Atacul de panică

Foto: www.elady.ro

* Atacurile de panică sunt cele mai răspândite afecţiuni psihice, afectând unul din 75 oameni * Ele reprezintă un episod brusc şi copleşitor de frică, fără vreun motiv aparent *

Atacurile de panică se pot petrece oricând, chiar şi în timpul somnului. În cursul atacului, frica sau disconfortul sunt însoţite de cel puţin patru dintre următoarele simptome, care apar într-o maniera abruptă şi ating intensitatea maximă în mai puţin de 10 minute:
-  bătăi puternice, neregulate, rapide ale inimii;
-  incapacitate de a respira;
-  durere sau disconfort toracic;
-  transpiraţii;
-  tremurături, contracţii localizate ale muşchilor;
-  greaţă, jenă abdominală;
-  ameţeli, senzaţie de instabilitate sau de leşin;
-  senzaţie de irealitate (modificarea percepţiei propriei persoane);
-  frica de a-şi pierde controlul, a înnebuni;
-  teama de a muri;
-  furnicături;
-  frisoane sau valuri de căldură.
”Atacul de panică apare mai frecvent la femei, care au o anumită vulnerabilitate, în special la vârsta adolescenţei”, subliniază Laura Jijie, medic specialist în psihiatrie pediatrică. Practic, atacul de panică singular nu e un diagnostic în sine. Paroxisme ale anxietăţii pot apărea în oricare dintre tulburările anxioase (fobii, tulburare obsesivă sau tulburare anxioasă generalizată), numai că ele nu sunt caracteristice atacului de panică.

Doar tulburarea de panică evoluează cu atacuri de panică repetate, dintre care cel puţin unul este urmat, timp de minim o lună, de unul sau mai multe dintre următoarele simptome :
-  frica persistentă că vor urma şi alte atacuri;
-  îngrijorări privind consecinţele atacului: pierderea controlului, un infarct miocardic sau evoluţia spre o boală psihică gravă;
-  o modificare semnificativă a comportamentului în legătură cu atacurile (evitarea situaţiilor în care s-au produs atacuri de panică, consultarea repetată a medicului).

Nu o dată, atacurile de panică îşi au “rădăcinile” în copilărie 

Foto: www.ziare.com

În general, ereditatea, factorii biologici, evenimentele stresante, un mod de a gândi catastrofic, toate au un rol în declanşarea unui atac. Unii specialişti subliniază rolul factorilor biologici, alţii consideră că atacurile de panică au la bază experienţe din copilărie. Sunt persoane ce se nasc cu o iritabilitate neurofiziologică, ce se manifestă de timpuriu ca o teamă. În copilărie, se tem de situaţii nefamiliare. Părinţii lor, predispuşi ei înşişi să intre în panică, eşuează în a facilita copiilor capacitatea de a se adapta la mediu şi le exacerbează natura temătoare.
Copilul se simte sufocat de comportamentul părinţilor şi, în acelaşi timp, devine hiperdependent de ei. În adolescenţă, devine dornic să facă pe plac având, în acelaşi timp, resentimente faţă de autoritate. În prima parte a maturităţii, se întâmpla ceva ce implică, de obicei, o figură autoritară ce determină un puternic sentiment de furie. Deja predispuşi la teamă, devin speriaţi de intensitatea sentimentelor lor. Furia este însoţită şi de un răspuns fizic (bătăi de inimă puternice, transpiraţie, anxietate), ce atrage atacul de panică. După, persoana respectivă intră într-un cerc vicios.
Atacurile de panică sunt deseori urmate de agorafobie, teama de spaţii largi. Mulţi au probleme cu prietenii, familia sau slujba, sunt mai înclinaţi spre alcool şi droguri, au un risc mai mare de a se sinucide, petrec mult timp în camerele de urgenţă ale spitalelor şi mai puţin cu hobby-urile lor. Tind să fie dependenţi financiar de alţii, se simt mai puţin sănătoşi psihic şi fizic.

Soluţiile pacienţilor

Strategiile pe care le adoptă cei care ajung în această situaţie sunt două:
1. Evită locurile în care este posibil să facă un atac de panică;
2. Îşi iau măsuri că atacul nu se va produce sau că nu vor trece singuri prin această experienţă.

Cei ce se tem de atacuri poartă medicamente în geantă, iau calciu pentru că, foarte frecvent, atacul de panică este atribuit în mod eronat unei scăderi a calcemiei, merg pe stradă însoţiţi, nu pleacă la drumuri lungi pentru a avea acces oricând la un serviciu de urgenţă etc.

Aceste strategii reuşesc să scadă anxietatea pe termen scurt, dar pe termen lung limitează enorm viaţa individului, întreţin atacurile de panică şi, în timp, nu mai au efectul scontat.

Opţiuni terapeutice

În tulburarea de panică ori se prescriu medicamente, ori psihoterapie comportamental -cognitivă. Factorii care determină o opţiune sau alta sunt:
- impactul tulburării asupra “funcţionării” individului în familie, la serviciu ori şcoală, precum şi în viaţa socială;
- vechimea tulburării;
- existenţa unei încărcături genetice sugestive pentru anxietate;
- opţiunea bolnavului.

