Cum ne ferim de intoxicaţiile toamnei

* În acest anotimp, cel mai des apar intoxicaţiile cu ciuperci * Complicaţii alimentare pot genera şi conservele insuficient preparate termic *
Toamna, în mod special, ciupercile sunt nelipsite din bucătăriile gospodinelor. La “plusuri” figurează procentul de până la 30 % proteine, dar şi conţinutul de calciu, magneziu, fier, mangan, siliciu, cupru şi zinc. Consumul de ciuperci înlătură oboseala şi combate astenia, având efecte benefice în multe boli, precum diabetul sau chiar cancerul.
Cu toate ca au multe proprietăţi benefice, există riscul să facem greşeli în alegerea ciupercilor, în păstrarea şi prepararea lor, astfel încât să devină dăunătoare sănătăţii, prin provocarea unor intoxicaţii grave. Evident, cele mai grave intoxicaţii sunt cele cu ciuperci otrăvitoare, dar există şi intoxicatii cu ciuperci comestibile, care au crescut pe un sol în care se găsesc substanţe toxice. Gravitatea intoxicaţiei depinde de specia de ciuperci, de cantitatea consumată şi chiar de vârstă, copiii fiind cei mai sensibili.
Modalităţi de a identifica ciupercile otrăvitoare
Introduceţi o linguriţă de argint în mâncarea de ciuperci cât timp este pe foc şi, dacă linguriţa se înnegreşte, ciupercile sunt otrăvitoare. Concluzia e aceeaşi dacă se pune pătrunjel verde în mâncarea de ciuperci: atunci când zarzavatul se îngălbeneşte, înseamnă că ciupercile sunt toxice. Închiderea la culoare a cepei sau a usturoiului introduse în apa în care au fiert ciupercile se face şi în cazul ciupercilor comestibile şi în cazul celor otrăvitoare (ea datorându-se prezenţei unei enzime), acesta nereprezentând un criteriu de identificare al ciupercilor otrăvitoare.
Simptome şi primul ajutor
Perioada de timp care se scurge de la consumul ciupercilor până la apariţia simptomelor depinde de specia de ciuperci toxice şi este între 2 şi 15 ore. După o perioadă latentă, evoluţia este de obicei rapidă. Pot apărea stări de greaţă, vomă, creşterea ritmului respiraţiei, transpiraţie, salivaţie abundentă, ameţeli, slăbiciune, dereglări de vedere, îngustarea pupilelor, dureri abdominale, diaree puternică, uneori cu sânge şi mucozităţi.
Instalarea simptomelor de mai sus impune o internare urgentă. Până la sosirea medicului de pe salvare, se începe spălarea stomacului prin provocarea de vărsături. Cel intoxicat trebuie să bea 2-3 litri de apă, pe care o va vomita. Procedura se repetă până ce iese din stomac apă curată. După, se poate face o clismă sau se poate da un purgativ salin, completat cu 4 - 5 tablete de cărbune medicinal şi un ceai rece (preferabil din trifoi roşu sau coada calului). Deplasarea la spital se face numai după ce stomacul a fost curăţat şi toxinele eliminate, altfel ele fiind absorbite uşor în sânge. Intoxicatul va fi transportat la spital împreună cu toţi cei care au mâncat ciuperci, chiar dacă nu au simptome de intoxicaţie.
Reguli pentru a ţine intoxicaţiile la distanţă
- Ciupercile se consumă tinere şi în stare foarte proaspătă, în niciun caz crude;
- Nu consumaţi ciuperci care au baza piciorului în formă de bulb;
- Ocoliţi ciupercile culese din locurile unde s-au administrat pesticide şi ierbicide, deoarece sunt toxice;
- Aruncaţi ciupercile bătrâne, degradate şi viermănoase;
- Păstraţi ciupercile curăţate 30 de minute în apă cu sare, pentru înlăturarea viermilor;
- Păstrarea îndelungată a mâncărurilor cu ciuperci nu este benefică, regulă valabilă şi pentru păstrarea ciupercilor marinate şi sărate în vase de zinc;
- Tot dăunătoare este şi păstrarea ciupercilor marinate şi sărate în borcane închise cu capace de fier. Este bine ca în locul capacelor să se pună mai multe rânduri de hârtie.

