Sindromul oboselii cronice, o boală a timpurilor moderne

* Trăim vremuri în care mai toţi punem accentul pe verbul „a avea”, context în care nu mai acordăm atenţie propriilor persoane şi ne simţim, cât e ziua de lungă, obosiţi peste măsură *

Problema e că nu ştim că e vorba, de fapt, de o stare maladivă, care poate avea consecinţe extrem de grave asupra propriului organism. Gheorghe Apetroaie, medic principal la Secţia de urgenţe a Spitalului Judeţean „Mavromati”, e la curent cu primii paşi în analizarea unor simptome ce au ajuns să fie diagnosticate abia peste ani.  

„După ce americanii au terminat cu studiile legate de Sindromul Imunodeficienţei Autodobândite, au început să acorde atenţie unui alt sindrom: oboseala. La finele anilor ’80, începutul anilor ’90, au descoperit că un virus, supranumit „Epstein Barr”, provoacă oboseală. Ulterior, au descoperit că la copiii ce prezentau o anume formulă leucocitară, apărea oboseala şi în absenţa virusului. Atunci au alcătuit loturi compacte din copii şi tineri şi au tras concluzia că numărul mare de ore în faţa televizorului şi a calculatorului duce la apariţia Sindromului de imunodeficienţă câştigată, ce mai târziu a fost supranumit Sindromul oboselii cronice (SOC). E generat de o stare de dezorganizare, la care se poate adăuga o încărcătură electromagnetică, generată de telefonia mobilă”, detaliază Gheorghe Apetroaie. 

Simptome numeroase

Afecţiunea este definită ca o oboseală inexplicabilă care durează de cel puţin şase luni, nu dispare odată cu odihna şi interferă cu activităţile zilnice. Pentru un diagnostic formal al SOC, oboseala trebuie să fie acompaniată de cel puţin patru din cele opt simptome adiţionale, care includ oboseala extremă după exercitarea de efort, dificultăţi în a memora şi a se concentra, somn care nu îţi reîmprospătează energia, dureri de cap, dureri musculare, dureri ale articulaţiilor, gât uscat şi noduli limfatici sensibili. “În ciuda existenţei în număr foarte mare în cadrul publicului a SOC, mecanismele intime ale acestuia rămân necunoscute, iar prevenţia efectivă este încă departe,” scriu autorii unui articol apărut în “Archives of General Psychiatry”.

Traumele din copilărie, posibilă cauză a SOC
Evenimentele traumatice din copilărie şi stresul sau instabilitatea emoţională în orice perioadă din viaţă pot fi asociate cu dezvoltarea sindromului oboselii cronice (SOC), potrivit aceloraşi specialişti americani. Descoperirile sugerează că SOC şi alte boli similare pot apărea din incapacitatea creierului de a face faţă la experienţe deosebite, care generează provocări. În Statele Unite, SOC afectează între 400.000 şi 900.000 de adulţi.

Christine Heim, de la Centers for Disease Control and Prevention din cadrul Emory University, Atlanta, şi colegii săi au comparat 43 de indivizi cu SOC cu 60 de oameni fără această afecţiune. Cu toţii, au răspuns unui chestionar care relevă cinci tipuri de traume din copilărie: emoţionale, abuzul fizic şi psihic, precum şi neglijenţa emoţională şi fizică. Persoanele cu SOC au avut un scor total al traumelor mai mare decât cei fără SOC. Expunerea la traume a crescut incidenţa SOC de trei până la opt ori, dependent de tip.  Neglijenţa emoţională şi abuzul sexual în copilărie au fost traumele cele mai asociate cu SOC.

În România, SOC nu apare în ghidul de practică medicală

Gheorghe Apetroaie e destul de sceptic în privinţa studiilor recente ale americanilor, considerând că „e normal ca un adult traumatizat în copilărie să aibă manifestări mai vizibile”.  În aceiaşi opinie, „deocamdată, Sindromul oboselii cronice e ca un capitol de carte. Nu poţi pune un asemenea diagnostic în România, pentru că nu e trecut în nomenclatorul de boli. Medicii de familie ar putea vorbi de un asemenea sindrom, dar numai după analize amănunţite, în urma cărora să excludă zeci de alte posibilităţi şi să rămână doar SOC. Tratamentul nu e atât medicamentos, ci mai degrabă a regimului de viaţă şi individual, funcţie de particularităţile fiecărui caz. La americani, există în ghidul de practică medicală. Până una – alta, e clar că vorbim despre un sindrom ce a fost studiat pe toate faţetele. S-au făcut mii de studii, cu mii de variabile”, subliniază Gheorghe Apetroaie. 

Uneori, consecinţele pot fi dramatice

Acelaşi medic punctează gravitatea unei boli care deocamdată e trecută cu vederea în România. “Chiar dacă nu figurează în nomenclator, e un sindrom care există şi uneori poate ucide”, completează medicul botoşănean, cazul deja clasic fiind cel al Ralucăi Stroescu, manager de audit la o multinaţională, care a murit în primăvara anului trecut din cauza extenuării excesive de la locul de muncă.

