miercuri, 6 aprilie 2011

Aluniţele, între un plus de şarm şi pericol

* Aluniţele constituie, pentru majoritatea femeilor, un "accesoriu" suplimentar, care condimentează aspectul fizic şi adaugă un plus de farmec *
Problema e că dacă sunteţi "posesoare" de aluniţe, trebuie să ştiţi că e indicat să le acordaţi întreaga atenţie, pentru că sunt foarte sensibile. Fie din neglijenţă, fie ca urmare a unui tratament mai agresiv, ele pot degenera în afecţiuni grave, chiar de natură canceroasă.
Denumite ştiinţific nevi pigmentari, aluniţele apar fie prin "moştenire", adică la naştere, fie după un oarecare interval de timp. Istoria naturală a nevilor arată că ei apar în primii trei ani de viaţă, la pubertate şi rareori după 30 de ani. Numărul lor scade după vârsta de 40-50 de ani. Aspectul normal este sub formă de pete cu marginea variabilă, iar culoarea poate să fie galbenă, cafenie, brună, neagră sau albăstruie.
Dacă pielea dumneavoastră pare să fie "împestriţată" de aluniţe, nu intraţi în panică! Unele persoane prezintă aşa numitul sindrom al nevilor displazici. Fenomenul este caracterizat prin apariţia a numeroşi nevi pigmentari bizari, în zone mai puţin "vizitate" de aluniţe - organe genitale, membre inferioare, fese, sâni, pielea capului.
Primele semne de îngrijorare
Aluniţele survin şi din multitudinea de factori genetici, proprii fiecărui individ în parte. Pot apărea şi din cauza stilului de viaţă, a unor afecţiuni interne, dar şi a modului de îngrijire al pielii. “În afecţiunile hepatice apar foarte multe aluniţe, prezenţa lor în număr foarte mare fiind un semnal de alarmă când afecţiunea hepatică nu a fost încă diagnosticată. Aluniţele apar şi prin expunerea prelungită la soare. E de reţinut că una e aluniţa din copilărie şi alta invazia lor la maturitate, primul lucru ce e de făcut în astfel de situaţii fiind un control al ficatului. Dacă aluniţele plate sunt mai puţin periculoase, nu acelaşi lucru se poate spune despre cele proeminente şi fără păr”, precizează dr. Irinel Rogalschi, medic specialist medicină de familie.
Atenţie la potenţialul malign
Cele apărute la vârsta adultă se pot încadra în riscul de precancere sau cancere cutanate. Traumatizarea sau ruperea unei aluniţe nu înseamnă că induce imediat apariţia cancerului de piele. Semnele care ar trebui să ne îngrijoreze sunt, înafară de schimbarea aspectului, senzaţia de mâncărime sau de uşoară jenă.  
Pe de altă parte, unele aluniţe se caracterizează printr-o predispoziţie de a se transforma, cu timpul, în melanom malign (cancer de piele). Bineînţeles, asta nu înseamnă că sunteţi neapărat expuşi acestui risc, ci doar că trebuie să fiţi atenţi la următoarele semnale de avertisment:
- creşterea aluniţei în suprafaţă şi profunzime;
- modificarea aspectului;
- apariţia unor ulceraţii spontane sau a unei hemoragii;
- apariţia unei leziuni;
- prurit.
Dacă observaţi oricare dintre modificările menţionate, prezentaţi-vă în mod obligatoriu la un consult dermatologic. Tratamentul presupune îndepărtarea chirurgicală a aluniţei, îndată ce aceasta prezintă una sau mai multe dintre aceste semne. Chiar dacă ideea operaţiei nu încântă pe toată lumea, executată corect (cu margine de siguranţă şi profunzime corespunzătoare), intervenţia chirurgicală nu prezintă nici un risc.
Alţi factori de risc care favorizează apariţia cancerului de piele derivat din aluniţe sunt:
- factorii de ordin genetic;
- radiaţiile actinice;
- razele X.
Riscul apariţiei melanomului – cel mai periculos tip de cancer de piele – creşte, în fiecare an fiind înregistrate minim 100.000 de cazuri noi.
Măsuri de protecţie împotriva melanomului
- O vizită anuală la dermatolog este absolut necesară pentru a putea depista din timp riscul de melanom;
- Verificaţi regulat aluniţele care vă apar pe corp. În cazul în care vreuna dintre ele pare o aluniţă riscantă, care se aseamănă cu aluniţele cancerigene, mergeţi imediat la dermatolog pentru a o verifica.
Caracteristicile unei aluniţe inoffensive:
- Aluniţele normale sunt de obicei de formă regulată şi de culoare maro închis;
- mărimea unei aluniţe normale este de şase milimetri în diametru sau mai puţin; este echivalentul diametrului unui capăt de creion;
- Aluniţele non-cancerigene au marginile bine delimitate, chiar dacă pot apărea culori diferite pe margini.
