Celulita, inamicul unui corp frumos

*celulita este o alterare a ţesutului conjunctiv, ca urmare a acumulării grăsimii în adipocite * dieta, mişcarea şi centrele de estetică rezolvă bună parte din probleme *

Celulita are ca urmare îmbătrânirea ţesutului prin acţiunea glucozei asupra fibrelor de colagen şi elastină, precum şi tulburări la nivelul circulaţiei limfatice şi sanguine, care favorizează retenţia de apă şi toxine.
Stadiile celulitei
A. Primul este denumit “celulita flască”. Aspectul exterior îl reprezintă o depunere uşor deformată a liniei corporale. Pliul cutanat se deplasează cu uşurinţă, iar aspectul “coajă de portocală” este insesizabil cu ochiul liber (se observă numai când formăm pliul cutanat).
B. La “celulita compactă” apar depuneri pe coapse, pe fese şi în zona abdominală. Pliul cutanat nu este mobil, zona este uşor dureroasă la palpare şi se observă denivelari vizibile ale tegumentului.
C. La celulita fibroasă – edematoasă se remarcă depuneri inestetice, pielea având un aspect de “valuri”. Depozitele de celulită sunt evidente, cu aspect de noduli, palparea pliului cutanat fiind dureroasă. Apar modificari în circulaţia limfatică şi microcirculaţie, oxigenare defectuoasă, retenţie de deşeuri toxice, vergeturi etc.

Factorii favorizanţi
- dereglările hormonale (pubertate, pilule contraceptive, sarcină, menopauză);
- stresul (provoacă o hipersecreţie hormonală);
- consumul de cafea, alcool şi tutun.

“Înainte, se ştia că celulita apare la persoane supraponderale. Acum se observă şi la persoane cu greutate normală şi de multe ori la tineri, în special din cauza lipsei de mişcare. Chiar la şcoală, nu se mai face sport ca altădată. Nu mai vorbesc de alimentaţia dezastruoasă, cu dulciuri concentrate şi cu fast – food-uri cu mulţi amelioratori”, subliniază Irinel Rogalschi, medic specialist medicină de familie.

Cum scăpăm de celulită?
Esteticienii profesionişti îşi pot aduce contribuţia în obţinerea unor rezultate bune în tratamentul anticelulitic. Pentru ca rezultatele să fie satisfăcătoare, este esenţială cooperarea “pacienţilor”, doar aşa putând fi îndeplinite obiectivele tratamentelor:
- stimularea catabolismului;
- favorizarea microcirculaţiei;
- stimularea eliminărilor;
- restructurarea ţesutului conjunctiv afectat.
În primă fază, se începe o corecţie alimentară. În cea de-a doua, e indicat tratamentul anticelulitic în cabinetele de estetică corporală (rezultate mult mai rapide):
1. Electrostimulare cu programe de slăbit, anticelulită, drenaj limfatic şi tonifiere;
2. Tratamente corporale cu Fango, Parafango sau Parargil ;
3. Masaj anticelulitic, drenaj limfatic şi reflexogen;
4. Termoterapie;
5. Folosirea acasă a unei creme anticelulitice profesionale, recomandate de esteticiană.

Dieta

Dacă vreţi să reduceţi celulita, trebuie să vă dezintoxificaţi corpul, mai ales colonul şi ficatul:

- reduceţi consumul de cafea (încercaţi cea fără cofeină), alcool, tutun şi mai ales sucurile (acidulate sau nu);

- scădeţi consumul de glucide rafinate, mai ales zahărul, ce e bine să fie înlocuit cu zaharina;

- nu consumaţi sare sau grăsimi în exces şi beţi cât mai multă apă (cel puţin doi litri pe zi); 

- mâncaţi alimente bogate în nutrimente, precum soia, afinele şi nucile;

- asiguraţi-vă că aveţi parte de glucoză, complexul de vitamine B şi acizi graşi esenţiali. Ceapa este o legumă ideală în combaterea celulitei, deoarece acţionează ca un diuretic natural, eliminând apa din celulele pielii;

- consumaţi mai multe fructe şi legume în stare naturală, fructele cu cel puţin 45 de minute înainte de masă şi la cel puţin 3-4 ore după masă;

- evitaţi să mai mâncaţi carne grasa, iar carnea de pui mâncaţi-o fără pieliţă şi grăsime;

