Cum ne rezolvăm carenţa de iod

Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că 1,6 miliarde de oameni sunt expuşi riscului de a fi afectaţi de carenţa de iod din alimentaţie. De asemeni, 50 de milioane de copii sunt afectaţi anual de tulburările prin carenţa de iod.

Gravidele şi copiii, cei mai vulnerabili

Iodul intră în compoziţia hormonilor tiroidieni, cei care reglează toate procesele metabolice din organismul nostru. În cazul femeilor însărcinate, deficitul de iod în dietă poate provoca naşteri premature sau avorturi. Din cauza iodului insuficient, femeile aduc pe lume copii cu greutate mică la naştere – arată studii de dată recentă. Dieta săracă în peşte, lactate sau carne poate determina naşteri premature, iar din această cauză pot apărea mortalitatea perinatală şi infantilă crescută, anomaliile congenitale, cretinismul cu leziuni neurologice, strabismul. Mai mult, lipsa iodului din dietă în cazul copiilor provoacă hipotiroidismul juvenil, cu dezvoltare ulterioară deficitară. Nici adulţii nu sunt “iertaţi” de carenţele de iod, care stau la originea guşii sau a tulburărilor de fertilitate.

Deficitul de iod influenţează coeficientul de inteligenţă

Iodul este esenţial pentru dezvoltarea inteligenţei. Studiile au arătat că, la nivelul populaţiei care nu are un aport suficient de iod, coeficientul de inteligenţă este mai scăzut cu 10%-15%. Deficitul de iod determină tulburări de creştere în cazul copiilor, cu afectarea capacităţii de mişcare, a vorbirii, a auzului. Algele marine sau peştele oceanic se află destul de rar pe mesele noastre, însă sarea este prezentă în tot ceea ce mâncăm. Din acest motiv, măsura luată pe plan internaţional pentru combaterea tulburărilor prin deficit de iod a fost iodarea universală a sării. “Cel mai uşor este să previi, utilizând sarea iodată în alimentaţie, mai ales când e ştiut că Nordul Moldovei este o zonă endemică pentru guşă”, precizează dr. Cornelia Lebădă, medic primar medicină de familie.  

Necesarul zilnic de iod, funcţie de vârstă şi de regim

În primele luni de viaţă, un copil are nevoie de 50 de micrograme de iod zilnic, între 2 şi 6 ani – 90 de micrograme, 7-12 ani – 120 de micrograme, adulţi şi copii peste 12 ani – 150 de micrograme, gravidele şi femeile care alăptează – 200 de micrograme. Iodul este absorbit uşor de organism, iar excesul este eliminat prin rinichi. Medicii nu recomandă adăugarea sării în mâncare pentru copiii mai mici de 2 ani. Necesarul de iod al acestora este asigurat prin dietă: peşte, carne, cereale, fructe. În cazul regimurilor alimentare desodate sau hiposodate, necesarul de iod este asigurat tot din alimente şi nu din sarea de bucătărie. Numai că nu trebuie să uităm că la prepararea alimentelor conţinutul de iod scade, cu 50% în carne şi peşte, în legume şi fructe – cu 30%, iar în lapte cu 25%. Iodul rezistă mai mult în alimente dacă acestea sunt pregătite la aburi sau dacă produsele sunt puse direct în apă în clocot. Cel mai bine este să adăugăm sare alimentelor atunci când ne aşezăm la masă. De asemeni, trebuie să adăugăm atenţie condiţiilor de depozitare, pentru că atunci când sunt defectuoase, conţinutul de iod din sare poate să scadă drastic. Persoanele alergice la iod, cele care au cancer tiroidian nu au voie să consume iod în cantităţile existente în sarea iodată. De aceea trebuie să ceară sfatul medicului în alcătuirea dietei.

Bine de ştiut!

- Iodul nu schimbă gustul sării sau al alimentelor;

- Sarea iodată trebuie cumpărată ambalată în pungi rezistente la apă, trebuie consumată în perioada de valabilitate menţionată pe ambalaj şi se păstrează în cutii închise, ferită de soare şi apă;

- Murăturile pregătite cu sare iodată rezistă la fel de mult ca şi cele la care se foloseşte sare neiodată;

- Sarea procurată direct din saline nu este iodată.

