Atacul de panică

Foto: www.elady.ro

* Atacurile de panică sunt cele mai răspândite afecţiuni psihice, afectând unul din 75 oameni * Ele reprezintă un episod brusc şi copleşitor de frică, fără vreun motiv aparent *

Atacurile de panică se pot petrece oricând, chiar şi în timpul somnului. În cursul atacului, frica sau disconfortul sunt însoţite de cel puţin patru dintre următoarele simptome, care apar într-o maniera abruptă şi ating intensitatea maximă în mai puţin de 10 minute:
-  bătăi puternice, neregulate, rapide ale inimii;
-  incapacitate de a respira;
-  durere sau disconfort toracic;
-  transpiraţii;
-  tremurături, contracţii localizate ale muşchilor;
-  greaţă, jenă abdominală;
-  ameţeli, senzaţie de instabilitate sau de leşin;
-  senzaţie de irealitate (modificarea percepţiei propriei persoane);
-  frica de a-şi pierde controlul, a înnebuni;
-  teama de a muri;
-  furnicături;
-  frisoane sau valuri de căldură.
”Atacul de panică apare mai frecvent la femei, care au o anumită vulnerabilitate, în special la vârsta adolescenţei”, subliniază Laura Jijie, medic specialist în psihiatrie pediatrică. Practic, atacul de panică singular nu e un diagnostic în sine. Paroxisme ale anxietăţii pot apărea în oricare dintre tulburările anxioase (fobii, tulburare obsesivă sau tulburare anxioasă generalizată), numai că ele nu sunt caracteristice atacului de panică.

Doar tulburarea de panică evoluează cu atacuri de panică repetate, dintre care cel puţin unul este urmat, timp de minim o lună, de unul sau mai multe dintre următoarele simptome :
-  frica persistentă că vor urma şi alte atacuri;
-  îngrijorări privind consecinţele atacului: pierderea controlului, un infarct miocardic sau evoluţia spre o boală psihică gravă;
-  o modificare semnificativă a comportamentului în legătură cu atacurile (evitarea situaţiilor în care s-au produs atacuri de panică, consultarea repetată a medicului).

Nu o dată, atacurile de panică îşi au “rădăcinile” în copilărie 

Foto: www.ziare.com

În general, ereditatea, factorii biologici, evenimentele stresante, un mod de a gândi catastrofic, toate au un rol în declanşarea unui atac. Unii specialişti subliniază rolul factorilor biologici, alţii consideră că atacurile de panică au la bază experienţe din copilărie. Sunt persoane ce se nasc cu o iritabilitate neurofiziologică, ce se manifestă de timpuriu ca o teamă. În copilărie, se tem de situaţii nefamiliare. Părinţii lor, predispuşi ei înşişi să intre în panică, eşuează în a facilita copiilor capacitatea de a se adapta la mediu şi le exacerbează natura temătoare.
Copilul se simte sufocat de comportamentul părinţilor şi, în acelaşi timp, devine hiperdependent de ei. În adolescenţă, devine dornic să facă pe plac având, în acelaşi timp, resentimente faţă de autoritate. În prima parte a maturităţii, se întâmpla ceva ce implică, de obicei, o figură autoritară ce determină un puternic sentiment de furie. Deja predispuşi la teamă, devin speriaţi de intensitatea sentimentelor lor. Furia este însoţită şi de un răspuns fizic (bătăi de inimă puternice, transpiraţie, anxietate), ce atrage atacul de panică. După, persoana respectivă intră într-un cerc vicios.
Atacurile de panică sunt deseori urmate de agorafobie, teama de spaţii largi. Mulţi au probleme cu prietenii, familia sau slujba, sunt mai înclinaţi spre alcool şi droguri, au un risc mai mare de a se sinucide, petrec mult timp în camerele de urgenţă ale spitalelor şi mai puţin cu hobby-urile lor. Tind să fie dependenţi financiar de alţii, se simt mai puţin sănătoşi psihic şi fizic.

Soluţiile pacienţilor

Strategiile pe care le adoptă cei care ajung în această situaţie sunt două:
1. Evită locurile în care este posibil să facă un atac de panică;
2. Îşi iau măsuri că atacul nu se va produce sau că nu vor trece singuri prin această experienţă.

Cei ce se tem de atacuri poartă medicamente în geantă, iau calciu pentru că, foarte frecvent, atacul de panică este atribuit în mod eronat unei scăderi a calcemiei, merg pe stradă însoţiţi, nu pleacă la drumuri lungi pentru a avea acces oricând la un serviciu de urgenţă etc.

Aceste strategii reuşesc să scadă anxietatea pe termen scurt, dar pe termen lung limitează enorm viaţa individului, întreţin atacurile de panică şi, în timp, nu mai au efectul scontat.

Opţiuni terapeutice

În tulburarea de panică ori se prescriu medicamente, ori psihoterapie comportamental -cognitivă. Factorii care determină o opţiune sau alta sunt:
- impactul tulburării asupra “funcţionării” individului în familie, la serviciu ori şcoală, precum şi în viaţa socială;
- vechimea tulburării;
- existenţa unei încărcături genetice sugestive pentru anxietate;
- opţiunea bolnavului.

Psihoterapia comportamental – cognitivă

www.mostwantedblog.org

Se bazează pe colaborarea dintre psihoterapeut şi pacient. Poate fi intensivă (câteva şedinţe/săptămână) sau standard (şedinţe săptămânale cu durata cuprinsă între 45 minute şi o oră), ambele completate de “teme pentru acasă”. Rolul “temelor” este acela de a asigura continuitatea efectului între şedinţe şi consolidarea rezultatelor obţinute.

