joi, 13 februarie 2014

Atenţie la alergiile alimentare

* Alergia este o reacţie a sistemului de apărare al organismului la un aliment care îi face rău. După ingerarea alimentul respectiv, sistemul imun secretă histamine şi alte chimicale, ce induc starea de rău *
Simptomele care apar frecvent se rezumă la mâncărimi, urticarie şi umflături. Ele nu sunt foarte grave, însă pot degenera în simptome mai grave, până la şoc anafilactic. Reacţiile grave nu se pot prevedea, de aceea conduita cea mai sigură este abstinenţa.
Mulţi confundă alergia alimentară cu intoleranţa alimentară, care e o reacţie mult mai frecventă şi mai puţin gravă.
Intoleranţa apare când sistemul digestiv nu poate digera o anumită mâncare, dar nu dă simptome atât de supărătoare ca o alergie. Dacă aveţi doar o intoleranţă la mâncare, puteţi consuma porţii mici din acel aliment fără să vă facă rău. În schimb, în cazul unei alergii, orice fărâmă din alergen provoacă reacţia alergică.
Alimente “alergene”
90% din alergiile alimentare sunt cauzate de lapte de vacă, ouă, alune, nuci, seminţe de soia, peşte, crustacee, ţelină, făină de grâu şi de secară, fructe (între care portocala, mărul, kiwi şi banana), drojdia de bere şi de patiserie, roşiile ş.a. “Alergiile pot fi cauzate de un  aliment sau doar de un aditiv alimentar. În momentul în care sesizaţi simptomele specifice, trebuie să acordaţi atenţie, în primul rând, alimentelor nou introduse. Odată identificată cauza, ţineţi regim, eliminaţi alimentul – problemă şi proteinele, faceţi cure de lichide, beţi ceai de gălbenele şi luaţi antihistaminice.
După un timp, puteţi reintroduce alimentul – alergen în alimentaţie, dar în cantităţi mici”, precizează dr. Cornelia Lebădă, medic primar medicină de familie. Sunt şi situaţii când un copil mănâncă de mai multe ori un anumit aliment înainte ca părinţii să constate că este alergic la acesta. De exemplu, un copil alergic la nuci, nu va avea probabil nici o reacţie prima oară când le va mânca. Dar, dacă va dezvolta o alergie la acest aliment, indigestiile ulterioare pot fi grave. Prima reacţie alergică este, de fapt, un semnal de alarmă. Acest lucru este valabil pentru nuci, dar şi pentru numeroase alte substanţe puternic “alergene."
Frecvenţa alergiilor scade cu vârsta
Alergiile alimentare pot apărea la orice vârstă, dar adevăratele alergii alimentare sunt mai curente la sugari şi la copiii mici, deoarece ele sunt legate de dezvoltarea lentă a ţesutului mucoaselor la micuţ. Pe măsură ce copilul creşte, membrana mucoaselor se dezvoltă şi poate ajuta copilul să îşi învingă alergia. Frecvenţa acestui tip de alergii scade cu vârsta.
Copiii ai căror părinţi au avut antecedente de alergii alimentare au tendinţa să manifeste mai multe alergii. La copiii mici, alimentele care cauzează cel mai frecvent alergii sunt laptele, ouăle, grâul şi arahidele. La copiii mai mari şi la adulţi, alergiile cele mai curente se datorează arahidelor şi crustaceilor. Aproximativ 1% din adulţi suferă de alergii alimentare. Un alergolog a descoperit că din 23 de persoane care credeau că suferă de alergii alimentare, numai patru erau într-adevar atinse de acestea.
Alergiile încrucişate, cele mai periculoase
Alergia încrucişată cea mai frecventă asociază o alergie la polenul unor arbori şi o alergie alimentară la anumite fructe şi legume. Cea mai des întâlnită este cea care asociază o alergie la polen (de mesteacăn de exemplu) şi alergia la mere. Alte combinaţii de care trebuie să ne ferim sunt: polen de mesteacăn - mere, alune, nuci, ţelină, migdale, piersici, caise, kiwi, morcovi, cartofi; polen de pelin negru - ţelină, fenicul, morcovi, coriandru, pătrunjel, mărar; latex - banane, cireşe, kiwi, avocado, castane, caise; acarieni - fructe de mare; puf de pasăre - ouă.  