Psihoterapia comportamental – cognitivă

www.mostwantedblog.org

Se bazează pe colaborarea dintre psihoterapeut şi pacient. Poate fi intensivă (câteva şedinţe/săptămână) sau standard (şedinţe săptămânale cu durata cuprinsă între 45 minute şi o oră), ambele completate de “teme pentru acasă”. Rolul “temelor” este acela de a asigura continuitatea efectului între şedinţe şi consolidarea rezultatelor obţinute.

Partea cognitivă are o componentă de psihoeducaţie în care i se explică pacientului mecanismele de declanşare şi întreţinere a anxietăţii, o componentă de restructurare cognitivă în care este abordată percepţia distorsionată a “pericolului” şi o parte de antrenament în rezolvarea problemelor - care se adresează surselor de stres din viaţa acestuia. În finalul terapiei se discută strategiile de prevenire a recăderilor .

Partea comportamentală se adresează strategiilor contraproductive pe termen lung, care perpetuează tulburarea de panică (evitarea şi măsurile de asigurare). “De multe ori e nevoie de un program de desensibilizare, pacientul fiind expus treptat la situaţii anxiogene. Dacă îi este frică de spaţiile deschise, pentru început va privi afară de pe fereastra geamului, apoi din uşa blocului, pentru ca după un timp să iasă afară”, detaliază Laura Jijie. “Durata terapiei este variabilă, între 3 luni şi un an, în funcţie de vechimea tulburării şi complicaţiile ei. Numărul mediu de şedinţe pentru o tulburare de panică având un debut recent şi nici o complicaţie este de 8 – 10”, punctează medicul specialist botoşănean. În aceeaşi opinie, în final este posibilă remiterea completă a bolii.

Gestionarea atacului de unul singur

60% din atacurile de panică sunt acompaniate de hiperventilaţie, semn că e prea mult oxigen şi că e nevoie de o anumită cantitate de dioxid de carbon pentru corpul nostru. Pierderea de CO2 se poate preveni prin ţinerea respiraţiei. Şi respiratul într-o pungă de hârtie este o tehnică folositoare. Exerciţiile sunt cel mai bun mod de "resetare" a respiraţiei ce devine haotică după un atac. Dar există şi alte tehnici care pot opri atacul. Primul pas este relaxarea muşchilor, conştientizarea tensiunii, urmată de încordarea şi relaxarea repetată a muşchilor. Urmează încetinirea ritmului haotic de respiraţie, procedând ca şi cum aţi sufla o lumânare. Plasarea mâinilor pe stomac pentru a simţi ritmul respiraţiei este recomandată. E de ştiut şi că stresul psihic poate fi combătut prin stres fizic (jogging, fitness, înot) şi că regimul alimentar trebuie să includă cât mai multe crudităţi. De multe ori contează şi autosugestia. 
Acupunctura, o soluţie

Schema de tratament include şi şedinte de acupunctură, care rup cercul vicios neuro-endocrin şi reglează activitatea tuturor glandelor endocrine, începând de la periferie spre centru. În timpul şedinţelor în corp se eliberează endorfinele, denumite şi hormonii fericirii. Acţiunea endorfinelor relaxează psihicul, elimină treptat tensiunea generată de atacurile de panică, astfel oprindu-se reacţia în lanţ generată de şocul iniţial.

Farmacia verde

Pentru atacurile de panică se recomandă tratamentul cu polen, Ca, Mg, P, vitamina C, untura de peşte, precum şi ceaiuri sau tincturi calmante.
- infuzie din o lingură rădăcină de valeriană, o lingură frunze de roiniţă, o lingură frunze de rozmarin, 2 linguri sunătoare. Se pun 2 linguriţe pline cu amestec de plante în 500 ml apă clocotită. Se lasă să infuzeze 15 min. Tratamentul este de minim 3 luni, câte o cană/zi infuzie sau o linguriţă ulei sunătoare, după mesele principale;
- ceaiul sau tinctura de păducel  sunt calmante şi reduc palpitaţiile;
- tinctura de măceşe (o parte măceşe, 5 părţi alcool de 60°). Timp de 8 zile, se iau 40-50 picături/zi;

 - cure îndelungate cu cătină: 1 linguriţă pulbere de 4 ori/zi;
- infuzie de salcie (frunze şi mâţişori), hamei (echilibrant, somnifer), iasomie (combate cefaleea şi insomniile, este calmantă hipnotică);
- se bea dimineaţa, pe stomacul gol, şi seara, un pahar cu suc de morcovi. Se începe cu 50 g, crescând cantitatea până la 500 g. Se poate amesteca cu suc de varza şi măr. Se fac pauze după 14 zile, 7 zile, pentru a nu se colora pielea în galben;
- infuzie de levănţică - 2 căni/zi sau tinctură, 15-20 picături de 2 ori/zi. Tinctura de lavandă se prepară astfel: într-un recipient se pune 1/3 pulbere de lavandă şi 2/3 alcool de 70°. Se închide ermetic şi se lasă la macerat 2 săptămâni. Se filtrează şi se pune în sticluţe închise la culoare;
-  infuzie de valeriană şi sunătoare, câte o linguriţă din fiecare, 2 căni/zi;

- se amestecă tinctura de arnică şi rădăcina de valeriană în proporţii egale. Se iau 1-2 linguriţe puse în apă, pe stomacul gol, la culcare;
- Se ia de 3 ori/zi câte o linguriţă pulbere de flori de tei (sublingual, se ţine 10 min. şi se înghite cu apă) sau 1 l/zi macerat la rece (1 linguriţă/l cană apă, 8 h), în cure de 3 săptămâni;
- ceai şi gel de aloe vera.