- evitaţi combinaţiile de carne cu pâine, cartofi sau paste; preferaţi în locul lor o salată mare de crudităţi.
Mai e de reţinut că grăsimile din mâncărurile tip “fast-food” sunt special tratate pentru a putea obţine aspectul crocant şi apetisant. De aceea, corpul munceşte mult, consumând rezerve importante de vitamine şi minerale pentru a le transforma şi evacua.
Grăsimile de origine animală - mezeluri, carne, brânzaă, ouă - pot reprezenta numai 1/3, circa 15 - 20g, din cele zilnice permise: 55 - 65g. Grăsimile bune de care corpul are nevoie vin din uleiuri presate la rece, seminţe, fructe şi crudităţi.
Regim alimentar anticelulitic
Dimineaţa: fructe
- fie 1-2 piersici, mere, caise, grapefruit, kiwi, banana;
- fie puneţi într-un blender 150 ml apă plată şi fructe - minim 150g de genul căpşuni, zmeură, mure, afine, coacăze şi vă preparaţi un nectar delicios. Nectarul poate fi mai consistent prin utilizarea sucului de la o legumă şi un fruct (suc de morcov şi un măr, suc de sfeclă crudă şi piersici etc). Testaţi, căutaţi reţeta potrivită. După circa trei ore, dacă apare foamea, puteţi mânca o gustare - o salată de crudităţi - fără pâine, sau 1-2 felii de pâine graham, integrală, cu seminţe, cereale şi salată de vinete alături de o mică salată de varză albă; sau o omletă din albuşuri sau ouă integrale, cu salată de crudităţi, fără pâine.
Gustarea poate fi chiar un alt fruct.
Prânzul
- o supă /ciorbă de legume;
- felul doi: carne de pui /peşte şi un tip de legume (fasole verde, varză, conopidă, broccoli, spanac, ciuperci, dovlecei, vinete), alături de salată de crudităţi, fără pâine.
Gustarea de după amiaza poate fi alcătuită din 30 bucăţi de fistic, 15 bucăţi de migdale sau jumătăţi de nucă. Sunt foarte calorice, nu depăşiţi numărul. E indicat să fie crude, nu prăjite sau cu sare.
Seara se vor evita alimentele care conţin grăsimi sau sunt preparate prin prăjire.
Un fel de peşte cu legume şi salate de crudităţi; sau paste cu legume şi o salată verde
Reguli generale
- fructele sunt mese în sine, nu deserturi;
- când mâncaţi pâine, ea este de bună calitate, nu albă; nu o asociaţi cu carne, brânză, ouă, dar merge foarte bine cu orice tip de salată sau mâncare de legume;
- nu mâncaţi grăsimi sau prăjeli după ora 18;
- beţi minim 1,5 - 2 l apă plată/ zi, sau apă cu lămâie; înlocuiţi sucurile din comerţ cu cele făcute în casă;

- nu vă înfometaţi niciodată; fructele şi salatele de crudităţi să nu vă lipsească în nici o zi.
Sfaturi practice

- mişcarea fizică moderată este determinantă în formarea, structurarea fizică, dar şi în întreţinerea unui metabolism echilibrat şi sănătos. “Mergeţi cât mai mult pe jos, renunţaţi la tramvai sau la maşină. Ar fi indicată şi reevaluarea modului în care se face educaţie fizică la şcoală”, consideră Irinel Rogalschi;
- făceţi exerciţii pentru a slăbi şi tonificaţi-vă picioarele şi fesele. Optaţi pentru nişte exerciţii specifice pentru a creşte masa musculară la coapse, precum plimbatul, mersul pe bicicletă, urcatul scărilor sau yoga. Cu cât aveţi mai puţină grăsime şi mai mulţi muşchi, celulita se va atenua. Muşchii vor strânge pielea şi vor atenua "dunele" de pe coapse; 

- pentru a îmbunătăţi circulaţia şi a da jos grăsimile, faceţi zilnic masaj în zonele cu probleme. Puteţi folosi, de asemeni, o mănuşă aspră cu care să vă masaţi când faceţi duş sau un gel de duş exfoliant, care va intensifica circulaţia. Puneţi uleiuri aromoterapeutice în apa în care faceţi baie; salvia, chiparosul şi ienupărul sunt substanţe care ajută la reducerea celulitei;

- dacă purtaţi pantaloni strâmţi, puteţi combate celulita, mai ales cei mulaţi pe forma corpului, care vă conturează coapsele. Pantalonii strâmţi strâng grăsimea şi ajută circulaţia. Există în comerţ pantaloni făcuţi special pentru reducerea celulitei;

- puteţi să faceţi acasă un amestec grunjos cu granule de cafea şi alge marine. Luaţi boabe de cafea, măcinate mare, încălziţi-le şi aplicaţi-le unde aveţi celulita; apoi acoperiţi zonele cu o folie de plastic şi staţi aşa pentru cel puţin jumătate de oră. În timp ce faceţi duş ca să vă clătiţi, masaţi-vă;   

E de reţinut şi că există numeroase produse anticelulită în comerţ, precum şi saloane de înfrumuseţare, unde se efectuează tratamente profesioniste, de la masaj până la lipoabsorbţie. Celulita s-ar putea să nu dispară niciodată în întregime, însă cel puţin puteţi minimaliza aspectul neplăcut şi să arătaţi bine, pe cât posibil, când purtaţi costum de baie sau fuste mai scurte.

