duminică, 24 iunie 2012

Cum atenuăm oboseala

http://www.babyatom.co.uk
* Senzaţia de extenuare, istovire şi lipsa de energie începe să ţină de cotidian * Forma uşoară a oboselii poate apărea datorită activităţii în exces, somnului insuficient, grijilor, plictiselii sau lipsei unui program de exerciţii fizice *
Este normal să vă simţiţi obosit la sfârşitul unei zile sau după eforturi mintale ori fizice epuizante. Odihna, relaxarea şi un somn de noapte bun sunt de obicei suficiente pentru a reface plinul de energie. Cu toate acestea, oboseala persistentă sau care pare disproporţională cu energia depusă poate indica prezenţa unei boli sau necesitatea unor schimbări în stilul de viaţă.
Oboseala datorită insomniei sau care nu trece cu odihnă şi somn are multe cauze posibile: surmenajul şi anxietatea, dar şi anemia, sindromul de oboseală cronică, stresul, deprimarea, o tulburare de nutriţie, o infecţie, hipotensiunea arterială, obezitatea, alimentaţia deficitară, o glandă tiroidă insuficient de activă.
Cel mai adesea, o stare de oboseală persistentă are la bază mai mulţi factori. Orice boală, cum ar fi răceala sau gripa, poate determina oboseala, care de obicei dispare odată ce boala se vindecă.
De cele mai ori, oboseala uşoară însoţeşte bolile care pot fi vindecate cu tratament la domiciliu, fără a fi nevoie de consultul unui medic specialist. Atunci când oboseala apare odată cu alte simptome mai severe, cum ar fi dificultatea respiraţiei, sângerări anormale sau scăderi sau creşteri inexplicabile în greutate, este nevoie de un consult medical specializat.
Măsuri uzuale pentru combaterea oboselii
- În cazul unei răceli, este posibilă continuarea activităţilor zilnice cu ajutorul
unui somn şi odihne suficiente, iar în cazul unei gripe, se recomandă repausul la pat. Se recomandă revenirea lentă la activităţile zilnice pentru a evita prelungirea stării de oboseală şi consumul crescut de lichide pentru a evita deshidratarea;
- Limitaţi consumul de medicamente care pot contribui la oboseală; tranchilizantele şi antialergicele cauzează adesea oboseala;
- Somnul suficient pe perioada nopţii poate fi primul pas în ameliorarea oboselii;
- Eliminaţi sunetele şi luminile care pot perturba somnul;
- Evitaţi mesele dinainte de culcare.
- Evitaţi cititul sau privitul la televizor în pat.
 Atenţie la dietă
E important ca alimentaţia să fie una hrănitoare, bazată în principal pe alimente proaspete. Pentru a avea energia fizică şi mentală necesară, consumaţi alimente bogate în complexul vitaminic B, vitamina C şi vitamina E, fier, magneziu şi potasiu.
Dacă sunteţi adeptul consumului frecvent de alimente procesate, nesănătoase, pancreasul va începe să suprasecrete insulina, ca reacţie la nivelul crescut de zahăr în sânge. După ce consumaţi carbohidraţi rafinaţi, nivelul de zahăr în sânge creşte mai întâi rapid, apoi scade brusc până la un nivel anormal de jos. Acest lucru vă face să vă simţiţi slăbit, iritabil, obosit şi cu durere de cap. Hipoglicemia creşte riscul de alergii alimentare.
Pentru a diminua acest risc:
- Includeţi în dieta obişnuită alimente bogate în fibre;
- Alegeţi în special alimente bogate în fibre solubile, precum merele, fulgii de ovăz şi legumele;
- Limitaţi consumul de alimente conţinând carbohidraţi rafinaţi;
- Limitati consumul de cofeina şi alcool;
- Verificati daca mancati suficiente alimente bogate in crom (ficat, branza, cereale integrale).
