luni, 25 iunie 2012

Degenerescenţa maculară, o maladie cu multe tratamente experimentale

* Este vorba de o boala oftalmologică în urma căreia apare distrugerea vederii centrale. Se produc leziuni la nivelul maculei - zonă aflată în partea posterioară a globului ocular - ce are rol în vederea culorilor şi detaliilor obiectelor, necesare *
Vederea centrală este necesară în desfăşurarea unor activităţi ca cititul, condusul de autovehicule şi recunoaşterea persoanelor. Întrucât degenerescenţa maculară nu afectează şi vederea periferică, nu apare orbirea completă. Riscul de apariţie al degenerescenţei maculare creşte pe măsura avansării în vârsta, începând cu 50 de ani. Exista două forme ale bolii. Ambele afectează doar un singur ochi, dar dacă boala apare la un ochi, în cele din urmă va apărea şi la celălalt.
Degenerescenţa maculară uscată (nonexudativă), este cea mai frecventă formă (90% din cazuri). Apare treptat şi de cele mai multe ori nu produce pierderi severe de vedere. În aceasta formă, celulele şi vasele de sânge din interiorul maculei se distrug şi produc depozite în polul posterior al ochiului. Acest lucru produce leziuni la nivelul maculei şi îi afectează capacitatea de a transmite mesaje către creier. Vederea centrală devine treptat mai slabă sau din ce în ce mai înceţoşată.
Degenerescenţa maculară umedă (exudativă) este mai puţin frecventă, doar în 10% din cazuri. Poate să producă leziuni permanente ale maculei în timpul câtorva luni sau chiar săptămâni. Forma exudativă apare în cazurile în care exista deja forma nonexudativă.
Se vor forma vase de sânge de neoformaţie (anormale), care sunt fragile. Aceste vase sângerează, producând distrugerea maculei.  
Vârsta, principalul factor de risc
25% din persoanele în vârstă de peste 65 de ani prezintă degenerescenţă maculară, alţi factori de risc, înafara vârstei, fiind:
- istoricul familial: există un risc mai mare de apariţie al afecţiunii dacă un membru apropiat al familiei prezintă aceeaşi boală;
- prezenţa unor depozite la polul posterior al globului ocular; globii oculari care prezintă depozite mai întinse şi moi au un risc mai mare de apariţie a vaselor de sânge anormale şi implicit de apariţie a degenerescenţei maculare exudative;
- prezenţa unui ochi cu degenerescenţă maculară: aproape jumătate din persoanele cu această afecţiune la un ochi vor face aceeaşi boală şi la celălalt în decurs de 5 ani;
- fumatul;
- dieta bogată în grăsimi şi săracă în carotenoizi, vitamine antioxidante şi zinc.
Simptomatologie
Cele două forme de degenerescenţă pot avea unele simptome în comun:
- vederea centrală devine mai slabă, înceţoşată sau mai puţin exactă;
- este nevoie de mai multă lumină la citit decât înainte;
- este necesar mai mult efort pentru a putea fi văzute feţele persoanelor;
- obiectele apar distorsionate şi mai mici decât sunt în realitate;
- în câmpul vizual central apar pete albe sau negre;
- liniile drepte devin mai ondulate şi mai curbate;
- apare pierderea vederii centrale, care nu dispare sau se agravează în timp; aceasta poate fi severă şi rapidă în cazul degenerescenţei maculare exudative.
Diferenţele între cele două forme ale bolii se observă, în special, la viteza de apariţie: modificările de vedere produse în urma degenerescenţei maculare nonexudative apar lent şi treptat, astfel încât pot să nu fie observate, în timp ce simptomele ce caracterizează degenerescenţa maculară exudativă au o tendinţa bruscă de apariţie şi se agravează repede.
Adaptarea la un nou stil de viaţă
O vedere redusă sau pierderea vederii în urma degenerescenţei maculare afectează stilul de viaţă în multe feluri, numai că există şi metode la care se poate apela pentru o calitate cât mai buna a vieţii:
- se folosesc diferite dispozitive ce măresc şi ajută vederea şi instrumente speciale pentru persoanele cu o acuitate vizuală limitată;
- o cât mai bună desfăşurare a activităţilor zilnice se face doar cu sprijinul familiei;
- se poate cere ajutorul unui medic specializat, ce poate ajuta pacientul să facă faţă cât mai bine tulburărilor de vedere;
- e recomandat un program de autoeducare a pacientului pentru problemele generate de vederea diminuată.  
Întrucât în multe cazuri nu există un tratament eficient pentru aceasta afecţiune, sunt posibile traume psihice ale celor ce află că au o astfel de boală. Poate să apară un sentiment de furie sau nervozitate generată de posibila pierdere de vedere, care poate face pacientul să nu se mai poată descurca pe cont propriu. Este normal şi un sentiment de tristeţe legat de aceste tulburări care apar, iar în unele cazuri se poate instala chiar depresia. În aceste situaţii se poate cere ajutorul prietenilor şi familiei sau unui psihiatru.
