Tratamente naturiste, dietă şi odihnă pentru alungarea virozelor

* Vremea extrem de schimbătoare favorizează apariţia afecţiunilor aparatului respirator, ce pot fi combătute, ades, cu remedii naturale *

De multe ori, tratamentele seamănă cu "medicina băbească", asta neîmpiedicându-le să aibă un efect de vindecare puternic, în cazul virozelor gripale. Când vremea nefavorabilă vă dă sănătatea peste cap, puteţi încerca:
* Cataplasme cu hrean: două rădăcini de hrean de mărime medie se spală şi apoi se dau prin răzătoare. Hreanul ras se împachetează în tifon subţire. Cataplasma astfel obţinută se pune pe zona pieptului şi se ţine până când senzaţia de arsură devine prea puternică, moment în care se îndepărtează (altfel se pot produce leziuni serioase la nivelul pielii). Rezultate foarte bune se obţin şi în tratamentul pneumoniei, inspirând vaporii degajaţi de hreanul proaspăt ras, care au efecte antibiotice directe, ajută la desfundarea rapidă a nasului, la decongestionarea sinusurilor, la eliminarea secreţiilor suplimentare de pe căile respiratorii, calmează tusea;
* Inhalaţia cu uleiuri volatile - într-un vas cu apă fierbinte se pun 1-2 picături de ulei volatil de cimbru şi 1-2 picături de ulei de mentă. Se acoperă capul şi vasul cu un prosop, se apropie nările de vas şi se inspiră vaporii degajaţi, vreme de câteva minute. Apoi, pacientul se va relaxa la orizontală, bine învelit şi ferit de contactul cu curenţii de aer sau cu frigul. Aceasta procedură desfundă căile respiratorii, decongestionează sinusurile, reduce durerile de cap şi accelerează procesele de vindecare. Este contraindicată în cazul pneumoniilor.

Ridichile negre, perfecte pentru tratarea virozelor

Vă scapă de febră şi au rol dezinfectant. Sucul unei ridichi negre, în care aţi adăugat puţină sare, este remediul naturist care vă ajută să treceţi de perioadele friguroase fără prea mari bătăi de cap, informeaza organicfacts.net.
Mai mult, afecţiunile respiratorii, nasul înfundat ori gâtul iritat sunt îndepărtate rapid cu o cură de ridichi proaspete. Sunt bogate în vitamine şi protejează aparatul respirator de infecţiile nedorite. Tot ridichile stimulează apetitul, scăzut în cazul răcelilor. Au şi efect analgezic şi vă scapa de migrenele puternice. Cura cu ridichi are rol de detoxifiere, iar în sezonul rece, atunci când în alimentaţie cărnurile sunt frecvente, va fi nelipsită de la fiecare masă.
Nu uitaţi de hidratare
În timpul virozelor gripale, este esenţială. Pe de o parte stimulează procesele de eliminare a toxinelor din organism, eliminare necesara în procesul vindecării, iar pe de altă parte, compensează pierderile de lichide prin transpiraţia produsă de febră. În timpul virozelor gripale, cea mai eficientă este hidratarea cu sucuri proaspăt stoarse, de fructe sau legume, şi cu ceaiuri calde. Foarte bune sunt:
* Sucul de portocale - se bea 3 zile la rând câte o jumătate de litru - un litru de suc proaspăt stors de portocale, în reprize. Remediul este şi mai eficient dacă se pune în el şi coaja rasă de la 1-2 lămâi. Sucul de portocale are efecte antiinfecţioase, stimulează imunitatea prin concetraţia mare de vitamina C. De asemenea, ameliorează anumite simptome ale gripei cum ar fi durerile de cap, durerile musculare, senzaţia de vertij, astenia;
* Ceaiul fierbinte de măghiran şi de soc - într-o cană de apă clocotită se pune câte o linguriţă de părţi aeriene de măghiran şi de flori de soc. Se lasă să se infuzeze vreme de 10-15 minute, apoi se strecoară şi se bea cât mai fierbinte posibil. Este un remediu, scrie Formula As, care nu doar hidratează, ci şi încălzeşte puternic organismul (la temperaturi ridicate multe celule ale sistemului imunitar sunt activate), având şi efecte antivirale directe.
Alimente - medicament
Este important, când începeţi să resimţiţi agresiunea timpului rece, să nu consumaţi multe grăsimi (mai ales din carne, margarină, prăjeli), proteine (mai ales din carne), şi nici alimente bogate în calorii, în general. În plus, trebuie eliminat complet alcoolul şi fumatul şi evitate cafeaua şi produsele cu cofeină. În replică, e bine să nu vă lipsească din bucătărie:
* Usturoiul - ce are efecte antivirale puternice, protejează organismul de supra-infecţiile bacteriene, fiind eficient deopotrivă pentru prevenirea şi pentru combaterea gripei. Se consumă minimum trei căţei de usturoi pe zi, în cure de câte 10 zile;
* Ceapa - este foarte eficientă pentru decongestionarea căilor respiratorii de secreţiile în exces (are efect expectorant), pentru calmare tusei şi pentru scăderea tensiunii arteriale în timpul puseelor de febră. Se consumă ca atare sau sub formă de suc de ceapă, amestecat cu miere în proporţia de 1:2;
* Ghimbirul - se consumă atât proaspăt, tăiat mărunt şi amestecat cu miere, cât şi uscat, sub formă de pulbere, care se adaugă în supe sau în ceaiuri. Cercetătorii au descoperit de curând în ghimbir nişte principii active care atacă şi distrug practic toate tulpinile de viruşi care produc gripa;
* Ardeiul iute - este eficient mai ales contra infecţiilor gripale instalate la nivelul gâtului. Se consumă ca atare ori adăugat în supe şi ciorbe drept condiment;
* Măceşele - se foloseşte pulberea de fructe, fără sâmburi, din care se pun la macerat câte 3-6 linguriţe într-o cană de apă. Amestecul se lasă să macereze vreme de opt ore, după care se administrează pe stomacul gol, înghiţindu-se, eventual cu miere, atât partea lichidă, cât şi pulpa de fructe umezită cu apa rămasă.

