duminică, 27 noiembrie 2011

Plante medicinale, între pericol şi potenţial terapeutic

* Tratamentele naturiste făcute “după ureche” pot avea efecte dintre cele mai grave *
De la 1 mai a.c., remediile pe bază de plante au fost interzise în România, în lipsa unei certificări. Avizarea unui astfel de produs costă în medie 100.000 de euro, deci multe dintre aceste remedii vor dispărea de pe piaţă. Măsura este prevăzută într-o directivă europeană din 2004 şi se regăseşte şi în mult hulitul Codex Alimentarius. Interdicţia, spun oficialii europeni, a fost introdusă după ce mai multe studii au denunţat efectele adverse ale medicamentelor naturiste.
Asta nu înseamnă că românii nu vor continua să folosească plantele medicinale ce cresc prin fâneţe sau prin păduri, pe care pot continua să le culeagă atunci când renunţă la aglomeraţia citadină. Numai că e bine să aibă în vedere că în practica medicală se întâlnesc şi plante care au un potenţial de toxicitate crescut şi care, folosite fără îndrumarea în prealabil a medicului, pot provoca diferite afecţiuni grave sau chiar decesul. Printre plantele medicinale care pot avea acţiune toxică figurează:
- Arnica, ce este o plantă cunoscută mai ales în homeopatie ca planta "antişoc", fiindcă vindecă şocurile apărute în urma unor traumatisme fizice sau emoţionale. Planta vindecă şi afecţiunile respiratorii (guturai, bronşită), urinare (cistite, nefrite) sau cardiovasculare (hipertensiune, angină pectorală). Cu toate acestea, arnica prezintă toxicitate în cazul în care este administrată peste dozele indicate: 1 g de pulbere pe zi, 3 linguriţe de tinctură sau o ceaşca de macerat la rece pe zi ;
- Omagul, menţionează www.doctoracasa.ro, este unul dintre cele mai toxice produse vegetale. Sub îndrumare medicală omagul este unul dintre cele mai bune antinevralgice naturale. Toxicitatea sa se datorează unei substanţe numită aconitină, care provoacă iniţial o stare de excitaţie, scăderea temperaturii corpului, senzaţie de sufocare, vomă, diaree, slăbirea auzului şi a vederii, scăderea tensiunii arteriele, ameţeală, dureri de cap şi asfixiere. Aceste simptome sunt urmate de afectarea celulelor nervoase din creier şi măduva spinării, ceea ce duce la paralizie respiratorie şi cardiacă urmate de moarte (consumul a 1-2 g de tuberculi uscaţi poate fi mortal pentru om);
- Lemnul-dulce conţine alcaloizi cu proprietăţi anticancerigene şi antibacteriene. De asemenea planta îmbunătăţeşte digestia şi combate afecţiunile hepatice precum icterul hepatic sau litiaza biliară. Cu toate acestea, utilizarea internă a plantei fără avizul medicului poate provoca fenomene toxice manifestate prin greaţă, vărsături, creşterea tensiunii arteriale, convulsii, insuficienţă respiratorie şi senzaţii de furnicătură sau amorţeală;
- Obligeana este o plantă excelentă pentru stimularea secreţiei gastrice, calmarea spasmelor intestinale şi eliminarea gazelor intestinale. Obligeana este şi un tonic nervos puternic, indicat în tratarea isteriei, demenţei şi epilepsiei. Studiile medicale au evidenţiat însă în componenţa rizomilor plantei o substanţă cancerigenă numită azaronă, lucru care atrage atenţia tuturor medicilor specialişti care recomandau această plantă. Totuşi, cercetările ulterioare au demonstrat că nu toate soiurile de obligeană conţin această substanţă;
- Ciumăfaia este folosită de mii de ani ca plantă medicinală. Frunzele uscate ale plantei se ardeau, iar fumul lor se utiliza pentru alinarea crizelor de astm. În cazul supradozării planta declanşează o serie de fenomene toxice precum înroşirea pielii, creşterea pulsului, dilatarea pupilei şi uscarea gurii. În cazurile mai grave simptomele se pot înrăutăţi până la apariţia halucinaţiilor şi reacţiilor psihomotorii anormale;
- Pelinul este o plantă binecunoscută pentru binefacerile sale asupra organismului, fiind folosit de mulţi dintre noi în gastritele cronice, gripă, afecţiuni biliare şi multe altele. Cu toate acestea, puţină lume cunoaşte faptul că în doze mari pelinul poate deveni toxic, lucru cauzat de un ulei volatil numit tuionă. Această substanţă în exces provoacă excitarea anormală a sistemului nervos, manifestată prin tremurături şi convulsii, urmate de comă şi moarte ;