Alergiile de primăvară

allergyasthma.wordpress.com

* cu oarece timiditate, ne apropiem de primăvară, anotimp în care apar numeroase alergii de sezon *

Această neplăcere este cauzată de cele mai multe ori de polen şi puf de păpădie, dar şi de alţi factori, precum particulele de praf, mucegaiul sau părul de animale.

Simptomatologie, funcţie de vârstă

“Cele mai răspândite simptome sunt înroşirea ochilor, lăcrimarea, furnicături, strănut, iar în cazurile mai severe poate interveni şocul anafilactic - o reacţie violentă a organismului, care poate pune viaţa în pericol”, precizează Dana Dascăl, medic rezident medicină de familie. Oricât de supărătoare ar fi manifestările cauzate de alergii, ele pot fi agravate dacă persoana afectată inhalează fum de ţigară ori simte miros de parfum, soluţii de curăţat sau vopsea proaspătă. În cazul copiilor, tipologia şi gradul de severitate al alergiilor variază în funcţie de vârstă. Pentru micuţii cu vârsta de până la cinci ani, simptomele sunt mai puţin vizibile, mai ales că ei sunt foarte sensibili şi au reacţii asemănătoare alergiilor aproape de fiecare dată când sunt scoşi la plimbare. Pentru copiii care au depăşit vârsta de cinci ani, simptomele menţionate sunt ceva mai violente şi, de cele mai multe ori, însoţite de tuse cronică, eczeme şi congestii ale mucoasei nazale. Într-o faza avansată pot apărea probleme ale urechii medii, infecţii ale sinusurilor şi astm. De cele mai multe ori, simptomele diferitelor tipuri de alergii pot fi confundate cu cele ale unei simple răceli. Dacă acestea sunt rezistente la tratamentul obişnuit şi persistă mai mult de trei luni, cel mai probabil este vorba despre o formă de alergie.

Imunitate în scădere
O serie de studii au evidenţiat faptul că peste 50% dintre copiii cu vârsta de peste cinci ani prezintă simptome de alergie, iar numărul lor este în creştere. În primul rând, la cauze putem nominaliza o tendinţă generalizată de scădere a imunităţii. Oricât de ciudat ar putea părea acest lucru, oamenii sunt “programaţi genetic” pentru a contracta diferite forme de alergie. Însă, având în vedere faptul că sistemul imunitar al copiilor din ziua de azi este mult mai vulnerabil decât al celor de la jumătatea secolului trecut, de exemplu, nu este greu de înteles de ce alergiile şi-au găsit un mediu prolific pentru a se manifesta. Chiar dacă, odată contractate, alergiile nu mai dispar, pe măsură ce prichindeii cresc, simptomele devin tot mai puţin supărătoare - sau, în cel mai rău caz, nu se mai agravează.

Modalităţi de evitare a reacţiilor alergice

“Profilaxia alergiilor este primară – prin evitarea cauzelor şi secundară – prin administrarea de antihistaminice pe perioada acutizării”, subliniază Dana Dascăl. Pentru profilaxia primară, respectaţi următoarele reguli:

- nu ieşiţi din casă prea devreme dimineaţa şi nici în orele târzii ale după-amiezii;
- închideţi geamurile şi folosiţi instalaţia de aer condiţionat - atât acasă, cât şi în maşină; utilizaţi filtrele pentru polen la sistemul de aer condiţionat al maşinii;
- uscaţi hainele în uscător, nu pe sârmă, pentru a preveni depunerea particulelor de polen;
- spălaţi-vă pe cap în fiecare seară, fiindcă particulele de polen se depun mai ales pe firul de păr şi sunt insesizabile cu ochiul liber;

- evitaţi: excursiile la pădure în perioada de polenizare, mirositul florilor, îngrijirea florilor din grădini şi aerisirea camerei dimineaţa;

- dacă acarienii sunt responsabili, suprimaţi mochetele, utilizaţi lenjerii specifice şi evitaţi plusurile;

- în privinţa pisicilor, câinilor, hamsterilor, cel mai bun lucru este separarea. Sau, cel puţin nu permiteţi animalului să intre în camerele de locuit;

- evitaţi plimbările după furtuni sau ploi scurte, când concentraţia de polen este mult mai ridicată (scade doar după o ploaie îndelungată).