Gastritele, generate de stres şi de modul de viaţă defectuos

* La 25% dintre persoanele peste 40 de ani şi la 60% din cele peste 60 de ani se constată apariţia acestei boli * Gastritele netratate pot duce la apariţia ulcerului *
Gastrita este o afecţiune determinată de inflamarea acută a stomacului. Factorii care determină declanşarea bolii sunt ingestia de alimente foarte fierbinţi sau reci, consumul excesiv de alcool, cafea sau medicamente. De asemenea şi un mod de viaţă nepotrivit poate contribui la apariţia bolii. Gastrita poate fi acută sau cronică. “Boala poate să apară inclusiv în copilărie şi e o afecţiune întâlnită destul de des. Durerea se resimte şi se poate perpetua şi când mâncaţi şi între mese”, precizează dr. Cornelia Lebădă, medic primar medicină de familie.

Gastrita acută, de mai multe tipuri

Există diverse cauze ce pot determina apariţia gastritei acute. Consumul de alcool şi prânzurile abundente pot duce la gastrita acută alcoolică se manifestă prin durere epigastrică, greaţă, vome, hemoragie digestivă. Tratamentul presupune 48 - 72 ore de dietă de protecţie, mucoasa gastrică având o capacitate excepţională de refacere.
Gastrita acută de stres, hemoragică, apare la bolnavii ce au infecţii grave, insuficienţă respiratorie, hepatică, renală, traumatisme, arsuri. Apar hemoragii digestive grave, dificil de stăpânit. Alte gastrite acute sunt cele prin reflux duodenogastric, după ingestie de acizi sau baze, după iradiere, prin infecţie cu Helicobacter Pylori (gastrită acută epidemică), prin infecţie cu alţi microbi (gastrita flegmonoasă), gastrita virală.

Gastrita cronică, pe viaţă
Boala ajunsă în acest stadiu poate fi: de tip A (afectează corpul şi fundul gastric),
de tip B (afectează antrul) şi pangastrita, în care boala este extinsă la întregul stomac.
Gastrita de tip A apare când există o predispoziţie genetică. Secreţia de acid clorhidric dispare şi se constituie o anemie gravă, care trebuie tratată toată viaţa cu vitamina B12. Acest tip de gastrită are un risc crescut pentru cancer gastric şi poate fi însoţită şi de alte boli, precum tiroidita, hepatita autoimună, diabetul. Gastrita de tip B se datoreaza în cel puţin 80% din cazuri infecţiei stomacului cu Helicobacter Pylori. Rareori se datorează refluxului de bilă în stomac (când este denumită şi gastrită de tip C). Este mai frecventă după 50 de ani şi prezenţa ei creşte odată cu vârsta. Soluţiile medicale pentru boala cronică sunt eradicarea Helicobacter Pylori cu antibiotice adecvate, tratamentul anemiei cu vitamina B 12 sau cu fier, când se descoperă şi un astfel de deficit.

Alimentaţia pentru protecţia gastrică

O regulă deja stabilită în tratarea gastritei hiperacide aceea este că nu pot exista două diete la fel. Treptat, majoritatea regulilor din tratamentul gastritei au fost demolate de experimente, unele aproape incredibile. Până nu demult se ştia că toate condimentele iuţi sunt o adevarată otravă în gastrită, întrucât irită pereţii stomacului şi cresc secreţia de sucuri acide. Ei bine, în urmă cu patru ani, savanţii au descoperit că pentru anumiţi bolnavi, ardeiul iute este un adevărat elixir, întrucât o substanţă (capsicina) conţinută de el este un protector al pereţilor gastrici şi reglează producţia de secreţii acide. Pentru unii laptele este un adevărat pansament al stomacului, în timp ce la alţii acest aliment declanşează dureri de stomac insuportabile.