Farmacia verde

* Ananasul este un anticelulitic natural excelent. Conţine bromelaina, enzima vegetală cu acţiune antiinflamatorie, ce favorizează eliminarea edemelor care se întâlnesc în cazul celulelor adipoase. Papaia înglobează un complex enzimatic care acţioneaza asupra proteinelor, pectinelor, a anumitor zaharuri şi lipide, în sensul că împiedică depunerea grăsimilor;
* Acţiune anticelulitică au şi uleiurile esenţiale. Amestecul de ulei de muşcată şi rozmarin sau cel de grepfruit cu ienupăr sunt excelente. Efecte are şi masajul cu infuzie de ghimbir;

* Beţi periodic ceaiuri din plante cu efect diuretic (de cozi de cireşe, mătasea porumbului, ceai verde). Sunt indicate 1-2 căni pe zi, de 2-3 ori pe săptămână, aşa că nu abuzaţi;

* Efect anticelulitic mai au: sucul de sfeclă roşie (ajută ficatul să elimine grăsimile stocate în organism); ţelina (combate retenţia de apă; se recomandă crudă, în salate, sau sub forma de suc: morcovi, sfeclă roşie şi ţelină); castravetele (favorizează activitatea rinichilor); şi algele (conţin minerale, proteine, vitamine, iod).

Bulimia nervoasă, o maladie specifică adolescenţilor

 * majoritatea pacienţilor cu bulimie sunt femei * primul pas spre vindecare e să recunoască faptul că au o problemă *

Bulimia este tulburare de alimentaţie, caracterizată de un consum alimentar excesiv, persoanele afectate fiind obsedate de propriul aspect fizic. “E o boală întâlnită şi la sugari şi în prima copilărie, extrem de frecventă în adolescenţă. Principala caracteristică este ciclul bulimic. Bolnavii au o anumită tensiune, o preocupare legată de a mânca. Pentru a diminua această tensiune mănâncă în cantităţi mari (hiperfagie). Apoi apare ruşinea şi se învinuiesc pentru ce au făcut. Se poate vorbi de bulimie atunci când astfel de episoade apar cel puţin de două ori pe săptămână, timp de trei luni. Ulterior, bolnavii recurg fie la soluţii de tip purgativ - laxative, vărsături, diuretice, clisme, fie nonpurgativ - diete restrictive sau exerciţii fizice intense”, explică Laura Jijie, medic specialist psihiatrie pediatrică. Nediagnosticată şi netratată, boala conduce la probleme serioase de sănătate.

Cauze multiple

“Bulimia apare cel mai des la adolescenţi, între 15 – 21 de ani. E o maladie care se asociază cu perioadele aşa – zis critice, la care se adaugă factori stresori. Se întâmplă să scadă serotonina din creier şi atunci se încearcă echilibrarea prin dulciuri. Influenţă au şi factorii genetici, psihologici şi biologici. O influenţă negativă are şi mass – media, prin promovarea excesivă a femeii – manechin, o consecinţă fiind incidenţa mult mai mare a bolii în rândul femeilor (la fiecare 10 femei cu bulimie, un singur bărbat dezvoltă această boală), completează dr. Laura Jijie.
Sportivii, în general, sau persoane cu anumite profesii care necesită o contituţie fizică cu greutate mică, precum balerine, manechine, gimnaşti, au un risc crescut de a dezvolta bulimie. Anumite tipuri de personalitate cu control inadecvat al impulsivităţii sau acceselor maniacale (comportament obsesiv compulsiv) au, de asemeni, risc crescut de a dezvolta boala. Majoritatea persoanelor cu bulimie aparţin unui statut socio-economic mediu sau superior, cu toate ca boala nu are legătură cu statutul socio - economic, rasă sau origine etnică. Evenimente stresante precum divorţul, schimbarea domiciliului, decesul unei persoane apropiate, pot declanşa boala la persoanele predispuse.

Riscul apariţiei bulimiei nervoase este crescut în rândul persoanelor care prezintă:
- părinţi, fraţi, surori, cu o tulburare de alimentaţie sau care sunt supraponderali sau obezi;
- istoric familial de tulburări psihice precum depresia;
- istoric familial caracterizat prin abuz de substanţe medicamentoase;
- exces ponderal după începerea unei diete alimentare restrictive;
- un anumit gen de caracter/personalitate, cu tendinţe spre perfecţionism;
- un ideal al conformaţiei fizice cu greutate mică.