Imunoterapia

O soluţie pentru reducerea simptomelor alergiei pe o perioadă mai lungă de timp este şi imunoterapia. Aceasta se realizează prin injectarea subcutanată a unor cantităţi progresiv crescute de alergen. Dupa câteva luni de tratament de obişnuire, pe timpul cărora dozele cresc progresiv, vor urma mai mulţi ani de tratament de întreţinere. Desensibilizarea se face obligatoriu sub supraveghere medicală, deorece există riscul alergiei generalizate. Durata totală a tratamentului presupune aproximativ 3 ani sau chiar mai mult. De puţină vreme, este posibilă utilizarea unor picături care se pun sub limbă, numai că e vorba de o tehnică costisitoare. În viitor, desensibilizarea se va putea face prin pulverizare. Imunoterapia funcţionează eficient şi în cazul rinitelor alergice provocate de febra fânului, împotriva cărora oferă protecţie pe durata a 12 luni.

Cum prevenim alergiile

Prevenţia este cel mai bun tratament pentru alergii, în măsura în care acest lucru este posibil. Identificând exact la ce sunteţi alergici, puteţi limita reacţia alergică fără ajutor medical. Dacă ştiţi ce substanţă e alergenă, evitaţi-o ori de câte ori este posibil. Citiţi etichetele alimentelor pentru a vedea care sunt ingredientele şi pentru a identifica prezenţa posibililor agenţi declanşatori alimentari. La restaurant, întrebaţi personalul ce conţine mâncarea comandată. Dacă sunteţi alergici la medicamentele uzuale - penicilina, aspirina, algocalmin, xilina - purtaţi la dumneavoastră un card sau orice altceva unde să aveţi notată această informaţie, pentru ca personalul medical să nu vă administreze aceste substanţe în situaţii de urgenţă. De asemeni, informaţi de fiecare dată medicul care vă consultă că sunteţi alergic.

Farmacia verde

Cele mai recomandate remedii naturale pentru combaterea alergiilor sunt ceaiul şi tinctura de trei-fraţi-pătaţi. Panseluţele sălbatice, cum mai sunt denumite aceste plante, înfloresc în lunile mai - august. De la trei-fraţi-pătaţi se utilizează doar partea aeriană, care se usucă în straturi subţiri, la umbră şi se păstrează în pungi de hârtie sau pânză. Planta este folosită pentru prevenirea şi tratarea alergiilor de orice fel, inclusiv a astmului bronşic şi a bronşitei alergice. Intern, se foloseşte infuzie dintr-o linguriţă de plantă la 200 ml de apă clocotită. Se beau 2 - 3 cani pe zi. Extern, infuzia se aplică sub formă de comprese pe zonele bolnave, de două ori pe zi. Tinctura 10% se administrează intern, câte 30 de picături de 3 ori pe zi, diluate în 100 ml apă. Pe lângă principala acţiune antialergică, trei-fraţi-pătaţi acţionează şi ca diuretic şi expectorant. Fluidifică secreţiile bronhice şi vindecă afecţiunile renale, tusea şi gripa. În doze mari, planta are efecte purgative şi vomitive. Gustul neplăcut amărui poate fi mascat cu ceaiuri aromatice, atenuat cu miere şi lămâie. La copii, infuzia se ia cu lapte şi se îndulceşte cu miere sau zahăr. La copiii mici şi foarte mici, nu se administrează intern preparate din trei-fraţi-pătaţi, mai ales din planta proaspătă. Pentru calmarea alergiilor, puteţi recurge şi la aromoterapie, utilizând extracte de fructe şi flori ce pot fi adăugate în apa de baie sau în uleiurile de corp (muşeţelul, iasomia, lămâia, salvia, eucaliptul, ghimbirul, portocala, menta şi rozmarinul). Indicat e şi să folosiţi suplimente naturale, care au efect de limitare a secreţiei de histamine, precum preparate pe bază de afine, coacăze, ceapă sau hrean şi să consumaţi alimente bogate în vitamine, zinc şi seleniu, care pot ameliora simptomele alergiilor de primăvară (peşte, soia, ciuperci, usturoi, ceapă, ridichi), dar şi alimente bogate în cobalt şi mangan: cereale, legume şi fructe seci, peşte, soia, ciuperci, usturoi, ceapă, ridichi.

Soluţii alternative

În medicina chinezească, diagnosticul se pune după ce practicianul ia pulsul “în cele 12 meridiane ale corpului” şi se examinează limba. Fiecărui organ îi corespunde o parte a limbii. Dacă limba este încărcată sau are culoarea schimbată, ceva este în neregulă. Acupunctura foloseşte ace din oţel inoxidabil, argint sau aur, care sunt inserate în piele în anumite puncte. Pentru tratarea alergiilor, acupunctura se combină cu plantele chinezeşti. Presopunctura se bazează pe acelaşi principiu ca şi acupunctura, dar se acţionează cu degetele, nu cu acele pentru restabilirea echilibrului. Homeopatia propune o altfel de soluţie în tratarea alergiilor: organismul se poate vindeca singur! Astfel se prescrie un tratament care produce aceleaşi efecte ca şi alergia pentru a stimula puterea de vindecare a organismului. Se fac şi desensibilizări homeopatice. Terapiile complementare precum reflexoterapia, hidroterapia oferă, de asemeni, soluţii pentru combaterea alergiilor.