Leacuri din bătrâni

* Peste trei linguri de amestec de plante (cinci părţi trifoi roşu, două părţi scoarţă de stejar măcinată, cinci părţi coada-calului), se toarnă un litru de apă în clocot. Se dă în clocot totul 30 - 60 secunde, se lasă o oră şi apoi se strecoară. Se iau câte 100 ml din acest preparat, de şase ori pe zi;

* Se ia cu linguriţa puţină cenuşă obţinută din pere, ce se coc greu (toamna târziu);

* Se picură ulei de trandafir în miere (de primăvară sau de vară) şi se iau mai multe linguriţe;

* Uleiul obţinut din seminţe de urzică mare, adunate toamna, în perioada de lună nouă, este cel mai bun remediu în otrăvirile cu ciuperci.

Atenţie la prepararea conservelor de toamnă

Conservele obţinute în casă prezintă risc de îmbolnăvire atunci când legumele sau carnea sunt preparate incorect. “În condiţii de normalitate, nu e niciun pericol. Pot apărea probleme de sănătate atunci când conservele nu sunt foarte bine preparate termic, sau când nu sunt închise etanş. E foarte important şi unde sunt depozitate, de preferat fiind să fie în locuri răcoroase, ferite de soare. Pentru a evita îmbolnăvirile, e indicat să fie consumate cel târziu până în primăvară, să nu rămână, în niciun caz, de la un an la altul”, precizează dr. Cornelia Lebădă, medic primar medicină de familie.      

Una din bolile grave ce pot apărea în urma consumării unor conserve preparate “după ureche”, la cărora nu s-a făcut o bună prelucrare termică (încălzire până la fierbere), este botulismul. Sporii de Clostridium botulinum se găsesc pe sol, pe produsele vegetale şi chiar în intestinele animalelor. Microorganismul este un bacil anaerob, care se dezvoltă în absenţa oxigenului, iar o conservă reprezintă mediul propice pentru ca sporii să germineze şi să producă toxina botulinică. Botulismul este o intoxicaţie alimentară severă, care se manifestă prin afectarea bilaterală a unor nervi cranieni, având drept consecinţă tulburări vizuale (vedere dublă), de înghiţire, senzaţie de uscăciune a gurii, până la paralizii. Alte simptome care pot apărea sunt vărsăturile, constipaţia sau diareea. Simptomele neurologice apar la 12-36 de ore de la consumarea alimentelor incriminate. Cele mai periculoase sunt conservele din peşte şi cele din carne, sau produsele pregătite pentru păstrare mai îndelungată, neprelucrate termic (peşte afumat, sărat, cârnaţi şi alte produse din carne afumată). În cazul conservelor de legume sau zarzavaturi, riscurile de îmbolnăvire sunt mai mici, deoarece aditivii alimentari (aşa numitele E-uri), cum ar fi conservanţii, sunt folosiţi de tot mai multe gospodine. Dacă în fabricile de conserve, gramajul aditivilor este bine controlat, gospodinele apreciază cantitatea E-urilor după ochi. Şi aici trebuie atenţie, deoarece prea mulţi conservanţi sau aspirine în borcanele cu zacuscă sau roşii pot duce la intoxicaţii.

Plante medicinale toxice

În timpuri moderne, se perpetuează un adevărat cult pentru plantele medicinale. Numai că e bine să ştim că există şi plante cu toxicitate ridicată, de care e bine să ne ferim:

- Arnica este contradindicată în administrarea pe cale internă, deoarece supradozarea provoaca gastro-enterite, ridică tensiunea arteriala şi paralizează centrii nervoşi;
- La brânduşa de toamnă, toate părţile plantei conţin o toxină, ce cauzează, la început, o senzaţie de arsură la nivelul gurii. Urmează greutăţi de deglutiţie, senzaţie de vomă, vărsături şi diaree cu sânge;
- Fenomenele toxice cauzate de ciumăfaie sau laur se manifestă prin înroşirea pielii, uscarea gurii, creşterea frecvenţei pulsului, dilatarea pupilei şi, într-un stadiu mai avansat, prin halucinaţii şi reacţii psihomotorii anormale;
- La “degeţelul roşu”, doza terapeutică este foarte apropiată de doza toxică. Acest fapt duce de multe ori la supradozare, cu apariţia tulburărilor digestive şi de ritm cardiac;
- În doze obişnuite, pelinul sub formă de infuzie are efecte benefice în gastrite cronice, afectiuni biliare şi chiar în caz de gripă. În doze mari, pelinul este toxic datorită uleiului volatil care conţine tuiona;
- În cazul administrării tătănesei în doze mari, se poate ajunge la paralizie centrală.
Unul dintre compuşii din tătăneasă, simfitina, are proprietatea de a induce tumori canceroase. Alţi compuşi de tipul alcaloizilor pot determina leziuni hepatice severe în cazul administrării zilnice de ceai sau capsule de tătăneasă.