Surse de iod

* Iodul este abundent în apa mărilor şi a oceanelor şi de aceea peştele oceanic şi fructele de mare sunt unele dintre cele mai bogate surse de iod din alimentaţie. Pe lângă conţinutul crescut de iod, peştele, în general, este o sursă importantă de proteine, este sărac în grăsimi şi este un "furnizor" excelent de vitamine şi alte minerale: vitamina A, D, K, E, B12, fosfor, seleniu, zinc. Dacă este consumat cu regularitate, peştele protejează şi împotriva aterosclerozei, hipertensiunii arteriale şi a astmului bronşic;
* Conţinutul de minerale şi oligoelemente al algelor este printre cele mai ridicate din lumea plantelor. În anumite cazuri de disfuncţii tiroidiene, consumul de alge poate fi de un real ajutor. Datorită conţinutului crescut de iod, algele contribuie şi la buna funcţionare a proceselor metabolice. Spirulina este o algă verde-albastră, care conţine fier, calciu, potasiu, sodiu, cupru, mangan, magneziu, zinc, fosfor, seleniu şi, într-o cantitate foarte mare, iod. Datoriţă conţinutului crescut de iod, administrarea spirulinei ca supliment alimentar poate corecta unele insuficienţe tiroidiene;  

* Iod se mai găseşte în legume şi fructe: usturoi, ceapă, spanac, morcov, roşie, struguri, pere, cantitatea fiind diferită funcţie de concentraţia de iod din solul cultivat. Iodul se mai regăseşte şi în soia, produsele din soia, în fasole şi păstăi. Nu trebuie ignorat faptul că anumite alimente încetinesc absorbţia de iod de către glanda tiroidă: broccoli, varza, arahidele. Doza zilnică recomandată este de 150 - 200 mcg;
* Sarea rămâne cea mai ieftină modalitate de combatere a deficitului de iod. De curând, uleiul de floarea-soarelui îmbunătăţit cu iod a devenit un aliat în lupta contra deficitului de iod. Adăugarea de iod în ulei nu modifică gustul uleiului, care poate fi folosit în pregătirea salatelor. În cazul preparării termice, iodul dispare. Chiar dacă este îmbogăţit cu iod, uleiul de floarea-soarelui nu este recomandat pentru prăjit. În uleiurile vegetale sunt generaţi produşi toxici, mai ales când prăjim cartofi sau carne.

Plante bogate în iod
* Sos cu iod. Un pahar de laminaria (alge marine) uscate se amestecă bine cu 600 ml apă clocotită. Se acoperă cu un capac şi se lasă să se umfle. Se toacă mărunt 10-12 cepe de mărime medie sau mică şi se încorporează în laminaria. Se dau prin râşniţa de cafea 3 linguri seminţe de coriandru, o lingură seminţe de chimen, 5-6 boabe de piper alb şi 2-3 cuişoare. Condimentele se adaugă în alge, odată cu ceapa, apoi se toarnă 100-150 ml ulei presat la rece nerafinat şi se amestecă bine, cu o lingură de lemn. Se lasă 24 de ore la frigider, apoi sosul este gata pentru consum. Zilnic, se prepară o salată din legume şi zarzavat tocate mărunt, în care se adaugă 4-5 linguri de sos bogat în iod;
* Ceai de lăcrămioare. Primăvara ne aduce primele flori care pot fi folosite în locul medicamentelor scumpe cu iod. În 250 ml de apă clocotită se fierb timp de 2-3 minute 15g flori de lăcrămioară, după care se iau de pe foc şi se strecoară. Se beau câte 2 linguriţe, de 3 ori pe zi. Nu măriţi doza, deoarece planta conţine toxine;
* Alge marine uscate (în special laminaria). Se consumă câte o jumătate de linguriţă cu puţină apă, înainte de culcare. O cură durează 15-30 de zile. Puteţi să repetaţi după o pauză de 2 luni;
* Scoruş negru. Se pisează un kilogram de plantă, se amestecă cu un kilogram de zahăr sau 700 g miere de albine. Se consumă câte o linguriţă, de 3 ori pe zi;
* Scaietele-popii. O lingură de plantă tăiată mărunt se pune în 250 ml de apă clocotită, se lasă pe foc 10 minute şi se infuzează sub capac, până la răcire. Se bea câte o lingură, de 5-6 ori pe zi.