Recomandat mai e şi consumul supelor şi al ciorbelor de legume, al piureurilor, precum şi al fulgilor de cereale amestecaţi cu suc de fructe sau cu lapte de soia (o băutură obţinută din boabe de soia, bogată în proteine vegetale şi uşor digerabilă).
Odihna, imperios necesară
E foarte important să ne protejăm organismul, ferindu-l de factori nocivi cum ar fi frigul şi curenţii reci de aer, fumul de ţigară, aglomeraţia, stresul psihic. S-a remarcat că 1-3 zile de repaus în casă, nu neapărat la pat (deoarece poate cu uşurinţă induce o stare astenică nedorită), au efecte miraculoase de regenerare a organismului. Recuperarea în cazul virozelor gripale se face în mare măsură prin somn, care este adesea indus chiar de boala în sine. În perioadele în care nu putem dormi, sunt recomandate activităţile uşoare, care nu ne obosesc, cum ar fi pregătirea remediilor din plante şi a hranei, lectura foarte uşoară şi nu de lungă durată, audierea de muzică sau gimnastică statică, de tip yoga.
Dincolo de odihna fizică, este necesar să ne menţinem o stare psihică de tonus şi de optimism. Poate ajuta foarte mult autosugestia pozitivă, o formulă de genul: "Mă simt din ce în ce mai bine!", rostită interior cu convingere, având efecte de-a dreptul miraculoase.

Aerisiţi-vă locuinţa
Curajoşii voluntari ai unui studiu englezesc au inhalat de bună voie o doză generoasă de rhinovirus. Unii s-au înfofolit apoi, iar alţii au stat afară, cu picioarele într-un vas cu apă rece ca gheaţa. Rata de infectare, scrie ele.ro, a fost aproximativ aceeaşi la ambele grupuri. Răcelile sunt mai frecvente iarna pentru că stăm în încăperi închise şi respirăm aer contaminat. Cercetările arată că sistemele de încălzire fără conducte de evacuare spre exterior şi mucegaiul care se dezvoltă în camerele neventilate pot agrava problemele respiratorii.
Soluţii:

- Aerisiţi de două ori pe zi casa. Curenţii de aer proaspăt vor duce departe microbii;

- Scădeţi temperatura din casă. Aerul supraîncălzit usucă mucoasa nazală, oculară şi bucală, care constituie prima noastră apărare contra virusurilor;

- Luptaţi cu mucegaiul.

Sindromul oboselii cronice, o boală a timpurilor moderne

* Trăim vremuri în care mai toţi punem accentul pe verbul „a avea”, context în care nu mai acordăm atenţie propriilor persoane şi ne simţim, cât e ziua de lungă, obosiţi peste măsură *

Problema e că nu ştim că e vorba, de fapt, de o stare maladivă, care poate avea consecinţe extrem de grave asupra propriului organism. Gheorghe Apetroaie, medic principal la Secţia de urgenţe a Spitalului Judeţean „Mavromati”, e la curent cu primii paşi în analizarea unor simptome ce au ajuns să fie diagnosticate abia peste ani.  

„După ce americanii au terminat cu studiile legate de Sindromul Imunodeficienţei Autodobândite, au început să acorde atenţie unui alt sindrom: oboseala. La finele anilor ’80, începutul anilor ’90, au descoperit că un virus, supranumit „Epstein Barr”, provoacă oboseală. Ulterior, au descoperit că la copiii ce prezentau o anume formulă leucocitară, apărea oboseala şi în absenţa virusului. Atunci au alcătuit loturi compacte din copii şi tineri şi au tras concluzia că numărul mare de ore în faţa televizorului şi a calculatorului duce la apariţia Sindromului de imunodeficienţă câştigată, ce mai târziu a fost supranumit Sindromul oboselii cronice (SOC). E generat de o stare de dezorganizare, la care se poate adăuga o încărcătură electromagnetică, generată de telefonia mobilă”, detaliază Gheorghe Apetroaie. 