Temerile copiilor trebuie tratate cu seriozitate de adulţi

* Niciun copil nu e vreun super – erou de mic, care să nu fi simţit frica de întuneric, de câinele mare şi negru din vecini sau de arhaicul “bau – bau” *

Se întâmplă, nu o dată, să fie vorba de o frică indusă chiar de părinţi, care îşi sperie chiar ei copiii, din dorinţa de a-i proteja. Fricile, de fapt, sunt normale la copil. “Copiilor le este frică de multe lucruri, dar acest comportament are o funcţie adaptativă, protejându-i. La 4-5 luni apare teama faţă de străini. Sugarul reacţionează la figurile nefamiliare diferit, funcţie de prezenţa sau absenţa mamei, experienţa anterioară plăcută sau neplăcută cu străinii etc. Mai târziu, cu un vârf al manifestării între 9-13 luni, apare anxietatea de separare, când copiii plâng atunci când sunt luaţi de lângă mama. În perioada de preşcolar, când copilul îşi dezvoltă limbajul, capacitatea de anticipare a evenimentelor, de intuire a relaţiei cauză/efect, el îşi poate explica evenimentele necunoscute. Se menţin frica de întuneric, de unele animale, poate apărea teama că părinţii l-au abandonat, că nu se mai întorc la el, ceea ce poate duce la refuzul de a merge la grădiniţă. La copilul şcolar apar alte forme de teamă: anxietatea de examinare, teama de a nu greşi, frica de a nu fi respins de grupul de vârstă. Şcolarul mare poate fi confruntat cu alte frici: teama de viitor, de război, de moarte, de eşec, de propria sexualitate. Se consideră că fetele sunt mai anxioase decât băieţii, iar copiii mici au mai multe frici», explică dr. Laura Jijie, medic primar psihiatrie pediatrică.

Lumina stinsă, un “neprieten”

Frica de întuneric apare la majoritatea copiilor în jurul vârstei de 2-3 ani şi poate căpăta „completări”: întuneric şi fantome, monştri, urşi, hoţi... Dacă părinţii nu au un comportament liniştitor şi încurajează această temere pentru a ţine copilul sub control, frica nu va dispărea, ci va evolua. Pentru a scăpa de această frică, poate fi util jocul de-a baba-oarba, sau „ghiceşte ce ai primit” când copilul nu îşi foloseşte simţul văzului şi când întunericul prin închiderea ochilor devine un partener de joacă. După care jocul se poate repeta în întuneric adevărat, noaptea, cu lumina stinsă. Nu vă aşteptaţi la progrese rapide, fiindcă este totuşi o frică, important e să perseveraţi.
Patrupedele reale, mai îngrijorătoare decât cele fantastice

Nu va încurcă în niciun fel existenţa faptul că micuţilor le e teamă de rechini, şerpi sau lupi, dar frica de câini sau pisici poate să o facă. Frica, în general, este rezultatul unei experienţe negative trăite pe propria piele sau indusă de altcineva prin experienţa sa sau prin ceea ce povesteşte despre acest lucru. Ca să scape de teama de animale, identificaţi animalul de care îi este frică şi desenaţi împreună copiii şi animalele respective în contexte prietenoase. Dacă nu aveţi talent, desenaţi puii animalelor respective şi povestiţi-i cum sunt neajutoraţi şi plâng şi ei uneori de frică, dar că încearcă să fie curajoşi. Găsiţi imagini din cărţi, reviste cu puii animalelor şi cu animalele adult şi încercaţi să îl obişnuiţi cu imaginile până când nu-i va fi frică de ceea ce vede. Citiţi împreună despre animalele respective şi obiceiurile lor de viaţă. După ce l-aţi obişnuit cu imaginile din cărţi, poze, treceţi la animale de pluş. Cumpăraţi animale de pluş sau alte materiale, închipuind animalul de care îi este frică micuţului. Jucaţi-vă împreună cu ele şi imaginaţi-vă că sunt adevărate şi le mângâiem, ne apropiem de ele, le imităm sunetele.