Diagnosticare dificilă
Bulimia poate fi destul de greu de diagnosticat datorită secretismului faţă de episoadele de înfulecare şi eliminare, precum şi a negării simptomatologiei. De multe ori anturajul remarcă primul semnele bolii. Simptome care se asociază frecvent cu bulimia nervoasă, precum depresia, abuzul de substanţe sau tulburările de personalitate, pot face şi mai dificil tratamentul bolii. Recuperarea poate dura un timp îndelungat şi recăderile sunt comune. Dacă pacientul se simte foarte descurajat sau are tendinţe de suicid, are nevoie imediată de ajutor de specialitate (este important ca familia să observe aceste probleme şi să apeleze la ajutor specializat). Trebuie menţionat faptul că bulimia este diferită de anorexia nervoasă. Persoanele cu anorexie cântăresc aproximativ 85% sau chiar mai puţin decât greutatea lor ideala, în timp ce majoritatea persoanelor cu bulimie au greutate normală. Chiar dacă o parte din cei care suferă de anorexie nervoasă îşi provoacă vărsături, această boală este o entitate clinică aparte.

Eliberarea de secretomanie, primul pas

“În primul rând, bulimicii trebuie să recunoască faptul că au o problemă şi să se adreseze unui medic specialist pentru a vedea dacă există elemente psihotice, stări depresive sau idei delirante legate de schema corporală”, subliniază dr. Laura Jijie. În mod obişnuit,

soluţiile alese depind de severitatea şi durata bolii. Dacă nu există complicaţii, tratamentul constă în terapie cognitivă comportamentală, care include consiliere nutriţională, cu scopul de a schimba modelul comportamental şi gândirea.
Se recomandă:
- diminuarea grijilor în legătură cu propriul aspect fizic;
- reducerea elementelor responsabile de declanşarea episoadelor de exces alimentar, prin examinarea relaţiilor interpersonale şi a diferitelor emoţii sau sentimente;
- conceperea unui plan personalizat, care să ajute bolnavul în recuperare şi să reducă riscul recăderilor;
- terapia interpersonală, ce ajută pacientul să analizeze relaţia dintre conflictele personale şi simptomele bolii;
- terapia comportamentală este o abordare de durată a bulimicului, cu scopul de a-l ajuta în controlul propriilor sentimente. Printr-o analiză profundă a provocărilor din viaţa de zi cu zi, precum şi a emoţiilor negative, episoadele de excese alimentare şi eliminare forţată ar trebui să se rărească semnificativ;
- terapia de grup poate întări consilierea individuală. Deseori este de ajutor discuţia cu persoane care suferă de aceeaşi boală;
- terapia familială, în care membrii familiei interferă în recuperarea bolnavului, interesându-se despre boală, cerând ajutor şi, eventual, confruntându-se cu problemele iscate în interiorul acesteia.

Dacă apar complicaţii ale bolii (precum deshidratarea severă sau ulcerul gastic), se impune spitalizarea pacientului şi/sau apelarea la un centru specializat în tulburări de alimentaţie. Consilierea psihologică combinată cu tratamentul medicamentos antidepresiv are rezultate mai bune decât folosirea singulară a antidepresivelor.
Tulburările de alimentaţie sunt greu de tratat, recuperarea necesitând luni, chiar ani de zile. Cu cat tratamentul este început mai devreme, cu atât şansele unei recuperări totale sunt mai mari.

Modalităţi de prevenire

Deoarece nu există nici o metodă cunoscută de a preveni bulimia nervoasă, indicat este ca adulţii să înveţe copiii şi adolescenţii să-şi dezvolte o atitudine pozitivă asupra lor însăşi şi astfel să prevină apariţia bolii. Ideal e să se contureze:
- o optică sănătoasă, pozitivă asupra sinelui, precum şi a celor din jur;

- o optică sănătoasă în legătură cu alimentaţia şi exerciţiul fizic;

Este important ca şi copiii să-şi îngrijească propriul corp şi să nu facă o legătură între popularitatea caracteristică vârstei şi un aspect fizic caracterizat printr-o greutate mică. În plus, nu este recomandată recompensarea sau pedepsirea copiilor cu hrana (şantajul alimentar), oferirea unui exemplu pozitiv în legătură cu o alimentaţie sănătoasă şi un exerciţiu fizic adecvat fiind de asemeni utile în educarea copiilor.

Şi atenuarea stresului ajută foarte mult în recuperarea bolnavului. Printre tehnicile des utilizate figurează:
- masajul terapeutic;
- exerciţiile de respiraţie cu scop relaxant;
- relaxarea musculară progresivă;
- aromaterapia, care foloseşte uleiuri esenţiale pentru inducerea şi menţinerea relaxării.