Fibromul uterin, între histerectomie şi tratamente alternative

* Există o predispoziţie genetică pentru fibroame uterine, ele fiind tumori benigne (necanceroase) comune ale muşchiului uterin * Apar la aproximativ 50 % din femeile peste 40 ani şi cel mai frecvent nu creează probleme *

Fibromul uterin are tendinţa să crească sub influenţa estrogenilor (hormoni sexuali feminini) şi să regreseze când nivelele de estrogeni sunt reduse. Creşterea este frecvent întâlnită în sarcină, urmată de regresie în lăuzie. După instalarea menopauzei, fibroamele regresează de regulă. Pilulele anticoncepţionale cu doză mare de estrogeni pot determina creşterea fibroamelor. În mod obişnuit, nu există simptome care să atragă atenţia, dar unele femei se pot îngrijora atunci când prezintă menstruaţie abundentă, sângerare între menstruaţii, durere pelvină, infertilitate, presiune pelvină, durere la urinat, incontinenţă urinară ş.a. În cursul sarcinii, fibroamele pot constitui o cauză de avort, sângerare, naştere prematură, întârziere de creştere intrauterină a fătului, sau obstrucţie a canalului de naştere.

Tratamente radicale pentru fibrom

Nu există un tratament universal pentru toate pacientele cu fibrom uterin, de cele mai multe ori nefiind necesar nici un tratament. De regulă, fibroamele sunt măsurate şi monitorizate în timp, aşteptând ca să regreseze la menopauză. În situaţiile în care apar simptome semnificative, fibroame foarte mari sau care cresc rapid, se iau în considerare o serie de soluţii. Factorii importanţi care decid opţiunea terapeutică sunt severitatea simptomelor, simptomele asociate, vârsta şi dorinţa de păstrare a fertilităţii. www.ginecologie.ro detaliază modalităţile uzuale, dar şi cele novatoare pentru femeile ce au fibrom uterin:

1. Histerectomia, ce constă în extirparea uterului în totalitate. Aceasta reprezintă singura cură definitiva a fibroamelor, dar necesită chirurgie majoră abdominală, vaginală sau laparoscopică;

2. Miomectomia, constă doar în extirparea fibromului, cu conservarea restului uterului. Aceasta reprezintă opţiunea cea mai bună pentru femeile care doresc păstrarea uterului;

3. Tratamentul hormonal (anticoncepţionalele sau progestativele). E un tratament ce nu micşorează fibroamele, dar poate fi eficient în controlul simptomelor, în special al sângerărilor;

4. Analogii GnRH suprimă eliberarea de gonadotrofine (hormoni sexuali la nivelul creierului), reducând eficient concentraţia estrogenilor (hormoni sexuali ovarieni) la valori apropiate celor din menopauză şi conducând la micşorarea fibroamelor. Din păcate, după 6 luni de tratment, când administrarea agoniştilor GnRH trebuie întreruptă, fibroamele vor creşte din nou, acest gen de tratament fiind doar unul temporar, eficient în pregătirea preoperatorie;

5. Embolizarea. Sub ghidaj radiologic se introduce un cateter (tub subţire) prin arterele uterine şi se injectează un bolus de material plastic, care se cantonează în vasele mici de sânge care hrănesc fibromul, reducând fluxul sangvin şi producând în final necroza fibromului. Intervenţia trebuie efectuată, obligatoriu, într-un centru specializat, fiind vorba de o soluţie ce nu este larg acceptată;

6. Terapia cu ultrasunete cu frecvenţă înaltă reprezintă o intervenţie neinvazivă (nu necesită incizie) - care utilizează unde ultrasonice de intensitate mare în scopul distrugerii fibroamelor - în combinaţie cu rezonanţa magnetică, care are rolul de a ghida şi monitoriza tratamentul. Această tehnică este relativ nouă, ea fiind aprobată în 2005.

Alternativele chirurgicale la histerectomie sunt laparatomia, miomectomia laparoscopică şi cea histeroscopică, precum şi ablaţia endometrială. Multe femei cu sângerări uterine anormale sau fibrom uterin pot beneficia de suprimarea menstruaţiei prin contracepţie continuă.