Controlaţi-vă starea de stres
Încercaţi să faceţi zilnic următoarele lucruri:
- Găsiţi-vă timp de relaxare. Corpul şi creierul nu pot suporta decât o anumită doză de efort, după care cer odihnă. Dacă sunteţi în mod constant în alertă, încercaţi să faceţi cât mai mult posibil într-o zi. Atunci când treceţi, fie şi foarte puţin peste limita obişnuită, puteţi ajunge brusc şi pe neaşteptate la epuizare;
- Variaţi-vă activităţile. Munca de dimineaţă până seara la birou sau la o linie de asamblare poate epuiza atât energia fizică, cât şi cea mintală. Încercaţi să faceţi din când în când câte o plimbare.
Feriţi-vă de hipotensiune
Tensiunea arterială scăzută poate fi cauza oboselii. Dacă aveţi această problemă:
- Mâncaţi sănătos;
- Folosiţi mai multă sare în dietă;
- Acceleraţi-vă zilnic circulaţia cu o cană de infuzie de plante sau cu o doză de tinctură dintr-un amestec de ghimbir, angelică, păducel şi urzică;
- Puneţi în apa caldă de baie câteva picături de ulei de ghimbir, măghiran, rozmarin sau scorţişoară.
Mişcare şi terapii neconvenţionale
Activitatea fizica este benefică, deoarece contribuie la eliminarea toxinelor lăsate în organism de lipsa de mişcare sau de stresul fizic şi mental. Cu timpul, ea accelerează metabolismul şi va genera mai multă energie. Sedentarismul predispune la îngrăşare, iar kilogramele în plus sunt obositoare. Este bine, însă, să vă obişnuiţi treptat cu exerciţiile fizice.
O alternativă a activităţii fizice curente o reprezintă yoga si tai chi. Aceste tipuri de exerciţii specializate vă pot creşte energia prin respiraţii profunde, întinderi şi mişcări uşoare. Hidroterapia e şi ea o soluţie la îndemână. O baie caldă poate înlătura oboseala cauzată de stres. Duşurile alternative, calde şi reci, sau o saună urmată de o baie rece sunt foarte utile. Alte terapii alternative cu efecte benefice în combaterea oboselii sunt acupunctura şi reflexologia. Când vedeţi că nimic nu dă rezultate, puteţi apela la consiliere, deoarece şi problemele emoţionale se pot manifesta sub forma oboselii permanente. Discutaţi problema cu un prieten apropiat sau recurgeţi la ajutorul unui specialist. 
Relaxare cu ajutorul plantelor
- Rugaţi un prieten(ă) să vă facă un masaj cu uleiuri esenţiale. Luaţi o lingură de ulei de migdale dulci sau din sâmburi de struguri şi adăugaţi 4 picături de ulei de levănţică, pentru a vă relaxa şi 4 picături de ulei de lămâie, pentru a vă revigora;
- Masaţi-vă singur faţa, picioarele şi tălpile, abdomenul, mâinile sau braţele folosind câte 3 picături de ulei de levănţică şi ylang ylang, plus 2 picături de ulei de romaniţă la o lingură de ulei de sâmburi de struguri;
- Puneţi câteva picături de ulei de rozmarin într-un vaporizator. Efectul este calmant.
Când vine vorba de fitoterapie, ginsengul este considerat a fi unul dintre cele mai bune remedii naturale pentru oboseala extremă. Măreşte rezistenţa la stres şi acţionează ca un stimulent general. Când vă simţiţi epuizat şi tensionat, o cană de ceai este un bun calmant înainte de culcare. Puteţi folosi iarba mâţei, muşeţel, hamei, floare de tei, care au efecte sedative şi relaxante. Gotu kola, planta cu proprietăţi stimulente, este şi ea eficace împotriva oboselii. Atunci când dificultăţile emoţionale vă fac viaţa stresantă şi obositoare, folosiţi remedii de măslin, stejar sau carpen.