- Sulfina are calităţi antiinflamatoare, stimulează circulaţia sângelui şi împiedică formarea cheagurilor de sânge care ar duce la apariţia trombozelor. Prin supradozare, cumarina din compoziţia plantei poate provoca apariţia hemoragiilor;
- Vâscul se utilizează cu succes mai ales în tratamentul hipertensiunii arteriale, din extractul de rămurele şi frunze extrăgându-se cel mai bun vasodilatator coronarian. Varietăţile de vâsc folosite în medicină sunt cele care parazitează mărul şi părul. Planta este recomandată de medici şi în ateroscleroză, afecţiuni cardiace şi renale, tuse convulsivă, sughituri persistente, astm, epilepsie, isterie şi diabet. Din punct de vedere al toxicităţii, specialiştii atrag atenţia asupra varietăţilor de vâsc care cresc pe arţar, salcâm şi frasin. Acestea conţin principii care au acţiune toxică asupra inimii şi asupra sistemului respirator;
- Tătăneasa poate constitui şi ea un pericol pentru sănătate atunci când este administrată fără îndrumare medicală. Ea conţine un compus numit simfitină, care are proprietatea de a induce tumori canceroase atunci când este supradozată. De asemenea, planta mai poate produce paralizie centrală sau leziuni hepatice severe în cazul în care este utilizată zilnic.
- Rostopasca se foloseşte pentru calmarea durerilor hepatice, creşterea şi eliminarea secreţiei biliare, refacerea secreţiei pancreasului. Alcaloizii din plantă sunt dilatatori coronarieni şi au o puternică acţiune antivirală şi antitumorală. Depăşirea dozei de 1-2 linguriţe de infuzie la 3 ore poate provoca intoxicaţii manifestate prin arsuri în gât, greţuri şi vărsături, diaree, dureri de cap, ameţeli, delir, halucinaţii, asfixie şi chiar moarte.
Alte plante periculoase
- Ruşcuţa de primăvară poate provoca tulburări de ritm cardiac, pâna la oprirea inimii;
- Seminţele castanului sălbatic pot provoca dureri de cap, agitaţie, febră, paralizie facială;
- Degeţelul roşu, partea aeriană, produce greaţă, vărsături, aritmie cardiacă, fibrilaţie ventriculară, delir, convulsii, comă şi chiar deces;
- Spânzul, rizomii şi rădăcinile, produc salivaţie abundentă, colici abdominale, diaree, ameţeli, somnolenţă, sughiţ, tremurături, convulsii, scăderea pulsului, dificultate în respiraţie şi moarte;
- Socul - frunzele, scoarţa şi vlăstarii, produce greaţă, vărsături şi diaree. Frunzele şi florile în contact cu pielea pot provoca iritaţii, eritem;
- Lăcrămioara, frunzele şi florile, pot produce vărsături, colici intestinale, accelerarea pulsului, scăderea tensiunii arteriale, spasme ale muşchilor respiratori, delir, comă, deces.
Primul ajutor în cazul intoxicaţiilor cu plante medicinale
După ingerarea unor plante toxice, fenomenele de intoxicaţie se mani­festă de obicei imediat prin: arsuri în gât, greaţă, dureri abdominale puternice, ameţeli, tulburări vizuale, stare de slăbiciune generală, vărsături si diaree - situaţii în care se va apela imediat la medic. Pînă la venirea medicului, se vor îndepărta persoanele din jurul intoxicatului, se va menţine bolnavul în poziţia optimă până când se poate transporta de urgenţă, în aşa fel încât să se evite traumatismele fizice sau psihice. Tot până la venirea medicului, se poate provoca voma. În cazul în care nu există nici un vomitiv la îndemînă se vor ingera repede 1-2 litri lapte fierbinte şi se va gâdila omuşorul. De asemenea, se vor administra purgative (ulei de ricin, sulfat de sodiu sau de magneziu), pentru îndepărtarea substanţelor toxice atât din stomac cât şi din intestine. În cazul în care intoxicaţia s-a produs cu câteva ore în urmă, se va administra numai purgativul. Chiar o clismă cu apă călduţă şi săpun poate fi utilă. După ce bolnavul a reuşit să vomite toxicul, puţin coniac sau cafea tare sunt indicate, pentru activarea inimii.