Alternative la histerectomie

Există opţiuni alternative care vă oferă posibilitatea de a reduce nivelul hormonilor estrogeni în mod natural, scopul fiind de a împiedica sau de a elimina necesitatea histerectomiei.
Pentru femeile cu fibrom uterin tratamentul se concentrează mai ales pe reducerea stării de stres, reglându-se astfel nivelul de estrogen din organism. Medicina vă oferă terapii care vă învaţă să vă relaxaţi pentru a reduce nivelul stresului. Acestea includ: vizualizare creativă, medicaţie, yoga (incluzând exerciţii de respiraţie), terapie prin dans,

hipnoterapie (terapia prin somn).
Iată un exemplu de exerciţiu de relaxare prin respiraţie care poate fi o parte a exerciţiului prin vizualizare creativă:
- purtaţi haine lejere şi staţi relaxată pe un scaun confortabil;
- închideţi ochii încet, după care respiraţi adânc;
- când expiraţi, imaginaţi-vă efortul de a elibera tensiunea din organism cu fiecare respiraţie;
- când inspiraţi, imaginaţi-vă că vă “inzestraţi” organismul cu aer răcoritor şi energie.
În ce priveşte hidroterapia pentru fibromul uterin, cea orientată în partea de jos a abdomenului stimulează circulaţia sângelui, care eliberează nutrienţi şi alte substanţe benefice în celule şi curăţă produsele nefolositoare.

Terapia alimentară
Potrivit terapiei nutriţionale, dieta şi suplimentele pot stabili sau chiar scădea nivelul de estrogen din organism. Astfel, dieta şi suplimentele sunt necesare pentru reducerea unor simptome ale fibromului uterin. Unul dintre rolurile ficatului este să inhibe cantitatea de estrogeni. În consecinţă, dieta ar trebuie să îi permită ficatului să îşi îndeplinească funcţiile, motiv pentru care să nu includem alimente care îngreunează misiunea acestui organ:
1. Alimentele pe care să le evitaţi: zahăr, carne, ouă, produse lactate, alcool, cafeină.
Carnea şi produsele lactate pot fi o sursă de hormoni (inclusiv estrogeni) pentru organism. Deoarece acestea conţin cantităţi ridicate de grăsimi şi estrogenul este stocat în celulele grase, e vorba de alimente care pot provoca şi alte afecţiuni femeilor cu fibrom uterin;
2. E indicat să consumaţi legume şi fructe, cereale integrale, alune şi seminţe crude. De asemenea, ar trebui să adoptaţi o dietă cu conţinut ridicat în fibre;
3. Totodată, vitamina B este recomandată pentru că ajută ficatul. Aceasta poate fi obţinută din alimente precum: linte, orez brun sau din suplimente. În particular, vitamina B6 înlătură estrogenul din organism.

Remedii naturiste pentru fibromul uterin
- Se beau 50 ml tinctură de tătăneasă, de 2 ori/zi, înainte de masă, timp de 3-4 luni. Tinctura se prepară în casă: se taie mărunt rădăcinile de tătăneasă şi se pun într-o sticlă de 1 litru până la jumătate. Cealaltă jumătate se umple cu alcool alimentar sau ţuică tare. Se lasă la macerat 3 săptămâni. Un alt remediu este din gălbenele, creţişoară, nalbă mare, turiţă mare, măghiran, brusture, vanilie sălbatică, inclusiv rădăcină, câte 10 g din fiecare. Se prepară sub formă de infuzie, câte o lingură de amestec la 250 ml apă clocotită, care se consumă intern. Cu acest ceai se pun cataplasme şi se fac spălături vaginale, până la vindecare. Pe lângă această infuzie se mai foloseşte şi infuzia sau decoctul de vâsc;

- În cazul fibroamelor de mărime mică se recomandă uleiul de in, care are proprietăţi anti-inflamatoare, ajutând şi la reglarea “producţiei” hormonale şi la micşorarea fibromului. Se ia 1 linguriţă de 2 ori pe zi;

- Vitamina C combate radicalii liberi şi este indicată în cazul fibroamelor. Şi Vitamina E, cu proprietăţile ei anti-inflamatorii, ajută la reglarea hormonală, studiile arătând că e o vitamină ce are puterea de a micşora fibroamele. Este contraindicată persoanelor cu tensiune ridicată şi celor ce folosesc anticoagulante;