Simptome numeroase

Afecţiunea este definită ca o oboseală inexplicabilă care durează de cel puţin şase luni, nu dispare odată cu odihna şi interferă cu activităţile zilnice. Pentru un diagnostic formal al SOC, oboseala trebuie să fie acompaniată de cel puţin patru din cele opt simptome adiţionale, care includ oboseala extremă după exercitarea de efort, dificultăţi în a memora şi a se concentra, somn care nu îţi reîmprospătează energia, dureri de cap, dureri musculare, dureri ale articulaţiilor, gât uscat şi noduli limfatici sensibili. “În ciuda existenţei în număr foarte mare în cadrul publicului a SOC, mecanismele intime ale acestuia rămân necunoscute, iar prevenţia efectivă este încă departe,” scriu autorii unui articol apărut în “Archives of General Psychiatry”.

Traumele din copilărie, posibilă cauză a SOC
Evenimentele traumatice din copilărie şi stresul sau instabilitatea emoţională în orice perioadă din viaţă pot fi asociate cu dezvoltarea sindromului oboselii cronice (SOC), potrivit aceloraşi specialişti americani. Descoperirile sugerează că SOC şi alte boli similare pot apărea din incapacitatea creierului de a face faţă la experienţe deosebite, care generează provocări. În Statele Unite, SOC afectează între 400.000 şi 900.000 de adulţi.

Christine Heim, de la Centers for Disease Control and Prevention din cadrul Emory University, Atlanta, şi colegii săi au comparat 43 de indivizi cu SOC cu 60 de oameni fără această afecţiune. Cu toţii, au răspuns unui chestionar care relevă cinci tipuri de traume din copilărie: emoţionale, abuzul fizic şi psihic, precum şi neglijenţa emoţională şi fizică. Persoanele cu SOC au avut un scor total al traumelor mai mare decât cei fără SOC. Expunerea la traume a crescut incidenţa SOC de trei până la opt ori, dependent de tip.  Neglijenţa emoţională şi abuzul sexual în copilărie au fost traumele cele mai asociate cu SOC.

În România, SOC nu apare în ghidul de practică medicală

Gheorghe Apetroaie e destul de sceptic în privinţa studiilor recente ale americanilor, considerând că „e normal ca un adult traumatizat în copilărie să aibă manifestări mai vizibile”.  În aceiaşi opinie, „deocamdată, Sindromul oboselii cronice e ca un capitol de carte. Nu poţi pune un asemenea diagnostic în România, pentru că nu e trecut în nomenclatorul de boli. Medicii de familie ar putea vorbi de un asemenea sindrom, dar numai după analize amănunţite, în urma cărora să excludă zeci de alte posibilităţi şi să rămână doar SOC. Tratamentul nu e atât medicamentos, ci mai degrabă a regimului de viaţă şi individual, funcţie de particularităţile fiecărui caz. La americani, există în ghidul de practică medicală. Până una – alta, e clar că vorbim despre un sindrom ce a fost studiat pe toate faţetele. S-au făcut mii de studii, cu mii de variabile”, subliniază Gheorghe Apetroaie. 

Uneori, consecinţele pot fi dramatice

Acelaşi medic punctează gravitatea unei boli care deocamdată e trecută cu vederea în România. “Chiar dacă nu figurează în nomenclator, e un sindrom care există şi uneori poate ucide”, completează medicul botoşănean, cazul deja clasic fiind cel al Ralucăi Stroescu, manager de audit la o multinaţională, care a murit în primăvara anului trecut din cauza extenuării excesive de la locul de muncă.

Gastritele, generate de stres şi de modul de viaţă defectuos

* La 25% dintre persoanele peste 40 de ani şi la 60% din cele peste 60 de ani se constată apariţia acestei boli * Gastritele netratate pot duce la apariţia ulcerului *
Gastrita este o afecţiune determinată de inflamarea acută a stomacului. Factorii care determină declanşarea bolii sunt ingestia de alimente foarte fierbinţi sau reci, consumul excesiv de alcool, cafea sau medicamente. De asemenea şi un mod de viaţă nepotrivit poate contribui la apariţia bolii. Gastrita poate fi acută sau cronică. “Boala poate să apară inclusiv în copilărie şi e o afecţiune întâlnită destul de des. Durerea se resimte şi se poate perpetua şi când mâncaţi şi între mese”, precizează dr. Cornelia Lebădă, medic primar medicină de familie.