Cum recunoaştem o aluniţă periculoasă:
- Aluniţele maligne, care prezintă risc de melanom, sunt în primul rând asimetrice, ceea ce înseamnă că jumătăţile lor nu se suprapun perfect;
- Marginile neregulate sau delimitate prost pot aparţine, de cele mai multe ori, unor aluniţe maligne;
- Aluniţele cu mai multe culori împărţite neregulat pe suprafaţă sau aluniţele a căror culoare se schimbă în timp prezintă riscul de a fi aluniţe maligne;
- Aluniţele exagerat de negre, albe sau roşii ar trebui de asemenea verificate de un medic dermatolog, întrucât culoarea normală a aluniţelor este maro închis;
- Aluniţele mari sau al căror diametru s-a mărit în timp sunt de obicei aluniţe cu risc de melanom.
Modalităţi de prevenire
1. În funcţie de tipul de piele, se vor folosi creme sau loţiuni de fotoprotecţie atunci când se face plajă, se vor evita orele de vârf ale radiaţiilor UV şi se va adapta îmbrăcămintea (pălării cu boruri largi, tricouri, mai ales la copii şi la persoane cu pielea sensibilă la soare). Folosiţi creme de protecţie solară şi în zilele înnorate, deoarece radiaţiile solare trec şi prin pătura de nori;
- Dacă aveţi aluniţe într-o zonă a corpului care vine în contact frecvent cu o îmbrăcăminte prea strânsă sau cu un accesoriu (curea de ceas, curea de pantaloni, marginea sutienului etc.), se recomandă îndepărtarea preventivă a aluniţei;
- E de preferat să nu smulgeţi firele de păr de pe aluniţe, ci să le tăiaţi cât mai scurte.
Stilul de viaţă sănătos previne în general multe boli, printre ele şi cancerul de piele.
Dacă un asemenea caz se prezintă din timp la doctor, se apelează la îndepărtarea chirurgicală şi problema poate fi considerată ca şi rezolvată. Dacă prezentarea la medic se amână, atunci rezecţia chirurgicală nu mai poate garanta vindecarea – situaţie de nedorit, ştiută fiind agresivitatea cancerului de piele.
Tratamente naturiste
1. Se combină în proporţii egale tinctura de propolis cu tinctura de tătăneasă şi tinctură de rostopască. Se înmoaie un tampon de vată în amestecul de tincturi, după care se stoarce foarte încet deasupra aluniţei, lăsând preparatul să scalde locul şi să se întărească de la sine. Se reia operaţia de 3 – 4 ori la intervale de câte 2- 3 minute, după care se lasă zona tratată să se zvânte la aer;
2. Aluniţele pot fi tratate şi cu sucul de la frunzele de rostopască. Sucul galben se pune direct pe aluniţă, de două - trei ori pe zi, timp de două- trei săptămâni. Aveţi mare grijă, însăp, ca sucul să nu ajungă în zona ochilor;
3. Tinctura de mărul-lupului, în combinaţie cu unguentul de mărul-lupului dă rezultate foarte bune în tratarea negilor şi a aluniţelor;
4. Uleiul de ricin poate fi o soluţie, dacă ne dorim să scăpăm de aluniţe. În acest scop, trebuie masată cu ulei de ricin porţiunea de piele unde este aluniţa, câte un sfert de oră. E indicat ca masajul să fie făcut cu mişcări circulare şi energice, astfel încât uleiul să intre cât mai bine în piele;
Înainte de a apela la terapii naturiste, e indicat de consultat, în prealabil, un medic dermatolog.
Aluniţele, expresia longevităţii
* una caldă, una rece *
Dacă persoanele care au multe aluniţe pe piele prezintă mai multe riscuri de a dezvolta un melanom, se pare că au şi o speranţă de viaţă mai lungă. Un studiu la care au participat peste 1.800 de fraţi gemeni a scos la iveală faptul că acei care au mai multe aluniţe au telomeri mai lungi. Telomerii sunt markeri ai îmbătrânirii biologice, care se găsesc în toate celulele şi care au rolul de a proteja cromozomii. Mai exact, telomerii sunt pachete de ADN plasate la capetele cromozomilor, care au rolul de a împiedica dezintegrarea acestora, adică de a întârzia procesul îmbătrânirii. Cercetătorii de la Kingiii's College London spun că persoanele care au peste 100 de aluniţe pe corp sunt, din punct de vedere biologic, cu şase - şapte ani mai tinere decât persoanele care au mai puţin de 25 de aluniţe pe corp. Veronique Bataille, coordonatorul acestui studiu, a precizat că rezultatele implică faptul că persoanele cu multe aluniţe pe corp sunt mai puţin susceptibile de a avea boli asociate cu îmbătrânirea, precum maladiile cardiace sau osteoporoza. Totuşi, mai sunt necesare studii care să aprofundeze această idee. Cercetătorii trebuie sa afle dacă numărul mare de aluniţe pe corp contribuie la încetinirea ritmului de îmbătrânire generală. Orice persoană are pe corp cel puţin 10 aluniţe, care de obicei se dezvoltă în adolescenţă şi tind să dispară începând cu vârsta a doua. Numărul mediu de aluniţe la persoanele albe este de 30, dar unii oameni pot avea şi în jur de 400.(Carmen Moraru, Monitorul de Botoşani, Pagina medicală)