Cum întârziem apariţia monturilor

 * Monturile sunt o deformaţie preponderent feminină (în procent de 95%), explicaţia fiind dată de laxitatea ligamentara tipică, condiţionată hormonal (exacerbată la pubertate şi menopauză) *

Faptul că ligamentele antepiciorului cedează favorizează deplasarea şi proeminenţa osului. Alte cauze pot fi bolile inflamatorii de tip poliartrită reumatoidă, traumatisme antecedente ş.a., ce au fragilizat structurile osteo-ligamentare ale piciorului şi au modificat raporturile dintre ele. Odată apărute monturile, urmarea e dată de către o agravare lent-progresivă a deformaţiei şi a jenei funcţionale, cu afectarea degetelor vecine şi apoi a întregului antepicior, producând tabloul final de "picior triunghiular". Durerile devin permanente şi tot mai greu suportabile, încălţatul şi mersul tot mai dificile şi pot apărea infecţii articulare cu consecinţe grave.
Ritmul evoluţiei este în funcţie de cele două mari forme ale monturilor:
1. tipul juvenil sau congenital, apărut la vârsta adolescenţei, evoluează mai lent şi devine simptomatic (dureros) spre vârsta de 40 ani;
2. tipul static, ce apare în jurul vârstei menopauzei, are în schimb o evoluţie accelerată către forme de deformaţie complexă ale întregului picior.
Medicul la care e indicat să apelaţi când remarcaţi deformaţia osului e cel ortoped, de preferat cel specializat în chirurgia „labei”. Medicul reumatolog şi cel balneo-fizio-terapeut pot aplica proceduri paleative, în scopul reducerii durerii şi creşterii perimetrului de mers. Medicul de familie poate prescrie doar un tratament simptomatic, antialgic şi antiinflamator, în aşteptarea consultaţiei medicului specializat.

Tehnici pentru a evita suferinţa provocată de monturi

Tratamentul “conservator” presupune:
- Adaptarea activităţii fizice, profesionale sau sportive, în vederea reducerii suferinţei locale. Se va evita statul prelungit în picioare, iar sporturile agresive (jogging, foot-ball) vor fi înlocuite cu altele mai blânde (înot, ciclism);
- Adaptarea încălţămintei este capitală, iar cerinţa majoră este confortul. Nu există o reţetă-minune în acest sens, cert este că trebuie coborâtă ştacheta „eleganţei” către o mărime şi un model corespunzător, pentru asigurarea unui mers confortabil, nedureros. Practic, când alegeţi încălţămintea, trebuie să aveţi grijă să existe suficient loc pentru degetele de la picioare, pantofii să fie cu tocuri joase sau fără toc şi cu un suport bun pentru talpă. Puteţi recurge şi la lărgirea părţilor din pantof care se freacă de zonele dureroase. Trebuie căutat un atelier de cizmărie sau puteţi întreba medicul specialist unde se poate găsi un astfel de atelier;
- Utilizaţi pernuţe pentru monturi, suporturi pentru arcada plantară sau suporturi făcute la comandă, aşezate imediat dedesubtul articulaţiei degetului mare de la picior, la baza piciorului (talonete sau branturi ortopedice); acestea pot ajuta la distribuirea corectă a greutăţii în timpul mersului şi să mai elimine din presiunea exercitată asupra degetului mare de la picior (specialistul ar trebui consultat în vederea alegerii tipului potrivit de suporturi);
- Folosiţi branturi de diftină sau fetru în jurul sau deasupra zonelor de presiune, pentru a proteja montul de frecarea cu pantofii;

- Măsurile de tip cosmetic-paleativ, precum pansamentele speciale de protecţie şi separatoarele digitale pot permite încălţarea piciorului prin evitarea conflictului local;
- Antialgicele şi antiinflamatoarele nesteroidiene pot reduce durerea şi inflamaţia, însă trebuie folosite cu discernământ şi pe termen scurt, având în vedere agresivitatea gastrică, posibilele complicaţii sau interferenţele medicamentoase;

- Folosirea gheţii e indicată pentru a scădea durerea şi a reduce inflamaţia: se aplică gheaţa pe articulaţie 10-15 minute, o dată sau de două ori pe oră, dacă este nevoie;

- Acasă, ridicaţi piciorul astfel încât degetul mare să fie deasupra planului patului;
- Infiltraţiile locale cortizonice trebuie interzise cu desăvârşire la nivelul întregului picior (popular, „laba piciorului”). Consecinţele utilizării lor abuzive pot fi devastatoare: rupturi tendinoase sau ligamentare, urmate de distrugerea arhitecturii piciorului şi infecţii grave;
- Tratarea inflamaţiilor (bursitelor) locale presupune mult discernământ, dată fiind frecvenţa lor deosebită, mai ales pentru a evita suprainfectarea lor.
Chirurgia, o soluţie, tratamentul naturist contraindicat

Intervenţia chirurgicală este singura capabilă sa înlăture deformaţia, să calmeze durerea şi să permită încălţarea cvasinormală, exercitarea normală a profesiei şi a activităţilor sportive sau de petrecere a timpului liber. Momentul operator va fi ales de către pacient în colaborare cu chirurgul, după o informare asupra tehnicilor şi a complicaţiilor posibile. E de reţinut că piciorul diabetic este o contraindicaţie majoră dar nu absolută, şi că probleme poate ridica şi arteriopatia obliterantă („arterita”). Insuficienţa venoasă periferică („varicele”) trebuie minuţios evaluate de către chirurgul vascular. Trebuie să aveţi în vedere că intervenţia chirurgicală nu este o urgenţă absolut necesară şi că ea poate fi şi trebuie evitată în condiţii particulare, ce pot pune în pericol chiar viaţa. Există întotdeauna soluţia conservatoare, cu adaptarea încălţămintei sau confecţionarea uneia ortopedice, speciale.

În ce priveşte tratamentul „naturist”, e de menţionat că acei ce propagă astfel de tehnici pleacă de la premisa absolut falsă că „montul” este un fel de neg sau excrescenţă osteo-cartilaginoasă, pe care încearcă s-o îndepărteze prin fel de fel de aplicaţii locale: iod concentrat, sare diluată în apă, tătăneasă, rostopască, lămâie, cartofi, peşte crud, aspirină dizolvată, usturoi macerat etc. Aceste substanţe sunt nu numai absolut inutile, dar de cele mai multe ori extrem de periculoase, provocând arsuri locale şi infecţii extrem de grave, care pot mutila piciorul. Singura substanţă permisă local este vaselina neutră, în scopul protejării pielii de acţiunea iritantă mecanică a încălţămintei.