Degenerescenţa maculară, o maladie cu multe tratamente experimentale

* Este vorba de o boala oftalmologică în urma căreia apare distrugerea vederii centrale. Se produc leziuni la nivelul maculei - zonă aflată în partea posterioară a globului ocular - ce are rol în vederea culorilor şi detaliilor obiectelor, necesare *

Vederea centrală este necesară în desfăşurarea unor activităţi ca cititul, condusul de autovehicule şi recunoaşterea persoanelor. Întrucât degenerescenţa maculară nu afectează şi vederea periferică, nu apare orbirea completă. Riscul de apariţie al degenerescenţei maculare creşte pe măsura avansării în vârsta, începând cu 50 de ani. Exista două forme ale bolii. Ambele afectează doar un singur ochi, dar dacă boala apare la un ochi, în cele din urmă va apărea şi la celălalt.
Degenerescenţa maculară uscată (nonexudativă), este cea mai frecventă formă (90% din cazuri). Apare treptat şi de cele mai multe ori nu produce pierderi severe de vedere. În aceasta formă, celulele şi vasele de sânge din interiorul maculei se distrug şi produc depozite în polul posterior al ochiului. Acest lucru produce leziuni la nivelul maculei şi îi afectează capacitatea de a transmite mesaje către creier. Vederea centrală devine treptat mai slabă sau din ce în ce mai înceţoşată.
Degenerescenţa maculară umedă (exudativă) este mai puţin frecventă, doar în 10% din cazuri. Poate să producă leziuni permanente ale maculei în timpul câtorva luni sau chiar săptămâni. Forma exudativă apare în cazurile în care exista deja forma nonexudativă. Se vor forma vase de sânge de neoformaţie (anormale), care sunt fragile. Aceste vase sângerează, producând distrugerea maculei.  

Vârsta, principalul factor de risc

25% din persoanele în vârstă de peste 65 de ani prezintă degenerescenţă maculară, alţi factori de risc, înafara vârstei, fiind:
- istoricul familial: există un risc mai mare de apariţie al afecţiunii dacă un membru apropiat al familiei prezintă aceeaşi boală;
- prezenţa unor depozite la polul posterior al globului ocular; globii oculari care prezintă depozite mai întinse şi moi au un risc mai mare de apariţie a vaselor de sânge anormale şi implicit de apariţie a degenerescenţei maculare exudative;
- prezenţa unui ochi cu degenerescenţă maculară: aproape jumătate din persoanele cu această afecţiune la un ochi vor face aceeaşi boală şi la celălalt în decurs de 5 ani;
- fumatul;
- dieta bogată în grăsimi şi săracă în carotenoizi, vitamine antioxidante şi zinc.

Simptomatologie

Cele două forme de degenerescenţă pot avea unele simptome în comun:
- vederea centrală devine mai slabă, înceţoşată sau mai puţin exactă;
- este nevoie de mai multă lumină la citit decât înainte;
- este necesar mai mult efort pentru a putea fi văzute feţele persoanelor;
- obiectele apar distorsionate şi mai mici decât sunt în realitate;
- în câmpul vizual central apar pete albe sau negre;
- liniile drepte devin mai ondulate şi mai curbate;
- apare pierderea vederii centrale, care nu dispare sau se agravează în timp; aceasta poate fi severă şi rapidă în cazul degenerescenţei maculare exudative.
Diferenţele între cele două forme ale bolii se observă, în special, la viteza de apariţie: modificările de vedere produse în urma degenerescenţei maculare nonexudative apar lent şi treptat, astfel încât pot să nu fie observate, în timp ce simptomele ce caracterizează degenerescenţa maculară exudativă au o tendinţa bruscă de apariţie şi se agravează repede.
Adaptarea la un nou stil de viaţă

O vedere redusă sau pierderea vederii în urma degenerescenţei maculare afectează stilul de viaţă în multe feluri, numai că există şi metode la care se poate apela pentru o calitate cât mai buna a vieţii:
- se folosesc diferite dispozitive ce măresc şi ajută vederea şi instrumente speciale pentru persoanele cu o acuitate vizuală limitată;
- o cât mai bună desfăşurare a activităţilor zilnice se face doar cu sprijinul familiei;
- se poate cere ajutorul unui medic specializat, ce poate ajuta pacientul să facă faţă cât mai bine tulburărilor de vedere;
- e recomandat un program de autoeducare a pacientului pentru problemele generate de vederea diminuată.  

Întrucât în multe cazuri nu există un tratament eficient pentru aceasta afecţiune, sunt posibile traume psihice ale celor ce află că au o astfel de boală. Poate să apară un sentiment de furie sau nervozitate generată de posibila pierdere de vedere, care poate face pacientul să nu se mai poată descurca pe cont propriu. Este normal şi un sentiment de tristeţe legat de aceste tulburări care apar, iar în unele cazuri se poate instala chiar depresia. În aceste situaţii se poate cere ajutorul prietenilor şi familiei sau unui psihiatru.