Primăvara, când sensibilitatea stomacului este maximă, e bine să aplicaţi câteva principii de alimentaţie, care vă vor ajuta să vă stabiliţi în scurt timp dieta cea mai potrivită:
* Eliminaţi zahărul şi alimentele cu aditivi sintetici. Explozia de cazuri de gastrită din ultimii ani este cauzată în bună măsură de alimentele îmbogăţite cu E-uri, întrucât ele "derutează" digestia, favorizează dezvoltarea bacteriei Helicobacter Pylori în stomac şi sensibilizează întreg sistemul digestiv. Cei care au predispoziţie sau suferă deja de gastrită trebuie să evite strict zahărul şi alimentele cu aditivi sintetici;
* Renunţaţi la consumul de alcool. Indiferent de provenienţă sau de tărie, alături de tutun este marele inamic al stomacului. Cel puţin din luna martie şi până în mai, care este perioada critică pentru stomac, este bine să renunţaţi la ele sau măcar să le reduceţi;
* Evitaţi orice stridenţă de gust. Îndemnul de bază în prevenirea şi tratarea bolilor de stomac este "moderaţie în toate!". Gustul dulce, picant, acru sau amar puternic poate declanşa din senin o criză de gastrită printr-un mecanism simplu: stimularea gustativă intensă produce o secreţie puternică de sucuri gastrice care nu sunt suportate de stomacul sensibilizat în perioada de primăvară şi apar binecunoscutele arsuri. Sunt de preferat, în această perioadă, alimentele cu gust mai blând, echilibrat;
* Consumaţi crudităţi şi leguminoase cu prudenţă. Salatele, ridichile şi zarzavaturile crude care alcătuiesc deliciul culinar al primelor săptămâni de primăvară nu sunt întotdeauna bine primite de stomac. Acelaşi lucru se petrece şi cu mâncărurile de post pe bază de fasole, linte sau năut. Consumaţi aceste alimente cu prudenţă, fără a face excese, pentru a vă asigura că stomacul le tolerează;
* Optaţi pentru alimentele "reci". În medicina tradiţională indiană, ayurveda, sunt cunoscute câteva alimente "răcoroase", care calmează durerile de stomac şi reduc senzaţia de arsură. Aceste alimente sunt: smântâna, iaurtul, laptele dulce şi untul clarifiat. Untul clarifiat se obţine din untul din comerţ, care este încălzit într-o cratiţă la foc mic până se încinge, apoi se fierbe vreme de 10-15 minute, până când devine limpede, moment în care este luat de pe foc şi turnat într-un alt vas, fără sedimentele de pe fundul cratiţei. Acest unt clarifiat este foarte hrănitor şi în cea mai mare parte a cazurilor este excelent tolerat de stomac, fiind un protector gastric;
* Introduceţi condimentele "reci": fenicul, coriandru şi chimen, care sunt calmante gastrice, preferabile condimentelor clasice (sare, piper, diferite pudre din comerţ, care conţin amelioratori de gust şi aromă);
* Încercaţi dieta lichidă. Dacă aveţi deja crize de gastrită, este bine să recurgeţi la alimente uşoare, bine fierte, lichide. Cele mai bune sunt supele-cremă din rădăcinoase (ţelină, pătrunjel, morcov, păstârnac) şi piureurile, care vor fi gătite fără ulei şi condimentate cu sare în cantităţi moderate. Alte două “elixiruri” lichide sunt sucurile proaspete, obţinute casnic, din cartofi şi varză, care protejează stomacul şi alină durerea.
Obligeana

Este, fără îndoială, regina plantelor folosite în tratamentul bolilor de stomac. Mulţi medici au relatat că folosirea obligenei, fără nici un alt tratament, a rezolvat cazuri de gastrită extrem de refractare la alte tipuri de terapie, alopată sau naturistă. Şi asta pentru că pe lângă faptul că are efecte antibacteriene şi calmante gastrice foarte puternice, obligeana are o subtilă acţiune de armonizare la nivel psihic, în condiţiile în care stresul şi nervozitatea constituie cauza numărul unu în apariţia acestei boli. Obligeana se administrează astfel: o jumătate de linguriţă de pulbere (obţinută prin măcinarea rădăcinii de obligeană cu râşniţa electrică de cafea) se ia pe stomacul gol de patru ori pe zi, de preferinţă înainte de mese. Obligeana este contraindicată în cazurile în care durerile de stomac sunt însoţite de o senzaţie puternică de vomă, caz în care este bine să folosim muşeţelul.