Urmează întâlnirea cu animalul real. Este bine să găsiţi puii animalelor respective, să vă asiguraţi înainte că animăluţele sunt blânde şi prietenoase, ca să nu vă întoarceţi de unde aţi plecat (un căţeluş în toane rele poate strica tot eşafodajul anterior). Nu fortaţi apropierea, lăsaţi lucrurile să se întâmple firesc.

Omul rău

Copiii aud tot felul de poveşti despre tâlharul sau hoţul care vine şi îi bagă în sac. Este bine să învăţaţi copilul ce să facă pentru a preveni anumite pericole (lucrurile se întâmplă totuşi), dar până la a-l isteriza asupra unor pericole imaginare şi a-l face să se teamă să întâmpine oamenii pe stradă este o mare distanţă. Un comportament supraprotector va face micuţul să creadă că trăieşte într-o lume periculoasă, în care nu trebuie să ai încredere în nimeni şi nimic. Soluţia e să fiţi realişti, nu catastrofici, şi, pentru orice eventualitate, învăţaţi copilul numele, adresa, numărul de telefon, precum şi ce să facă în caz că se pierde, cui să ceară ajutorul, ce să accepte şi ce nu de la adulţii pe care nu îi cunoaşte.

Apa, un pericol în ochii copiilor

Frica de apă se manifestă foarte frecvent la copii, şi pe malul mării, dar şi pe marginea căzii. În primul rând, copilul nu trebuie forţat, orice formă de constrângere urmând să îi acentueze teama. Apoi, sub nici o formă, nu trebuie lăsat nesupravegheat. Când copilul refuză să intre în cadă, trebuie să căutaţi cauza într-o experienţă neplăcută: şampon sau săpun în ochi, cădere, apa prea caldă sau prea rece etc. Copilul se va obişnui din nou, progresiv, cu baia, dacă procedăm cu tact şi cu blândeţe, punând mai întâi foarte puţină apă pe fundul căzii. Nu trebuie însă să confundăm refuzul cu frica: poate fi vorba doar de un refuz dacă, de exemplu, obişnuiţi să întrerupeţi copilul din joaca lui, ca să-i faceţi baie, sau dacă ,,baia obligatorie" nu lasă niciodată loc ,,băii de plăcere". Vara, la mare, dacă micuţului îi este frică de apa rece şi de mişcarea valurilor, duceţi-l mai degrabă într-o piscină mică. Apa caldă şi stătătoare, cu adâncime mică, va putea să-l liniştească şi să-l obişnuiască, puţin câte puţin, cu marea. Încercaţi să vă amintiţi dacă a trăit vreo experienţă traumatizantă legată de apă, care i-a lăsat o impresie puternică. Vorbiţi împreuna despre asta şi liniştiţi-l, fără să râdeţi de temerile lui. Lăsaţi copilul să se joace liniştit cu jucării pentru nisip şi apă. Dacă-i daţi încredere în el în alte domenii, se va obişnui singur cu marea, în ritmul său.

Teama de oamenii “în alb”

Majoritatea ne amintim uşoara stare de disconfort sau chiar teama care ne cuprindea în copilărie atunci când mergeam la medic. Specialiştii în psihologie infantilă au arătat că micuţii dezvoltă un sentiment de teamă nu doar la gândul unei eventuale injecţii sau amintirea unor experienţe neplăcute din cabinetele medicale sau sălile de operaţii, ci şi din cauza aspectului policlinicilor şi spitalelor, perceput negativ de copii. În plus, orice model de uniformă are un impact neliniştitor asupra celor mai mulţi copii, datorită sobrietăţii impuse. Pentru a diminua teama de medic, explicaţi-i copilului în cuvinte simple că oamenii se pot îmbolnăvi şi atunci nu se mai pot juca şi nu se mai pot bucura de nimic. Explicaţi-i că atunci când eraţi mic, v-aţi îmbolnăvit şi nu v-aţi mai putut juca până când aţi mers la doctor şi v-a tratat. Mai spuneţi-i că alţi copii, ce se tem de medic, nu ştiu ceea ce tocmai i-aţi spus. Comparaţi situaţia cu personajele sale preferate, curajoase sau fricoase din basme, desene animate sau filme. Discutaţi cu el despre felul în care arată doctorii, glumind pe seama halatului alb şi agitaţiei lor. Totodată, prezentaţi-i pe medici ca pe nişte eroi cu chip uman care, totuşi, sunt uneori trişti şi neajutoraţi, la fel ca oricare dintre noi.