* Este foarte importantă păstrarea confortului în
condiţii de frig, temperaturile scăzute putând fi responsabile de dezastre
mai mici sau mai mari asupra organismului *
Vântul rece - asociat
căldurii uscate din interiorul locuintelor, duşurilor fierbinţi şi umidităţii
scăzute - reduce hidratarea, produce tegumente foarte sensibile (care se
exfoliază), păr fragil şi buze uscate. Alte cauze pentru care nu ne place să ne
privim în oglindă iarna sunt fumatul - ce usucă suprafaţa tegumentului, dar şi
trecerea anilor – consecinţa fiind o încetinire a regenerării celulare şi,
implicit, exfolierea tegumentelor.
Protejaţi-vă
pielea de ger
Tegumentul, practic, este constituit din mai multe
straturi, fiecare având diferite funcţii. Rolul stratului extern al pielii,
stratul cornos (numit de dermatologi bariera cutanată), constă în menţinerea
apei şi eliminarea iritanţilor. Menţinerea barierei presupune urmarea unor
sfaturi simple, cum ar fi:
1. Faceţi duşuri de scurtă durată, la temperaturi potrivite;
2. Schimbaţi săpunurile care usucă şi loţiunile de curăţare care formează spumă cu soluţii de curăţare fără săpun;
3. Pentru a stimula regenerarea celulară, folosiţi un exfoliant cutanat mai blând.
Adăugaţi o soluţie care hidratează în dormitor pentru a păstra hidratarea tegumentului şi a buzelor;
4. Hidrataţi-vă buzele cu balsam. Fiţi atenţi la fenol, alcool şi mentol, care vă pot irita buzele;
5. Pentru hidratarea pielii, optaţi pentru hidratanţi pe bază de glicerină, acid hialuronic şi dimeticone, la care adăugaţi emoliente (trigliceride şi uleiuri) şi lanolină - care reduce rugozitatea cutanata şi înmoaie tegumentele.
1. Faceţi duşuri de scurtă durată, la temperaturi potrivite;
2. Schimbaţi săpunurile care usucă şi loţiunile de curăţare care formează spumă cu soluţii de curăţare fără săpun;
3. Pentru a stimula regenerarea celulară, folosiţi un exfoliant cutanat mai blând.
Adăugaţi o soluţie care hidratează în dormitor pentru a păstra hidratarea tegumentului şi a buzelor;
4. Hidrataţi-vă buzele cu balsam. Fiţi atenţi la fenol, alcool şi mentol, care vă pot irita buzele;
5. Pentru hidratarea pielii, optaţi pentru hidratanţi pe bază de glicerină, acid hialuronic şi dimeticone, la care adăugaţi emoliente (trigliceride şi uleiuri) şi lanolină - care reduce rugozitatea cutanata şi înmoaie tegumentele.
Un plus de îngrijire, esenţial la vreme de iarnă
* În lupta cu
gerul sunt indicate demachiante cu o textură mai cremoasă, o acţiune blândă
asupra tenului şi care au formulă îmbogăţită cu agenţi nutritivi şi de
hidratare. Şi cremele de zi trebuie să fie bogate în substanţe nutritive, cu un
potenţial de hidratare crescut, şi trebuie să conţina filtre UV. Pentru a ajuta
mai bine pielea să asimileze substanţele hrănitoare, aplicaţi crema pe pielea
umedă şi masaţi cu blândeţe până când produsul este absorbit de epidermă;
* Nu numai acţiunea
razelor solare asupra epidermei determină apariţia ridurilor. Şi frigul, prin
vasoconstricţie, duce la o hrănire şi oxigenare deficitară a celulelor,
generând formarea ridurilor profunde. Printr-o îngrijire perseverentă cu
produse de calitate, aspectul lor poate fi atenuat, dar, mai ales, poate fi
prevenită apariţia altor riduri. Utilizaţi cu regularitate o cremă specială
pentru conturul ochilor şi folosiţi, pentru îngrijirea tenului pe timpul nopţii,
o cremă cu proprietăţi antirid;
* Folosirea
fondului de ten şi a pudrei este benefică în zilele friguroase, deoarece
straturile de fard conferă un plus de protecţie tenului. În această perioadă a
anului sunt de preferat texturile cremoase, cu adausuri de uleiuri vegetale.
Pentru machiajul ochilor şi al pomeţilor folosiţi tot farduri cremoase.
Un păr
sănătos şi în anotimpul rece
Electricitatea statică şi lacul de păr sunt inamicii
principali ai podoabei capilare în perioada rece, părul uscat fiind, de
asemeni, mai predispus la afectare iarna. Printre soluţiile indicate de
specialişti figurează:
- Şamponarea mai rară a părului. Spălarea zilnică a părului îndepărtează secreţia naturală a sebumului, aşa că încercaţi să spălaţi părul la câteva zile;
- Hidrataţi părul cu un produs de curăţare care hrăneşte firele de păr fragile;
- Uscaţi părul cu feon cât mai rar sau folosiţi o temperatură mai scăzută;
- Limitaţi folosirea produselor de îngrijire a părului pe baza de alcool;
- Efectuaţi săptămânal o mască de păr, ce va revigora firele de păr afectate;
- Spaţiaţi perioadele dintre şedinţele de vopsire a părului, folosind un şampon sau un balsam de îngrijire a părului vopsit.