Gastrita acută, de mai multe tipuri

Există diverse cauze ce pot determina apariţia gastritei acute. Consumul de alcool şi prânzurile abundente pot duce la gastrita acută alcoolică se manifestă prin durere epigastrică, greaţă, vome, hemoragie digestivă. Tratamentul presupune 48 - 72 ore de dietă de protecţie, mucoasa gastrică având o capacitate excepţională de refacere.
Gastrita acută de stres, hemoragică, apare la bolnavii ce au infecţii grave, insuficienţă respiratorie, hepatică, renală, traumatisme, arsuri. Apar hemoragii digestive grave, dificil de stăpânit. Alte gastrite acute sunt cele prin reflux duodenogastric, după ingestie de acizi sau baze, după iradiere, prin infecţie cu Helicobacter Pylori (gastrită acută epidemică), prin infecţie cu alţi microbi (gastrita flegmonoasă), gastrita virală.

Gastrita cronică, pe viaţă
Boala ajunsă în acest stadiu poate fi: de tip A (afectează corpul şi fundul gastric),
de tip B (afectează antrul) şi pangastrita, în care boala este extinsă la întregul stomac.
Gastrita de tip A apare când există o predispoziţie genetică. Secreţia de acid clorhidric dispare şi se constituie o anemie gravă, care trebuie tratată toată viaţa cu vitamina B12. Acest tip de gastrită are un risc crescut pentru cancer gastric şi poate fi însoţită şi de alte boli, precum tiroidita, hepatita autoimună, diabetul. Gastrita de tip B se datoreaza în cel puţin 80% din cazuri infecţiei stomacului cu Helicobacter Pylori. Rareori se datorează refluxului de bilă în stomac (când este denumită şi gastrită de tip C). Este mai frecventă după 50 de ani şi prezenţa ei creşte odată cu vârsta. Soluţiile medicale pentru boala cronică sunt eradicarea Helicobacter Pylori cu antibiotice adecvate, tratamentul anemiei cu vitamina B 12 sau cu fier, când se descoperă şi un astfel de deficit.

Alimentaţia pentru protecţia gastrică

O regulă deja stabilită în tratarea gastritei hiperacide aceea este că nu pot exista două diete la fel. Treptat, majoritatea regulilor din tratamentul gastritei au fost demolate de experimente, unele aproape incredibile. Până nu demult se ştia că toate condimentele iuţi sunt o adevarată otravă în gastrită, întrucât irită pereţii stomacului şi cresc secreţia de sucuri acide. Ei bine, în urmă cu patru ani, savanţii au descoperit că pentru anumiţi bolnavi, ardeiul iute este un adevărat elixir, întrucât o substanţă (capsicina) conţinută de el este un protector al pereţilor gastrici şi reglează producţia de secreţii acide. Pentru unii laptele este un adevărat pansament al stomacului, în timp ce la alţii acest aliment declanşează dureri de stomac insuportabile.

Primăvara, când sensibilitatea stomacului este maximă, e bine să aplicaţi câteva principii de alimentaţie, care vă vor ajuta să vă stabiliţi în scurt timp dieta cea mai potrivită:
* Eliminaţi zahărul şi alimentele cu aditivi sintetici. Explozia de cazuri de gastrită din ultimii ani este cauzată în bună măsură de alimentele îmbogăţite cu E-uri, întrucât ele "derutează" digestia, favorizează dezvoltarea bacteriei Helicobacter Pylori în stomac şi sensibilizează întreg sistemul digestiv. Cei care au predispoziţie sau suferă deja de gastrită trebuie să evite strict zahărul şi alimentele cu aditivi sintetici;
* Renunţaţi la consumul de alcool. Indiferent de provenienţă sau de tărie, alături de tutun este marele inamic al stomacului. Cel puţin din luna martie şi până în mai, care este perioada critică pentru stomac, este bine să renunţaţi la ele sau măcar să le reduceţi;
* Evitaţi orice stridenţă de gust. Îndemnul de bază în prevenirea şi tratarea bolilor de stomac este "moderaţie în toate!". Gustul dulce, picant, acru sau amar puternic poate declanşa din senin o criză de gastrită printr-un mecanism simplu: stimularea gustativă intensă produce o secreţie puternică de sucuri gastrice care nu sunt suportate de stomacul sensibilizat în perioada de primăvară şi apar binecunoscutele arsuri. Sunt de preferat, în această perioadă, alimentele cu gust mai blând, echilibrat;
* Consumaţi crudităţi şi leguminoase cu prudenţă. Salatele, ridichile şi zarzavaturile crude care alcătuiesc deliciul culinar al primelor săptămâni de primăvară nu sunt întotdeauna bine primite de stomac. Acelaşi lucru se petrece şi cu mâncărurile de post pe bază de fasole, linte sau năut. Consumaţi aceste alimente cu prudenţă, fără a face excese, pentru a vă asigura că stomacul le tolerează;
* Optaţi pentru alimentele "reci". În medicina tradiţională indiană, ayurveda, sunt cunoscute câteva alimente "răcoroase", care calmează durerile de stomac şi reduc senzaţia de arsură. Aceste alimente sunt: smântâna, iaurtul, laptele dulce şi untul clarifiat. Untul clarifiat se obţine din untul din comerţ, care este încălzit într-o cratiţă la foc mic până se încinge, apoi se fierbe vreme de 10-15 minute, până când devine limpede, moment în care este luat de pe foc şi turnat într-un alt vas, fără sedimentele de pe fundul cratiţei. Acest unt clarifiat este foarte hrănitor şi în cea mai mare parte a cazurilor este excelent tolerat de stomac, fiind un protector gastric;
* Introduceţi condimentele "reci": fenicul, coriandru şi chimen, care sunt calmante gastrice, preferabile condimentelor clasice (sare, piper, diferite pudre din comerţ, care conţin amelioratori de gust şi aromă);
* Încercaţi dieta lichidă. Dacă aveţi deja crize de gastrită, este bine să recurgeţi la alimente uşoare, bine fierte, lichide. Cele mai bune sunt supele-cremă din rădăcinoase (ţelină, pătrunjel, morcov, păstârnac) şi piureurile, care vor fi gătite fără ulei şi condimentate cu sare în cantităţi moderate. Alte două “elixiruri” lichide sunt sucurile proaspete, obţinute casnic, din cartofi şi varză, care protejează stomacul şi alină durerea.
Obligeana

