joi, 20 octombrie 2011

Celulita, inamicul unui corp frumos

*celulita este o alterare a ţesutului conjunctiv, ca urmare a acumulării grăsimii în adipocite * dieta, mişcarea şi centrele de estetică rezolvă bună parte din probleme *
Celulita are ca urmare îmbătrânirea ţesutului prin acţiunea glucozei asupra fibrelor de colagen şi elastină, precum şi tulburări la nivelul circulaţiei limfatice şi sanguine, care favorizează retenţia de apă şi toxine.
Stadiile celulitei
A. Primul este denumit “celulita flască”. Aspectul exterior îl reprezintă o depunere uşor deformată a liniei corporale. Pliul cutanat se deplasează cu uşurinţă, iar aspectul “coajă de portocală” este insesizabil cu ochiul liber (se observă numai când formăm pliul cutanat).
B. La “celulita compactă” apar depuneri pe coapse, pe fese şi în zona abdominală. Pliul cutanat nu este mobil, zona este uşor dureroasă la palpare şi se observă denivelari vizibile ale tegumentului.
C. La celulita fibroasă – edematoasă se remarcă depuneri inestetice, pielea având un aspect de “valuri”. Depozitele de celulită sunt evidente, cu aspect de noduli, palparea pliului cutanat fiind dureroasă. Apar modificari în circulaţia limfatică şi microcirculaţie, oxigenare defectuoasă, retenţie de deşeuri toxice, vergeturi etc.
Factorii favorizanţi
- dereglările hormonale (pubertate, pilule contraceptive, sarcină, menopauză);
- stresul (provoacă o hipersecreţie hormonală);
- consumul de cafea, alcool şi tutun.
“Înainte, se ştia că celulita apare la persoane supraponderale. Acum se observă şi la persoane cu greutate normală şi de multe ori la tineri, în special din cauza lipsei de mişcare. Chiar la şcoală, nu se mai face sport ca altădată. Nu mai vorbesc de alimentaţia dezastruoasă, cu dulciuri concentrate şi cu fast – food-uri cu mulţi amelioratori”, subliniază Irinel Rogalschi, medic specialist medicină de familie.
Cum scăpăm de celulită?
Esteticienii profesionişti îşi pot aduce contribuţia în obţinerea unor rezultate bune în tratamentul anticelulitic. Pentru ca rezultatele să fie satisfăcătoare, este esenţială cooperarea “pacienţilor”, doar aşa putând fi îndeplinite obiectivele tratamentelor:
- stimularea catabolismului;
- favorizarea microcirculaţiei;
- stimularea eliminărilor;
- restructurarea ţesutului conjunctiv afectat.
În primă fază, se începe o corecţie alimentară. În cea de-a doua, e indicat tratamentul anticelulitic în cabinetele de estetică corporală (rezultate mult mai rapide):
1. Electrostimulare cu programe de slăbit, anticelulită, drenaj limfatic şi tonifiere;
2. Tratamente corporale cu Fango, Parafango sau Parargil ;
3. Masaj anticelulitic, drenaj limfatic şi reflexogen;
4. Termoterapie;
5. Folosirea acasă a unei creme anticelulitice profesionale, recomandate de esteticiană.
Dieta
Dacă vreţi să reduceţi celulita, trebuie să vă dezintoxificaţi corpul, mai ales colonul şi ficatul:
- reduceţi consumul de cafea (încercaţi cea fără cofeină), alcool, tutun şi mai ales sucurile (acidulate sau nu);
- scădeţi consumul de glucide rafinate, mai ales zahărul, ce e bine să fie înlocuit cu zaharina;
- nu consumaţi sare sau grăsimi în exces şi beţi cât mai multă apă (cel puţin doi litri pe zi); 
- mâncaţi alimente bogate în nutrimente, precum soia, afinele şi nucile;
- asiguraţi-vă că aveţi parte de glucoză, complexul de vitamine B şi acizi graşi esenţiali. Ceapa este o legumă ideală în combaterea celulitei, deoarece acţionează ca un diuretic natural, eliminând apa din celulele pielii;
- consumaţi mai multe fructe şi legume în stare naturală, fructele cu cel puţin 45 de minute înainte de masă şi la cel puţin 3-4 ore după masă;
- evitaţi să mai mâncaţi carne grasa, iar carnea de pui mâncaţi-o fără pieliţă şi grăsime;
- evitaţi combinaţiile de carne cu pâine, cartofi sau paste; preferaţi în locul lor o salată mare de crudităţi.
Mai e de reţinut că grăsimile din mâncărurile tip “fast-food” sunt special tratate pentru a putea obţine aspectul crocant şi apetisant. De aceea, corpul munceşte mult, consumând rezerve importante de vitamine şi minerale pentru a le transforma şi evacua.
Grăsimile de origine animală - mezeluri, carne, brânzaă, ouă - pot reprezenta numai 1/3, circa 15 - 20g, din cele zilnice permise: 55 - 65g. Grăsimile bune de care corpul are nevoie vin din uleiuri presate la rece, seminţe, fructe şi crudităţi.
Regim alimentar anticelulitic
Dimineaţa: fructe
- fie 1-2 piersici, mere, caise, grapefruit, kiwi, banana;
- fie puneţi într-un blender 150 ml apă plată şi fructe - minim 150g de genul căpşuni, zmeură, mure, afine, coacăze şi vă preparaţi un nectar delicios. Nectarul poate fi mai consistent prin utilizarea sucului de la o legumă şi un fruct (suc de morcov şi un măr, suc de sfeclă crudă şi piersici etc). Testaţi, căutaţi reţeta potrivită. După circa trei ore, dacă apare foamea, puteţi mânca o gustare - o salată de crudităţi - fără pâine, sau 1-2 felii de pâine graham, integrală, cu seminţe, cereale şi salată de vinete alături de o mică salată de varză albă; sau o omletă din albuşuri sau ouă integrale, cu salată de crudităţi, fără pâine.
