De asemeni, expunerea la soare ameliorează durerile articulare şi întăreşte sistemul imun. Expunerea prelungită, însă, poate constitui un factor de risc pentru apariţia unor anumite boli cu evoluţie îndelungată (de exemplu, cancerul de piele), ori a unor probleme imediate la nivelul pielii (arsurile solare), sau poate agrava bolile cardio-vasculare şi boli autoimune (lupus eritematos).
Arsurile de gravitate medie se pot trata acasă
Dacă aţi exagerat cu statul la soare şi vă “ţine” pielea, specialiştii vă recomandă:
- aplicarea de comprese reci pe zonele afectate;
- efectuarea frecventă de duşuri cât mai reci;
- aplicarea locală de loţiuni calmante, pe bază de aloe vera;
- cremele sau loţiunile conţinând hidrocortizon 1% au, de asemeni, rolul de a calma durerea, doar că e nevoie de sfaturile prealabile ale unui medic;
- dacă aveţi hipotensiune arterială, cefalee sau febră, e recomandat consumul de lichide în cantitate cât mai mare (de preferabil, nu foarte reci); e bine să vă liniştiţi într-o încăpere răcoroasă, întins pe pat, până când simptomatologia se ameliorează.
Arsurile grave se pot infecta
În cazul in care arsura a fost mai profunda, avand ca rezultat aparitia unor pustule, se recomandă:
- evitarea agresării (în sensul spargerii) acestora; în general, pustulele mici se vindecă spontan;
- evitarea acoperirii lor, aceasta făcându-se doar dacă există riscul spargerii, de exemplu, prin frecarea unei piese de îmbrăcăminte de suprafaţa lor;
- în cazul în care se impune acoperirea lor, aplicaţi un bandaj necompresiv.
Pentru prevenirea suprainfecţiei, medicii le indică celor ce au făcut insolaţie
următoarele:
- să se spele atent pe mâini cu apă şi săpun înainte de a atinge pustulele, deoarece acestea se pot infecta foarte uşor;
- în cazul in care pustulele au dimensiuni mai mari, se indică drenarea conţinutului, folosind un ac steril de seringă sau un ac curăţat atent în prealabil cu alcool medicinal sau apă şi săpun. După eliminarea conţinutului, se va spăla suprafaţa pustulei şi se va şterge doar cu mişcări uşoare de tamponare, folosind un tifon curat. Nu se recomandă îndepărtarea membranei de la suprafaţă nici chiar după drenaj, decât dacă aceasta se rupe sau se infectează, acumulând puroi sub ea. Este indicată aplicarea unui unguent pe bază de antibiotic, ce previne apariţia unei infecţii şi împiedică lipirea bandajului de suprafaţa pustulei. Se va evita pe cât posibil aplicarea de substanţe iodate sau alcool medicinal.
Tot pentru a preveni apariţia infecţiilor, se recomandă schimbarea zilnică a bandajului. În vederea facilitării dezlipirii sale, acesta se poate introduce în apă rece.
Prevenirea arsurilor, cea mai bună soluţie
Cea mai indicată, pentru a nu avea probleme, este expunerea raţională la soare, sau evitarea cu desăvârşire a expunerii, dacă aveţi probleme de sănătate ce pot fi agravate de radiaţii. “E de preferat ca în perioada 11.30 – 16.00 să faceţi orice altceva, numai să nu vă expuneţi la soare”, atrage atenţia dr. Marius Zăiceanu, medic primar dermatolog, vremea amiezii fiind cea când intensitatea radiaţiilor este la cote maxime. Alte sfaturi au în vedere:
- desfăşurarea activităţilor în aer liber doar în zone cu umbră cât mai deasă;
- în vederea aprecierii aproximative a expunerii la ultra-violete, folosiţi regula umbrei: o umbră mai mare decât înălţimea persoanei înseamnă o expunere mică, în timp ce o umbră cu dimensiuni mai mici atestă o expunere mai mare;
- alegerea îmbrăcăminţii funcţie de temperatura mediului: pălării cu boruri cât mai largi, pentru a acoperi gâtul, urechile, ochii, scalpul, haine confecţionate din materiale naturale (in, bumbac), cât mai deschise la culoare şi cât mai largi şi ochelari de soare cu protecţie UV;
- nu expuneţi bebeluşii sub 6 luni la radiaţii UV, însă dacă acest lucru nu poate fi evitat, aplicaţi un strat subţire de cremă protectoare pe faţă şi pe dosul mâinilor. Copii trebuie învăţaţi de mici regulile de bază pentru a evita arsurile solare, acestea incluzând: evitarea expunerii între orele 10-16, folosirea unei creme cu factor de protecţie solară (SPF) de minim 30, purtarea hainelor adecvate şi a ochelarilor de soare. Chiar şi copiii sub un an ar trebui să poarte ochelari cu protecţie UV.