Cum ne ferim de intoxicaţiile toamnei

* În acest anotimp, cel mai des apar intoxicaţiile cu ciuperci * Complicaţii alimentare pot genera şi conservele insuficient preparate termic *
Toamna, în mod special, ciupercile sunt nelipsite din bucătăriile gospodinelor. La “plusuri” figurează procentul de până la 30 % proteine, dar şi conţinutul de calciu, magneziu, fier, mangan, siliciu, cupru şi zinc. Consumul de ciuperci înlătură oboseala şi combate astenia, având efecte benefice în multe boli, precum diabetul sau chiar cancerul.
Cu toate ca au multe proprietăţi benefice, există riscul să facem greşeli în alegerea ciupercilor, în păstrarea şi prepararea lor, astfel încât să devină dăunătoare sănătăţii, prin provocarea unor intoxicaţii grave. Evident, cele mai grave intoxicaţii sunt cele cu ciuperci otrăvitoare, dar există şi intoxicatii cu ciuperci comestibile, care au crescut pe un sol în care se găsesc substanţe toxice. Gravitatea intoxicaţiei depinde de specia de ciuperci, de cantitatea consumată şi chiar de vârstă, copiii fiind cei mai sensibili.
Modalităţi de a identifica ciupercile otrăvitoare
Introduceţi o linguriţă de argint în mâncarea de ciuperci cât timp este pe foc şi, dacă linguriţa se înnegreşte, ciupercile sunt otrăvitoare. Concluzia e aceeaşi dacă se pune pătrunjel verde în mâncarea de ciuperci: atunci când zarzavatul se îngălbeneşte, înseamnă că ciupercile sunt toxice. Închiderea la culoare a cepei sau a usturoiului introduse în apa în care au fiert ciupercile se face şi în cazul ciupercilor comestibile şi în cazul celor otrăvitoare (ea datorându-se prezenţei unei enzime), acesta nereprezentând un criteriu de identificare al ciupercilor otrăvitoare.
Simptome şi primul ajutor
Perioada de timp care se scurge de la consumul ciupercilor până la apariţia simptomelor depinde de specia de ciuperci toxice şi este între 2 şi 15 ore. După o perioadă latentă, evoluţia este de obicei rapidă. Pot apărea stări de greaţă, vomă, creşterea ritmului respiraţiei, transpiraţie, salivaţie abundentă, ameţeli, slăbiciune, dereglări de vedere, îngustarea pupilelor, dureri abdominale, diaree puternică, uneori cu sânge şi mucozităţi.
Instalarea simptomelor de mai sus impune o internare urgentă. Până la sosirea medicului de pe salvare, se începe spălarea stomacului prin provocarea de vărsături. Cel intoxicat trebuie să bea 2-3 litri de apă, pe care o va vomita. Procedura se repetă până ce iese din stomac apă curată. După, se poate face o clismă sau se poate da un purgativ salin, completat cu 4 - 5 tablete de cărbune medicinal şi un ceai rece (preferabil din trifoi roşu sau coada calului). Deplasarea la spital se face numai după ce stomacul a fost curăţat şi toxinele eliminate, altfel ele fiind absorbite uşor în sânge. Intoxicatul va fi transportat la spital împreună cu toţi cei care au mâncat ciuperci, chiar dacă nu au simptome de intoxicaţie.
Reguli pentru a ţine intoxicaţiile la distanţă
- Ciupercile se consumă tinere şi în stare foarte proaspătă, în niciun caz crude;
- Nu consumaţi ciuperci care au baza piciorului în formă de bulb;
- Ocoliţi ciupercile culese din locurile unde s-au administrat pesticide şi ierbicide, deoarece sunt toxice;
- Aruncaţi ciupercile bătrâne, degradate şi viermănoase;
- Păstraţi ciupercile curăţate 30 de minute în apă cu sare, pentru înlăturarea viermilor;
- Păstrarea îndelungată a mâncărurilor cu ciuperci nu este benefică, regulă valabilă şi pentru păstrarea ciupercilor marinate şi sărate în vase de zinc;
- Tot dăunătoare este şi păstrarea ciupercilor marinate şi sărate în borcane închise cu capace de fier. Este bine ca în locul capacelor să se pună mai multe rânduri de hârtie.

Leacuri din bătrâni

* Peste trei linguri de amestec de plante (cinci părţi trifoi roşu, două părţi scoarţă de stejar măcinată, cinci părţi coada-calului), se toarnă un litru de apă în clocot. Se dă în clocot totul 30 - 60 secunde, se lasă o oră şi apoi se strecoară. Se iau câte 100 ml din acest preparat, de şase ori pe zi;

* Se ia cu linguriţa puţină cenuşă obţinută din pere, ce se coc greu (toamna târziu);

* Se picură ulei de trandafir în miere (de primăvară sau de vară) şi se iau mai multe linguriţe;

* Uleiul obţinut din seminţe de urzică mare, adunate toamna, în perioada de lună nouă, este cel mai bun remediu în otrăvirile cu ciuperci.

Atenţie la prepararea conservelor de toamnă

Conservele obţinute în casă prezintă risc de îmbolnăvire atunci când legumele sau carnea sunt preparate incorect. “În condiţii de normalitate, nu e niciun pericol. Pot apărea probleme de sănătate atunci când conservele nu sunt foarte bine preparate termic, sau când nu sunt închise etanş. E foarte important şi unde sunt depozitate, de preferat fiind să fie în locuri răcoroase, ferite de soare. Pentru a evita îmbolnăvirile, e indicat să fie consumate cel târziu până în primăvară, să nu rămână, în niciun caz, de la un an la altul”, precizează dr. Cornelia Lebădă, medic primar medicină de familie.      

Una din bolile grave ce pot apărea în urma consumării unor conserve preparate “după ureche”, la cărora nu s-a făcut o bună prelucrare termică (încălzire până la fierbere), este botulismul. Sporii de Clostridium botulinum se găsesc pe sol, pe produsele vegetale şi chiar în intestinele animalelor. Microorganismul este un bacil anaerob, care se dezvoltă în absenţa oxigenului, iar o conservă reprezintă mediul propice pentru ca sporii să germineze şi să producă toxina botulinică. Botulismul este o intoxicaţie alimentară severă, care se manifestă prin afectarea bilaterală a unor nervi cranieni, având drept consecinţă tulburări vizuale (vedere dublă), de înghiţire, senzaţie de uscăciune a gurii, până la paralizii. Alte simptome care pot apărea sunt vărsăturile, constipaţia sau diareea. Simptomele neurologice apar la 12-36 de ore de la consumarea alimentelor incriminate. Cele mai periculoase sunt conservele din peşte şi cele din carne, sau produsele pregătite pentru păstrare mai îndelungată, neprelucrate termic (peşte afumat, sărat, cârnaţi şi alte produse din carne afumată). În cazul conservelor de legume sau zarzavaturi, riscurile de îmbolnăvire sunt mai mici, deoarece aditivii alimentari (aşa numitele E-uri), cum ar fi conservanţii, sunt folosiţi de tot mai multe gospodine. Dacă în fabricile de conserve, gramajul aditivilor este bine controlat, gospodinele apreciază cantitatea E-urilor după ochi. Şi aici trebuie atenţie, deoarece prea mulţi conservanţi sau aspirine în borcanele cu zacuscă sau roşii pot duce la intoxicaţii.

