Sindromul oboselii cronice, o boală a timpurilor moderne

* Trăim vremuri în care mai toţi punem accentul pe verbul „a avea”, context în care nu mai acordăm atenţie propriilor persoane şi ne simţim, cât e ziua de lungă, obosiţi peste măsură *

Problema e că nu ştim că e vorba, de fapt, de o stare maladivă, care poate avea consecinţe extrem de grave asupra propriului organism. Gheorghe Apetroaie, medic principal la Secţia de urgenţe a Spitalului Judeţean „Mavromati”, e la curent cu primii paşi în analizarea unor simptome ce au ajuns să fie diagnosticate abia peste ani.  

„După ce americanii au terminat cu studiile legate de Sindromul Imunodeficienţei Autodobândite, au început să acorde atenţie unui alt sindrom: oboseala. La finele anilor ’80, începutul anilor ’90, au descoperit că un virus, supranumit „Epstein Barr”, provoacă oboseală. Ulterior, au descoperit că la copiii ce prezentau o anume formulă leucocitară, apărea oboseala şi în absenţa virusului. Atunci au alcătuit loturi compacte din copii şi tineri şi au tras concluzia că numărul mare de ore în faţa televizorului şi a calculatorului duce la apariţia Sindromului de imunodeficienţă câştigată, ce mai târziu a fost supranumit Sindromul oboselii cronice (SOC). E generat de o stare de dezorganizare, la care se poate adăuga o încărcătură electromagnetică, generată de telefonia mobilă”, detaliază Gheorghe Apetroaie. 

Simptome numeroase

Afecţiunea este definită ca o oboseală inexplicabilă care durează de cel puţin şase luni, nu dispare odată cu odihna şi interferă cu activităţile zilnice. Pentru un diagnostic formal al SOC, oboseala trebuie să fie acompaniată de cel puţin patru din cele opt simptome adiţionale, care includ oboseala extremă după exercitarea de efort, dificultăţi în a memora şi a se concentra, somn care nu îţi reîmprospătează energia, dureri de cap, dureri musculare, dureri ale articulaţiilor, gât uscat şi noduli limfatici sensibili. “În ciuda existenţei în număr foarte mare în cadrul publicului a SOC, mecanismele intime ale acestuia rămân necunoscute, iar prevenţia efectivă este încă departe,” scriu autorii unui articol apărut în “Archives of General Psychiatry”.

Traumele din copilărie, posibilă cauză a SOC
Evenimentele traumatice din copilărie şi stresul sau instabilitatea emoţională în orice perioadă din viaţă pot fi asociate cu dezvoltarea sindromului oboselii cronice (SOC), potrivit aceloraşi specialişti americani. Descoperirile sugerează că SOC şi alte boli similare pot apărea din incapacitatea creierului de a face faţă la experienţe deosebite, care generează provocări. În Statele Unite, SOC afectează între 400.000 şi 900.000 de adulţi.

Christine Heim, de la Centers for Disease Control and Prevention din cadrul Emory University, Atlanta, şi colegii săi au comparat 43 de indivizi cu SOC cu 60 de oameni fără această afecţiune. Cu toţii, au răspuns unui chestionar care relevă cinci tipuri de traume din copilărie: emoţionale, abuzul fizic şi psihic, precum şi neglijenţa emoţională şi fizică. Persoanele cu SOC au avut un scor total al traumelor mai mare decât cei fără SOC. Expunerea la traume a crescut incidenţa SOC de trei până la opt ori, dependent de tip.  Neglijenţa emoţională şi abuzul sexual în copilărie au fost traumele cele mai asociate cu SOC.

În România, SOC nu apare în ghidul de practică medicală

Gheorghe Apetroaie e destul de sceptic în privinţa studiilor recente ale americanilor, considerând că „e normal ca un adult traumatizat în copilărie să aibă manifestări mai vizibile”.  În aceiaşi opinie, „deocamdată, Sindromul oboselii cronice e ca un capitol de carte. Nu poţi pune un asemenea diagnostic în România, pentru că nu e trecut în nomenclatorul de boli. Medicii de familie ar putea vorbi de un asemenea sindrom, dar numai după analize amănunţite, în urma cărora să excludă zeci de alte posibilităţi şi să rămână doar SOC. Tratamentul nu e atât medicamentos, ci mai degrabă a regimului de viaţă şi individual, funcţie de particularităţile fiecărui caz. La americani, există în ghidul de practică medicală. Până una – alta, e clar că vorbim despre un sindrom ce a fost studiat pe toate faţetele. S-au făcut mii de studii, cu mii de variabile”, subliniază Gheorghe Apetroaie. 

Uneori, consecinţele pot fi dramatice

Acelaşi medic punctează gravitatea unei boli care deocamdată e trecută cu vederea în România. “Chiar dacă nu figurează în nomenclator, e un sindrom care există şi uneori poate ucide”, completează medicul botoşănean, cazul deja clasic fiind cel al Ralucăi Stroescu, manager de audit la o multinaţională, care a murit în primăvara anului trecut din cauza extenuării excesive de la locul de muncă.