Este, fără îndoială, regina plantelor folosite în tratamentul bolilor de stomac. Mulţi medici au relatat că folosirea obligenei, fără nici un alt tratament, a rezolvat cazuri de gastrită extrem de refractare la alte tipuri de terapie, alopată sau naturistă. Şi asta pentru că pe lângă faptul că are efecte antibacteriene şi calmante gastrice foarte puternice, obligeana are o subtilă acţiune de armonizare la nivel psihic, în condiţiile în care stresul şi nervozitatea constituie cauza numărul unu în apariţia acestei boli. Obligeana se administrează astfel: o jumătate de linguriţă de pulbere (obţinută prin măcinarea rădăcinii de obligeană cu râşniţa electrică de cafea) se ia pe stomacul gol de patru ori pe zi, de preferinţă înainte de mese. Obligeana este contraindicată în cazurile în care durerile de stomac sunt însoţite de o senzaţie puternică de vomă, caz în care este bine să folosim muşeţelul.

Cum ne ferim de intoxicaţiile toamnei

* În acest anotimp, cel mai des apar intoxicaţiile cu ciuperci * Complicaţii alimentare pot genera şi conservele insuficient preparate termic *
Toamna, în mod special, ciupercile sunt nelipsite din bucătăriile gospodinelor. La “plusuri” figurează procentul de până la 30 % proteine, dar şi conţinutul de calciu, magneziu, fier, mangan, siliciu, cupru şi zinc. Consumul de ciuperci înlătură oboseala şi combate astenia, având efecte benefice în multe boli, precum diabetul sau chiar cancerul.
Cu toate ca au multe proprietăţi benefice, există riscul să facem greşeli în alegerea ciupercilor, în păstrarea şi prepararea lor, astfel încât să devină dăunătoare sănătăţii, prin provocarea unor intoxicaţii grave. Evident, cele mai grave intoxicaţii sunt cele cu ciuperci otrăvitoare, dar există şi intoxicatii cu ciuperci comestibile, care au crescut pe un sol în care se găsesc substanţe toxice. Gravitatea intoxicaţiei depinde de specia de ciuperci, de cantitatea consumată şi chiar de vârstă, copiii fiind cei mai sensibili.
Modalităţi de a identifica ciupercile otrăvitoare
Introduceţi o linguriţă de argint în mâncarea de ciuperci cât timp este pe foc şi, dacă linguriţa se înnegreşte, ciupercile sunt otrăvitoare. Concluzia e aceeaşi dacă se pune pătrunjel verde în mâncarea de ciuperci: atunci când zarzavatul se îngălbeneşte, înseamnă că ciupercile sunt toxice. Închiderea la culoare a cepei sau a usturoiului introduse în apa în care au fiert ciupercile se face şi în cazul ciupercilor comestibile şi în cazul celor otrăvitoare (ea datorându-se prezenţei unei enzime), acesta nereprezentând un criteriu de identificare al ciupercilor otrăvitoare.
Simptome şi primul ajutor
Perioada de timp care se scurge de la consumul ciupercilor până la apariţia simptomelor depinde de specia de ciuperci toxice şi este între 2 şi 15 ore. După o perioadă latentă, evoluţia este de obicei rapidă. Pot apărea stări de greaţă, vomă, creşterea ritmului respiraţiei, transpiraţie, salivaţie abundentă, ameţeli, slăbiciune, dereglări de vedere, îngustarea pupilelor, dureri abdominale, diaree puternică, uneori cu sânge şi mucozităţi.
Instalarea simptomelor de mai sus impune o internare urgentă. Până la sosirea medicului de pe salvare, se începe spălarea stomacului prin provocarea de vărsături. Cel intoxicat trebuie să bea 2-3 litri de apă, pe care o va vomita. Procedura se repetă până ce iese din stomac apă curată. După, se poate face o clismă sau se poate da un purgativ salin, completat cu 4 - 5 tablete de cărbune medicinal şi un ceai rece (preferabil din trifoi roşu sau coada calului). Deplasarea la spital se face numai după ce stomacul a fost curăţat şi toxinele eliminate, altfel ele fiind absorbite uşor în sânge. Intoxicatul va fi transportat la spital împreună cu toţi cei care au mâncat ciuperci, chiar dacă nu au simptome de intoxicaţie.
Reguli pentru a ţine intoxicaţiile la distanţă
- Ciupercile se consumă tinere şi în stare foarte proaspătă, în niciun caz crude;
- Nu consumaţi ciuperci care au baza piciorului în formă de bulb;
- Ocoliţi ciupercile culese din locurile unde s-au administrat pesticide şi ierbicide, deoarece sunt toxice;
- Aruncaţi ciupercile bătrâne, degradate şi viermănoase;
- Păstraţi ciupercile curăţate 30 de minute în apă cu sare, pentru înlăturarea viermilor;
- Păstrarea îndelungată a mâncărurilor cu ciuperci nu este benefică, regulă valabilă şi pentru păstrarea ciupercilor marinate şi sărate în vase de zinc;
- Tot dăunătoare este şi păstrarea ciupercilor marinate şi sărate în borcane închise cu capace de fier. Este bine ca în locul capacelor să se pună mai multe rânduri de hârtie.