Laptele de substituţie, o soluţie pentru copiii alergici la laptele de vacă
Există mai mulţi înlocuitori pentru laptele de vacă, pe care îi puteţi alege funcţie de sfatul pediatrului. Laptele matern rămâne alimentul cel mai bun pentru copil, formula ideală fiind ca mamele să alăpteze cât mai mult timp. Dacă, însă, apar intoleranţe, există varietăţi de lapte hipoalergen, în care hidroliza parţială a proteinelor le diminuează proprietăţile alergene. Utilizarea acestora în primele patru luni de viaţă reduce incidenţa intoleranţelor la proteinele din laptele de vacă şi eczema atopică. Ele sunt propuse şi la completarea alăptării materne atunci când este necesară suplimentarea la o vârstă foarte fragedă, pentru a evita accidentele alergice din momentul înţărcării. Există şi înlocuitori de lapte pe bază de hidrolizaţi de proteine, în care hidroliza mult mai avansată a proteinelor ajunge până la peptide cu greutate moleculară mică, caracteristică acestor înlocuitori hipoalergici la lapte. Majoritatea lor nu conţin lactoză şi sunt indicaţi atunci când există intoleranţă la proteinele din laptele de vacă.
Mâncărurile, posibili factori nocivi
Nici un simptom nu trebuie tratat cu superficialitate, deoarece pot apărea complicaţii grave. În primul rând, trebuie stabilită cauza acelui simptom, lucru deloc uşor, întrucât toate părţile corpului pot fi afectate, mai mult sau mai puţin grav. Dacă tulburările tubului digestiv (manifestate prin vărsături, diaree, crampe abdominale) şi afecţiunile pielii (mâncărimi, eczeme, urticarie) dezvăluie clar o boală cauzată de alimentaţie, tulburările respiratorii (umflături ale gâtului, tuse, rinite, respiraţie zgomotoasă, congestie nazală sau astm), fac deseori dificilă recunoaşterea adevăratei cauze.
Citiţi etichetele!
Pentru a evita orice reacţie alimentară, trebuie să cunoaştem alimentele riscante. Pentru aceasta, trebuie să fim atenţi la etichete sau să citim lista ingredientelor prezentată pe ambalajul produselor alimentare. În orice caz, riscul de a găsi alergenul vostru în aliment este redus, dar nu lipseşte cu totul. Nu trebuie să ezităm să întrebăm resposabilii de secţie din sectorul alimentar care sunt ingredientele utilizate în prepararea alimentelor, aceştia având obligaţia de a informa clienţii care le pun astfel de întrebări.
Stabilirea alergenului, veritabila anchetă
Descoperirea alimentului ce a declanşat alergia, mai ales dacă acel produs este consumat frecvent, nu este uşoară. Primele indicii sunt descoperite, în general, ca urmare a unui ,,interogatoriu" medical (pacientul este rugat să ţină o evidenţă strictă a alimentelor consumate, pe care trebuie să şi le noteze într-un caiet). După ce au fost stabiliţi câţiva ,,suspecţi", se trece la stabilirea principalului vinovat, cu ajutorul unor teste subcutanate (picături de alergeni introduse sub piele) sau biologice (dozaje sangvine). Din păcate acestea nu sunt întotdeauna suficiente. În astfel de cazuri se trece la ,,teste de provocare" făcute doar sub observaţie medicală strictă, ce constau în ingerarea succesivă a alimentelor suspectate. Odată diagnosticul confirmat, bolnavul de alergie alimentară este nevoit să adopte un regim din care trebuie să excludă alimentele ce au declanşat erupţia, fiind atent întotdeauna la evoluţia bolii. Însă, dacă alergia a apărut din copilărie, bolnavul are, din fericire, mari şanse să se vindece sau să-şi amelioreze starea odată cu trecerea timpului.
 
