* Organismul nostru are nevoie de soare pentru a-şi creşte imunitatea şi întări sistemul osos, numai că e foarte importantă expunerea corectă la razele solare *
Mulţi dintre noi se simt mai bine în propria piele şi, de ce nu, se cred mai frumoşi atunci când sunt bronzaţi. Numai că e bine să ştim că soarele nu ne este prieten de fiecare dată şi că e de preferat să stăpânim “ştiinţa” de a profita de beneficiile sale fără a avea neplăceri.
Expunere graduală, ferită de factori “agresivi”
Expunere graduală, ferită de factori “agresivi”
Statul la plajă e indicat să fie realizat în mai multe etape, a căror durata variază în funcţie de tipul de piele şi de zona geografică în care vă aflaţi: la mare sau la munte. De preferat este să vă expuneţi timp de mai multe zile, adăugând aproximativ 10 minute în fiecare faţă de ziua precedentă. Prima expunere nu trebuie să depăşească un sfert de oră, iar dacă aveţi răbdare, veţi putea sta un răstimp mai lung pe zi după o săptămână de acomodare cu soarele. Totuşi, evitaţi să faceţi plajă între orele 11.30 şi 15.30, deoarece în acest interval soarele este mult mai puternic, iar razele ultraviolete vă vor dăuna. Pielea arsă şi expusă unei cantităţi mari de radiaţii solare îmbătrâneşte mai repede. În plus, pot apărea pete de culoare închisă şi creşte riscul instalării cancerului de piele, a arsurilor solare, a cataractei sau a bolilor autoimune ori cardiovasculare.
Dacă vă doriţi un bronz frumos, nu uitaţi că parfumul nu trebuie folosit atunci când plecaţi la plajă, întrucât poate provoca hiperpigmentări sau chiar iritaţii. Puteţi folosi în schimb loţiuni parfumate. În timp ce staţi la plajă, acoperiţi-vă capul cu un batic sau staţi parţial sub o umbrelă, ca să evitaţi insolaţia. Chiar şi atunci când faceţi o baie, nu uitaţi să vă acoperiţi capul cu o şapcă sau un batic.
Baia de vitamine, benefică
Înainte a a pleca în vacanţă, faceţi o cură de legume şi fructe pentru a ţine sub control razele ultraviolete. Mâncaţi morcov, dovleac, roşii, broccoli, spanac, papaya, portocale, caise, mango, cireşe. Adică legume şi fructe din belşug, pentru că ele conţin vitamine şi carotenoide ce contribuie la accelerarea sintezei melaninei. Un studiu coordonat de profesorul Jean Pierre Cesarini din cadrul Institutului SERM din Franta aduce probe concludente potrivit cărora carotenii cresc cu aproximativ 30% sinteza melaninei, principalul filtru natural contra razelor ultraviolete. În acelaşi timp, celulele afectate de raze ultraviolete produc o cantitate mai mică de proteină 53 – ce este implicată în afecţiunile provocate de aceste raze. Concluzia e doar una: cu cât mai multe carotenoide şi vitamine în corp, cu atât mai protejată este pielea de razele solare.
Alegeţi cu grijă cremele de protecţie
E de reţinut că nu există o cremă care să blocheze în proporţie de 100% efectele nocive ale radiaţiilor UVA şi UVB, dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să ne protejăm pielea. Factorul de protecţie solara (FPS) al cremelor existente pe piaţă variază de la doi la 50, iar în alegerea lui trebuie să ţinem cont de tipul de ten, de vârstă şi de zona expusă la soare.
Persoanele cu tenul deschis, precum şi copiii, au o piele sensibilă, predispusă la arsuri solare, motiv pentru care trebuie să folosească o cremă cu factor de protecţie ridicat, de preferat 50 la primele expuneri, pentru a preveni arsurile solare. Cele cu ten închis au nevoie de creme cu FPS mai mic, dar nu mai mic de 15 la primele expuneri la soare. Pe măsură ce pielea se bronzează, se poate folosi un factor de protecţie mai mic.
Faţa necesită un tratament special. Pentru că razele ultraviolete favorizează aparitia ridurilor, ar fi de preferat să folosiţi întotdeauna pentru faţă o cremă cu factor de protecţie ridicat. De altfel, şi crema de zi ar trebui să aibă un factor de protecţie, indiferent de sezon, fiindcă faţa este expusă în permanenţă efectelor nedorite ale ultravioletelor.