Igiena, principalul “inamic” al parazitozelor

http://www.twiniversity.com

* parazitozele intestinale pot apărea la orice vârstă, mai frecvent în copilărie, când regulile de igienă nu ţin încă de rutină * esenţială pentru sănătatea copiilor e grija permanentă a adulţilor *

De fapt, nici la adulţi regulile de igienă nu ţin întotdeauna de rutină, dar în cazul lor altul e gradul de responsabilizare. În opinia medicului pediatru Maria Andronicescu, copiii se pot contamina foarte uşor cu ouăle paraziţilor. “Un copil, atunci când se joacă, poate ajunge în locuri neadecvate, unde sunt tot felul de gunoaie. Pune mâna pe pietre, pe jucării mai mult sau mai puţin curate şi apoi mănâncă fără să se mai spele pe mâini. Altă cauză are la bază lipsa de preocupare a părinţilor, care “uită” să deparaziteze animalele de companie sau cărora le este indiferent când micuţii se joacă cu animale străine, care pot avea paraziţi. Legumele şi fructele nespălate pot avea pe ele dejecţii de animale (tot o posibilă sursă de parazitoze), alte cauze putând fi unghiile netăiate sau condiţiile de igienă neadecvate (schimburi de lenjerie intimă între fraţi)”, enumeră Maria Andronicescu.

Multiple simptome

Părinţii îşi pot da seama că micuţii au parazitoze atunci când copiii acuză dureri de burtă, mâncărimi (anal şi nazal), au scaune proaste, sunt iritabili, nu au poftă de mâncare sau nu reuşesc să adoarmă. “Când apar astfel de simptome, părinţii trebuie să urmărească aspectul scaunelor, pentru că paraziţii adulţi pot fi eliminaţi spontan. Dacă un copil este infestat cu paraziţi care încă nu-s maturi - ei nu se văd şi atunci soluţia este examenul coproparazitologic. Care se repetă o dată la 3 – 4 zile, important fiind ca probele să se ia din mai multe locuri”, subliniază medicul pediatru botoşănean.

Sfaturi pentru părinţi

Chiar dacă parazitozele nu sunt boli grave, ele nu trebuie ignorate, primii care e indicat să le acorde atenţie fiind părinţii. Tocmai de aceea Maria Andronicescu le indică adulţilor:

- să respecte în primul rând ei regulile elementare de igienă;

- să-şi educe copiii să se spele cu maximă conştiinciozitate pe mâini şi să-şi taie unghiile;

- să deparaziteze periodic animalele de companie;

- să evite intimitatea dintre copii şi animăluţele de lângă casă şi să le şi explice în acelaşi timp celor mici care sunt riscurile;

- copiii să doarmă cu lenjerie intimă strânsă pe corp, pentru a evita scărpinatul;

- în cazul în care apare o parazitoză, să fiarbă şi să calce lenjeria intimă şi lenjeria de pat;

- tratamentul să fie pentru toţi membrii familiei;

- să nu se treacă cu vederea necesitatea adresării la medic.      

Soluţii naturiste

În afara medicaţiilor tradiţionale indicate de medici în cazul parazitozelor, rezultate bune dau şi tratamentele naturiste. Dintotdeauna seminţele de dovleac au fost considerate de mare ajutor contra viermilor intestinali. În caz de oxiuri la copii se dau zilnic 10-15, iar la adulţi 20-30 de seminţe de dovleac nedecojite, pe care cojiţa (pieliţa) fină, subţire trebuie să rămână neapărat şi care trebuie mestecate foarte bine. După aproximativ o oră se ia o linguriţă de ulei de ricin. Şi pentru o cură contra teniei se recomandă seminţele de dovleac. La o dietă severă se mestecă bine în 4 porţii 80-100 seminţe decojite (cojiţa fină, adică pieliţa rămâne) şi după o oră se ia 1-2 lingură de ricin. Dacă ar trebui, în caz de o primă nereuşită, să se încerce aceeaşi cură, nu apar fenomene secundare dăunătoare. Contra limbricilor ajută leacul băbesc cu morcovi şi sfeclă roşie. Nu numai sucul crud de varză acră poate duce la eliminarea limbricilor ci şi consumul hreanului şi al cepei. Un ajutor rapid aduce şi usturoiul fiert în lapte.

Depresia, maladie veche de când lumea

www.mediafax.ro

* Nu există persoană care să nu fi trecut cel puţin o dată în viaţă printr-o stare depresivă. Cauzele pot fi multiple, de la un eşec profesional până la pierderea sau despărţirea de o persoană dragă *

Puţini ştiu că inclusiv sugarii, în cazul carenţelor afective, a separarării brutale de mamă, pot avea stări asemănătoare depresiei. « Sunt apatici, indiferenţi, izolaţi, se observă  absenţa gânguritului, a curiozităţii exploratorii, au comportament autostimulativ-legănare, prezintă un retard în dezvoltarea motorie şi a limbajului » afirmă Laura Jijie, medic specialist în pediatrie psihiatrică. Depresie pot face şi femeile în decurs de 4 săptămâni după naştere (depresie postpartum), cu insomnie, labilitate şi oboseală până la sinucidere, frecvent cu idei delirante legate de nou-născut.