Protecţia solara, imperios necesară
În cazul în care evitarea expunerii la soare nu este posibilă, se recomandă folosirea produselor speciale de protecţie împotriva razelor UV şi infraroşii. Eficienţa acestor produse este în funcţie de factorul de protectie, care se recomandă a fi minim 30. Cremele care au specificat pe ambalaj „Spectru larg" se adresează atât radiaţiilor UV de tip A cât şi UV B. Pentru a-şi exercita rolul protector, produsele de protecţie solară trebuie aplicate cu minim 30 de minute înainte de a ieşi în soare (indiferent că sunt condiţionate sub forma de creme, geluri, sprayuri, loţiuni sau unguente). Zonele pe care se aplică sunt cele mai expuse la razele soarelui, insistându-se pe nas, urechi, gât, scalp şi buze (se recomandă folosirea de balsamuri speciale de buze cu SPF pentru a preveni uscarea acestora). Stratul protector trebuie să fie uniform distribuit şi se recomandă respectarea indicaţiilor fiecărui producător în parte în ceea ce priveşte doza aplicată. De-a lungul zilei, stratul de cremă trebuie reînnoit de 2-3 ori (sau chiar mai frecvent în cazul în care persoana transpiră mult sau stă în apă). Eficacitatea cremelor nu este afectată doar de apă sau sudoare, ci şi de vânt, umiditate atmosferică şi altitudine. Pielea arsă nu se va mai expune la soare în următoarele 3-4 zile de la producerea arsurii. “Trebuie să aveţi în vedere că fiecare organism reacţionează diferit la expunerea solară. E funcţie de culoarea pielii, a ochilor, de imunitate. Dacă nu aţi aplicat măsuri de protecţie şi aţi suferit arsuri, tratamentul e funcţie de cât de mare e suprafaţa de corp expusă. Cel mai sigur e să vă prezentaţi la medic, ce poate stabili antibioterapia ce se impune”, completează dr. Marius Zăiceanu.
Tratamente naturiste pentru arsuri
- Pentru arsurile de pe pleoape se pun comprese reci cu infuzie de muşeţel sau gălbenele. Se pot aplica chiar şi pliculeţele reci care au fost folosite pentru preparea infuziei;
- Faceţi băi generale sau locale cu apă călduţă, în care se adaugă bicarbonat de sodiu (o cană la o cadă de apă caldă). Baia va dura 15-20 de minute, apoi se şterge pielea prin tamponare, cu un prosop moale. Se va pudra cu mălai sau se va unge cu ulei de măsline, când pielea este încă umedă;
- Umeziţi bine cantităţi egale de mălai şi tărâţe de grâu şi aplicaţi-le pe pielea arsă de soare. După 30 de minute, îndepărtaţi şi clătiţi cu apă rece;
- Cel mai la îndemână leac este iaurtul natural sau laptele acru nefiert. Aplicat pe piele imediat ce se remarcă înroşirea, chiar înainte ca usturimea să se manifeste, iaurtul este răcoritor şi împiedică formarea băşicilor dureroase. Se lasă 30 de minute şi se îndepărtează cu infuzie de muşeţel călduţă;
- Un remediu foarte eficient se poate pregăti din petale de trandafir de dulceaţă sau doar din partea albă a petalelor rămasă de la pregătirea preparatului dulce. O sticlă închisă la culoare se umple pe trei sferturi cu petale, iar deasupra se toarnă oţet alimentar natural sau oţet de mere preparat în casă. După 14 zile de macerare, se amestecă în lichid o lingură de miere şi poate fi utilizat de câte ori este nevoie, tamponând locul afectat;
- Alt leac eficient este uleiul de sunătoare. Se face din florile plantei, macerate timp de 10-14 zile în sticlă închisă la culoare, în ulei obţinut prin presare la rece sau ulei de măsline. După macerare, uleiul devenit purpuriu se pune în altă sticlă cu flori, pentru ca procedeul să fie repetat de câteva ori. În caz de arsuri solare, se aplică direct pe pielea curată, masând uşor. Nu este recomandată utilizarea acestui preparat dacă în următoarele 48 de ore se doreşte o nouă expunere la soare, pentru că toate preparatele din sunătoare sensibilizează pielea la razele solare, iar efectul poate fi inversul celui scontat;
- Mai puteţi încerca băi generale sau locale cu apă caldă, în care s-a adăugat argilă roşie. Se va pune o cană de argilă la o cadă cu apă caldă şi se va agita bine. Baia va dura 15-20 de minute. Se şterge pielea prin tamponare.