Leacuri din bătrâni

* Peste trei linguri de amestec de plante (cinci părţi trifoi roşu, două părţi scoarţă de stejar măcinată, cinci părţi coada-calului), se toarnă un litru de apă în clocot. Se dă în clocot totul 30 - 60 secunde, se lasă o oră şi apoi se strecoară. Se iau câte 100 ml din acest preparat, de şase ori pe zi;

* Se ia cu linguriţa puţină cenuşă obţinută din pere, ce se coc greu (toamna târziu);

* Se picură ulei de trandafir în miere (de primăvară sau de vară) şi se iau mai multe linguriţe;

* Uleiul obţinut din seminţe de urzică mare, adunate toamna, în perioada de lună nouă, este cel mai bun remediu în otrăvirile cu ciuperci.

Atenţie la prepararea conservelor de toamnă

Conservele obţinute în casă prezintă risc de îmbolnăvire atunci când legumele sau carnea sunt preparate incorect. “În condiţii de normalitate, nu e niciun pericol. Pot apărea probleme de sănătate atunci când conservele nu sunt foarte bine preparate termic, sau când nu sunt închise etanş. E foarte important şi unde sunt depozitate, de preferat fiind să fie în locuri răcoroase, ferite de soare. Pentru a evita îmbolnăvirile, e indicat să fie consumate cel târziu până în primăvară, să nu rămână, în niciun caz, de la un an la altul”, precizează dr. Cornelia Lebădă, medic primar medicină de familie.      

Una din bolile grave ce pot apărea în urma consumării unor conserve preparate “după ureche”, la cărora nu s-a făcut o bună prelucrare termică (încălzire până la fierbere), este botulismul. Sporii de Clostridium botulinum se găsesc pe sol, pe produsele vegetale şi chiar în intestinele animalelor. Microorganismul este un bacil anaerob, care se dezvoltă în absenţa oxigenului, iar o conservă reprezintă mediul propice pentru ca sporii să germineze şi să producă toxina botulinică. Botulismul este o intoxicaţie alimentară severă, care se manifestă prin afectarea bilaterală a unor nervi cranieni, având drept consecinţă tulburări vizuale (vedere dublă), de înghiţire, senzaţie de uscăciune a gurii, până la paralizii. Alte simptome care pot apărea sunt vărsăturile, constipaţia sau diareea. Simptomele neurologice apar la 12-36 de ore de la consumarea alimentelor incriminate. Cele mai periculoase sunt conservele din peşte şi cele din carne, sau produsele pregătite pentru păstrare mai îndelungată, neprelucrate termic (peşte afumat, sărat, cârnaţi şi alte produse din carne afumată). În cazul conservelor de legume sau zarzavaturi, riscurile de îmbolnăvire sunt mai mici, deoarece aditivii alimentari (aşa numitele E-uri), cum ar fi conservanţii, sunt folosiţi de tot mai multe gospodine. Dacă în fabricile de conserve, gramajul aditivilor este bine controlat, gospodinele apreciază cantitatea E-urilor după ochi. Şi aici trebuie atenţie, deoarece prea mulţi conservanţi sau aspirine în borcanele cu zacuscă sau roşii pot duce la intoxicaţii.