Plante medicinale toxice

În timpuri moderne, se perpetuează un adevărat cult pentru plantele medicinale. Numai că e bine să ştim că există şi plante cu toxicitate ridicată, de care e bine să ne ferim:

- Arnica este contradindicată în administrarea pe cale internă, deoarece supradozarea provoaca gastro-enterite, ridică tensiunea arteriala şi paralizează centrii nervoşi;
- La brânduşa de toamnă, toate părţile plantei conţin o toxină, ce cauzează, la început, o senzaţie de arsură la nivelul gurii. Urmează greutăţi de deglutiţie, senzaţie de vomă, vărsături şi diaree cu sânge;
- Fenomenele toxice cauzate de ciumăfaie sau laur se manifestă prin înroşirea pielii, uscarea gurii, creşterea frecvenţei pulsului, dilatarea pupilei şi, într-un stadiu mai avansat, prin halucinaţii şi reacţii psihomotorii anormale;
- La “degeţelul roşu”, doza terapeutică este foarte apropiată de doza toxică. Acest fapt duce de multe ori la supradozare, cu apariţia tulburărilor digestive şi de ritm cardiac;
- În doze obişnuite, pelinul sub formă de infuzie are efecte benefice în gastrite cronice, afectiuni biliare şi chiar în caz de gripă. În doze mari, pelinul este toxic datorită uleiului volatil care conţine tuiona;
- În cazul administrării tătănesei în doze mari, se poate ajunge la paralizie centrală.
Unul dintre compuşii din tătăneasă, simfitina, are proprietatea de a induce tumori canceroase. Alţi compuşi de tipul alcaloizilor pot determina leziuni hepatice severe în cazul administrării zilnice de ceai sau capsule de tătăneasă.

Temerile copiilor trebuie tratate cu seriozitate de adulţi

* Niciun copil nu e vreun super – erou de mic, care să nu fi simţit frica de întuneric, de câinele mare şi negru din vecini sau de arhaicul “bau – bau” *

Se întâmplă, nu o dată, să fie vorba de o frică indusă chiar de părinţi, care îşi sperie chiar ei copiii, din dorinţa de a-i proteja. Fricile, de fapt, sunt normale la copil. “Copiilor le este frică de multe lucruri, dar acest comportament are o funcţie adaptativă, protejându-i. La 4-5 luni apare teama faţă de străini. Sugarul reacţionează la figurile nefamiliare diferit, funcţie de prezenţa sau absenţa mamei, experienţa anterioară plăcută sau neplăcută cu străinii etc. Mai târziu, cu un vârf al manifestării între 9-13 luni, apare anxietatea de separare, când copiii plâng atunci când sunt luaţi de lângă mama. În perioada de preşcolar, când copilul îşi dezvoltă limbajul, capacitatea de anticipare a evenimentelor, de intuire a relaţiei cauză/efect, el îşi poate explica evenimentele necunoscute. Se menţin frica de întuneric, de unele animale, poate apărea teama că părinţii l-au abandonat, că nu se mai întorc la el, ceea ce poate duce la refuzul de a merge la grădiniţă. La copilul şcolar apar alte forme de teamă: anxietatea de examinare, teama de a nu greşi, frica de a nu fi respins de grupul de vârstă. Şcolarul mare poate fi confruntat cu alte frici: teama de viitor, de război, de moarte, de eşec, de propria sexualitate. Se consideră că fetele sunt mai anxioase decât băieţii, iar copiii mici au mai multe frici», explică dr. Laura Jijie, medic primar psihiatrie pediatrică.

