pieptului şi se ţine până când senzaţia de arsură devine prea puternică, moment în care se îndepărtează (altfel se pot produce leziuni serioase la nivelul pielii). Rezultate foarte bune se obţin şi în tratamentul pneumoniei, inspirând vaporii degajaţi de hreanul proaspăt ras, care au efecte antibiotice directe, ajută la desfundarea rapidă a nasului, la decongestionarea sinusurilor, la eliminarea secreţiilor suplimentare de pe căile respiratorii, calmează tusea;
* Inhalaţia cu uleiuri volatile - într-un vas cu apă fierbinte se pun 1-2 picături de ulei volatil de cimbru şi 1-2 picături de ulei de mentă. Se acoperă capul şi vasul cu un prosop, se apropie nările de vas şi se inspiră vaporii degajaţi, vreme de câteva minute. Apoi, pacientul se va relaxa la orizontală, bine învelit şi ferit de contactul cu curenţii de aer sau cu frigul. Aceasta procedură desfundă căile respiratorii, decongestionează sinusurile, reduce durerile de cap şi accelerează procesele de vindecare. Este contraindicată în cazul pneumoniilor.

Ridichile negre, perfecte pentru tratarea virozelor

Vă scapă de febră şi au rol dezinfectant. Sucul unei ridichi negre, în care aţi adăugat puţină sare, este remediul naturist care vă ajută să treceţi de perioadele friguroase fără prea mari bătăi de cap, informeaza organicfacts.net.
Mai mult, afecţiunile respiratorii, nasul înfundat ori gâtul iritat sunt îndepărtate rapid cu o cură de ridichi proaspete. Sunt bogate în vitamine şi protejează aparatul respirator de infecţiile nedorite. Tot ridichile stimulează apetitul, scăzut în cazul răcelilor. Au şi efect analgezic şi vă scapa de migrenele puternice. Cura cu ridichi are rol de detoxifiere, iar în sezonul rece, atunci când în alimentaţie cărnurile sunt frecvente, va fi nelipsită de la fiecare masă.
Nu uitaţi de hidratare
În timpul virozelor gripale, este esenţială. Pe de o parte stimulează procesele de eliminare a toxinelor din organism, eliminare necesara în procesul vindecării, iar pe de altă parte, compensează pierderile de lichide prin transpiraţia produsă de febră. În timpul virozelor gripale, cea mai eficientă este hidratarea cu sucuri proaspăt stoarse, de fructe sau legume, şi cu ceaiuri calde. Foarte bune sunt:
* Sucul de portocale - se bea 3 zile la rând câte o jumătate de litru - un litru de suc proaspăt stors de portocale, în reprize. Remediul este şi mai eficient dacă se pune în el şi coaja rasă de la 1-2 lămâi. Sucul de portocale are efecte antiinfecţioase, stimulează imunitatea prin concetraţia mare de vitamina C. De asemenea, ameliorează anumite simptome ale gripei cum ar fi durerile de cap, durerile musculare, senzaţia de vertij, astenia;
* Ceaiul fierbinte de măghiran şi de soc - într-o cană de apă clocotită se pune câte o linguriţă de părţi aeriene de măghiran şi de flori de soc. Se lasă să se infuzeze vreme de 10-15 minute, apoi se strecoară şi se bea cât mai fierbinte posibil. Este un remediu, scrie Formula As, care nu doar hidratează, ci şi încălzeşte puternic organismul (la temperaturi ridicate multe celule ale sistemului imunitar sunt activate), având şi efecte antivirale directe.
Alimente - medicament
Este important, când începeţi să resimţiţi agresiunea timpului rece, să nu consumaţi multe grăsimi (mai ales din carne, margarină, prăjeli), proteine (mai ales din carne), şi nici alimente bogate în calorii, în general. În plus, trebuie eliminat complet alcoolul şi fumatul şi evitate cafeaua şi produsele cu cofeină. În replică, e bine să nu vă lipsească din bucătărie:
* Usturoiul - ce are efecte antivirale puternice, protejează organismul de supra-infecţiile bacteriene, fiind eficient deopotrivă pentru prevenirea şi pentru combaterea gripei. Se consumă minimum trei căţei de usturoi pe zi, în cure de câte 10 zile;
* Ceapa - este foarte eficientă pentru decongestionarea căilor respiratorii de secreţiile în exces (are efect expectorant), pentru calmare tusei şi pentru scăderea tensiunii arteriale în timpul puseelor de febră. Se consumă ca atare sau sub formă de suc de ceapă, amestecat cu miere în proporţia de 1:2;
* Ghimbirul - se consumă atât proaspăt, tăiat mărunt şi amestecat cu miere, cât şi uscat, sub formă de pulbere, care se adaugă în supe sau în ceaiuri. Cercetătorii au descoperit de curând în ghimbir nişte principii active care atacă şi distrug practic toate tulpinile de viruşi care produc gripa;
* Ardeiul iute - este eficient mai ales contra infecţiilor gripale instalate la nivelul gâtului. Se consumă ca atare ori adăugat în supe şi ciorbe drept condiment;
* Măceşele - se foloseşte pulberea de fructe, fără sâmburi, din care se pun la macerat câte 3-6 linguriţe într-o cană de apă. Amestecul se lasă să macereze vreme de opt ore, după care se administrează pe stomacul gol, înghiţindu-se, eventual cu miere, atât partea lichidă, cât şi pulpa de fructe umezită cu apa rămasă.