- Coada şoricelului este un ceai indicat în tratamentul fibromului, la fel şi coada calului, fiind suficiente câteva căni cu ceai pentru a se opri hemoragia. Ceaiul se face sub formă de infuzie dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă şi se bea cu înghiţituri mici pentru a-i mări efectul;

- Uleiul de piper negru, făcut din planta de piper în diferite concentraţii, este aplicat în partea de jos a abdomenului, deoarece conţine o substanţă care accelerează acţiunea celulelor importante pentru sistemul imunitar;
- Benefice, în cazul în care aveţi un fibrom, sunt şi fructele închise la culoare: prune, mure negre, afine.

Învăţaţi să vă controlaţi apetitul

* Aceasta e una din cele mai bune metode şi un pas important în încercarea de a reduce din kilogramele în plus *
Contează foarte mult ca omul să poată face diferenţa între foamea reală şi dorinţa psihologică de a mânca. Odată ce sunt identificate aceste senzaţii, mai este necesară doar învăţarea unui control al răspunsului la aceste senzaţii. Fiziologia organismului este în aşa fel făcută încât ne dă semnele cele mai bune pentru a mânca şi a ne opri din mâncat, astfel încât toată teoria cuantificării caloriilor să fie inutilă, omul urmând să mănânce în funcţie de foamea şi plinătatea fiziologică.
Numai că practica este mult mai complicată. În primul rând, diferite piedici pot apărea în calea senzaţiilor fizice. Deşi organismul, spre exemplu, ne spune că trebuie să mâncăm, noi nu putem face acest lucru chiar atunci. Deseori, oamenii mănâncă când sunt foarte flămânzi şi continuă să mănânce dincolo de senzaţia confortabilă de saţietate. Obişnuirea cu acest tip de a mânca va duce la creştere ponderală.
Factori care influenţează foamea şi saţietatea
Lista hormonilor şi a mecanismelor fiziologice responsabile de una şi de alta e lungă. Spre exemplu, un nivel scăzut al glucozei în sânge şi un hormon numit “neuropeptidul Y” se consideră că stimulează apetitul. În sens invers, hormoni cu ar fi serotonina şi colecistochinina, la fel ca şi mulţi nutrienţi din sânge, contribuie la apariţia saţietăţii. Conform times.com, există un hormon al foamei, grelina, identificat în 1999. El este produs în corp ca răspuns la programul de hrănire sau chiar la vederea şi mirosul mâncării. Acest hormon creează senzaţia care ne transmite că suntem gata să mâncăm sau… mai bine spus, că ar fi bine să mâncăm odată! Când grelina ajunge la creier, hipotalamusul şi alte zone sunt activate - lucru care garantează faptul că în acest moment creierul ascultă “chemarea foamei”. Dacă în ciuda tuturor obstacolelor apărute în calea supraalimentarii, continuaţi să mâncaţi, organismul mai are o armă secretă: leptina. Acest hormon, descoperit în 1994, are rolul de a inhiba foamea, fiind produs tocmai de grăsimea din corp. Odată ce ajunge în sânge, leptina circulă până la hipotalamus, caută o pereche de neuropeptide care stimulează apetitul şi încearcă să le diminueze efectul. Practic, oamenii graşi ar trebui să aibă un apetit scăzut, numai că, totuşi, mulţi au deficit de leptină. În acest caz se administrează suplimenţi cu leptină, pentru a ataca grăsimea.

În mod frecvent, apetitul determină cel mai frecvent cât de mult mănâncă o persoană. Unii au învăţat să mănânce după ceas, deci mănâncă conform programului, indiferent dacă le este foame sau nu. Alţii mănâncă ca răspuns la o anumită dispoziţie, de genul tristeţe, manie, anxietate, plictiseală sau fericire. Aceşti factori de declanşare a apetitului sunt de tip psihologic şi pot fi foarte puternici în declanşarea supraalimentării. De aceea este utilă ţinerea unui jurnal alimentar, în care să fie trecute sentimentele simţite înainte, în timpul şi după ce o persoană mănâncă din alte raţiuni decât foamea.