Lumina stinsă, un “neprieten”

Frica de întuneric apare la majoritatea copiilor în jurul vârstei de 2-3 ani şi poate căpăta „completări”: întuneric şi fantome, monştri, urşi, hoţi... Dacă părinţii nu au un comportament liniştitor şi încurajează această temere pentru a ţine copilul sub control, frica nu va dispărea, ci va evolua. Pentru a scăpa de această frică, poate fi util jocul de-a baba-oarba, sau „ghiceşte ce ai primit” când copilul nu îşi foloseşte simţul văzului şi când întunericul prin închiderea ochilor devine un partener de joacă. După care jocul se poate repeta în întuneric adevărat, noaptea, cu lumina stinsă. Nu vă aşteptaţi la progrese rapide, fiindcă este totuşi o frică, important e să perseveraţi.
Patrupedele reale, mai îngrijorătoare decât cele fantastice

Nu va încurcă în niciun fel existenţa faptul că micuţilor le e teamă de rechini, şerpi sau lupi, dar frica de câini sau pisici poate să o facă. Frica, în general, este rezultatul unei experienţe negative trăite pe propria piele sau indusă de altcineva prin experienţa sa sau prin ceea ce povesteşte despre acest lucru. Ca să scape de teama de animale, identificaţi animalul de care îi este frică şi desenaţi împreună copiii şi animalele respective în contexte prietenoase. Dacă nu aveţi talent, desenaţi puii animalelor respective şi povestiţi-i cum sunt neajutoraţi şi plâng şi ei uneori de frică, dar că încearcă să fie curajoşi. Găsiţi imagini din cărţi, reviste cu puii animalelor şi cu animalele adult şi încercaţi să îl obişnuiţi cu imaginile până când nu-i va fi frică de ceea ce vede. Citiţi împreună despre animalele respective şi obiceiurile lor de viaţă. După ce l-aţi obişnuit cu imaginile din cărţi, poze, treceţi la animale de pluş. Cumpăraţi animale de pluş sau alte materiale, închipuind animalul de care îi este frică micuţului. Jucaţi-vă împreună cu ele şi imaginaţi-vă că sunt adevărate şi le mângâiem, ne apropiem de ele, le imităm sunetele.

Urmează întâlnirea cu animalul real. Este bine să găsiţi puii animalelor respective, să vă asiguraţi înainte că animăluţele sunt blânde şi prietenoase, ca să nu vă întoarceţi de unde aţi plecat (un căţeluş în toane rele poate strica tot eşafodajul anterior). Nu fortaţi apropierea, lăsaţi lucrurile să se întâmple firesc.

Omul rău

Copiii aud tot felul de poveşti despre tâlharul sau hoţul care vine şi îi bagă în sac. Este bine să învăţaţi copilul ce să facă pentru a preveni anumite pericole (lucrurile se întâmplă totuşi), dar până la a-l isteriza asupra unor pericole imaginare şi a-l face să se teamă să întâmpine oamenii pe stradă este o mare distanţă. Un comportament supraprotector va face micuţul să creadă că trăieşte într-o lume periculoasă, în care nu trebuie să ai încredere în nimeni şi nimic. Soluţia e să fiţi realişti, nu catastrofici, şi, pentru orice eventualitate, învăţaţi copilul numele, adresa, numărul de telefon, precum şi ce să facă în caz că se pierde, cui să ceară ajutorul, ce să accepte şi ce nu de la adulţii pe care nu îi cunoaşte.

Apa, un pericol în ochii copiilor

Frica de apă se manifestă foarte frecvent la copii, şi pe malul mării, dar şi pe marginea căzii. În primul rând, copilul nu trebuie forţat, orice formă de constrângere urmând să îi acentueze teama. Apoi, sub nici o formă, nu trebuie lăsat nesupravegheat. Când copilul refuză să intre în cadă, trebuie să căutaţi cauza într-o experienţă neplăcută: şampon sau săpun în ochi, cădere, apa prea caldă sau prea rece etc. Copilul se va obişnui din nou, progresiv, cu baia, dacă procedăm cu tact şi cu blândeţe, punând mai întâi foarte puţină apă pe fundul căzii. Nu trebuie însă să confundăm refuzul cu frica: poate fi vorba doar de un refuz dacă, de exemplu, obişnuiţi să întrerupeţi copilul din joaca lui, ca să-i faceţi baie, sau dacă ,,baia obligatorie" nu lasă niciodată loc ,,băii de plăcere". Vara, la mare, dacă micuţului îi este frică de apa rece şi de mişcarea valurilor, duceţi-l mai degrabă într-o piscină mică. Apa caldă şi stătătoare, cu adâncime mică, va putea să-l liniştească şi să-l obişnuiască, puţin câte puţin, cu marea. Încercaţi să vă amintiţi dacă a trăit vreo experienţă traumatizantă legată de apă, care i-a lăsat o impresie puternică. Vorbiţi împreuna despre asta şi liniştiţi-l, fără să râdeţi de temerile lui. Lăsaţi copilul să se joace liniştit cu jucării pentru nisip şi apă. Dacă-i daţi încredere în el în alte domenii, se va obişnui singur cu marea, în ritmul său.