Modalităţi de tratament
Pentru degenescenţa maculară nonexudativă nu există tratament curativ în acest moment, fiind posibil să nu apară modificări semnificative de vedere timp de mulţi ani. În cazul existenţei acestei forme, se vor urma recomandările medicului.
În unele cazuri, forma exudativă, care este forma cea mai severă de boală, poate fi tratată prin termochirurgie laser cu fotocoagulare sau terapie fotodinamică. Tratamentul nu vindecă boala, dar îi poate opri progresia. Nu toate cazurile de degenerescenţă maculară exudativă pot fi tratate. Doar 10-15% din cazuri se tratează eficient prin fotocoagulare laser şi doar 20-30% din cazuri se tratează prin terapie fotodinamică. Tratamentul nu redă vederea, dar uneori poate încetini şi amâna posibilele leziuni ale vederii centrale.
În prezent, se caută şi alte metode chirurgicale de tratare a afecţiunii, cum ar fi:
- translocaţie maculară prin tratament chirurgical: în această procedură se detaşează macula şi se mută într-o altă zonă a globului ocular, mai sănătoasă; prin această intervenţie se poate chiar reface o parte din vederea afectată, numai că, întrucât sunt implicate riscuri serioase, metoda mai trebuie aprofundată;
- intervenţie chirurgicală submaculară: prin această procedură se îndepărtează vasele de neoformaţie, anormale, situate submacular. Acest tratament poate menţine vederea la unii pacienţi, dar studiile au arătat faptul ca intervenţia poate implica riscuri serioase.
Cât priveşte terapia fotodinamică, e o tehnică ce foloseşte o lumina colorată precisă, care produce trombi (cheaguri) sangvini, ce opresc formarea de noi vase de sânge situate submacular. Este folosită în masă de puţină vreme, eficienţa sa şi consecinţele pe termen lung mai fiind încă studiate.
Tratamente experimentale
Cercetătorii studiază mai multe posibilităţi de tratament ale degenerescenţei maculare. Acestea sunt:
- terapia de iradiere externă, procedură folosită pentru a trata forma exudativă: razele X sunt direcţionate către vasele de neoformaţie situate submacular; rezultatele studiilor sunt deocamdată controversate;
- terapia laser de îndepărtare a depozitelor (geode) intraoculare: mai multe studii au investigat terapia laser în tratamentul geodelor, depozite formate din resturi ale celulelor moarte, situate la polul posterior al globului ocular. Deşi tratamentul poate să amelioreze vederea, poate de asemeni să crească riscul de apariţie de noi vase de neoformaţie. Se fac în continuare cercetări pentru demonstrarea eficacităţii sale;
- dispozitive electronice de redare a vederii: cercetătorii studiază mici implanturi intraretiniene sau alte dispozitive care răspund la lumină, trimiţând informaţii la creier.  
Injecţii intravitreene
Tratamente noi pentru DMLV – exudativă constau în injectarea intravitreană (în ochi), de substanţe care opresc creşterea neovaselor subretiniene – exemplu Avastin, Lucentis, Triamcinolon, Actilyse şi Macugen. “Există clinici şi la Iaşi şi la Bucureşti unde se fac injecţii intravitreene cu Avastin. O parte din pacienţi, mai ales cei cu debut recent al bolii, pot câştiga în vedere, numai că e important de ştiut că medicamentul nu restabileşte în totalitate vederea pierdută şi uneori nu poate opri evoluţia bolii. La fel de important e că pentru prima dată în istoria degenerescenţei maculare se vorbeşte de o îmbunătăţire a acuităţii vizuale în circa 25% - 30% din cazuri şi de o stabilizare a vederii în aproximativ 80 – 90% din cazuri”, precizează dr. Dorina Sârbu, medic primar oftalmolog.
Modalităţi de a ţine boala la distanţă
- examene oftalmologice regulate: în cazul în care boala e tratabilă, detectarea precoce poate să ajute la diminuarea sau încetinirea pierderii de vedere;
- încetarea fumatului, fumătorii având un risc de 3 ori mai mare de apariţie a degenerescenţei decât nefumătorii;
- alimentaţia bogată în fructe: studii recente au demonstrat că o dietă bogată în fructe poate diminua riscul de apariţie al afecţiunii.
Se pot lua anumite măsuri de prevenire a apariţiei formei exudative în condiţiile în care există deja forma nonexudativă:
- administrarea de vitamine antioxidante şi zinc: acest tratament este eficient doar dacă există o formă moderată de boală şi poate încetini progresia şi apariţia pierderii de vedere;
- alimentaţie bogată în peşte: studiile recente au evidenţiat faptul că peştele, care este o sursă de acizi graşi omega-3, poate să scadă riscul de apariţie a degenerescenţei maculare;
- scăderea alimentaţiei bogată în grăsimi (acizii graşi saturaţi cresc riscul de apariţie sau de agravare al bolii); grăsimile care se găsesc în nuci, alune sau peşte, pot fi benefice organismului. 