Foamea este amplificată de:
* Alimentaţia neregulată: organismul tinde să se autoregleze prin mâncatul excesiv;
* Dieta bogată în zahăr şi paste făinoase;
* O dietă săracă în fibre;
* Un consum prea mic de grăsimi şi/sau proteine. 

* Cofeina - o cafea vă va suprima apetitul pentru o perioadă scurtă de timp, dar după ce efectul acesteia va dispărea, foamea va avea o intensitate mult mai mare;
* Prezenţa stimulilor alimentari în jur.
Scală pentru recunoaşterea foamei şi a saţietăţii
1. Sunteţi atât de flămând, încât vă simţiţi ameţit şi iritabil;
2. Percepeţi o nevoie puternică de a mânca şi nu vă mai puteţi concentra din cauza foamei;
3. Apar semnele fizice ale foamei (strângeri ale stomacului);
4. Dorinţa de a mânca e din ce în ce mai mare;
5. Vă simtiţi bine – perfect confortabil;
6. Se instalează sentimentul că sunteţi sătul, în mod confortabil;
7. Parcă sunteţi puţin cam prea sătul;
8. Începeţi să aveţi convingerea că stomacul e plin;
9. Resimţiţi nevoia să vă descheiaţi un nasture sau să slăbiţi cureaua de la pantaloni;
10. Devine evident că vă simţiţi din ce în ce mai inconfortabil.
Persoanele care recunosc că uneori aşteaptă prea mult până să mănânce sau deseori mănâncă dincolo de punctul de confort, pot completa jurnalul alimentar cu informaţii despre senzaţia de foame, sub formă de scală. Apoi să analizeze ce şi cât de mult mănâncă – comparativ, în momentele în care îi este foarte foame şi în cele în care senzaţia abia a apărut. Apoi e bine să încerce să-şi modifice programul de masă, pentru a împlini la timp nevoile de hrană ale organismului.
Recomandări utile
1. Consumaţi proteine la fiecare masă, ele controlând senzaţia de foame;
2. Evitaţi alimentelor pe bază de zaharuri simple. Dacă nu reuşiţi, e bine să fie consumate în timpul mesei, alături de alte alimente;
3. Optaţi pentru o dietă bazată pe carne, lactate, peşte, nuci şi seminţe, multe fructe şi legume şi consumul de alimente voluminoase şi sărace în calorii (cele mai multe legume intră în această categorie);
4. Beţi multă apă (şi supa este cunoscută pentru senzaţia de saţietate pe care o oferă);
5. Nu ignoraţi activitatea fizică, care ajută la reglarea apetitului, controlează foamea şi consumul de alimente. În plus, duce la consumarea caloriilor şi creşterea masei musculare;

6. Acordaţi atenţie cromoterapiei. Dacă roşul şi portocaliul sunt culori ce vă fac poftă de mâncare, medicii dieteticieni recomandă folosirea rozului pentru a diminua apetitul şi atacurile de supraalimentaţie.

«Este foarte importantă monitorizarea continuă a comportamentului legat de alimentaţie.

Creşterea frecvenţei meselor, reprezintă, de asemenea, o tactică terapeutică utilă. Ingestia de mese mici şi frecvente, cu conţinut relativ mare de carbohidraţi şi fibre reprezintă o cale de scădere a aportului de lipide şi oferă o senzaţie continuă de saţietate gastrointestinală», precizează dr. Dana Dascăl, medic rezident medicină de familie.

Ştevia

Este considerată un supraaliment, fiindcă are capacitatea de a regla nivelul zahărului în sânge (glicemia), de a înfrâna pofta de dulciuri şi a tempera senzaţia acută de foame. Mai mult, ştevia poate micşora dorinţa de a consuma alimente grase şi poate controla apetitul. Unii oameni au descoperit că pofta lor de mâncare scade dacă iau drajeuri din ştevie cu 15-20 de minute înainte de masă. Ştevia este excelentă şi pentru stimularea energiei mentale şi fizice şi poate chiar opri bacteriile care determină cariile dentare. Mai presus de toate, ştevia nu conţine calorii, dar are în componenţă substanţe dulci (glicozide), care nu sunt metabolizate de organismul uman, fiind astfel eliminate fără ca vreo calorie să fie absorbită. În afară de glicozide, ştevia mai conţine şi proteine, fibre, carbohidraţi, fosfor, zinc, calciu, potasiu, magneziu şi vitaminele A şi C. Oamenii de ştiinţă americani au descoperit că ştevia acţionează ca un diuretic natural, ajutând organismul să scape de fluidele în exces, armonizează digestia, reglează presiunea sângelui şi ajută la pierderea în greutate.

