De la 1 mai a.c., remediile pe bază de
plante au fost interzise în România, în lipsa unei certificări. Avizarea unui
astfel de produs costă în medie 100.000 de euro, deci multe dintre aceste
remedii vor dispărea de pe piaţă. Măsura este prevăzută într-o directivă europeană
din 2004 şi se regăseşte şi în mult hulitul Codex Alimentarius. Interdicţia, spun oficialii europeni, a fost introdusă după ce mai multe
studii au denunţat efectele adverse ale medicamentelor naturiste.
Asta nu înseamnă
că românii nu vor continua să folosească plantele medicinale ce cresc prin
fâneţe sau prin păduri, pe care pot continua să le culeagă atunci când renunţă
la aglomeraţia citadină. Numai că e bine să aibă în vedere că în practica medicală se întâlnesc şi
plante care au un potenţial de toxicitate crescut şi care, folosite fără
îndrumarea în prealabil a medicului, pot provoca diferite afecţiuni grave sau
chiar decesul. Printre plantele medicinale care pot avea acţiune toxică
figurează:
- Arnica,
ce este o plantă
cunoscută mai ales în homeopatie ca planta "antişoc", fiindcă vindecă
şocurile apărute în urma unor traumatisme fizice sau emoţionale. Planta vindecă
şi afecţiunile respiratorii (guturai, bronşită), urinare (cistite, nefrite) sau
cardiovasculare (hipertensiune, angină pectorală). Cu toate acestea, arnica
prezintă toxicitate în cazul în care este administrată peste dozele indicate: 1
g de pulbere pe zi, 3 linguriţe de tinctură sau o ceaşca de macerat la rece pe
zi ;
- Omagul,
menţionează www.doctoracasa.ro, este
unul dintre cele mai toxice produse vegetale. Sub îndrumare medicală omagul
este unul dintre cele mai bune antinevralgice naturale. Toxicitatea sa se
datorează unei substanţe numită aconitină, care provoacă iniţial o stare de
excitaţie, scăderea temperaturii corpului, senzaţie de sufocare, vomă, diaree,
slăbirea auzului şi a vederii, scăderea tensiunii arteriele, ameţeală, dureri
de cap şi asfixiere. Aceste simptome sunt urmate de afectarea celulelor
nervoase din creier şi măduva spinării, ceea ce duce la paralizie respiratorie
şi cardiacă urmate de moarte (consumul a 1-2 g de tuberculi
uscaţi poate fi mortal pentru om);
- Lemnul-dulce
conţine alcaloizi cu proprietăţi anticancerigene şi antibacteriene. De asemenea
planta îmbunătăţeşte digestia şi combate afecţiunile hepatice precum icterul
hepatic sau litiaza biliară. Cu toate acestea, utilizarea internă a plantei
fără avizul medicului poate provoca fenomene toxice manifestate prin greaţă,
vărsături, creşterea tensiunii arteriale, convulsii, insuficienţă respiratorie
şi senzaţii de furnicătură sau amorţeală;
- Obligeana
este o plantă excelentă pentru stimularea secreţiei gastrice, calmarea
spasmelor intestinale şi eliminarea gazelor intestinale. Obligeana este şi un
tonic nervos puternic, indicat în tratarea isteriei, demenţei şi epilepsiei.