duminică, 24 iunie 2012

Cum atenuăm oboseala

http://www.babyatom.co.uk
* Senzaţia de extenuare, istovire şi lipsa de energie începe să ţină de cotidian * Forma uşoară a oboselii poate apărea datorită activităţii în exces, somnului insuficient, grijilor, plictiselii sau lipsei unui program de exerciţii fizice *
Este normal să vă simţiţi obosit la sfârşitul unei zile sau după eforturi mintale ori fizice epuizante. Odihna, relaxarea şi un somn de noapte bun sunt de obicei suficiente pentru a reface plinul de energie. Cu toate acestea, oboseala persistentă sau care pare disproporţională cu energia depusă poate indica prezenţa unei boli sau necesitatea unor schimbări în stilul de viaţă.
Oboseala datorită insomniei sau care nu trece cu odihnă şi somn are multe cauze posibile: surmenajul şi anxietatea, dar şi anemia, sindromul de oboseală cronică, stresul, deprimarea, o tulburare de nutriţie, o infecţie, hipotensiunea arterială, obezitatea, alimentaţia deficitară, o glandă tiroidă insuficient de activă.
Cel mai adesea, o stare de oboseală persistentă are la bază mai mulţi factori. Orice boală, cum ar fi răceala sau gripa, poate determina oboseala, care de obicei dispare odată ce boala se vindecă.
De cele mai ori, oboseala uşoară însoţeşte bolile care pot fi vindecate cu tratament la domiciliu, fără a fi nevoie de consultul unui medic specialist. Atunci când oboseala apare odată cu alte simptome mai severe, cum ar fi dificultatea respiraţiei, sângerări anormale sau scăderi sau creşteri inexplicabile în greutate, este nevoie de un consult medical specializat.
Măsuri uzuale pentru combaterea oboselii
- În cazul unei răceli, este posibilă continuarea activităţilor zilnice cu ajutorul
unui somn şi odihne suficiente, iar în cazul unei gripe, se recomandă repausul la pat. Se recomandă revenirea lentă la activităţile zilnice pentru a evita prelungirea stării de oboseală şi consumul crescut de lichide pentru a evita deshidratarea;
- Limitaţi consumul de medicamente care pot contribui la oboseală; tranchilizantele şi antialergicele cauzează adesea oboseala;
- Somnul suficient pe perioada nopţii poate fi primul pas în ameliorarea oboselii;
- Eliminaţi sunetele şi luminile care pot perturba somnul;
- Evitaţi mesele dinainte de culcare.
- Evitaţi cititul sau privitul la televizor în pat.
 Atenţie la dietă
E important ca alimentaţia să fie una hrănitoare, bazată în principal pe alimente proaspete. Pentru a avea energia fizică şi mentală necesară, consumaţi alimente bogate în complexul vitaminic B, vitamina C şi vitamina E, fier, magneziu şi potasiu.
Dacă sunteţi adeptul consumului frecvent de alimente procesate, nesănătoase, pancreasul va începe să suprasecrete insulina, ca reacţie la nivelul crescut de zahăr în sânge. După ce consumaţi carbohidraţi rafinaţi, nivelul de zahăr în sânge creşte mai întâi rapid, apoi scade brusc până la un nivel anormal de jos. Acest lucru vă face să vă simţiţi slăbit, iritabil, obosit şi cu durere de cap. Hipoglicemia creşte riscul de alergii alimentare.
Pentru a diminua acest risc:
- Includeţi în dieta obişnuită alimente bogate în fibre;
- Alegeţi în special alimente bogate în fibre solubile, precum merele, fulgii de ovăz şi legumele;
- Limitaţi consumul de alimente conţinând carbohidraţi rafinaţi;
- Limitati consumul de cofeina şi alcool;
- Verificati daca mancati suficiente alimente bogate in crom (ficat, branza, cereale integrale).