Plante medicinale toxice

În timpuri moderne, se perpetuează un adevărat cult pentru plantele medicinale. Numai că e bine să ştim că există şi plante cu toxicitate ridicată, de care e bine să ne ferim:

- Arnica este contradindicată în administrarea pe cale internă, deoarece supradozarea provoaca gastro-enterite, ridică tensiunea arteriala şi paralizează centrii nervoşi;
- La brânduşa de toamnă, toate părţile plantei conţin o toxină, ce cauzează, la început, o senzaţie de arsură la nivelul gurii. Urmează greutăţi de deglutiţie, senzaţie de vomă, vărsături şi diaree cu sânge;
- Fenomenele toxice cauzate de ciumăfaie sau laur se manifestă prin înroşirea pielii, uscarea gurii, creşterea frecvenţei pulsului, dilatarea pupilei şi, într-un stadiu mai avansat, prin halucinaţii şi reacţii psihomotorii anormale;
- La “degeţelul roşu”, doza terapeutică este foarte apropiată de doza toxică. Acest fapt duce de multe ori la supradozare, cu apariţia tulburărilor digestive şi de ritm cardiac;
- În doze obişnuite, pelinul sub formă de infuzie are efecte benefice în gastrite cronice, afectiuni biliare şi chiar în caz de gripă. În doze mari, pelinul este toxic datorită uleiului volatil care conţine tuiona;
- În cazul administrării tătănesei în doze mari, se poate ajunge la paralizie centrală.
Unul dintre compuşii din tătăneasă, simfitina, are proprietatea de a induce tumori canceroase. Alţi compuşi de tipul alcaloizilor pot determina leziuni hepatice severe în cazul administrării zilnice de ceai sau capsule de tătăneasă.

Temerile copiilor trebuie tratate cu seriozitate de adulţi

* Niciun copil nu e vreun super – erou de mic, care să nu fi simţit frica de întuneric, de câinele mare şi negru din vecini sau de arhaicul “bau – bau” *

Se întâmplă, nu o dată, să fie vorba de o frică indusă chiar de părinţi, care îşi sperie chiar ei copiii, din dorinţa de a-i proteja. Fricile, de fapt, sunt normale la copil. “Copiilor le este frică de multe lucruri, dar acest comportament are o funcţie adaptativă, protejându-i. La 4-5 luni apare teama faţă de străini. Sugarul reacţionează la figurile nefamiliare diferit, funcţie de prezenţa sau absenţa mamei, experienţa anterioară plăcută sau neplăcută cu străinii etc. Mai târziu, cu un vârf al manifestării între 9-13 luni, apare anxietatea de separare, când copiii plâng atunci când sunt luaţi de lângă mama. În perioada de preşcolar, când copilul îşi dezvoltă limbajul, capacitatea de anticipare a evenimentelor, de intuire a relaţiei cauză/efect, el îşi poate explica evenimentele necunoscute. Se menţin frica de întuneric, de unele animale, poate apărea teama că părinţii l-au abandonat, că nu se mai întorc la el, ceea ce poate duce la refuzul de a merge la grădiniţă. La copilul şcolar apar alte forme de teamă: anxietatea de examinare, teama de a nu greşi, frica de a nu fi respins de grupul de vârstă. Şcolarul mare poate fi confruntat cu alte frici: teama de viitor, de război, de moarte, de eşec, de propria sexualitate. Se consideră că fetele sunt mai anxioase decât băieţii, iar copiii mici au mai multe frici», explică dr. Laura Jijie, medic primar psihiatrie pediatrică.

Lumina stinsă, un “neprieten”

Frica de întuneric apare la majoritatea copiilor în jurul vârstei de 2-3 ani şi poate căpăta „completări”: întuneric şi fantome, monştri, urşi, hoţi... Dacă părinţii nu au un comportament liniştitor şi încurajează această temere pentru a ţine copilul sub control, frica nu va dispărea, ci va evolua. Pentru a scăpa de această frică, poate fi util jocul de-a baba-oarba, sau „ghiceşte ce ai primit” când copilul nu îşi foloseşte simţul văzului şi când întunericul prin închiderea ochilor devine un partener de joacă. După care jocul se poate repeta în întuneric adevărat, noaptea, cu lumina stinsă. Nu vă aşteptaţi la progrese rapide, fiindcă este totuşi o frică, important e să perseveraţi.
Patrupedele reale, mai îngrijorătoare decât cele fantastice

Nu va încurcă în niciun fel existenţa faptul că micuţilor le e teamă de rechini, şerpi sau lupi, dar frica de câini sau pisici poate să o facă. Frica, în general, este rezultatul unei experienţe negative trăite pe propria piele sau indusă de altcineva prin experienţa sa sau prin ceea ce povesteşte despre acest lucru. Ca să scape de teama de animale, identificaţi animalul de care îi este frică şi desenaţi împreună copiii şi animalele respective în contexte prietenoase. Dacă nu aveţi talent, desenaţi puii animalelor respective şi povestiţi-i cum sunt neajutoraţi şi plâng şi ei uneori de frică, dar că încearcă să fie curajoşi. Găsiţi imagini din cărţi, reviste cu puii animalelor şi cu animalele adult şi încercaţi să îl obişnuiţi cu imaginile până când nu-i va fi frică de ceea ce vede. Citiţi împreună despre animalele respective şi obiceiurile lor de viaţă. După ce l-aţi obişnuit cu imaginile din cărţi, poze, treceţi la animale de pluş. Cumpăraţi animale de pluş sau alte materiale, închipuind animalul de care îi este frică micuţului. Jucaţi-vă împreună cu ele şi imaginaţi-vă că sunt adevărate şi le mângâiem, ne apropiem de ele, le imităm sunetele.