Un alt criteriu în alegerea cremei fotoprotectoare ar trebui să fie gradul ei de hidratare. Tot mai multe creme au acum în compoziţie vitamina E şi alte substanţe care hrănesc pielea şi previn ridarea. Crema de plajă trebuie aplicata în strat subţire la fiecare două ore (la o oră în cazul copiilor şi persoanelor cu ten deschis la culoare) şi după fiecare baie.

Un plus de precauţie pentru zonele sensibile
Deoarece soarele este tot mai nociv şi razele tot mai puternice, dacă aveţi negi sau vreo cicatrice, e bine să folosiţi un plasture pentru a le feri de ultraviolete. Zona din jurul ochilor, nasul, urechile, gâtul, umerii şi zona din spatele genunchilor sunt foarte vulnerabile atunci când este vorba de soare. Aşa că trebuie aplicată o cremă cu factor mai mare de protecţie decât pe restul corpului. Tot pentru aceste zone, dar şi pentru cicatrice, sâni sau aluniţe exista batoane speciale cu vitamine, minerale şi factor de protecţie de la 25 în sus.
Sfaturi pentru un bronz de durată
Sfaturi pentru un bronz de durată
Pentru un bronz uniform, pe care să-l păstraţi cât mai mult timp, e indicată exfolierea (îndepărtarea celulelor moarte). Pentru o exfoliere corectă, scrubul de corp se aplică pe pielea umedă şi se foloseşte fie o mănuşă abrazivă, fie un burete abraziv şi se masează tot corpul prin mişcări circulare începând cu partea superioară a corpului, iar pentru partea inferioară, mişcări de sus în jos.
În acelaşi scop, hidrataţi-vă pielea înainte, în timp ce faceţi plajă şi după aceea. Pentru un bronz perfect este indicat să beţi foarte multă apă plată (nu băuturi alcoolice, ce încetinesc formarea pigmentului). Cu cât pielea este mai bine hidratată, cu atât ea se exfoliază mai puţin. Ca să ne păstrăm bronzul căpătat cu "strădanie" în vacanţă, este bine să avem grijă de hidratarea corpului de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. După plajă este foarte important să facem duş. Sarea din apa mării sau clorul din piscine vor fi eliminate, iar un gel de duş răcoritor va fi un balsam pentru pielea arsă. Pentru pielea bronzată sunt indicate gelurile de duş hidratante şi răcoritoare, cu mentă sau lavandă.
Mituri despre bronzat
În ultimii ani au apărut foarte multe informaţii legate de efectele soarelui asupra pielii şi corpului nostru astfel că este destul dificil de făcut diferenţa între ce este adevar şi ce este mit. Un studiu realizat de Academia Americană de Dermatologie, citat de menshealth.com şi reluat de ziare.com, demontează patru dintre cele mai comune mituri despre bronzat:
1. Unele tipuri de raze ultraviolete sunt sigure pentru piele. În realitate, ambele tipuri de raze UV, atât UVA cât şi UVB, sunt dăunătoare pentru piele. Numai că unele atacă la suprafaţă - UVB, iar celelalte în profunzime - UVA, putând să treacă chiar şi printr-un geam (cei care stau într-o maşină atunci când e soare afară sunt, de asemenea, afectaţi). Cele UVB nu pot trece prin geam, însă sunt principala cauză a arsurilor solare;
2. Un strat fin de bronz protejează. Şi această afirmaţie este falsă, deoarece bronzul în sine este o dovadă că pielea este deja afectată, chiar dacă mai puţin. În niciun caz, dacă vă bronzaţi puţin înainte de a merge la mare, spre exemplu, nu veţi fi mai protejat de efectele razelor;
3. Este mai bine dacă vă bronzaţi la solar. În fapt, razele UV de la solar sunt la fel de dăunătoare ca şi cele ale soarelui, uneori chiar şi mai rele. Mai mult, solarele au fost incluse de curând în categoria produselor cu cel mai înalt risc de cancer;
4. O cremă cu un factor de protecţie solară de 30 este de două ori mai bună decât una cu 15. Alt enunţ fals. Indicele SPF (Sun Protection Factor - Factor de Protecţie împotriva Soarelui) înscris pe cremele care au protecţie solară nu arată cât de mult puteţi sta la soare fără să vă ardeţi. O cremă cu SPF de 30 nu oferă de două ori mai multă protecţie decât una cu 15. De fapt, un SPF de 15 blochează aproximativ 93% dintre razele UVB, în timp ce unul de 30 blochează 97%.