Dislexia, o afecţiune genetică în care e nevoie de autoeducare

Foto: http://cuidadoinfantil.net

* Este vorba despre o deficienţă de învăţare frecventă, care împiedică dezvoltarea capacităţii de a citi *  

Pacienţii cu dislexie nu au un nivel mai scăzut de inteligenţă şi nu învaţă mai greu alte lucruri în afara de citit. “Se poate pune un diagnostic de dislexie atunci când coeficientul de inteligenţă este peste 75 – 80 şi nu există un deficit senzorial, precum cel vizual sau auditiv, care să explice dificultăţile întâmpinate de copiii care învaţă să citească. În prezent, 4% din populaţie suferă de dislexie, incidenţa fiind de trei ori mai mare în rândul băieţilor decât a fetelor”, precizează dr. Laura Jijie, medic specialist psihiatrie pediatrică. 
Practic, cititul este un proces cognitiv complex. Copiii învaţă să citească prin "traducerea" sau decodificarea sunetelor ce formeaza un cuvânt (foneme). Pe măsură ce copilul începe să recunoască cuvintele, citirea devine un proces automat.
Pentru copiii cu dislexie, citirea se face altfel; aceştia au probleme în a decoda fonemele şi, mai departe, în învăţarea cititului şi a scrisului ortografic. Pot avea probleme în reţinerea fonemelor şi a cuvintelor, cititul devenind încetinit şi inexact. Copiii cu dislexie mai au probleme cu pronunţarea corectă a cuvintelor, scrierea de mână, planificarea şi organizarea, operaţiile matematice.

Dislexia pare să fie o afecţiune genetică moştenită, având în vedere că se găseşte la mai mulţi membri ai aceleiaşi familii. Unele studii au arătat că dislexicii au anomalii în funcţionarea zonelor cerebrale ce se ocupă de citit şi de limbaj.

Simptomatologie funcţie de vârstă

În cazul în care copilul are mai multe semne din cele de mai jos (peste două), trebuie dus la un specialist.
Un copil preşcolar poate să:
- vorbească mai târziu decât ceilalţi copii;
- să aibă dificultăţi mai mari decât alţi copii în pronunţarea cuvintelor. De exemplu, copilul poate citi "marsa fare" în loc de "farsa mare";
- să adauge mai încet cuvinte noi în vocabular şi să aibă probleme în reamintirea cuvântului corect;
- să aibă probleme în învăţarea alfabetului, a numerelor, zilelor săptămânii, a culorilor, a formelor, la scrierea şi citirea propriului nume;
- să aibă dificultăţi la recitarea de poezioare sau a cuvintelor care rimează;
- să dezvolte târziu capacităţile motorii definite;
- să aibă dificultăţi la separarea sunetelor în cuvinte şi agregarea sunetelor pentru a forma cuvinte.
Un copil de la grădiniţă până în clasa a patra poate să:
- aibă dificultăţi la citirea cuvintelor singulare, neînconjurate de alte cuvinte;

- să înveţe greu legătura dintre litere şi sunete;

- să confunde cuvinte mici cum ar fi "în" şi "nu" sau "mere" şi "tare";

- să facă greşeli constante de citire şi ortografie, cum ar fi: inversarea literelor "d" şi "b", să facă inversiuni ale cuvintelor, cum ar fi "cap" şi "pac", să facă inversiuni cum ar fi "u" în loc de "n", să facă transpoziţii cum ar fi "stop" cu "post", să facă substituţii cum ar fi "casă" cu "acasă".
Un copil din clasa a cincea până în clasa a opta poate să:

- citească la un nivel mai scăzut decât cel aşteptat;
- să inverseze secvenţialitatea literelor cum ar fi "murg" cu "mugur" sau "stop" cu "post";
- să discearnă şi să înveţe greu prefixele, sufixele, rădăcina cuvântului;
- să aibă dificultăţi la scrierea ortografică, putând scrie acelaţi cuvânt diferit pe aceeaşi pagină;
- să evite citirea cu glas tare;
- să aibă dificultăţi cu problemele de matematică scrise în cuvinte;
- să scrie cu dificultate sau să aibă un scris ilizibil;
- să evite să scrie;
- să aibă o memorie proastă sau încetinită a faptelor.
Elevii de liceu sau studenţii pot să:
- citească foarte încet şi cu inacurateţe;
- să aibă greşeli de ortografie şi să scrie în mod diferit acelaşi cuvânt pe aceeaşi pagină;
- să evite testele care să implice scrisul sau cititul;
- să aibă probleme în pregătirea rezumatelor sau a ideilor principale pentru ore;
- să aibă un vocabular neadecvat sau să fie incapabil să stocheze informaţii din citit.
Adulţii cu dislexie pot să:
- ascundă problemele cu citirea;
- să scrie incorect ortografic şi să se bazeze pe alţii să scrie pentru ei;
- să evite să scrie sau să nu poată scrie deloc;
- să fie foarte competenţi în limbajul oral;
- să se bazeze pe memorie mai degrabă decât pe citirea informaţiilor;
- să fie foarte intuitivi şi să aibă capacităţi de comunicare foarte bune;
- să aibă o gândire în spaţiu foarte bună. Exemple de meserii care să necesite o astfel de gândire includ: ingineri, arhitecţi, artişti, manufacturieri, matematicieni, fizicieni, medici (mai ales ortopezi, chirurgi) şi dentişti;
- să lucreze deseori sub capacităţile lor intelectuale;
- să aibă dificultăţi la organizare şi planificare;
- să aibă dificultăţi în organizarea timpului;
- să fie antreprenori, în ciuda capacităţii scăzute de a citi, care le poate submina succesul în afaceri.