miercuri, 6 iunie 2012

Apologia apei caldute cu lamaie

Foto: www.bucatar.net
Felul in care incepem ziua este deosebit de important. Indiferent daca esti mama, scriitor, proprietarul unei afaceri sau un antrenor de yoga, lucrurile pe care le faci in cursul diminetii conteaza enorm.
Potrivit filosofiei Ayurvedice, alegerile cu privire la rutina zilnica sunt raspunzatoare pentru rezistenta noastra la boala. Ayurveda ne invita sa ne concentram pe ritualuri ale diminetii care ne vor ajuta sa armonizam organismul cu ciclul naturii, sa echilibram
asa-numitele Doshas si sa cream o anumita disciplina a sinelui.
Desi mintea iti spune ca trebuie sa iti verifici e-mail-urile, sa scoti catelul la plimbare, sa pregatesti copiii de scoala si sa nu intarzii in niciun caz la serviciu, daca ar fi sa ai, totusi, un ritual, let it be this ...
Incepe ziua cu o cana cu apa calduta si sucul de la o jumatate de lamaie. Este atat de simplu, iar beneficiile sunt prea multe pentru a fi ignorate.
Apa calduta cu lamaie:
1. Stimuleaza sistemul imunitar: lamaile abunda in vitamina C si potasiu. Vitamina C e excelenta pentru combaterea racelilor, in timp ce potasiul reprezinta un stimulent extraordinar pentru sistemul nervos.
2. Echilibreaza pH-ul: lamaile sunt alimente alcaline.
Da, acide in exterior, dar aceasta aciditate se alcalinizeaza in interiorul organismului. Iar un trup alcalin reprezinta cheia catre sanatate.
3. Ajuta la scaderea in greutate: bogate in pectina, lamaile vor reduce pofta de mancare. De asemenea, studiile au aratat ca persoanele caracterizate de o dieta alcalina scapa mult mai usor de kilogramele in plus.
4. Ajuta la digestie: apa calduta stimuleaza tractul gastrointestinal. In plus, mineralele si vitaminele din lamai sunt un real ajutor atunci cand vine vorba de eliminarea toxinelor.
5.Curata pielea: vitamina C din lamai ne salveaza de riduri si pete suparatoare. Prin indepartarea toxinelor din sange, lamaia reuseste sa pastreze pielea curata.
6.Este un diuretic natural: sucul de lamaie contribuie la indepartarea tuturor substantelor daunatoare din organism, in special prin proprietatea diuretica. Toxinele vor fi eliminate la intervale constante, mentinandu-se astfel sanatatea tractului urinar.
Reteta e foarte simpla, dar efectele de nepretuit.
Sanatate si disciplina tuturor!

duminică, 3 iunie 2012

Canabisul vindecă… cancerul

Foto: http://ginuca27.blogspot.com
Un leac care a fost tinut in secret si oamenii mor fara sa fie nevoie... De necrezut! Urmariti filmul, e scurt si la obiect! In coltul din partea stanga jos a ecranului exista buton de selectie a limbii, inclusiv romana (din acel buton se deschide o fereastra mica cu un cursor negru. Glisati acel cursor pana ajungeti la limba dorita).
In Romania, langa Brasov exista un centru de cercetare si o mica fabrica producatoare de ulei de canepa. Singura din Europa (Informaţie primită prin email)

Cum scapi de căpuşe, dacă s-au fixat pe corp

Foto: www.libertatea.ro
Valabil pentru oameni si pentru animale
Din batrani si experienta proprie (avand animale), indiferent de stadiul in care este capusa, ori doar o pata neagra, ori deja umflata de sange, ca un bob de fasole:
  1.   Daca s-a prins o capusa si ai in casa untura, acoper-o complet cu untura solida si dupa doua-trei minute se desprinde (ea se sufoca, untura nu permite nici un strop de aer si capusa scoate capul din piele);
daca nu s-a desprins inca,  pui untura din nou.
 
2.   Daca ai tinctura de iod, imbibi foarte bine un tampon de vata in tinctura si tii pe capusa cateva minute (3-4) si ea se va desprinde. Eventual mai picuri cativa stropi de tinctura pe tampon in timp ce il tii pe capusa. Atentie, nu iod simplu ci numai tinctura ! Daca este adanc prinsa in piele, repeti operatiunea. Atunci cand o rupi fortat si ramane capul in piele, se produce infectia.
Faceti asta si nu veti ajunge la doctor.
  3.   Daca vezi pe mana, picior etc. o insecta mica verde sau bruna cu o pozitie ciudata infipta sub piele faci urmatoarele: Cu un tampon de tifon bine  inmuiat in acetona se tamponeaza insecta si in citeva minute cade singura. Se desinfecteaza bine cu iod si se spala bine mainile cu apa si sapun. Se unge locul cu alifie de galbenele cu propolis. Se institue regim cu fructe si legume, iar medicul de specialitate face tratament cu antibiotice.
Sper sa nu fie nevoie, dar este bine de retinut.
Sfaturi primite de la un prieten din Elvetia. Va dati seama, a aflat toata Europa si turistii sunt preveniti cum sa se fereasca de capuse. (Mail primit de la profesor Octavia Buhociu)