Farmacia verde

Salvia - Preparatele din salvie acţionează ca regulator al poftei de mâncare, stimulând sau, din contră, inhibând apetitul excesiv. Primul mod de administrare ar fi sub formă de infuzie. Se beau aproximativ două ceşti pe zi. Altă soluţie ar fi uleiul volatil, dar acesta se consumată numai după indicaţiile fitoterapeutului;
Lemnul-Domnului - Există un remediu homeopatic în cazul tipului normoponderal sau slab, sub forma unui preparat specific, care se obţine prin macerarea frunzelor proaspete în alcool de 90 de grade;
Angelica - rădăcinile acestei plante conţin ulei volatil şi substanţe amare cu efect eupeptic, stomahic şi tonic - amar, ceea ce o face utilă în tratarea bulimiei, dar şi anorexiilor;
Pătrunjelul - câinelui este o plantă toxică. Este un remediu homeopatic, care se consumă sub formă de tinctură, preparată prin macerarea în alcool a inflorescenţei. Se administrează în cazul în care foamea exagerată este consecinţa unor vomismente puternice.

Sfaturi practice

Există măsuri simple, care pot acţiona împotriva obsesiei de a mânca:

-nu înghiţiţi repede mâncarea, mestecaţi încet, conştientizaţi ceea ce mâncaţi, savuraţi hrana;

-consumaţi alimente bogate în vitamine şi săruri  minerale şi încercaţi să determinaţi ce alimente vă potolesc foamea pentru mult timp;

- încercaţi să vă adaptaţi unui regim de 6 mese pe zi, cu cantităţi mici de hrană;

- beţi o lingură de ulei de măsline sau de scaieţi, pentru a vă mobiliza glicogenul (rezerva de energie din ficat); acelaşi efect are şi un pahar cu apă;

- nu plecaţi niciodată de acasă fără să vă luaţi în geantă un fruct, un morcov, o roşie, castravete sau o felie de pâine prăjită;

- căutaţi activităţi de creaţie care să vă absoarbă şi să vă îndepărteze gândul de la mâncare;

-faceţi băi progresive la picioare, duşuri reci, duşuri cu jet, spălări complete cu oţet de fructe, frecţii;

- efectuaţi antrenamente progresive în aer liber, pentru a vă stimula metabolismul.

Timiditatea, o stare emotivă perfect vindecabilă

* Nu întotdeauna formula “sunt timid, dar mă tratez” dă cele mai bune rezultate, depăşirea unei stări ce poate degenera în fobie socială fiind mai facilă cu sprijinul specialiştilor *

Nu e deloc greu să recunoşti «un timid», pentru că e vorba de persoane care se sperie cu uşurinţă, sunt greu de abordat din cauza sfielii, prudenţei sau neîncrederii, temători în a se angaja într-o acţiune, prudenţi, şovăielnici, potrivnici acceptării vreunui principiu sau abordării vreunui subiect, rezervaţi din prea multă prudenţă, precauţi când vorbesc, sfioşi în a se afirma, extrem de ruşinoşi.

Timiditatea se referă, în principal, la relaţia cu alte persoane şi ea apare ca urmare a neliniştii resimţită cu privire la părerea celorlalţi semeni despre ei.

Într-o enumerare succintă, Laura Jijie, medic specialist în psihiatrie pediatrică, spune că timiditatea presupune :

- un sentiment de inferioritate în anumite privinţe, deci o stimă de sine redusă. Din aceste raţiuni, de cele mai multe ori persoana timidă îşi subestimează capacităţile şi reuşitele, se autodepreciază şi nu are încredere în propriile forţe;

- hipersensibilitate la critică, teamă de ridicol;

- teamă de eşec.

Din astfel de motivaţii, persoana timidă evită să intre în relaţii cu ceilalţi, în special cu persoanele străine, se ţine la distanţă de situaţiile în care i se pare că s-ar putea simţi stingheră, nu are iniţiativă, preferă să stea în umbră, ajungând, nu o dată, până la fobie socială.

Părinţii remarcă timiditatea celor mici doar când au probleme la şcoală

Pot exista diferite grade de timiditate care se reflectă în comportamentul copiilor. Există copii întotdeauna calmi, care nu deranjează pe nimeni, ascultători, care sunt calificaţi ca fiind ,,prea cuminţi”, dar care păstrează contactul cu ceilalţi copii, se joacă cu plăcere. Apoi pot fi copii întotdeauna izolaţi care, deşi doresc să se apropie de ceilalţi copii sau adulţi refuză activităţile de grup, stau mai mult în casă. Uneori atitudinea lor este contrastantă în cadrul protejat (familie), unde pot să fie autoritari şi dominatori.