Modalităţi de tratament

Pentru degenescenţa maculară nonexudativă nu există tratament curativ în acest moment, fiind posibil să nu apară modificări semnificative de vedere timp de mulţi ani. În cazul existenţei acestei forme, se vor urma recomandările medicului.

În unele cazuri, forma exudativă, care este forma cea mai severă de boală, poate fi tratată prin termochirurgie laser cu fotocoagulare sau terapie fotodinamică. Tratamentul nu vindecă boala, dar îi poate opri progresia. Nu toate cazurile de degenerescenţă maculară exudativă pot fi tratate. Doar 10-15% din cazuri se tratează eficient prin fotocoagulare laser şi doar 20-30% din cazuri se tratează prin terapie fotodinamică. Tratamentul nu redă vederea, dar uneori poate încetini şi amâna posibilele leziuni ale vederii centrale.
În prezent, se caută şi alte metode chirurgicale de tratare a afecţiunii, cum ar fi:
- translocaţie maculară prin tratament chirurgical: în această procedură se detaşează macula şi se mută într-o altă zonă a globului ocular, mai sănătoasă; prin această intervenţie se poate chiar reface o parte din vederea afectată, numai că, întrucât sunt implicate riscuri serioase, metoda mai trebuie aprofundată;
- intervenţie chirurgicală submaculară: prin această procedură se îndepărtează vasele de neoformaţie, anormale, situate submacular. Acest tratament poate menţine vederea la unii pacienţi, dar studiile au arătat faptul ca intervenţia poate implica riscuri serioase.

Cât priveşte terapia fotodinamică, e o tehnică ce foloseşte o lumina colorată precisă, care produce trombi (cheaguri) sangvini, ce opresc formarea de noi vase de sânge situate submacular. Este folosită în masă de puţină vreme, eficienţa sa şi consecinţele pe termen lung mai fiind încă studiate.
Tratamente experimentale

Cercetătorii studiază mai multe posibilităţi de tratament ale degenerescenţei maculare. Acestea sunt:
- terapia de iradiere externă, procedură folosită pentru a trata forma exudativă: razele X sunt direcţionate către vasele de neoformaţie situate submacular; rezultatele studiilor sunt deocamdată controversate;
- terapia laser de îndepărtare a depozitelor (geode) intraoculare: mai multe studii au investigat terapia laser în tratamentul geodelor, depozite formate din resturi ale celulelor moarte, situate la polul posterior al globului ocular. Deşi tratamentul poate să amelioreze vederea, poate de asemeni să crească riscul de apariţie de noi vase de neoformaţie. Se fac în continuare cercetări pentru demonstrarea eficacităţii sale;
- dispozitive electronice de redare a vederii: cercetătorii studiază mici implanturi intraretiniene sau alte dispozitive care răspund la lumină, trimiţând informaţii la creier.  

Injecţii intravitreene
Tratamente noi pentru DMLV – exudativă constau în injectarea intravitreană (în ochi), de substanţe care opresc creşterea neovaselor subretiniene – exemplu Avastin, Lucentis, Triamcinolon, Actilyse şi Macugen. “Există clinici şi la Iaşi şi la Bucureşti unde se fac injecţii intravitreene cu Avastin. O parte din pacienţi, mai ales cei cu debut recent al bolii, pot câştiga în vedere, numai că e important de ştiut că medicamentul nu restabileşte în totalitate vederea pierdută şi uneori nu poate opri evoluţia bolii. La fel de important e că pentru prima dată în istoria degenerescenţei maculare se vorbeşte de o îmbunătăţire a acuităţii vizuale în circa 25% - 30% din cazuri şi de o stabilizare a vederii în aproximativ 80 – 90% din cazuri”, precizează dr. Dorina Sârbu, medic primar oftalmolog.

Modalităţi de a ţine boala la distanţă
- examene oftalmologice regulate: în cazul în care boala e tratabilă, detectarea precoce poate să ajute la diminuarea sau încetinirea pierderii de vedere;
- încetarea fumatului, fumătorii având un risc de 3 ori mai mare de apariţie a degenerescenţei decât nefumătorii;
- alimentaţia bogată în fructe: studii recente au demonstrat că o dietă bogată în fructe poate diminua riscul de apariţie al afecţiunii.
Se pot lua anumite măsuri de prevenire a apariţiei formei exudative în condiţiile în care există deja forma nonexudativă:
- administrarea de vitamine antioxidante şi zinc: acest tratament este eficient doar dacă există o formă moderată de boală şi poate încetini progresia şi apariţia pierderii de vedere;
- alimentaţie bogată în peşte: studiile recente au evidenţiat faptul că peştele, care este o sursă de acizi graşi omega-3, poate să scadă riscul de apariţie a degenerescenţei maculare;
- scăderea alimentaţiei bogată în grăsimi (acizii graşi saturaţi cresc riscul de apariţie sau de agravare al bolii); grăsimile care se găsesc în nuci, alune sau peşte, pot fi benefice organismului.