Teama de oamenii “în alb”

Majoritatea ne amintim uşoara stare de disconfort sau chiar teama care ne cuprindea în copilărie atunci când mergeam la medic. Specialiştii în psihologie infantilă au arătat că micuţii dezvoltă un sentiment de teamă nu doar la gândul unei eventuale injecţii sau amintirea unor experienţe neplăcute din cabinetele medicale sau sălile de operaţii, ci şi din cauza aspectului policlinicilor şi spitalelor, perceput negativ de copii. În plus, orice model de uniformă are un impact neliniştitor asupra celor mai mulţi copii, datorită sobrietăţii impuse. Pentru a diminua teama de medic, explicaţi-i copilului în cuvinte simple că oamenii se pot îmbolnăvi şi atunci nu se mai pot juca şi nu se mai pot bucura de nimic. Explicaţi-i că atunci când eraţi mic, v-aţi îmbolnăvit şi nu v-aţi mai putut juca până când aţi mers la doctor şi v-a tratat. Mai spuneţi-i că alţi copii, ce se tem de medic, nu ştiu ceea ce tocmai i-aţi spus. Comparaţi situaţia cu personajele sale preferate, curajoase sau fricoase din basme, desene animate sau filme. Discutaţi cu el despre felul în care arată doctorii, glumind pe seama halatului alb şi agitaţiei lor. Totodată, prezentaţi-i pe medici ca pe nişte eroi cu chip uman care, totuşi, sunt uneori trişti şi neajutoraţi, la fel ca oricare dintre noi.

Măsurile preventive, esenţiale pentru perpetuarea sănătăţii sânilor

* Este cunoscut că una din 10 femei poate să prezinte simptome de cancer de sân la un moment dat, mai ales între 40 si 65 de ani * Federaţiile internaţionale de medici sugerează ca autoexaminarea să înceapă în jurul vârstei de 20 de ani *

Sânul este alcătuit din glande, pori secretori, ţesut lipidic şi muşchi, cei din urmă dând forma sânului. În plus, sânul conţine un mare număr de glande ce produc laptele şi canale conductoare ce se termină cu mamelonul, unde este produs laptele mamar. ”Divizând” sânul în 4, observăm că majoritatea conductorilor se găsesc în jumătatea de sus (în apropierea axilei). Acolo, scrie www.topsanatate.ro, se dezvoltă majoritatea celulelor maligne (în proportie de 50%).

Prevenţia, utilă în 95% din cazuri
Autoexaminarea este utilă pentru a afla care este constituţia fiziologică a sânului şi a descoperi orice anomalie ar apărea - 95% din cazurile de cancer la sân putând fi evitate dacă este depistat la timp. De regulă, sânii trebuie palpaţi o dată pe lună, astfel încât să devină un obicei. De preferinţă cu o săptămână înainte de menstruaţie, întrucât volumul fiziologic pe care îl capătă sânii datorită hormonilor se reduce atunci (la menstruaţie sânii sunt umflaţi şi dor). Mai puţin cunoscut e faptul că şi la bărbaţi poate apărea cancerul de sân, dar în procentaj mult mai mic.
Autoexaminarea, pas cu pas
Pentru început, trebuie să vă postaţi în faţa unei oglinzi şi să observaţi sânii întâi cu mâinile jos, apoi cu mâinile pe şolduri (această poziţie contractă muşchii toracelui), iar apoi cu mâinile întinse în sus, deasupra capului. Priviţi-vă sânii pentru a observa:

diferenţe între ei - de mărime, de formă şi conturul fiecărui sân (mărime, volum, orientarea către interior a mamelonului). E indicat să studiaţi şi pielea, pentru a observa eventuale contuzii, protuberanţe, eczeme.

În ce priveşte palparea propriu – zisă, ea are mai multe etape:
1. Prima trebuie să se realizeze în timp ce staţi întinsă, deoarece în această poziţie muşchii sunt relaxaţi şi astfel este facilitată palparea. Dacă examinaţi întâi sânul drept, trebuie să puneţi o pernuţă sub umărul drept, iar braţul să-l îndoiţi sub cap, la nivelul gâtului. În continuare, cu cele trei degete din mijloc unite şi cu palma mâinii stângi efectuaţi mişcări ciclice în jurul sânului, în formă de spirală, către centrul sânului, apăsând uşor dar stabil cu vârfurile degetelor, în sensul acelor de ceasornic;
2. Apoi faceţi mişcări verticale, parcurgând în întregime sânul cu mâna în sus şi în jos. Continuaţi să faceţi mişcări centrifuge şi centripete, acoperind tot sânul;
3. Rămânând în aceeaşi poziţie, trebuie să palpaţi şi axila corespunzătoare sânului, pentru a observa apariţia unor eventuale umflături. Pentru aceasta, parcurgeţi cu mâna toată suprafaţa axilei, făcând mişcări circulare în toate direcţiile, apăsând zona puţin mai tare decât în cazul sânului;
4. Tot în aceeaşi poziţie, apăsaţi puţin mamelonul între arătător şi degetul mare. Fiţi atentă dacă există secreţie de lichid şi dacă există simfiză sau orientarea către interior a mamelonului.
Dacă observaţi zone tari, vreo scurgere din sfârc sau vreo modificare a pielii sânului sau a mamelonului, nu vă speriaţi, deoarece poate fi vorba despre un caz benign. Însă, oricum ar trebui sa vă sfătuiţi cu terapeutul dumneavoastră pentru a stabili un diagnostic şi pentru a vă indruma către un specialist, dacă este nevoie.
Potenţiale cauze de îmbolnăvire