Traseul spre maturitate e dificil

La şcolari, simptomatologia depresivă ca: eşecul şcolar, apatia sau o stare de instabilitate motorie, deficitul de atenţie, comportamentul agresiv faţă de colegi, crizele de furie, enurezisul sau probleme de alimentaţie, poate să apară ca urmare a unui eveniment traumatic: divorţul părinţilor, decesul unui membru al familiei, schimbarea locuinţei sau, în ultima vreme, plecarea părinţilor peste graniţe. Adolescenţa e o altă  perioadă în care depresia poate să devină o problemă prin riscul suicidar. «Apare mai frecvent la fete, însoţită de anxietate. La adolescenţi unele tulburări de conduită (tineri care fură, fug de-acasă, devin delincvenţi, consumatori de alcool), pot să mascheze o depresie. Pentru mulţi, e suficient să stea cineva de vorbă cu ei. În absenţa comunicării şi a înţelegerii de care au nevoie se poate ajung chiar la suicid », susţine dr Laura Jijie. 

La adulţi, nivelul de trai cauzează dezechilibre

sanatate.cugetliber.ro

La maturitate, cauzele apariţiei depresiilor sunt mult mai diverse ca la vârste fragede. “Pierderea locului de muncă, instabilitatea materială a familiei, datoriile la bănci, retrocedările, catastrofele naturale, agresivitatea intrafamilială, boala, pensionarea, decesul unui partener etc, toate pot genera depresii. Când nu găsesc soluţii, mecanismele de apărare nu mai funcţionează. Starea de stres este benefică în primă fază, dar dacă stimulul nociv persistă, apare epuizarea şi persoana clachează”, afirmă medicul botoşănean.

Femeile sunt mai vulnerabile

Schimbarea anotimpurilor favorizează apariţia depresiilor, nu le determină. « Femeile sunt mai vulnerabile inclusiv la schimbarea presiunii atmosferice. La presiuni mari, apar cefalee şi numeroase alte simptome. Tot femeile consumă mai multe dulciuri pentru a compensa deficitul de serotonină din creier - substanţă “responsabilă” de starea de fericire », completează dr. Laura Jijie. Tot ea atrage atenţia asupra faptului că, de Sărbători, persoanele singure sunt mai predispuse depresiilor, crescând numărul sinuciderilor în această perioadă. “Când sunt active, sentimentul de utilitate influenţează pozitiv stima de sine, pe când de Sărbători, singurătatea declanşează reacţii depresive”, afirmă Laura Jijie.      

Un depresiv se recunoaşte de la distanţă

Cel mai des, persoanele atinse de depresie refuză să iasă din casă. Nu comunică, nu acceptă vizite, izbucnesc în plâns din senin şi, uneori, devin chiar isterice. « Când se decid să iasă, merg cu capul plecat şi au o mimică inexpresivă.  Femeile manifestă dezinteres faţă de imaginea şi igiena proprie şi optează pentru culori închise în vestimentaţie. Dispare respectul faţă de propria persoană”, afirmă medicul specialist botoşănean.

Simptome multiple

www.crimetime.ro

Alte caracteristici ale depresiei sunt:
- tristeţea continuă, teamă puternică, nelinişte, sentiment de deşertăciune;

- lipsa de speranţă, pesimism;

- sentimente de vinovăţie, părere de sine negativă, neajutorare;

- pierderea plăcerii pentru activităţi care-i aduceau bucurie, inclusiv pentru viaţa sexuală;

- tulburări de somn: insomnie, trezire matinală cu sentimentul de teamă şi stupoare; îmbunătăţire uşoară a dispoziţiei spre seară;

- pierderea apetitului şi scădere în greutate (sau invers, apetit foarte mare şi creşterea în greutate, funcţie de persoană);

- scăderea energiei, dinamismului; oboseală şi senzaţia de lentoare;

- neastâmpăr, nelinişte, iritabilitate.

- dificultăţi de concentrare, memorare şi în luarea deciziilor;

- gânduri despre moarte, sinucidere şi chiar tentative de suiccid;

Soluţiile de redresare, la îndemână

Foarte important, pentru prevenţie dar şi revenirea la normalitate, e un regim de viaţă echilibrat. “O dietă echilibrată, adică trei mese pe zi, la timp, cu un conţinut caloric şi de vitamine adecvat, consum de  fructe şi legume proaspete, renunţarea la consumul de tutun şi de alcool. Apoi, sportul e benefic, la fel ca şi lumina soarelui. O plimbare de jumătate de oră în aer liber e la îndemâna oricui. În altă ordine de idei, trebuie evitată suprasolicitarea, între munca activă şi relaxare impunându-se o alternanţă. În mod obişnuit, problemele de la serviciu trebuie lăsate la uşa locuinţei, odată ajunşi acasă preocupările fiind de preferat să fie legate de activităţi casnice ori de hobby-uri care să confere un sentiment de utilitate. Relaţiile armonioase în familie şi existenţa unui grup de prieteni reprezintă garanţia, de cele mai multe ori, pentru o stare de normalitate”,  detaliază dr. Laura Jijie.     