Autoeducarea, esenţială

Tratamentul pentru dislexie constă în folosirea de mijloace educaţionale pentru creşterea capacităţii de a citi. Medicaţia şi consilierea nu sunt folosite în tratamentul pentru dislexie. O parte importantă a tratamentului este autoeducarea. Cu cât dislexia e depistată şi tratată mai devreme, cu atât succesul este mai mare.
Când un copil de trei ani e diagnosticat cu dislexie, legea cere ca personalul şcolar să înfiinţeze un Program Educaţional Individualizat, care e adresat nevoilor acestor copii. Primul pas în înfiinţarea IEP este discuţia cu conducerea şcolii, pentru crearea unei echipe formate din părinte, profesori şi alţi angajaţi ai şcolii, cum ar fi consilierii şcolari şi educatorii pentru copii cu nevoi speciale.
IEP personalizat pentru fiecare copil va detalia fiecare dizabilitate în parte şi va stabili metodele pedagogice folosite. Copilul e evaluat cel puţin o dată pe an, schimbările fiind făcute în funcţie de progresele copilului. Părinţii au dreptul de veto dacă nu sunt de acord cu IEP copilului.
În urma unui studiu asupra felului în care copiii învaţă să citească, s-a demonstrat că o combinaţie de metode educaţionale este cea mai eficientă metodă de a învăţa copiii să citească. Aceste metode includ: învăţarea foneticii, asigurarea că acel care învaţă să citească înţelege modul în care literele se leagă şi formează sunete, pentru a alcătui cuvinte. Citirea cu glas tare sub supraveghere, în timpul căreia elevul citeşte cu glas tare cu îndrumare şi feedback, este în aceeaşi măsură importantă în dezvoltarea citirii fluente. Copilul trebuie să înţeleagă foarte bine instrucţiunile care-i sunt date, iar instrucţiunile să fie reproductibile sau sistematice pentru a se îmbunătăţi abilităţile de citire ale copilului.
Înainte se credea că acoperirea unui ochi ajută copiii care suferă de dislexie să citească mai bine. Cu toate acestea, Academia Americană de Pediatrie  şi Academia Americană de Oftalmologie consideră că acest tip de tratament este inefficient, deoarece dislexia este cauzată de funcţionarea defectuoasă a creierului şi nu de alterarea funcţiilor vederii. Chiar şi cu ajutorul tratamentului, dislexia poate rămâne o maladie cronică, persistentă, care se va menţine şi la maturitate. Beneficierea de tratament în copilărie poate îmbunătăţi şi menţine abilităţile de citire ale copilului. 

Sfaturi pentru părinţi

Părinţii pot ajuta într-o mare măsură în procesul de îmbunătăţire a aptitudinilor de citire al copiilor dislexici. Pentru copiii mici, jocurile care implică alfabetul şi citirea cărţilor de rime, de exemplu, în paralel cu oferirea sprijinului moral şi a încurajărilor pot îmbunătăţi semnificativ aptitudinile de citire. Părinţii îşi pot sprijini copiii astfel:
1. Începând cu vârsta de 6 luni, părinţii  trebuie să le citeasca copiilor, indicând cuvintele pe parcursul lecturii. Trebuie să atragă atenţia asupra cuvintelor uzuale care denumesc lucruri cu care ne întâlnim zilnic, cum ar fi semnele de circulaţie, afişele, etichetele etc;
2. Copilului trebuie să i se arate cât de important este cititul în viaţa de zi cu zi. Trebuie să i se asigure accesul la cărţi, reviste şi alte materiale care pot fi citite, pentru ca să le poată explora şi savura independent;
3. Părinţii trebuie să se concentreze pe foneme. Se pot iniţia jocuri cu rime, se pot cânta cântece care accentuează rima şi aliteraţia, se pot compune jocuri de cuvinte, de sunete sau de litere şi trebuie să se sublinieze similarităţile dintre cuvinte;
4. E indicat să se evidenţieze cuvintele noi, să se joace jocuri de ortografie, iar copilul trebuie încurajat să scrie;
5. Copilul trebuie ajutat cu planificarea timpului. Părinţii pot agăţa în perete orare, ceasuri, desene şi calendare, astfel încât copilul să-şi  facă un plan din aproape în aproape; 
6. Părinţii trebuie să găsească acele cărţi pe care copiii să le poată citi şi care, în acelaşi timp, să le şi placă. Studiile arată că părinţii care le citesc copiilor sau citesc împreună cu aceştia aduc îmbunătăţiri semnificative în procesul de dobândire a aptitudinilor de bază în citit.

La fel de important e şi ca părinţii să-şi încurajeze în permanenţă copiii, să le explice ce e dislexia, să-i înveţe să persevereze şi, în nici un caz, să nu se aştepte de la ei la perfecţiune.