În opinia Laurei Jijie, timiditatea la copiii şcolari devine o problemă şi alarmează părinţii când rezultatele şcolare sunt nesatisfăcătoare, în ciuda străduinţelor acestora. Copii au dificultăţi în special la întrebările în special, sunt incapabili să se concentreze şi să reproducă cele învăţate, au senzaţia de ,,vid” în cap.

Experienţele reuşite îi ajută pe adolescenţi să scape de timiditate

În ceea ce priveşte evoluţia la adolescenţă şi la vârsta adultă, studiile tind să arate continuitatea problematicii, precum şi asocierea unor manifestări anxioase sau depresive.

La adolescenţi timiditatea devine cu atât mai pregnantă cu cât ei trec printr-o fază de formare a propriului caracter, mulţi băieţi şi fete sunt nesiguri de valoarea lor, sunt ,,complexaţi”, roşesc uşor, se tem să nu pară ridicoli mai ales în ochii sexului opus. Refuză să facă parte dintr-un grup, să participe la activităţile care implică relaţionare, exteriorizare, comunicare.

„Faza de îndoială poate fi tranzitorie, pentru că experienţele reuşite, sentimentul de a fi acceptat şi recunoscut de ceilalţi le va spori încrederea în ei, iar adolescenţii timizi pot deveni adulţi încrezători”, subliniază medicul specialist botoşănean.

Şedinţele de consiliere, o soluţie

Uneori adolescenţii ajung la psihiatru după ce sunt investigate de căte pediatri diferite acuze somatice (cefalee, dureri precordiale, manifestări gastrice, stări lipotimice etc), iar evaluarea  psihiatrică relevă prezenţa unei simptomatologii de tip fobic-anxios.

În funcţie de intensitatea simptomelor şi gradul de afectare a activităţilor şcolare, familiale, sociale, tratamentul poate fi farmacologic şi nonfarmacologic (consiliere psihologică, terapie de grup).

În cazul timidităţii sunt suficiente şedinţele de consiliere individuală sau de grup, prin care se stabilesc obiective de dificultate progresivă şi prin care se urmăreşte dezvoltarea abilităţilor sociale, asertivitatea şi încrederea în sine. Laura Jijie consideră că deseori e necesară şi consilierea familiei, abordarea relaţiei părinţi - copii, pentru că modelele parentale, modelele educaţionale (părinţi autoritari, rigizi sau prea posesivi, ,,cicălitori”) contribuie la erodarea încrederii în sine a copilului care niciodată nu se ridică la aşteptările părinţilor, pentru că este tot timpul criticat şi depreciat.

Părinţii copiilor timizi trebuie să ştie că:

- încrederea şi respectul de sine trebuie să fie elemente centrale în cadrul obiectivelor educaţionale, încă de la vârstele mici, pentru că în afară de nevoile de bază, copilul mai are nevoi de cunoaştere, afecţiune;

- fiecare copil în parte are nevoile sale specifice, care se reactualizează periodic, el fiind o individualitate distinctă, cu cerinţe individuale;

- stimularea independenţei individuale de acţiune şi relaţională e necesară pentru a oferi copilului o reală adaptare individuală şi socială;

- e indicată încurajarea chiar a unui progres mic sau a încercărilor şi mai puţin utilizarea pedepsei;

- dezvoltarea unei relaţii empatice părinte-copil e benefică.

Afazia, o maladie parţial recuperabilă

* Afazia este o alterare dobândită a limbajului, ca urmare a unei leziuni organice cerebrale. E un deficit întotdeauna dureros resimţit, care alterează comunicarea, posibilitatea unui individ de a se face înţeles de semenii săi sau de a-i înţelege.

Numărul cazurilor creşte de la un an la altul

Ceea ce trăieşte zi de zi o persoană cu afazie poate fi comparat cu frustrarea resimţită într-o ţară a cărei limbă nu o cunoaştem, motiv pentru care capacităţile noastre de comunicare cu localnicii sunt limitate. Afazia este o maladie frecventă. Specialiştii apreciază la mai mult de 300.000 numărul de noi afazici pe an în SUA. Cauzele sunt multiple, dominate de accidente vasculare cerebrale şi traumatisme craniene (o vătămare cauzată de exemplu de un accident rutier).

Gravitatea bolii diferă de la caz la caz

Cristina Todiraş, psihopedagog, subliniază faptul că severitatea afaziei depinde de localizarea şi gravitatea leziunii cerebrale, de competenţa lingvistică anterioară, de personalitatea fiecăruia. Astfel, unii pot înţelege bine limbajul, dar au probleme de articulare (pronunţie), în a găsi cuvintele potrivite sau în a construi propoziţii. Alţii, dimpotrivă, vorbesc mult dar ceea ce spun nu este înţeles sau e greu de înţeles de către partenerul de discuţie. Cei din urmă au mari probleme în înţelegerea limbajului. „De menţionat că afazicul păstrează sentimentul că e stăpân pe gândirea sa. În general nu se plâng de o diminuare a eficienţei lor intelectuale”, susţine Cristina Todiraş.