Cura de vitamine, absolut necesară

Pentru o mai rapidă ieşire din impasul emoţional caracterizat de starea depresivă, e indicată schimbarea imaginii de sine care poate începe cu schimbarea coafurii, cumpărarea unei articol de vestimentaţie colorat, a unei cărţi, a unui CD cu muzica preferată, cu un telefon dat unui vechi prieten, o plimbare în parc, un curs de perfecţionare, îngrijirea unei pisici sau a florilor. La fel de importantă e şi o cură de vitamine, de pe lista de cumpărături fiind indicat să nu lipsească:
1.Vitaminele grupei B: tiamina, riboflavina redau încrederea, calitatea somnului, apetitul normal, ca şi vitamina B6, ce intervine în producerea de serotonină. Recomandările diferă după caz: 10 mg pe zi, pentru fiecare dintre cele 3 vitamine sau 150-300 miligrame pe zi, pentru un complex vitaminic B.
2. Acidul folic: I se mai spune şi vitamina B9 şi luptă împotriva anxietăţii şi stresului, fapt pentru care se recomandă doze zilnice între 100 mcg şi 10 mg.
3. Vitamina C: Deprimarea îi expune pe oameni la anumite boli, de aceea pentru întărirea sistemului imunitar este necesară o cantitate zilnică de 1000 - 4000 miligrame.
4. Magneziul: Produce energie pentru organism, transmite influxul nervos; suplimentul necesar zilnic este de 500 miligrame.

Privirea încrucişată la copii, o problemă medicală ce are rezolvare

http://www.thehealthtime.com

* Strabismul reprezintă o afecţiune vizuală în care ochii nu pot focaliza, simultan, aceeaşi imagine. Cel mai ades apare în copilărie *

În limbajul curent, strabismul este numit "ochi-încrucişaţi" sau "privire crucişă".
Boala apare atunci când musculatura oculară nu mai reuşeşte coordonarea mişcărilor oculare. În acest caz, ochii nu mai sunt centraţi corect şi creierul are dificultăţi în suprapunerea celor două imagini ce provin de la fiecare glob ocular.

Posibile cauze genetice

Cel mai adesea cauzele strabismului prezent în copilărie sunt necunoscute, deşi se pare că acesta se întâlneşte mai frecvent în unele familii. Uneori strabismul se dezvoltă în urma suprasolicitării vederii pentru compensarea altei afecţiuni oftalmologice, ca de exemplu prezbitismul (diminuarea treptată a puterii de acomodare a ochiului, care antrenează o stânjenire a vederii de aproape). “La adulţi, strabismul poate apărea în urma afectării globilor oculari sau a vaselor de sânge de la nivelul acestora. Alte cauze de strabism şi de pierdere a vederii la adult sunt tumorile craniene sau oculare, accidentele vasculare cerebrale şi diverse afecţiuni musculare sau nervoase”, punctează dr. Dorina Sârbu, medic primar oftalmolog.  

Strabismul poate fi identificat şi de profani

Semnele vizibile, întâlnite frecvent, sunt:
- globii oculari nu privesc în aceeaşi direcţie, în acelaşi timp şi nu se mişcă coordonat;
- privirea încrucişată sau închiderea unui ochi la lumină strălucitoare;
- înclinarea sau întoarcerea capului pentru a privi la un obiect;
- împiedicarea persoanei de obiectele care-i stau în cale.
Copiii cu strabism acuză, de obicei, vedere înceţoşată, oboseala ochilor, sensibilitate la lumina puternică, vedere dublă. Atunci când ochii copilului nu sunt aliniaţi în acelaşi timp pentru vederea unui obiect, până la vârsta de 4 luni, este necesară efectuarea unui consult oftalmologic de către medicul specialist. Chiar şi când nu se observă modificări ale privirii copilului, mulţi medici recomandă efectuarea unui consult oftalmologic înainte de a ajunge la vârsta şcolară. Apariţia strabismului la copiii cu vârsta cuprinsă între 7 şi 10 ani e însoţită frecvent de vederea dublă.
Tratamentul precoce, cel mai indicat în corectarea strabismului

În genere, cu cât este mai mic copilul la începutul tratamentului pentru strabism, cu atât mai mari sunt şansele ca afecţiunea să fie corectată. Tratamentul se recomandă şi în ambliopie ("ochi leneş"), sau în alte afecţiuni oftalmologice, cu scopul de a se dezvolta o vedere normală. Printre soluţiile recomandate de medici pentru corectarea strabismului figurează:

http://www.europeeye.ro 

1. Purtarea ochelarilor. În cazul în care e vorba doar de devierea globilor oculari, aceştia nefiind centraţi, purtarea ochelarilor e posibil să corecteze boala. Unii copii au nevoie de purtarea unor lentile bifocale sau lentile speciale, numite prismă. În paralel, poate fi benefică folosirea picaturilor, pentru o perioadă de timp;

2. Acoperirea ochiului (ocluzarea). E un tratament utilizat în primă fază pentru “ochi leneş”, care poate apărea ca urmare a strabismului sau poate fi o cauză ce determină strabismul. Ochiul mai puternic este acoperit cu un ocluzor (bandaj), cu scopul de a forţa copilul să utilizeze ochiul mai slab. Este foarte important ca părinţii să respecte cu exactitate instrucţiunile medicului specialist oftalmolog şi să nu lase copilul să poarte ocluzorul o perioadă de timp mai mare decât cea recomandată de medic, pentru că există riscul apariţiei ambliopiei la ochiul care iniţial era mai puternic; 