joi, 24 mai 2012

Bărbaţii, mai afectaţi de gută decât femeile

Foto: www.pulsmedia.ro
* Guta este o forma de artrită (inflamaţia articulaţiilor), caracterizată prin durere, edem, roşeaţă şi căldură locală (inflamaţie), precum şi prin incapacitatea funcţională a articulaţiei *
Fără tratamentul corespunzător, boala prezintă acutizări frecvente, care pot cauza leziuni severe ale articulaţiilor, tendoanelor sau a altor ţesuturi. Cauza principală a gutei este hiperuricemia (excesul de acid uric în sânge). Hiperuricemia este deseori asimptomatică şi nu cauzează complicaţii, majoritatea persoanelor cu nivel crescut sanguin al acidului uric nedezvoltând niciodată gută. Când nivelul acidului uric are valori foarte mari, acesta poate forma cristale de urat, care se depun apoi la nivelul articulaţiior.
Sfaturi pentru a diminua efectele nedorite ale gutei
Odată instalată guta, pentru revenirea la o stare de sănătate cât mai apropiată de normalitate sunt indicate:
- scăderea în greutate (în cazul pacienţilor cu gută supraponderali) şi menţinerea unei greutăţi normale. Este utilă în acest scop adoptarea unei diete cu puţine grăsimi;
- administrarea unei medicaţii diuretice (care elimină excesul de apă şi sare de la nivelul organismului). Este important ca orice pacient cu gută să consulte un specialist înaintea utilizării unor tratamente medicamentoase complementare;
- exerciţiul fizic regulat şi evitarea
sedentarismului.
Pacienţii cu gută care nu au simptome, dar au niveluri crescute de acid uric în sânge nu necesită tratament specific. Trebuie reţinut însă că pacienţii cu acid uric extrem de crescut în sânge trebuie investigaţi pentru a identifica eventualele leziuni renale sau articulare. Nivelul acidului uric trebuie monitorizat de medicul de familie până la revenirea la normal a concentraţiei acestuia.
Pentru bolnavii de gută, o serie de măsuri care pot fi luate strict la domiciliu:
- diminuare disconfortului şi durerii cauzate de atacul de gută;
- repaus al articulaţiei până la terminarea atacului;
- ridicarea segmentului afectat;
- aplicarea locală a unei comprese calde. Dacă acest lucru nu ajută, se poate încerca aplicare locală a unei pungi cu gheaţă;
- administrarea de antiinflamatorii, cu evitarea aspirinei care vă poate înrăutăţi starea.
Simptomele atacului de gută cedează de obicei în aproximativ 24 de ore de la iniţierea tratamentului. Mai trebuie să aveţi în vedere faptul că atacul de gută apărut la un pacient vârstnic poate dura mai mult şi poate fi de asemenea mai grav.
Dacă evoluţia bolii a depăşit 10 ani şi nu s-a efectuat nici un tratament, este posibil ca acidul uric să se fi acumulat la nivelul articulaţiilor sub forma cristalelor de acid uric (tofi gutoşi). Dacă aceşti noduli devin dureroşi, produc deformarea articulară şi tratamentul medicamentos nu reuşeşte micşorarea lor, este recomandat tratamentul chirurgical de corectare (excizia chirurgicală a tofilor).
Regimul alimentar pentru bolnavii de gută
Tratamentul nutriţional este esenţial în gută şi are drept obiective creşterea diurezei şi alcalinizarea urinei, reducerea greutăţii corporale, scăderea aportului de purine, dar şi eliminarea alimentelor ce declanşează atacul de gută şi scad eliminarea acidului uric.
* În mod obişnuit, se recomandă asigurarea unei diureze de peste 2,5 l pe zi. Cantitatea de lichide ingerate (2,5 l) trebuie repartizată în 6-8 prize pe zi: 5-6 în cursul zilei şi una seara, la culcare. Creşterea volumului urinar se obţine prin consumarea de ceaiuri diuretice, apă potabilă sau ape oligominerale şi alcaline, ultimele având proprietatea de a ridica pH-ul urinar şi de a reduce cristalizarea acidului uric;