Gălbenelele
Produsele pe bază de gălbenele pot trata diferite afecţiuni. Alifia cu gălbenele vă poate ajuta să scăpaţi mai repede de urmele lăsate de acnee sau chiar de herpes, tinctura de gălbenele e benefică în tratarea unor arsuri, eczeme, degerături, hematoame, contuzii sau alte răni serioase. Tinctura de gălbenele poate fi folosită atât ca tratament intern cât şi ca tratament extern. Pentru tratamentul intern, se dizolvă o linguriţă de tinctură într-o ceaşcă de apă fiartă şi răcită. Pentru cel extern, se utilizează comprese cu produsul diluat. Tinctura  este şi un excelent tonic uterin. Gălbenelele pot fi folosite şi sub formă de infuzie (2 linguriţe cu vârf de flori uscate la 300 ml. apă clocotită), care se bea de 3 ori în decursul unei zile, cu o jumătate de oră înainte de masă. Pentru afecţiuni grave, se poate prepara o infuzie mai concentrată. Compresele cu infuzie de gălbenele (nu se numeşte ceai, pentru că nu conţine frunze de ceai) sunt indicate mai ales pentru tenul uscat.

miercuri, 12 februarie 2014

Cum ne putem controla apetitul

Contează foarte mult ca omul să poată face diferenţa între foamea reală şi dorinţa psihologică de a mânca. Odată ce sunt identificate aceste senzaţii, mai este necesară doar învăţarea unui control al răspunsului la aceste senzaţii. Fiziologia organismului este în aşa fel făcută încât ne dă semnele cele mai bune pentru a mânca şi a ne opri din mâncat, astfel încât toată teoria cuantificării caloriilor să fie inutilă, omul urmând să mănânce în funcţie de foamea şi plinătatea fiziologică.
Numai că practica este mult mai complicată. În primul rând, diferite piedici pot apărea în calea senzaţiilor fizice. Deşi organismul, spre exemplu, ne spune că trebuie să mâncăm, noi nu putem face acest lucru chiar atunci. Deseori, oamenii mănâncă când sunt foarte flămânzi şi continuă să mănânce dincolo de senzaţia confortabilă de saţietate. Obişnuirea cu acest tip de a mânca va duce la creştere ponderală.
Factori care influenţează foamea şi saţietatea
Lista hormonilor şi a mecanismelor fiziologice responsabile de una şi de alta e lungă. Spre exemplu, un nivel scăzut al glucozei în sânge şi un hormon numit “neuropeptidul Y” se consideră că stimulează apetitul. În sens invers, hormoni cu ar fi serotonina şi colecistochinina, la fel ca şi mulţi nutrienţi din sânge, contribuie la apariţia saţietăţii. Conform times.com, există un hormon al foamei, grelina, identificat în 1999. El este produs în corp ca răspuns la programul de hrănire sau chiar la vederea şi mirosul mâncării. Acest hormon creează senzaţia care ne transmite că suntem gata să mâncăm sau… mai bine spus, că ar fi bine să mâncăm odată! Când grelina ajunge la creier, hipotalamusul şi alte zone sunt activate - lucru care garantează faptul că în acest moment creierul ascultă “chemarea foamei”. Dacă în ciuda tuturor obstacolelor apărute în calea supraalimentarii, continuaţi să mâncaţi, organismul mai are o armă secretă: leptina. Acest hormon, descoperit în 1994, are rolul de a inhiba foamea, fiind produs tocmai de grăsimea din corp. Odată ce ajunge în sânge, leptina circulă până la hipotalamus, caută o pereche de neuropeptide care stimulează apetitul şi încearcă să le diminueze efectul. Practic, oamenii graşi ar trebui să aibă un apetit scăzut, numai că, totuşi, mulţi au deficit de leptină. În acest caz se administrează suplimenţi cu leptină, pentru a ataca grăsimea.
În mod frecvent, apetitul determină cel mai frecvent cât de mult mănâncă o persoană. Unii au învăţat să mănânce după ceas, deci mănâncă conform programului, indiferent dacă le este foame sau nu. Alţii mănâncă ca răspuns la o anumită dispoziţie, de genul tristeţe, manie, anxietate, plictiseală sau fericire. Aceşti factori de declanşare a apetitului sunt de tip psihologic şi pot fi foarte puternici în declanşarea supraalimentării. De aceea este utilă ţinerea unui jurnal alimentar, în care să fie trecute sentimentele simţite înainte, în timpul şi după ce o persoană mănâncă din alte raţiuni decât foamea.