Controlaţi-vă starea de stres
Încercaţi să faceţi zilnic următoarele lucruri:
- Găsiţi-vă timp de relaxare. Corpul şi creierul nu pot suporta decât o anumită doză de efort, după care cer odihnă. Dacă sunteţi în mod constant în alertă, încercaţi să faceţi cât mai mult posibil într-o zi. Atunci când treceţi, fie şi foarte puţin peste limita obişnuită, puteţi ajunge brusc şi pe neaşteptate la epuizare;
- Variaţi-vă activităţile. Munca de dimineaţă până seara la birou sau la o linie de asamblare poate epuiza atât energia fizică, cât şi cea mintală. Încercaţi să faceţi din când în când câte o plimbare.
Feriţi-vă de hipotensiune
Tensiunea arterială scăzută poate fi cauza oboselii. Dacă aveţi această problemă:
- Mâncaţi sănătos;
- Folosiţi mai multă sare în dietă;
- Acceleraţi-vă zilnic circulaţia cu o cană de infuzie de plante sau cu o doză de tinctură dintr-un amestec de ghimbir, angelică, păducel şi urzică;
- Puneţi în apa caldă de baie câteva picături de ulei de ghimbir, măghiran, rozmarin sau scorţişoară.
Mişcare şi terapii neconvenţionale
Activitatea fizica este benefică, deoarece contribuie la eliminarea toxinelor lăsate în organism de lipsa de mişcare sau de stresul fizic şi mental. Cu timpul, ea accelerează metabolismul şi va genera mai multă energie. Sedentarismul predispune la îngrăşare, iar kilogramele în plus sunt obositoare. Este bine, însă, să vă obişnuiţi treptat cu exerciţiile fizice.
O alternativă a activităţii fizice curente o reprezintă yoga si tai chi. Aceste tipuri de exerciţii specializate vă pot creşte energia prin respiraţii profunde, întinderi şi mişcări uşoare. Hidroterapia e şi ea o soluţie la îndemână. O baie caldă poate înlătura oboseala cauzată de stres. Duşurile alternative, calde şi reci, sau o saună urmată de o baie rece sunt foarte utile. Alte terapii alternative cu efecte benefice în combaterea oboselii sunt acupunctura şi reflexologia. Când vedeţi că nimic nu dă rezultate, puteţi apela la consiliere, deoarece şi problemele emoţionale se pot manifesta sub forma oboselii permanente. Discutaţi problema cu un prieten apropiat sau recurgeţi la ajutorul unui specialist. 
Relaxare cu ajutorul plantelor
- Rugaţi un prieten(ă) să vă facă un masaj cu uleiuri esenţiale. Luaţi o lingură de ulei de migdale dulci sau din sâmburi de struguri şi adăugaţi 4 picături de ulei de levănţică, pentru a vă relaxa şi 4 picături de ulei de lămâie, pentru a vă revigora;
- Masaţi-vă singur faţa, picioarele şi tălpile, abdomenul, mâinile sau braţele folosind câte 3 picături de ulei de levănţică şi ylang ylang, plus 2 picături de ulei de romaniţă la o lingură de ulei de sâmburi de struguri;
- Puneţi câteva picături de ulei de rozmarin într-un vaporizator. Efectul este calmant.
Când vine vorba de fitoterapie, ginsengul este considerat a fi unul dintre cele mai bune remedii naturale pentru oboseala extremă. Măreşte rezistenţa la stres şi acţionează ca un stimulent general. Când vă simţiţi epuizat şi tensionat, o cană de ceai este un bun calmant înainte de culcare. Puteţi folosi iarba mâţei, muşeţel, hamei, floare de tei, care au efecte sedative şi relaxante. Gotu kola, planta cu proprietăţi stimulente, este şi ea eficace împotriva oboselii. Atunci când dificultăţile emoţionale vă fac viaţa stresantă şi obositoare, folosiţi remedii de măslin, stejar sau carpen.