Studiile medicale au evidenţiat însă în componenţa rizomilor plantei o
substanţă cancerigenă numită azaronă, lucru care atrage atenţia tuturor
medicilor specialişti care recomandau această plantă. Totuşi, cercetările
ulterioare au demonstrat că nu toate soiurile de obligeană conţin această
substanţă;
- Ciumăfaia
este folosită de mii de ani ca plantă medicinală. Frunzele uscate ale plantei
se ardeau, iar fumul lor se utiliza pentru alinarea crizelor de astm. În cazul
supradozării planta declanşează o serie de fenomene toxice precum înroşirea
pielii, creşterea pulsului, dilatarea pupilei şi uscarea gurii. În cazurile mai
grave simptomele se pot înrăutăţi până la apariţia halucinaţiilor şi reacţiilor
psihomotorii anormale;
- Pelinul
este o plantă binecunoscută pentru binefacerile sale asupra organismului, fiind
folosit de mulţi dintre noi în gastritele cronice, gripă, afecţiuni biliare şi
multe altele. Cu toate acestea, puţină lume cunoaşte faptul că în doze mari
pelinul poate deveni toxic, lucru cauzat de un ulei volatil numit tuionă. Această
substanţă în exces provoacă excitarea anormală a sistemului nervos, manifestată
prin tremurături şi convulsii, urmate de comă şi moarte ;
- Sulfina are calităţi antiinflamatoare,
stimulează circulaţia sângelui şi împiedică formarea cheagurilor de sânge care
ar duce la apariţia trombozelor. Prin supradozare, cumarina din compoziţia
plantei poate provoca apariţia hemoragiilor;
- Vâscul
se utilizează cu succes mai ales în tratamentul hipertensiunii arteriale, din
extractul de rămurele şi frunze extrăgându-se cel mai bun vasodilatator
coronarian. Varietăţile de vâsc folosite în medicină sunt cele care parazitează
mărul şi părul. Planta este recomandată de medici şi în ateroscleroză,
afecţiuni cardiace şi renale, tuse convulsivă, sughituri persistente, astm,
epilepsie, isterie şi diabet. Din punct de vedere al toxicităţii, specialiştii
atrag atenţia asupra varietăţilor de vâsc care cresc pe arţar, salcâm şi
frasin. Acestea conţin principii care au acţiune toxică asupra inimii şi asupra
sistemului respirator;
- Tătăneasa
poate constitui şi ea un pericol pentru sănătate atunci când este administrată
fără îndrumare medicală. Ea conţine un compus numit simfitină, care are
proprietatea de a induce tumori canceroase atunci când este supradozată. De
asemenea, planta mai poate produce paralizie centrală sau leziuni hepatice
severe în cazul în care este utilizată zilnic.
- Rostopasca se foloseşte pentru
calmarea durerilor hepatice, creşterea şi eliminarea secreţiei biliare,
refacerea secreţiei pancreasului. Alcaloizii din plantă sunt dilatatori
coronarieni şi au o puternică acţiune antivirală şi antitumorală. Depăşirea
dozei de 1-2 linguriţe de infuzie la 3 ore poate provoca intoxicaţii
manifestate prin arsuri în gât, greţuri şi vărsături, diaree, dureri de cap,
ameţeli, delir, halucinaţii, asfixie şi chiar moarte.
Alte plante periculoase
- Ruşcuţa de primăvară poate provoca tulburări de ritm cardiac, pâna la oprirea inimii;
- Seminţele castanului sălbatic
pot provoca dureri de cap, agitaţie, febră, paralizie facială;
- Degeţelul roşu, partea aeriană, produce greaţă, vărsături, aritmie cardiacă, fibrilaţie
ventriculară, delir, convulsii, comă şi chiar deces;
- Spânzul,
rizomii şi rădăcinile, produc salivaţie abundentă, colici abdominale, diaree,
ameţeli, somnolenţă, sughiţ, tremurături, convulsii, scăderea pulsului, dificultate
în respiraţie şi moarte;
- Socul - frunzele, scoarţa şi vlăstarii, produce
greaţă, vărsături şi diaree. Frunzele şi florile în contact cu pielea pot
provoca iritaţii, eritem;
- Lăcrămioara,
frunzele şi florile, pot produce vărsături, colici intestinale, accelerarea
pulsului, scăderea tensiunii arteriale, spasme ale muşchilor respiratori,
delir, comă, deces.
Primul ajutor în cazul intoxicaţiilor cu plante
medicinale
După
ingerarea unor plante toxice, fenomenele de intoxicaţie se manifestă de obicei
imediat prin: arsuri în gât, greaţă, dureri abdominale puternice, ameţeli,
tulburări vizuale, stare de slăbiciune generală, vărsături si diaree - situaţii
în care se va apela imediat la medic. Pînă la venirea medicului, se vor
îndepărta persoanele din jurul intoxicatului, se va menţine bolnavul în poziţia
optimă până când se poate transporta de urgenţă, în aşa fel încât să se evite
traumatismele fizice sau psihice. Tot până la venirea medicului, se poate provoca
voma. În cazul în care nu există nici un vomitiv la îndemînă se vor ingera
repede 1-2 litri lapte fierbinte şi se va gâdila omuşorul. De asemenea, se vor
administra purgative (ulei de ricin, sulfat de sodiu sau de magneziu), pentru
îndepărtarea substanţelor toxice atât din stomac cât şi din intestine. În cazul
în care intoxicaţia s-a produs cu câteva ore în urmă, se va administra numai
purgativul. Chiar o clismă cu apă călduţă şi săpun poate fi utilă. După ce
bolnavul a reuşit să vomite toxicul, puţin coniac sau cafea tare sunt indicate,
pentru activarea inimii.