Foamea este amplificată de:
* Alimentaţia neregulată: organismul tinde să se autoregleze prin mâncatul excesiv;
* Dieta bogată în zahăr şi paste făinoase;
* O dietă săracă în fibre;
* Un consum prea mic de grăsimi şi/sau proteine.
* Cofeina - o cafea vă va suprima apetitul pentru o perioadă scurtă de timp, dar după ce efectul acesteia va dispărea, foamea va avea o intensitate mult mai mare;
* Prezenţa stimulilor alimentari în jur.
Scală pentru recunoaşterea foamei şi a saţietăţii
1. Sunteţi atât de flămând, încât vă simţiţi ameţit şi iritabil;
2. Percepeţi o nevoie puternică de a mânca şi nu vă mai puteţi concentra din cauza foamei;
3. Apar semnele fizice ale foamei (strângeri ale stomacului);
4. Dorinţa de a mânca e din ce în ce mai mare;
5. Vă simtiţi bine – perfect confortabil;
6. Se instalează sentimentul că sunteţi sătul, în mod confortabil;
7. Parcă sunteţi puţin cam prea sătul;
8. Începeţi să aveţi convingerea că stomacul e plin;
9. Resimţiţi nevoia să vă descheiaţi un nasture sau să slăbiţi cureaua de la pantaloni;
10. Devine evident că vă simţiţi din ce în ce mai inconfortabil.
Persoanele care recunosc că uneori aşteaptă prea mult până să mănânce sau deseori mănâncă dincolo de punctul de confort, pot completa jurnalul alimentar cu informaţii despre senzaţia de foame, sub formă de scală. Apoi să analizeze ce şi cât de mult mănâncă – comparativ, în momentele în care îi este foarte foame şi în cele în care senzaţia abia a apărut. Apoi e bine să încerce să-şi modifice programul de masă, pentru a împlini la timp nevoile de hrană ale organismului.
Recomandări utile
1. Consumaţi proteine la fiecare masă, ele controlând senzaţia de foame;
2. Evitaţi alimentelor pe bază de zaharuri simple. Dacă nu reuşiţi, e bine să fie consumate în timpul mesei, alături de alte alimente;
3. Optaţi pentru o dietă bazată pe carne, lactate, peşte, nuci şi seminţe, multe fructe şi legume şi
consumul de alimente voluminoase şi sărace în calorii (cele mai multe legume intră în această categorie);
4. Beţi multă apă (şi supa este cunoscută pentru senzaţia de saţietate pe care o oferă);
5. Nu ignoraţi activitatea fizică, care ajută la reglarea apetitului, controlează foamea şi consumul de alimente. În plus, duce la consumarea caloriilor şi creşterea masei musculare;
6. Acordaţi atenţie cromoterapiei. Dacă roşul şi portocaliul sunt culori ce vă fac poftă de mâncare, medicii dieteticieni recomandă folosirea rozului pentru a diminua apetitul şi atacurile de supraalimentaţie.
«Este foarte importantă monitorizarea continuă a comportamentului legat de alimentaţie.
Creşterea frecvenţei meselor, reprezintă, de asemenea, o tactică terapeutică utilă. Ingestia de mese mici şi frecvente, cu conţinut relativ mare de carbohidraţi şi fibre reprezintă o cale de scădere a aportului de lipide şi oferă o senzaţie continuă de saţietate gastrointestinală», precizează dr. Dana Dascăl, medic rezident medicină de familie.
Ştevia
Este considerată un supraaliment, fiindcă are capacitatea de a regla nivelul zahărului în sânge (glicemia), de a înfrâna pofta de dulciuri şi a tempera senzaţia acută de foame. Mai mult, ştevia poate micşora dorinţa de a consuma alimente grase şi poate controla apetitul. Unii oameni au descoperit că pofta lor de mâncare scade dacă iau drajeuri din ştevie cu 15-20 de minute înainte de masă. Ştevia este excelentă şi pentru stimularea energiei mentale şi fizice şi poate chiar opri bacteriile care determină cariile dentare. Mai presus de toate, ştevia nu conţine calorii, dar are în componenţă substanţe dulci (glicozide), care nu sunt metabolizate de organismul uman, fiind astfel eliminate fără ca vreo calorie să fie absorbită. În afară de glicozide, ştevia mai conţine şi proteine, fibre, carbohidraţi, fosfor, zinc, calciu, potasiu, magneziu şi vitaminele A şi C. Oamenii de ştiinţă americani au descoperit că ştevia acţionează ca un diuretic natural, ajutând organismul să scape de fluidele în exces, armonizează digestia, reglează presiunea sângelui şi ajută la pierderea în greutate.