- Şamponarea mai rară a părului. Spălarea zilnică a părului îndepărtează secreţia naturală a sebumului, aşa că încercaţi să spălaţi părul la câteva zile;
- Hidrataţi părul cu un produs de curăţare care hrăneşte firele de păr fragile;
- Uscaţi părul cu feon cât mai rar sau folosiţi o temperatură mai scăzută;
- Limitaţi folosirea produselor de îngrijire a părului pe baza de alcool;
- Efectuaţi săptămânal o mască de păr, ce va revigora firele de păr afectate;
- Spaţiaţi perioadele dintre şedinţele de vopsire a părului, folosind un şampon sau un balsam de îngrijire a părului vopsit.
O tunsoare mai
scurtă sau, pur şi simplu, tăierea vârfurilor tocite va revigora părul şi-i va
conferi un aspect mai sănătos. Evitaţi tunsorile filate, deoarece operaţiunea
de filare a părului determină degradarea acestuia pe toată lungimea sa (mai
ales în zona vârfurilor).
Nivelul scăzut de vitamina D, un dezechilibru ce
nu trebuie ignorat
În această perioadă organismul este privat de un element esenţial pentru
sănătate – lumina solară – datorită scurtării zilei şi a reducerii intensităţii
razelor. Se ştie că expunerea la lumină este esenţială pentru sinteza vitaminei
D, cercetările demonstrând că în timpul iernii nivelul vitaminei D din organism
este minim.
În mod obişnuit,
sinteza vitaminei începe la nivelul pielii, sub acţiunea razelor ultraviolete,
dintr-un compus înrudit cu colesterolul, iar activarea se produce la nivelul
rinichiului. Vitamina D stimulează absorbţia
intestinală a calciului şi fixarea sa la nivelul oaselor. În lipsa ei, copiii
vor fi afectaţi de rahitism, iar adulţii se vor confrunta cu osteoporoză. Mai
multe studii au arătat că vitamina D joacă un rol important în protecţia
cardiovasculară şi în prevenţia unor tipuri de cancer.
Modalităţi de a reduce carenţa de vitamina D
După
expunerea la soare, alimentaţia este sursa organismului de vitamina D. „Cea mai bună sursă naturală de vitamina D este reprezentată de peştele
gras, precum somonul, uleiul de peşte, uleiul din ficat de cod, gălbenuşul de
ou, lactatele, ciupercile. Unele
alimente sunt fortifiate cu vitamina D: laptele fortifiat, cerealele integrale
fortifiate etc. Totuşi, cantităţile zilnice care ar trebui consumate pentru a
obţine nivelul recomandat de vitamina D sunt uriaşe, motiv pentru care dieta
contribuie doar parţial, creşterea aportului vitaminic fiind posibilă prin
utilizarea unor suplimente care conţin 400 UI (unităţi internaţionale), aceasta
fiind cantitatea de vitamina D din majoritatea complexelor de multivitamine”,
precizează dr. Dana Dascăl, medic rezident medicină de familie.
Atenţie la dietă
Atenţie la dietă
Din alimentaţie nu
trebuie să lipsească nici vitaminele A, E şi K. Vitamina A este importantă
pentru vedere, creştere osoasă, reproducere, divizarea celulelor etc. şi joacă
un rol important în sistemul imunitar. Printre alimentele care conţin vitamina
A se numără ardeiul gras, morcovii, spanacul, gălbenuşul de ou, laptele
integral, margarina, ficatul, portocalele, caisele şi piersicile. Vitamina E,
la rândul ei, este importantă când e vorba de protecţia membranelor celulare şi
pentru menţinerea în bună stare a pielii, inimii, sistemului circulator, a
nervilor, muşchilor şi a globulelor roşii. Vitamina E este, de asemeni,
responsabilă pentru încetinirea procesului de îmbătrânire a celulelor,
împiedică dezvoltarea melanomului (cancer de piele), protejează sistemul nervos
şi retina, reduce pericolul dezvoltării bolilor de inimă etc. Specialiştii
indică un consum zilnic de alimente care conţin această vitamină: spanac,
seminţe de floarea-soarelui, uleiuri vegetale, margarină, alune etc. Vitamina K
este necesară în formarea proteinelor ce asigură buna coagulare a sângelui, ea
ajutând, în plus, la reglarea nivelului de calciu din organism. Se găseşte în
varză, brânză Cheddar, spanac, broccoli etc. Vitaminele din legume se absorb
mult mai repede dacă acestea sunt consumate sub formă de salată (cu ulei).
Tratamente
naturiste
* Un exfoliant eficient
al pielii, cu proprietăţi nutritive şi emoliente, este sarea grunjoasă
amestecată în proporţii egale cu ulei de măsline, miere şi mălai (circa 2 linguri
din fiecare ingredient). În amestec se mai pot adăuga şi 2-3 picături de ulei
esenţial cu proprietăţi vitaminizante. Aplicaţi mixtura pe piele prin mişcări de
frecare uşoară, apoi clătiţi-vă cu multă apă călduţă;
* Pentru a obţine o mască revitalizantă pentru părul degradat, amestecaţi un pumn
de fulgi de ovăz cu trei linguri de ceai verde, trei linguri de suc proaspăt de
portocale şi conţinutul unei fiole de vitamina E. După ce fulgii de ovăz s-au
înmuiat bine, adăugaţi două linguri de ulei de avocado sau ulei de măsline. Aplicaţi
masca pe păr şi lăsaţi-o să acţioneze circa o oră. Repetaţi tratamentul o dată
la două zile (dacă părul este foarte degradat) sau săptămânal (dacă aveţi părul
uscat).