Recomandat mai e şi consumul supelor şi al ciorbelor de legume, al piureurilor, precum şi al fulgilor de cereale amestecaţi cu suc de fructe sau cu lapte de soia (o băutură obţinută din boabe de soia, bogată în proteine vegetale şi uşor digerabilă).
Odihna, imperios necesară
E foarte important să ne protejăm organismul, ferindu-l de factori nocivi cum ar fi frigul şi curenţii reci de aer, fumul de ţigară, aglomeraţia, stresul psihic. S-a remarcat că 1-3 zile de repaus în casă, nu neapărat la pat (deoarece poate cu uşurinţă induce o stare astenică nedorită), au efecte miraculoase de regenerare a organismului. Recuperarea în cazul virozelor gripale se face în mare măsură prin somn, care este adesea indus chiar de boala în sine. În perioadele în care nu putem dormi, sunt recomandate activităţile uşoare, care nu ne obosesc, cum ar fi pregătirea remediilor din plante şi a hranei, lectura foarte uşoară şi nu de lungă durată, audierea de muzică sau gimnastică statică, de tip yoga.
Dincolo de odihna fizică, este necesar să ne menţinem o stare psihică de tonus şi de optimism. Poate ajuta foarte mult autosugestia pozitivă, o formulă de genul: "Mă simt din ce în ce mai bine!", rostită interior cu convingere, având efecte de-a dreptul miraculoase.

Aerisiţi-vă locuinţa
Curajoşii voluntari ai unui studiu englezesc au inhalat de bună voie o doză generoasă de rhinovirus. Unii s-au înfofolit apoi, iar alţii au stat afară, cu picioarele într-un vas cu apă rece ca gheaţa. Rata de infectare, scrie ele.ro, a fost aproximativ aceeaşi la ambele grupuri. Răcelile sunt mai frecvente iarna pentru că stăm în încăperi închise şi respirăm aer contaminat. Cercetările arată că sistemele de încălzire fără conducte de evacuare spre exterior şi mucegaiul care se dezvoltă în camerele neventilate pot agrava problemele respiratorii.
Soluţii:

- Aerisiţi de două ori pe zi casa. Curenţii de aer proaspăt vor duce departe microbii;

- Scădeţi temperatura din casă. Aerul supraîncălzit usucă mucoasa nazală, oculară şi bucală, care constituie prima noastră apărare contra virusurilor;

- Luptaţi cu mucegaiul.

Sindromul oboselii cronice, o boală a timpurilor moderne

* Trăim vremuri în care mai toţi punem accentul pe verbul „a avea”, context în care nu mai acordăm atenţie propriilor persoane şi ne simţim, cât e ziua de lungă, obosiţi peste măsură *

Problema e că nu ştim că e vorba, de fapt, de o stare maladivă, care poate avea consecinţe extrem de grave asupra propriului organism. Gheorghe Apetroaie, medic principal la Secţia de urgenţe a Spitalului Judeţean „Mavromati”, e la curent cu primii paşi în analizarea unor simptome ce au ajuns să fie diagnosticate abia peste ani.  