miercuri, 6 iunie 2012

Apologia apei caldute cu lamaie

Foto: www.bucatar.net
Felul in care incepem ziua este deosebit de important. Indiferent daca esti mama, scriitor, proprietarul unei afaceri sau un antrenor de yoga, lucrurile pe care le faci in cursul diminetii conteaza enorm.
Potrivit filosofiei Ayurvedice, alegerile cu privire la rutina zilnica sunt raspunzatoare pentru rezistenta noastra la boala. Ayurveda ne invita sa ne concentram pe ritualuri ale diminetii care ne vor ajuta sa armonizam organismul cu ciclul naturii, sa echilibram
asa-numitele Doshas si sa cream o anumita disciplina a sinelui.
Desi mintea iti spune ca trebuie sa iti verifici e-mail-urile, sa scoti catelul la plimbare, sa pregatesti copiii de scoala si sa nu intarzii in niciun caz la serviciu, daca ar fi sa ai, totusi, un ritual, let it be this ...
Incepe ziua cu o cana cu apa calduta si sucul de la o jumatate de lamaie. Este atat de simplu, iar beneficiile sunt prea multe pentru a fi ignorate.
Apa calduta cu lamaie:
1. Stimuleaza sistemul imunitar: lamaile abunda in vitamina C si potasiu. Vitamina C e excelenta pentru combaterea racelilor, in timp ce potasiul reprezinta un stimulent extraordinar pentru sistemul nervos.
2. Echilibreaza pH-ul: lamaile sunt alimente alcaline.
Da, acide in exterior, dar aceasta aciditate se alcalinizeaza in interiorul organismului. Iar un trup alcalin reprezinta cheia catre sanatate.
3. Ajuta la scaderea in greutate: bogate in pectina, lamaile vor reduce pofta de mancare. De asemenea, studiile au aratat ca persoanele caracterizate de o dieta alcalina scapa mult mai usor de kilogramele in plus.
4. Ajuta la digestie: apa calduta stimuleaza tractul gastrointestinal. In plus, mineralele si vitaminele din lamai sunt un real ajutor atunci cand vine vorba de eliminarea toxinelor.
5.Curata pielea: vitamina C din lamai ne salveaza de riduri si pete suparatoare. Prin indepartarea toxinelor din sange, lamaia reuseste sa pastreze pielea curata.
6.Este un diuretic natural: sucul de lamaie contribuie la indepartarea tuturor substantelor daunatoare din organism, in special prin proprietatea diuretica. Toxinele vor fi eliminate la intervale constante, mentinandu-se astfel sanatatea tractului urinar.
Reteta e foarte simpla, dar efectele de nepretuit.
Sanatate si disciplina tuturor!

duminică, 3 iunie 2012

Canabisul vindecă… cancerul

Foto: http://ginuca27.blogspot.com
Un leac care a fost tinut in secret si oamenii mor fara sa fie nevoie... De necrezut! Urmariti filmul, e scurt si la obiect! In coltul din partea stanga jos a ecranului exista buton de selectie a limbii, inclusiv romana (din acel buton se deschide o fereastra mica cu un cursor negru. Glisati acel cursor pana ajungeti la limba dorita).
In Romania, langa Brasov exista un centru de cercetare si o mica fabrica producatoare de ulei de canepa. Singura din Europa (Informaţie primită prin email)

Cum scapi de căpuşe, dacă s-au fixat pe corp

Foto: www.libertatea.ro
Valabil pentru oameni si pentru animale
Din batrani si experienta proprie (avand animale), indiferent de stadiul in care este capusa, ori doar o pata neagra, ori deja umflata de sange, ca un bob de fasole:
  1.   Daca s-a prins o capusa si ai in casa untura, acoper-o complet cu untura solida si dupa doua-trei minute se desprinde (ea se sufoca, untura nu permite nici un strop de aer si capusa scoate capul din piele);
daca nu s-a desprins inca,  pui untura din nou.
 
2.   Daca ai tinctura de iod, imbibi foarte bine un tampon de vata in tinctura si tii pe capusa cateva minute (3-4) si ea se va desprinde. Eventual mai picuri cativa stropi de tinctura pe tampon in timp ce il tii pe capusa. Atentie, nu iod simplu ci numai tinctura ! Daca este adanc prinsa in piele, repeti operatiunea. Atunci cand o rupi fortat si ramane capul in piele, se produce infectia.
Faceti asta si nu veti ajunge la doctor.
  3.   Daca vezi pe mana, picior etc. o insecta mica verde sau bruna cu o pozitie ciudata infipta sub piele faci urmatoarele: Cu un tampon de tifon bine  inmuiat in acetona se tamponeaza insecta si in citeva minute cade singura. Se desinfecteaza bine cu iod si se spala bine mainile cu apa si sapun. Se unge locul cu alifie de galbenele cu propolis. Se institue regim cu fructe si legume, iar medicul de specialitate face tratament cu antibiotice.
Sper sa nu fie nevoie, dar este bine de retinut.
Sfaturi primite de la un prieten din Elvetia. Va dati seama, a aflat toata Europa si turistii sunt preveniti cum sa se fereasca de capuse. (Mail primit de la profesor Octavia Buhociu)