* La persoanele supraponderale, scăderea în greutate trebuie să se facă progresiv. Aportul caloric la cei cu exces ponderal se limitează la 1.500-1.600 Kcal pe zi, dieta trebuind să fie una lacto-fructo-vegetariană. Regimul alimentar este alcătuit din următoarele produse: lapte dulce sau bătut, iaurt, brânzeturi nesărate şi slabe; carne de vacă, găină şi peşte în cantitate redusă (de trei ori pe săptămână); ouă în cantitate redusă (1-3 ouă pe săptămână şi numai în preparate); grăsimi reduse până la 60 g pe zi; pâine albă veche de o zi; făinoase; mămăligă; legume verzi sub formă de supă, cremă de legume; cartofi; sucuri de legume, fructe; dulciuri. Cantitatea de sare admisă zilnic este de 1-2 g pe zi. Se permite aportul de cafea şi ceai, întrucât deşi au un conţinut crescut de metilpurine, acestea nu se transformă în acid uric;
* Din alimentaţie nu trebuie să facă parte: viscerele (rinichi, creier, ficat, momiţe etc.), peştele gras, carnea de animal tânăr (viţel, miel), supa de carne, cacao, ciocolată. Se va evita consumul de mezeluri bogate în gelatine şi se elimină alimentele care precipită atacul de gută: cârnaţi, pateuri de carne, crustacee, moluşte etc, precum şi alimentele bogate în acid oxalic, deoarece acesta agravează efectele hiperuricemiei: măceşe, spanac, smochine uscate, concentrate de tomate, sfeclă roşie, castraveţii, ţelina, fasolea albă ş.a. Din acelaşi motiv nu se vor consuma nici dulciuri concentrate. Se interzice consumul de alcool. Berea, care are un conţinut ridicat în purine, este considerată mai nocivă decât alte tipuri de alcool.
Tratamentele naturiste, adjuvante ale regimului alimentar pentru gută
Sunt recomandate ceaiurile depurative, diuretice sau chiar diureticele uşoare:
- Se poate face infuzie din una din următoarele plante: frunze de frasin, coada calului, troscot, rizomi de pir medicinal, rădăcină de iarbă mare, rădăcină de osul iepurelui. Se pun 1-2 linguri de plantă la o cană de apă şi se beau 1-3 căni pe zi;
- Benefică este şi o infuzie din 20 g flori de soc, 20 g flori de tei, 30 g frunze de mesteacăn şi 30 g frunze de urzică. Se pune o linguriţă amestec de plante la o cană de apă şi se beau 2-3 căni pe zi, timp de o lună;
- O alternativă o poate reprezenta amestecul a 30 g frunze de mesteacăn, 30 g rădăcină de osul iepurelui, 30 g măceşe, 10 g fructe de ienupăr. Se pune o lingură la o cană de apă şi se beau 1-2 căni pe zi timp de două săptămâni;
- De folos vă este şi un alt amestec, compus din 3 - 15 g flori de levănţică, 25 g flori de soc, 15 g sunătoare, 15 g rădăcină de brusture, 20 g rizomi de pir medicinal, 10 g fructe de ienupăr. Se pune o lingură la o cană de apă şi se beau la prânz 1-2 căni de infuzie caldă, timp de două săptămâni.
Efecte deosebite au şi frunzele de mesteacăn sub formă de infuzie din 2-3 linguriţe de frunze uscate la 200 ml de apă clocotită. După răcire, se adaugă un vârf de bicarbonat de sodiu. Se lasă la macerat 6 ore, apoi se bea în două reprize, la interval de 4 ore.
Acidul salicilic din coaja de salcie sau din alte specii care conţin această valoroasă substanţă biologic activă stimulează eliminarea pe cale urinară a acidului uric din sângele bolnavilor de gută. Se face un decoct din două linguri de pulbere de scoarţă la o cană de apă şi se iau 3 linguri pe zi.
Alte remedii utile în caz de gută sunt fructele uscate de ienupăr (decoct slab sau infuzie concentrată; 2-3 căni pe zi, respectiv 3-4 linguri pe zi), frunzele de afin (se face o cură, timp de 40 de zile, cu 2-3 căni pe zi de infuzie preparată dintr-o linguriţă de frunze la o cană de apă clocotită) şi hrean consumat ca atare, drept condiment. Fructele de cătină albă sunt un puternic vitaminizant, întărind organismul şi crescându-i capacitatea naturală de luptă împotriva agresiunilor de orice natură. Se toarnă 500 de ml de apă clocotită peste două linguri de fructe proaspete zdrobite, se lasă vasul acoperit 30 de minute, se strecoară şi se bea fracţionat pe parcursul unei zile.
Cireşele pot fi folosite şi ele ca remedii naturiste antiinflamatorii.