duminică, 22 decembrie 2013

Magazin naturist deschis la Uvertura Mall Botoşani

Duminică, 22 decembrie, s-a deschis la demisolul Uvertura Mall, lângă Piața Agroalimentară, primul magazin naturist „Floare de colţ” din Botoşani. 
Brand-ul a luat naștere în mai 2009 iar până în prezent rețeaua deja cuprinde 16 magazine: 10 în Iaşi, 2
 în Bacău şi câte unul în Roman, Pașcani, Târgu Mureș, Târgu Secuiesc. Acesta din Botoşani este al 17-lea magazin care se adaugă poveştii de succes de până acum. Rețeta este una foarte simplă după cum precizează reprezentanții reţelei de magazine.
Magazinele naturiste Floare de Colţ sunt percepute de client drept magazine unde găsesc de fiecare dată produsele dorite, unde găsesc o consiliere pe măsura așteptărilor, iar preţurile sunt orientate către client, cu adaosuri comerciale decente.

duminică, 8 decembrie 2013

Cum îmbunătăţim rezistenţa organismului în debutul iernii

Sănătoşi şi optimişti la vreme de iarnă
* Sistemul imunitar are un rol esenţial în păstrarea unei bune stări de sănătate * Când este slăbit, organismul uman poate contracta diverşi viruşi şi agenţi patogeni extrem de periculoşi *
Pentru a evita aceste neplăceri, puteţi creşte imunitatea printr-o alimentaţie sănătoasă. Nutriţioniştii au descoperit că anumite alimente, consumate frecvent, pot creşte sistemul imunitar, protejând organismul împotriva bolilor. Pentru o bună imunitate, specialiştii recomandă o alimentaţie sănătoasă, bogată în fructe şi legume proaspete, produse lactate şi cereale integrale. Totodată, conform sanatateatv.ro, aceştia recomandă reducerea cantităţilor de sare şi evitarea grăsimilor animale. Printre alimentele care contribuie la creşterea sistemului imunitar figurează:
1. Morcovul, ce conţine o cantitate impresionantă de vitamina A, betacaroten şi fibre. Consumaţi zilnic, morcovii ajută la menţinerea sănătăţii ochilor, a pielii şi a părului. Riscul apariţiei bolilor de inimă este redus, iar cancerul este ţinut la distanţă datorită alfa-carotenului - altă substanţă prezentă în compoziţia morcovilor. Totodată, morcovii combat inflamaţiile şi cresc imunitatea;
2. Cercetătorii au descoperit că spanacul are un puternic efect antioxidant şi anticancerigen. Introducând spanacul în alimentaţie, puteţi reduce riscul apariţiei accidentului vascular şi puteţi oferi organismului cantitatea necesă de acizi graşi Omega – 3 şi folaţi. Folatul contribuie la îmbunătăţirea circulaţiei sangvine şi la prevenirea tulburărilor sexuale masculine;
3. Principalul beneficiu al consumului de roşii este protecţia pe care acestea le oferă împotriva cancerului. Roşiile conţin un antioxidant extrem de puternic, numit licopen, care ajută sistemul imunitar, protejează inima şi previne cancerul. Roşiile sunt o sursă extraordinară de vitamine şi minerale;
4. Nucile măresc rezistenţa organismului la infecţii şi stimulează activitatea cerebrală. Specialiştii susţin că nucile sunt un aliment extraordinar pentru sănătate, datorită conţinutului ridicat de acizi graşi Omega 3 şi polifenoli;
5. Un alt aliment extrem de eficient în creşterea sistemului imunitar este peştele. Conţine foarte mult zinc, substanţă care întăreşte imunitatea şi ajută la dispariţia inflamaţiilor, stimulând regenerarea celulelor şi accelerând cicatrizarea rănilor;
6. Usturoiul are multiple calităţi curative: protejează împotriva cancerului, a bolilor de inimă, reduce colesterolul, elimină bacteriile şi virusurile din organism.