Gustarea poate fi chiar un alt fruct.
Prânzul
- o supă /ciorbă de legume;
- felul doi: carne de pui /peşte şi un tip de legume (fasole verde, varză, conopidă, broccoli, spanac, ciuperci, dovlecei, vinete), alături de salată de crudităţi, fără pâine.
Gustarea de după amiaza poate fi alcătuită din 30 bucăţi de fistic, 15 bucăţi de migdale sau jumătăţi de nucă. Sunt foarte calorice, nu depăşiţi numărul. E indicat să fie crude, nu prăjite sau cu sare.
Seara se vor evita alimentele care conţin grăsimi sau sunt preparate prin prăjire.
Un fel de peşte cu legume şi salate de crudităţi; sau paste cu legume şi o salată verde
Reguli generale
- fructele sunt mese în sine, nu deserturi;
- când mâncaţi pâine, ea este de bună calitate, nu albă; nu o asociaţi cu carne, brânză, ouă, dar merge foarte bine cu orice tip de salată sau mâncare de legume;
- nu mâncaţi grăsimi sau prăjeli după ora 18;
- beţi minim 1,5 - 2 l apă plată/ zi, sau apă cu lămâie; înlocuiţi sucurile din comerţ cu cele făcute în casă;
- nu vă înfometaţi niciodată; fructele şi salatele de crudităţi să nu vă lipsească în nici o zi.
Sfaturi practice
- mişcarea fizică moderată este determinantă în formarea, structurarea fizică, dar şi în întreţinerea unui metabolism echilibrat şi sănătos. “Mergeţi cât mai mult pe jos, renunţaţi la tramvai sau la maşină. Ar fi indicată şi reevaluarea modului în care se face educaţie fizică la şcoală”, consideră Irinel Rogalschi;
- făceţi exerciţii pentru a slăbi şi tonificaţi-vă picioarele şi fesele. Optaţi pentru nişte exerciţii specifice pentru a creşte masa musculară la coapse, precum plimbatul, mersul pe bicicletă, urcatul scărilor sau yoga. Cu cât aveţi mai puţină grăsime şi mai mulţi muşchi, celulita se va atenua. Muşchii vor strânge pielea şi vor atenua "dunele" de pe coapse; 
- pentru a îmbunătăţi circulaţia şi a da jos grăsimile, faceţi zilnic masaj în zonele cu probleme. Puteţi folosi, de asemeni, o mănuşă aspră cu care să vă masaţi când faceţi duş sau un gel de duş exfoliant, care va intensifica circulaţia. Puneţi uleiuri aromoterapeutice în apa în care faceţi baie; salvia, chiparosul şi ienupărul sunt substanţe care ajută la reducerea celulitei;
- dacă purtaţi pantaloni strâmţi, puteţi combate celulita, mai ales cei mulaţi pe forma corpului, care vă conturează coapsele. Pantalonii strâmţi strâng grăsimea şi ajută circulaţia. Există în comerţ pantaloni făcuţi special pentru reducerea celulitei;
- puteţi să faceţi acasă un amestec grunjos cu granule de cafea şi alge marine. Luaţi boabe de cafea, măcinate mare, încălziţi-le şi aplicaţi-le unde aveţi celulita; apoi acoperiţi zonele cu o folie de plastic şi staţi aşa pentru cel puţin jumătate de oră. În timp ce faceţi duş ca să vă clătiţi, masaţi-vă;   
E de reţinut şi că există numeroase produse anticelulită în comerţ, precum şi saloane de înfrumuseţare, unde se efectuează tratamente profesioniste, de la masaj până la lipoabsorbţie. Celulita s-ar putea să nu dispară niciodată în întregime, însă cel puţin puteţi minimaliza aspectul neplăcut şi să arătaţi bine, pe cât posibil, când purtaţi costum de baie sau fuste mai scurte.
Farmacia verde
* Ananasul este un anticelulitic natural excelent. Conţine bromelaina, enzima vegetală cu acţiune antiinflamatorie, ce favorizează eliminarea edemelor care se întâlnesc în cazul celulelor adipoase. Papaia înglobează un complex enzimatic care acţioneaza asupra proteinelor, pectinelor, a anumitor zaharuri şi lipide, în sensul că împiedică depunerea grăsimilor;
* Acţiune anticelulitică au şi uleiurile esenţiale. Amestecul de ulei de muşcată şi rozmarin sau cel de grepfruit cu ienupăr sunt excelente. Efecte are şi masajul cu infuzie de ghimbir;
* Beţi periodic ceaiuri din plante cu efect diuretic (de cozi de cireşe, mătasea porumbului, ceai verde). Sunt indicate 1-2 căni pe zi, de 2-3 ori pe săptămână, aşa că nu abuzaţi;
* Efect anticelulitic mai au: sucul de sfeclă roşie (ajută ficatul să elimine grăsimile stocate în organism); ţelina (combate retenţia de apă; se recomandă crudă, în salate, sau sub forma de suc: morcovi, sfeclă roşie şi ţelină); castravetele (favorizează activitatea rinichilor); şi algele (conţin minerale, proteine, vitamine, iod).