„După ce americanii au terminat cu studiile legate de Sindromul Imunodeficienţei Autodobândite, au început să acorde atenţie unui alt sindrom: oboseala. La finele anilor ’80, începutul anilor ’90, au descoperit că un virus, supranumit „Epstein Barr”, provoacă oboseală. Ulterior, au descoperit că la copiii ce prezentau o anume formulă leucocitară, apărea oboseala şi în absenţa virusului. Atunci au alcătuit loturi compacte din copii şi tineri şi au tras concluzia că numărul mare de ore în faţa televizorului şi a calculatorului duce la apariţia Sindromului de imunodeficienţă câştigată, ce mai târziu a fost supranumit Sindromul oboselii cronice (SOC). E generat de o stare de dezorganizare, la care se poate adăuga o încărcătură electromagnetică, generată de telefonia mobilă”, detaliază Gheorghe Apetroaie. 

Simptome numeroase

Afecţiunea este definită ca o oboseală inexplicabilă care durează de cel puţin şase luni, nu dispare odată cu odihna şi interferă cu activităţile zilnice. Pentru un diagnostic formal al SOC, oboseala trebuie să fie acompaniată de cel puţin patru din cele opt simptome adiţionale, care includ oboseala extremă după exercitarea de efort, dificultăţi în a memora şi a se concentra, somn care nu îţi reîmprospătează energia, dureri de cap, dureri musculare, dureri ale articulaţiilor, gât uscat şi noduli limfatici sensibili. “În ciuda existenţei în număr foarte mare în cadrul publicului a SOC, mecanismele intime ale acestuia rămân necunoscute, iar prevenţia efectivă este încă departe,” scriu autorii unui articol apărut în “Archives of General Psychiatry”.

Traumele din copilărie, posibilă cauză a SOC
Evenimentele traumatice din copilărie şi stresul sau instabilitatea emoţională în orice perioadă din viaţă pot fi asociate cu dezvoltarea sindromului oboselii cronice (SOC), potrivit aceloraşi specialişti americani. Descoperirile sugerează că SOC şi alte boli similare pot apărea din incapacitatea creierului de a face faţă la experienţe deosebite, care generează provocări. În Statele Unite, SOC afectează între 400.000 şi 900.000 de adulţi.

Christine Heim, de la Centers for Disease Control and Prevention din cadrul Emory University, Atlanta, şi colegii săi au comparat 43 de indivizi cu SOC cu 60 de oameni fără această afecţiune. Cu toţii, au răspuns unui chestionar care relevă cinci tipuri de traume din copilărie: emoţionale, abuzul fizic şi psihic, precum şi neglijenţa emoţională şi fizică. Persoanele cu SOC au avut un scor total al traumelor mai mare decât cei fără SOC. Expunerea la traume a crescut incidenţa SOC de trei până la opt ori, dependent de tip.  Neglijenţa emoţională şi abuzul sexual în copilărie au fost traumele cele mai asociate cu SOC.

În România, SOC nu apare în ghidul de practică medicală

Gheorghe Apetroaie e destul de sceptic în privinţa studiilor recente ale americanilor, considerând că „e normal ca un adult traumatizat în copilărie să aibă manifestări mai vizibile”.  În aceiaşi opinie, „deocamdată, Sindromul oboselii cronice e ca un capitol de carte. Nu poţi pune un asemenea diagnostic în România, pentru că nu e trecut în nomenclatorul de boli. Medicii de familie ar putea vorbi de un asemenea sindrom, dar numai după analize amănunţite, în urma cărora să excludă zeci de alte posibilităţi şi să rămână doar SOC. Tratamentul nu e atât medicamentos, ci mai degrabă a regimului de viaţă şi individual, funcţie de particularităţile fiecărui caz. La americani, există în ghidul de practică medicală. Până una – alta, e clar că vorbim despre un sindrom ce a fost studiat pe toate faţetele. S-au făcut mii de studii, cu mii de variabile”, subliniază Gheorghe Apetroaie. 

Uneori, consecinţele pot fi dramatice

Acelaşi medic punctează gravitatea unei boli care deocamdată e trecută cu vederea în România. “Chiar dacă nu figurează în nomenclator, e un sindrom care există şi uneori poate ucide”, completează medicul botoşănean, cazul deja clasic fiind cel al Ralucăi Stroescu, manager de audit la o multinaţională, care a murit în primăvara anului trecut din cauza extenuării excesive de la locul de muncă.