Igiena ţine bolile la distanţă
- Asiguraţi-vă că dormiţi suficient. Un somn de calitate, cu o durată de cel puţin şapte ore pe noapte, vă ajută să vă echilibraţi funcţiile organismului şi să aveţi un sistem imunitar mai puternic;
- Alegeţi o îmbrăcăminte adecvată. Îmbrăcaţi-vă mai gros, dar evitaţi să vă înfofoliţi. Dacă transpiraţi, riscaţi să răciţi mai uşor, deoarece umezeala de la nivelul pielii favorizează apariţia infecţiilor respiratorii;
- Hidrataţi-vă corespunzător. Asiguraţi-vă că, şi în sezonul rece, beţi cei doi litri de lichide  zilnic. O bună hidratare vă protejează organismul de bolile de sezon;
- Evitaţi spaţiile aglomerate. Mai ales copiii şi persoanele în vârstă ar trebui să evite pe cât posibil spaţiile aglomerate, pentru a preveni contractarea infecţiilor virale;
-  Acoperiţi-vă gura atunci când tuşiţi sau când strănutaţi. Chiar şi atunci când consideraţi că nu sunteţi bolnav, folosiţi un şerveţel sau o batistă când strănutaţi sau când tuşiţi. Virusurile se răspândesc rapid în aer odată cu micile particule de salivă;
-  Spălaţi-vă des pe mâini. Pentru a vă feri de microbi, spălaţi-vă cât mai des pe mâini cu apă şi cu săpun, timp de 20 de secunde, şi apoi uscaţi-le folosind un prosop de hârtie. 

Terapii alternative ce ne ajută la vreme de iarnă
A. Chiar şi dacă nu aveţi probleme serioase de sănătate, lumina naturală insuficientă specifică zilelor de iarnă poate predispune la apariţia stărilor depresive, insomniilor şi anxietăţii. De asemenea, titrează “Adevărul”, în zilele cu vreme mohorâtă şi în care se întunecă devreme vă puteţi simţi lipsit de energie, slăbit. În plus, vă scade capacitatea de concentrare şi de memorare şi puteţi constata o diminuare a libidoului. Pentru a înlătura aceste neplăceri, puteţi apela la beneficiile luminoterapiei. Aceasta constă în expunerea zilnică, timp de 15-30 de minute, la o lumină artificială de culoare albă, ce imită lumina soarelui. Ideal ar fi să faceţi acest lucru între orele 7 şi 9 dimineaţa. Însă, dacă aveţi probleme cu somnul, în sensul că adormiţi prea devreme şi vă treziţi în cursul nopţii, puteţi face terapia şi seara. Puteţi constata o îmbunătăţire a stării de spirit chiar din prima săptămână, rezultatele fiind remarcabile după câteva săptămâni de terapie.
B. Puteţi combate „melancolia hibernală” şi cu ajutorul culorilor. Specialiştii în cromoterapie recomandă ca în sezonul rece să vă decoraţi casa în culori calde, cum ar fi oranj, roşu şi galben. Acestea au proprietăţi stimulante şi energizante. Evitaţi să folosiţi culorile albastru, gri şi negru;
C. Uleiurile volatile sunt excelente pentru a vă induce o stare de bine atunci când aveţi o afecţiune respiratorie sau digestivă. Astfel, dacă aţi răcit, este indicat să faceţi inhalaţii prin băi de abur cu uleiuri de pin, de mentă, de brad, de ienupăr, lavandă, eucalipt sau de busuioc.
Pentru cei mici sunt indicate şi compresele sau frecţiile cu uleiuri volatile. Pentru revigorarea sistemului imunitar este excelent uleiul de lămâie, iar cel de trandafir, lavandă şi de mandarin înlătură stresul şi ajută în caz de insomnii.