Urmează întâlnirea cu animalul real. Este bine să găsiţi puii animalelor respective, să vă asiguraţi înainte că animăluţele sunt blânde şi prietenoase, ca să nu vă întoarceţi de unde aţi plecat (un căţeluş în toane rele poate strica tot eşafodajul anterior). Nu fortaţi apropierea, lăsaţi lucrurile să se întâmple firesc.

Omul rău

Copiii aud tot felul de poveşti despre tâlharul sau hoţul care vine şi îi bagă în sac. Este bine să învăţaţi copilul ce să facă pentru a preveni anumite pericole (lucrurile se întâmplă totuşi), dar până la a-l isteriza asupra unor pericole imaginare şi a-l face să se teamă să întâmpine oamenii pe stradă este o mare distanţă. Un comportament supraprotector va face micuţul să creadă că trăieşte într-o lume periculoasă, în care nu trebuie să ai încredere în nimeni şi nimic. Soluţia e să fiţi realişti, nu catastrofici, şi, pentru orice eventualitate, învăţaţi copilul numele, adresa, numărul de telefon, precum şi ce să facă în caz că se pierde, cui să ceară ajutorul, ce să accepte şi ce nu de la adulţii pe care nu îi cunoaşte.

Apa, un pericol în ochii copiilor

Frica de apă se manifestă foarte frecvent la copii, şi pe malul mării, dar şi pe marginea căzii. În primul rând, copilul nu trebuie forţat, orice formă de constrângere urmând să îi acentueze teama. Apoi, sub nici o formă, nu trebuie lăsat nesupravegheat. Când copilul refuză să intre în cadă, trebuie să căutaţi cauza într-o experienţă neplăcută: şampon sau săpun în ochi, cădere, apa prea caldă sau prea rece etc. Copilul se va obişnui din nou, progresiv, cu baia, dacă procedăm cu tact şi cu blândeţe, punând mai întâi foarte puţină apă pe fundul căzii. Nu trebuie însă să confundăm refuzul cu frica: poate fi vorba doar de un refuz dacă, de exemplu, obişnuiţi să întrerupeţi copilul din joaca lui, ca să-i faceţi baie, sau dacă ,,baia obligatorie" nu lasă niciodată loc ,,băii de plăcere". Vara, la mare, dacă micuţului îi este frică de apa rece şi de mişcarea valurilor, duceţi-l mai degrabă într-o piscină mică. Apa caldă şi stătătoare, cu adâncime mică, va putea să-l liniştească şi să-l obişnuiască, puţin câte puţin, cu marea. Încercaţi să vă amintiţi dacă a trăit vreo experienţă traumatizantă legată de apă, care i-a lăsat o impresie puternică. Vorbiţi împreuna despre asta şi liniştiţi-l, fără să râdeţi de temerile lui. Lăsaţi copilul să se joace liniştit cu jucării pentru nisip şi apă. Dacă-i daţi încredere în el în alte domenii, se va obişnui singur cu marea, în ritmul său.

Teama de oamenii “în alb”

Majoritatea ne amintim uşoara stare de disconfort sau chiar teama care ne cuprindea în copilărie atunci când mergeam la medic. Specialiştii în psihologie infantilă au arătat că micuţii dezvoltă un sentiment de teamă nu doar la gândul unei eventuale injecţii sau amintirea unor experienţe neplăcute din cabinetele medicale sau sălile de operaţii, ci şi din cauza aspectului policlinicilor şi spitalelor, perceput negativ de copii. În plus, orice model de uniformă are un impact neliniştitor asupra celor mai mulţi copii, datorită sobrietăţii impuse. Pentru a diminua teama de medic, explicaţi-i copilului în cuvinte simple că oamenii se pot îmbolnăvi şi atunci nu se mai pot juca şi nu se mai pot bucura de nimic. Explicaţi-i că atunci când eraţi mic, v-aţi îmbolnăvit şi nu v-aţi mai putut juca până când aţi mers la doctor şi v-a tratat. Mai spuneţi-i că alţi copii, ce se tem de medic, nu ştiu ceea ce tocmai i-aţi spus. Comparaţi situaţia cu personajele sale preferate, curajoase sau fricoase din basme, desene animate sau filme. Discutaţi cu el despre felul în care arată doctorii, glumind pe seama halatului alb şi agitaţiei lor. Totodată, prezentaţi-i pe medici ca pe nişte eroi cu chip uman care, totuşi, sunt uneori trişti şi neajutoraţi, la fel ca oricare dintre noi.