Afazia induce nesiguranţă

În urma unui accident vascular, sunt afectate aspecte care pot determina izolarea socială a persoanei: afazicul are dificultăţi în a purta o conversaţie, în a-şi spune numele sau numele membrilor familiei, în a telefona, a urmări şi a înţelege programele TV / radio, în a completa un formular, a face un calcul elementar, în a-şi aminti numere, în a spune sau înţelege glume etc. „Afazicii cred că viaţa lor s-a schimbat mult, se simt nesiguri şi îşi fac griji pentru viitor. Lucruri care erau uşoare înainte, acum necesită mult timp şi efort. Ajutorul şi sprijinul din partea celor din jur este foarte important”, e de părere psihopedagogul botoşănean.

Rareori lipsesc complicaţiile

Pe lângă afazie pot să apară şi complicaţii de tipul hemiparezelor (diminuarea forţei, vitezei şi amplitudinii mişcărilor voluntare într-una din jumătăţile corpului, la afazici de obicei pe partea dreaptă), necunoaşterea executării anumitor acţiuni simple (de exemplu îmbrăcatul, mâncatul, băutul nu mai sunt executate conştient), probleme de memorie. Inclusiv controlul exprimării emoţiilor devine mai dificil. Complicaţiile afaziei sunt complet diferite pentru fiecare persoană şi apariţia lor nu e o regulă absolută.

Sprijinul logopezilor, esenţial

Există aproape întotdeauna o anumită recuperare spontană a vorbirii când afazia se manifestă. În principiu, oricine suferă de afazie este eligibil pentru terapie de vorbire, iar ajutorul este oferit de logopezi. Durata terapiei este legată de maniera în care decurge recuperarea în urma afecţiunilor suferite. Din nefericire, recuperarea vorbirii este rareori completă, însă cu multe exerciţii, efort şi perseverenţă se pot obţine o serie de îmbunătăţiri.

„Ghid” de conversaţie cu afazicii

„În momentul în care vă adresaţi unei persoane care suferă de afazie este bine să menţineţi contactul vizual, să vă rezervaţi timp şi să aveţi multă răbdare. Este de preferat să folosiţi propoziţii scurte, accentuând cele mai importante cuvinte dintr-o propoziţie sau să scrieţi cele mai importante cuvinte. Puteţi, de asemenea, arăta, gesticula sau desena”, detaliază Cristina Todiraş. Afazicii pot fi ajutaţi să folosească o aşa-zisă carte de comunicare, cu imagini sau cuvinte importante pentru persoana în cauză, putându-se astfel purta o conversaţie despre evenimentele sau sentimentele trăite.

Ştiţi să îmbătrâniţi sănătos?

* Fără îndoială, îmbătrânirea este un proces inevitabil, dar chiar şi la o vârstă înaintată putem face mult pentru sănătatea noastră. Deviza healthy aging, adică "a îmbătrâni sănătos", se referă la un proces care începe de la vârsta de sugar şi durează până la moarte.
Specialiştii susţin că încetinirea îmbătrânirii se sprijină pe patru piloni
1. Crearea de condiţii optime de dezvoltare în copilărie. Este totalmente greşit ca din prea multă dragoste, părinţii şi bunicii să-şi obişnuiască copiii cu alimente nesănătoase, în special dulciuri. Fumatul şi consumul băuturilor alcoolice în prezenţa copiilor este o adevărată crimă.
2. Prevenirea bolilor şi împiedicarea apariţiei fenomenelor de uzură. Alimentaţia sănătoasă reduce frecvenţa bolilor la batrâneţe, iar reducerea numărului de calorii ingerate prelungeşte viaţa.
3. Tratarea corectă a bolilor şi remiterea tulburărilor organice şi psihice survenite după evenimente neplăcute în viaţă. (de exemplu pensionarea, pierderea partenerului de viaţă)
4. Dezvoltarea capacităţii de a rezolva şi de a depăşi crizele în viaţă, precum şi crearea unei dispoziţii de a accepta unele situaţii inevitabile.