Plante care ajută la întărirea imunităţii 
* Echinacea şi-a dovedit, în timp, extraordinara capacitate de creştere a imunităţii nespecifice a organismului, prin stimularea producţiei de globule albe, în special limfocite şi a cantităţii de interferon. Echinacea are acţiune bacteriostatică asupra unor bacterii, virusuri şi fungi. Planta, scrie
www.farmaciata.ro, poate fi administrată sub formă de tinctură, 1 linguriţă, de 3-4 ori/zi, dizolvată în puţină apă sau comprimate cu pulbere de echinacea, 300 de mg, de 3 ori/zi. Copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani pot lua 400 de mg/zi, sau comprimate cu ulei de echinacea, 1-2 capsule/zi. Tratamentul durează în general 30 de zile cu pauză. În cazurile în care rezistenţa organismului este mult scazută, cura poate fi prelungită. Pentru potenţarea efectelor de prevenire şi combatere a infecţiilor gripale, se pot administra capsule ce conţin echinaceea, în combinaţie cu zinc şi vitamina C. Persoanele alergice trebuie să fie foarte atente la produsele pe bază de echinaceea, deoarece planta poate declanşa crize alergice la nivel respirator;
* Arnica stimulează în special imunitatea nespecifică la nivelul gâtului şi a căilor respiratorii superioare, în administrare internă. Adulţii pot lua câte 30-40 de picături de tinctură, de 3 ori pe zi, diluate în apă, pe stomacul gol, timp de 30 de zile, pentru stimularea imunităţii;
* Un alt produs cu proprietăţi extraordinare în lupta cu infecţiile este propolisul.
Intern, se foloseşte sub formă de tinctură, miere propolizată, apă de propolis sau tablete. Se recomandă atât în prevenirea infecţiilor de diferite etiologii (potenţează sistemul imunitar), cât şi terapeutic, datorită proprietăţilor sale antibacteriene şi antivirale. Tinctura se administrează câte 30-40 de picături, de 2-3 ori/zi, în funcţie de vârstă şi de greutatea corporală. În ceea ce priveşte tabletele, se recomandă 1 capsulă, de 3-4 ori/zi;
* Ceaiurile sunt benefice în sezonul rece, deoarece au rol de hidratare, cresc imunitatea generală şi la nivel respirator, încălzesc organismul, relaxează şi tonifică. Astfel, pot fi folosite infuzii din soc, tei, muşeţel, iasomie, cimbrişor, muguri de pin, muguri de plop.
Ceaiurile se consumă călduţe, de preferat cu lămâie şi îndulcite cu miere.


luni, 22 aprilie 2013

Cum se întreţine implantul dentar

Contact Clinica stomatologica Anatomic Dent Iasi:Tel. fix: 0332 140 506
Tel. mobil: 0729 496 000; Email: office[@]anatomicdent.ro
Adresa: Str. Otilia Cazimir, Nr. 15, Iasi, judetul Iasi, 700400
In spatele Universitatii “Petre Andrei”, langa Hotel Studis; 
1. Perierea dintilor: Periati implantul la fel cum ati peria si dintele natural, complet, inclusiv gingia din jurul lui si spatiul de trecere de la gingie la implant. Daca aveti realizata o punte, asigurati-va ca ati periat si suprafata de sub corpul de punte. In cazul folosirii unei paste de dinti se recomanda utilizarea unei paste cu particule slab abrazive. De cele mai multe ori va fi nevoie sa utilizati doua periute dentare, una cu fir tare pentru zonele greu accesibile si una moale pentru spatiul gingival din jurul implantului.
2. Perierea interdentara:Utilizarea unei periute interdentare va ajuta sa curatati zonele dintre implant si ceilalti dinti sau suprafata de sub corpul de punte (in cazul unei punti dentare). Periuta va fi folosita prin miscari de impingere si tragere, accentuând prin presiune perierea zonelor laterale ale dintilor, implantului sau stâlpilor.
Regula: Periuta interdentara se va folosi intotdeauna fara pasta de dinti.
3. Ata dentara: in zonele inguste, greu de curatat inclusiv cu periuta interdentara, se recomanda folosirea atei dentare.
4. Apa de gura: Utilizarea unei ape de gura este recomandata, fiind dovedita eficacitatea acesteia in realizarea si mentinerea unei stari de igiena corspunzatoare la nivel aparatului dento-maxilar.
Incarcarea imediata
Se refera la punerea in sarcina a implantului imediat dupa inserare prin utilizarea unor coroane provizorii din acrilat
- Poate fi realizata in cazul unor brese unidentare, in zona surâsului, cand avem un os sanatos si rezistent, lasând insa dintele reconstruit in infraocluzie. Se mai poate realiza in bresele de mica intindere din zonele laterale, respectând aceleasi condiþii.
- Este contraindicata in cazul unui os insuficient, care necesita augmentare sau a unui os de densitate scazuta. De asemenea, este contraindicata in cazul unor brese edentate de intindere mare sau in zone expuse unor forte de masticatie mari.