Se impune să acordăm o atenţie suplimentară autoexaminării atunci când se constată existenţa unuia dintre următorii factori de risc:

- menstruaţie prematură (înainte de vârsta de 12 ani);

- menopauză întârziată (după 55 ani);

- femei fără copii sau naşterea primului copil după 30 ani;

- stres;

- expunere la radiaţii;

- viaţă sedentară;

- alimentaţie bogată în grăsimi;

- consum ridicat de alcool (peste 3 pahare pe săptămână);

- fumatul;

- dureri ale sânilor (chisturi);

- terapie cu hormoni (sub cercetare);

- cancer de sân prezent la mamă, fiică sau soră, înainte de menopauză;

- cancer de sân la bunică, mătuşi, verişoare;

- utilizarea de anticoncepţionale (sub cercetare).

Mamografia, indicată femeilor peste 40 de ani

Prin examenul mamografic pot fi evidenţiate tumori sau noduli mamari de dimensiuni extrem de mici, care nu pot fi simţiţi în urma autoexaminării. Înainte de efectuarea mamografiei este indicat să evitaţi folosirea deodorantului, a pudrei de talc sau a altor tipuri de produse cosmetice în zona axilei sau pe sâni. Preventiv, mamografia trebuie efectuată o dată pe an, după împlinirea vârstei de 40 de ani. În cazul femeilor mai tinere, nu este indicat acest examen radiologic, deoarece sânul lor este mult mai dens şi nu permite obţinerea unui rezultat imagistic. E de reţinut că principalul dezavantaj al mamografiei este expunerea la razele X, eliberate de către mamograf. Potrivit studiilor, radiaţiile pot creşte riscul apariţiei cancerului mamar. Tocmai din acest motiv, medicii recomandă mamografia numai în cazul persoanelor cu risc crescut de cancer de sân.

Schimbarea stilului de viaţă previne un caz de cancer la sân din zece

Aceasta este concluzia unui studiu făcut în Marea Britanie de Cancer Research UK, specialiştii britanici indicând şi ce e de făcut pentru un stil de viaţă cât mai sănătos:

1. Una dintre măsurile impor­tante constă în reducerea consumului de băuturi alcoolice. O femeie care bea zilnic alcool îşi măreşte riscul de a face cancer cu 6%. În fiecare an, alcoolul este responsabil pentru diagnosticarea cu cancer la sân a 5% din totalul femeilor cu această afecţiune. E de reţinut că un consum moderat, în schimb, reduce riscul apariţiei cancerului cu 18 % şi, în plus, ajută la circulaţia sanguină;

2. Consumul de fructe este o altă metodă de a lupta împo­triva cancerului. O dietă ba­zată pe grăsimi creşte nivelul estrogenului din sânge şi duce la formarea celulelor canceroase. Astfel, o dietă bazată pe fructe reduce cu aproape 30% riscul apariţiei acestui tip de cancer. În Japonia, unde populaţia mănâncă în majoritate peşte, orez şi legume, toate sărace în grăsimi, rata cancerului la sân este cea mai mică din lume. Dacă o astfel de dietă este asociată cu cel puţin 30 de minute de mişcare pe zi riscul scade cu până la 50%. Din acest punct de vedere, trebuie ştiut că lipsa mişcării este responsabilă pentru 11% din cazurile de cancer la sân din întreaga lume;

3. Un alt factor care ajută la prevenirea cancerului este aerul curat. Printre altele, chimicalele folosite în producerea cosmeticelor şi care se găsesc în aerul poluat al oraşului, au efecte negative asupra glandelor endocrine, crescând nivelul estrogenului din sânge. Astfel, dacă alegeţi să renunţaţi la oraş şi să vă mutaţi la periferie puteţi evita cancerul la sân, mai spun specialiştii britanici.

Cancerul la sân, prevenit cu ajutorul unei plante medicinale

Black cohosh (actaea racemosa), o plantă medicinală folosită pentru tratarea afecţiunilor legate de menstruaţie şi menopauză, ar putea reduce riscul de apariţie al cancerului la sân, potrivit unui studiu, citat de Reuters Health. Totuşi, sunt necesare mai multe studii, înainte ca această plantă să poată fi recomandată. Pentru a face faţă bufeurilor de căldură specifice perioadei de menopauză, multe femei utilizează diferite remedii, suplimente nutritive, precum black cohosh, dong quai (angelica sinensis) sau ginseng. Pentru a vedea modul în care aceste remedii ar putea avea legătură cu prevenirea cancerului la sân, cercetătorii au comparat 949 de femei cu cancer la sân cu 1.524 de persoane sănătoase. Cercetarea a arătat că femeile afro-americane folosesc mai mult remediile naturiste decât celelalte. Dintre femeile care au declarat că luau black cohosh, s-a constatat că 61% prezentau un risc scăzut de a dezvolta cancer la sân.