3. Toxina botulinică este un medicament ce poate împiedica temporar contracţiile musculare, pentru o perioadă de câteva luni după ce a fost administrată. Aceasta determină relaxarea musculaturii afectate de strabism (în acest loc se administrează toxina botulinică), urmarea fiind că musculatura din partea opusă a globului ocular modifică poziţia ochiului. Totuşi, este vorba de un tratament controversat, deoarece necesită administrarea mai multor injecţii, iar rezultatele nu sunt întotdeauna previzibile;

4. Tratamentul chirurgical este de multe ori singurul capabil să alinieze globii oculari şi să îmbunătăţească vederea ochilor cu strabism. În timpul intervenţiei chirurgicale, medicul va slăbi sau întări musculatura din jurul globului ocular, prin modificarea poziţiei sau lungimii acesteia. Uneori, copilul cu strabism are nevoie de mai multe intervenţii chirurgicale pentru a realinia globii oculari şi a i se îmbunătăţi vederea, iar după, s-ar putea să aibă nevoie de ochelari, sau să fie nevoit să continue purtarea ochelarilor recomandaţi înaintea operaţiei. Deoarece tratamentul precoce este foarte important în corectarea strabismului, intervenţia chirurgicală se efectuează frecvent la copiii cu vârsta mai mică de 2 ani şi uneori se poate realiza chiar şi la copiii în vârstă de 3 luni, dacă strabismul a fost diagnosticat precoce. Cu toate acestea, eficienţa intervenţiei chirurgicale la copii cu vârsta mai mică de 6 luni este controversată, pentru că musculatura globului ocular nu este încă dezvoltată.
Tratamentul chirurgical la adulti este o metodă sigură şi eficientă pentru îmbunătăţirea alinierii globilor oculari, însă această intervenţie se recomandă mult mai rar decât în cazul copiilor. Intervenţia chirurgicală la adulţi îmbunătăţeşte vederea şi aprecierea distanţelor faţă de obiectele din jur şi ameliorează vederea dublă. Ocazional, se folosesc exerciţiile oculare ca tratament adiţional la tratamentul chirurgical.

Supravegherea părinţilor, imperioasă

În cazul în care tratamentul copilului pentru corectarea strabismului include purtarea ochelarilor sau a ocluzorului, părinţii trebuie să se asigure că totul va fi conform recomandărilor medicului oftalmolog. În cazul în care copilul este nevoit să poarte lentile de contact speciale pentru tratarea ambliopiei ("ochi leneş"), părinţii vor trebui să-l înveţe cum să le întrebuinţeze. Ei trebuie să se asigure că acesta utilizează picăturile de ochi întocmai cu recomandările medicului oftalmolog. Existenţa strabismului la copil poate afecta foarte mult şi respectul de sine. În plus, faţă de afectarea vederii copilului, strabismul are impact şi asupra felului în care arată. Copiii cu strabism pot fi tachinaţi pentru "privirea crucişă", motiv pentru care trebuie sprijiniţi pentru a depăşi aceste probleme.

Afinul

www.selene.ro

Este un arbust, care creşte la munte, cu fructe de culoare negru‑albăstrui şi gust duce‑acrişor. Din frunzele de afin se prepară un ceai recomandat celor cu diabet, având proprietatea de a scădea zahărul din sînge, datorită mirtilinei - denumită şi "insulină vegetală". Ceaiul se bea neîndulcit, o ceaşcă înaintea fiecărei mese. Se mai recomandă şi în cazuri de gută şi reumatism.

Cea mai mare bogăţie a fructelor de afin o reprezintă provitamina A şi vitamina C. În combinaţie cu pigmentul antocianină, ele îmbunătăţesc acuitatea vizuală, circulaţia sîngelui la nivelul ochilor şi la nivelul sistemului nervos şi pot preveni sau ajuta la tratarea unor boli de ochi precum retinita pigmentară, glaucomul, miopia.

Ceaiul de afine combate diareea şi are proprietăţi antiseptice în infecţiile intestinale, mai ales în gastroenterite. Poate fi făcut dintr-o linguriţă şi jumătate de fructe uscate, peste care se toarnă două pahare cu apă fiartă şi răcită. Fructele se lasă la macerat opt ore, apoi se bea întreaga cantitate de lichid într-o zi.

Alături de vitamine, afinele mai conţin flavonoide, antocianine şi glucochinină, care ajută la prevenirea şi tratarea afecţiunilor vasculare sau problemelor sanguine precum varice, tromboză venoasă, angină, fragilitatea capilarelor. Ceaiurile de afine ajută şi la vindecarea diferitelor afecţiuni ale stomacului şi la calmarea problemelor tractului digestiv - datorită taninurilor conţinute. Efectele antioxidante ale vitaminelor şi celorlalţi compuşi nutritivi din afine protejează împotriva oxidării celulelor care ar putea provoca pierderi de memorie, asociate cu vârsta înaintată.