Partea cognitivă are o componentă de psihoeducaţie în care i se explică pacientului mecanismele de declanşare şi întreţinere a anxietăţii, o componentă de restructurare cognitivă în care este abordată percepţia distorsionată a “pericolului” şi o parte de antrenament în rezolvarea problemelor - care se adresează surselor de stres din viaţa acestuia. În finalul terapiei se discută strategiile de prevenire a recăderilor .

Partea comportamentală se adresează strategiilor contraproductive pe termen lung, care perpetuează tulburarea de panică (evitarea şi măsurile de asigurare). “De multe ori e nevoie de un program de desensibilizare, pacientul fiind expus treptat la situaţii anxiogene. Dacă îi este frică de spaţiile deschise, pentru început va privi afară de pe fereastra geamului, apoi din uşa blocului, pentru ca după un timp să iasă afară”, detaliază Laura Jijie. “Durata terapiei este variabilă, între 3 luni şi un an, în funcţie de vechimea tulburării şi complicaţiile ei. Numărul mediu de şedinţe pentru o tulburare de panică având un debut recent şi nici o complicaţie este de 8 – 10”, punctează medicul specialist botoşănean. În aceeaşi opinie, în final este posibilă remiterea completă a bolii.

Gestionarea atacului de unul singur

60% din atacurile de panică sunt acompaniate de hiperventilaţie, semn că e prea mult oxigen şi că e nevoie de o anumită cantitate de dioxid de carbon pentru corpul nostru. Pierderea de CO2 se poate preveni prin ţinerea respiraţiei. Şi respiratul într-o pungă de hârtie este o tehnică folositoare. Exerciţiile sunt cel mai bun mod de "resetare" a respiraţiei ce devine haotică după un atac. Dar există şi alte tehnici care pot opri atacul. Primul pas este relaxarea muşchilor, conştientizarea tensiunii, urmată de încordarea şi relaxarea repetată a muşchilor. Urmează încetinirea ritmului haotic de respiraţie, procedând ca şi cum aţi sufla o lumânare. Plasarea mâinilor pe stomac pentru a simţi ritmul respiraţiei este recomandată. E de ştiut şi că stresul psihic poate fi combătut prin stres fizic (jogging, fitness, înot) şi că regimul alimentar trebuie să includă cât mai multe crudităţi. De multe ori contează şi autosugestia. 
Acupunctura, o soluţie

Schema de tratament include şi şedinte de acupunctură, care rup cercul vicios neuro-endocrin şi reglează activitatea tuturor glandelor endocrine, începând de la periferie spre centru. În timpul şedinţelor în corp se eliberează endorfinele, denumite şi hormonii fericirii. Acţiunea endorfinelor relaxează psihicul, elimină treptat tensiunea generată de atacurile de panică, astfel oprindu-se reacţia în lanţ generată de şocul iniţial.

Farmacia verde

Pentru atacurile de panică se recomandă tratamentul cu polen, Ca, Mg, P, vitamina C, untura de peşte, precum şi ceaiuri sau tincturi calmante.
- infuzie din o lingură rădăcină de valeriană, o lingură frunze de roiniţă, o lingură frunze de rozmarin, 2 linguri sunătoare. Se pun 2 linguriţe pline cu amestec de plante în 500 ml apă clocotită. Se lasă să infuzeze 15 min. Tratamentul este de minim 3 luni, câte o cană/zi infuzie sau o linguriţă ulei sunătoare, după mesele principale;
- ceaiul sau tinctura de păducel  sunt calmante şi reduc palpitaţiile;
- tinctura de măceşe (o parte măceşe, 5 părţi alcool de 60°). Timp de 8 zile, se iau 40-50 picături/zi;

 - cure îndelungate cu cătină: 1 linguriţă pulbere de 4 ori/zi;
- infuzie de salcie (frunze şi mâţişori), hamei (echilibrant, somnifer), iasomie (combate cefaleea şi insomniile, este calmantă hipnotică);
- se bea dimineaţa, pe stomacul gol, şi seara, un pahar cu suc de morcovi. Se începe cu 50 g, crescând cantitatea până la 500 g. Se poate amesteca cu suc de varza şi măr. Se fac pauze după 14 zile, 7 zile, pentru a nu se colora pielea în galben;
- infuzie de levănţică - 2 căni/zi sau tinctură, 15-20 picături de 2 ori/zi. Tinctura de lavandă se prepară astfel: într-un recipient se pune 1/3 pulbere de lavandă şi 2/3 alcool de 70°. Se închide ermetic şi se lasă la macerat 2 săptămâni. Se filtrează şi se pune în sticluţe închise la culoare;
-  infuzie de valeriană şi sunătoare, câte o linguriţă din fiecare, 2 căni/zi;

- se amestecă tinctura de arnică şi rădăcina de valeriană în proporţii egale. Se iau 1-2 linguriţe puse în apă, pe stomacul gol, la culcare;
- Se ia de 3 ori/zi câte o linguriţă pulbere de flori de tei (sublingual, se ţine 10 min. şi se înghite cu apă) sau 1 l/zi macerat la rece (1 linguriţă/l cană apă, 8 h), în cure de 3 săptămâni;
- ceai şi gel de aloe vera.