Miturile bătrâneţii

Nu întodeauna aparenţele indică şi vârsta semenilor noştri. Gheorghe Apetroaie,  medic principal la Secţia de urgenţe a Spitalului “Mavromati”, consideră că ridurile sau părul alb sunt mai degrabă mituri decât semne obligatorii ale instalării senectuţii. Nu o dată, întâlnim tineri cu fire de păr alb, apărute în urma unui şoc emoţional. În ce priveşte ridurile, ele “apar pentru prima dată la 22 – 23 de ani. Pierderea elasticităţii pielii nu e obligatoriu echivalentă cu bătrâneţea, ci mai degrabă cu excesele. Pe primul loc e expunerea la soare. De aceea, frumoasele de pe Mediterana îmbătrânesc frumos şi repede” completează medicul botoşănean. O soluţie, în aceeaşi opinie, ar fi cremele de protecţie a pielii contra razelor ultraviolete. Şi alte cosmetice sunt indicate, în special cele ce aduc PH-ul pielii la un anumit nivel, sau cremele ce ajută să nu se degradeze o zonă cutanată - pentru a evita procesele degenerative, ce duc în final la cancer cutanat.   

La oraş se îmbătrâneşte altfel decât la ţară

Gheorghe Apetroaie, atrage atenţia asupra influenţei mediului în care trăim asupra vitezei cu care îmbătrânim. “Viaţa în oraş înseamnă, ades, creşterea capacităţii intelectuale, a vitezei de reacţie şi a adaptării la mediu, dar, în acelaşi timp, duce la dereglarea ritmului natural veghe – somn, din cauza suprasolicitării profesionale. Toate însemnând, implicit, şi o îmbătrânire mai rapidă”.

În altă ordine de idei, mulţi fac cu greu faţă schimbărilor foarte rapide din oraş. În zona citadină îţi pot apărea rapid fire de păr alb pentru că locurile de muncă sunt departe şi nu sunt sigure. În plus, se lucrează în două – trei schimburi, iar programul de lucru depăşeşte frecvent opt ore. Cu totul alta e situaţia la ţară. “În mediul rural în genere şi la munte în special se dezvoltă masa musculară, capacitatea pulmonară şi tubul digestiv. Oamenii au o activitate ordonată şi mai simplă, programul lor respectă ritmul veghe – somn, ceea ce induce încetinirea îmbătrânirii”, subliniază Apetroaie.  

Sfaturi pentru a îmbătrâni cât mai târziu 
Indiferent de vârstă, nu ezitaţi să vă schimbaţi stilul de viaţă:

- o vorbă spune că "ceea ce mâncăm astăzi va vorbi şi va umbla mâine", aşa că trebuie să evitaţi dulciurile şi grăsimile, inclusiv uleiurile uzuale, care favorizează apariţia şi agravarea bolilor degenerative;
- o dată cu vârsta, senzaţia de sete scade, aşa că nu neglijaţi să beţi şase până la opt pahare de apă zilnic, de preferat în prima parte a zilei;
- includeţi în alimentaţia dumneavoastră câte o zi în care mâncaţi numai legume sau fructe;
- un antrenament fizic este benefic şi pentru cele mai înaintate vârste. Urcatul scărilor este o modalitate de multe ori neglijată;
- pentru ameliorarea coordonării, medicii recomandă să trageţi ciorapii sau pantalonii stând numai într-un picior. Dacă la început vă temeţi de pierderea echilibrului, sprijiniţi-vă de un dulap sau un fotoliu. Acest exerciţiu previne tulburările de echilibru şi de coordonare.

Rezumând, Gheorghe Apetroaie e convins să putem să amânăm cât mai mult instalarea vârstei a treia păstrând ritmul veghe – somn, optând pentru o alimentaţie raţională şi stabilindu-ne obiective simple în viaţă: stabilitate economică, profesională şi sentimentală. 

Aveţi profilul unui centenar?
Dacă unul dintre bunici este aproape sau a ajuns la vârsta de 100 de ani, şansele ca să ajungeţi la aceeaşi vârstă sunt foarte mari.
Iată profilul unui centenar conform cărţii "Living to 100", scrisă de Thomas T. Perls şi Margery Hutter Silver:

- niciunul nu fumează. Numai 5% sunt vechi fumători, care au încetat să fumeze la scurt timp după ce s-au apucat. Marea majoritate nu consumă alcool şi niciunul nu a abuzat de alcool;

-  99% au o greutate normală;

-  99% nu sunt diabetici;

-  99% nu au avut cancer sau infarct;

-  îmbătrânirea nu i-a afectat fizic foarte tare. Nu îşi arată vârsta;

-  sunt activi fizic şi cei mai mulţi locuiesc la etajul 2 sau 3. Au o musculatură sănătoasă;

-  sunt activi psihic. Continuă să înveţe lucruri noi şi efectuează ocupaţii de coordonare (scris, pictat, muzică);

- au o viaţă socială foarte activă;

- cei mai mulţi sunt credincioşi şi nu se tem de moarte;

- sunt luptători, nu se lasă doborâţi de depresie sau anxietate;

-  nu sunt afectaţi de stress şi sunt comunicativi.