„Tehnici de luptă” împotriva osteoporozei

Riscul de osteoporoza creste odata cu varsta, pe masura ce oasele se subtiaza in mod natural. Dupa 30 de ani, creste usor rata prin care oasele se dizolva si sunt absorbite de catre organism, in timp ce rata de reconstruire a osului scade. Deci, per total, se pierde o mica parte de os in fiecare an incepand cu varsta de 30 de ani.

Urmatorul prag este cel de 45 de ani, cand pierderea de masa osoasa se accelereaza deoarece femeile produc mai putin estrogen iar barbatii mai putin testosteron. Totusi, efectele anilor de degradare incep sa se faca simtite in jurul varstei de 60 de ani. http://medlive.hotnews.ro enumeră paşii ce trebuie făcuţi pentru a încetini pierderea de masă osoasă:

Faceti miscare
Nu este niciodata prea devreme sa facem totul ca oasele sa se pastreze sanatoase in timp. Exercitiile raman una dintre cele mai eficiente metode de a lupta impotriva osteoporozei. Genul de miscare precum mersul pe jos, jogging-ul, urcatul scarilor, flotarile, dansul sau ridicarea de greutati, pastreaza oasele puternice si sanatoase, punandu-le la lucru alaturi de muschi, explica Health.com. Aerobicul si exercitiile de intindere sunt de asemenea binevenite macar de 2-3 ori pe saptamana, timp de 30 de minute. Evitati alergarea pe distante lungi, este un sport care pune o presiune prea mare pe incheieturi, uzandu-le inainte de vreme.

Reduceti consumul de sare
Impactul sarii asupra osteoporozei este incert, dar pare sa fie o relatie intre aportul mare de sodiu si pierderea de masa osoasa, in special in cazul persoanelor cu tensiune arteriala crescuta. In general, sarea creste cantitatea de calciu eliminat prin urina si transpiratie, ce poate duce mai departe la pierderea de masa osoasa in cazul persoanelor cu deficit de calciu.

Atentie la sucurile acidulate
Un aport mare de cola – indiferent daca este decofeinizata, diat sau normala – a fost legata de un risc crescut al subtierii osului, conform unui studiu major din 2006. Nu este clar, cu toate acestea, daca sucul chiar produce pierderea de masa osoasa. Unii experti pun legatura pe seama faptului ca persoanele care beau mult suc acidulat tind sa consume mai putin lapte.

Multe sucuri acidulate, inclusiv diversele marci de cola, contin fosfor, un mineral de care avem nevoie. Dar aportul de fosfor trebuie sa fie echilibrat cu cel de calciu, altfel poate creste riscul de subtiere a oaselor. In plus fata de fosfor, sustin autorii studiului din 2006, ingredientele din extractul de cola ar putea avea un efect daunator asupra sanatatii oaselor.

Cofeina in cantitati moderate
Este bine cunoscut faptul ca aceasta substanta, indiferent daca provine din ceai, cafea, ciocolata etc., interfereaza cu absorbtia calciului. Moderatia este cea mai indicata. Pentru cei care au nivel bun al calciului in organism, 300 de miligrame de cofeina pe zi (ceea ce reprezinta o ceasca de cafea sau doua cani de ceai) nu ar trebui sa le creeze probleme.

Nu fumati
“Le spun tuturor pacientilor mei sa renunte la fumat, pentru ca este groaznic pentru oasele”, spune dr. Sabrina Strickland, chirurg specialist in ortopedie la Spitalul de Chirurgie Speciala, NewYork. Fumatul impiedica vindecarea fracturilor si reduce capacitatea organismului de a genera os, spune ea. “Cand te lasi de fumat, iti cresti instantaneu puterea oaselor si capacitatea de a te recupera dupa un accident”.

Grija la medicamentatie
Unele medicamente pot creste riscul de a face osteoporoza. Dintre principalii vinovati fac parte anti-inflamatoarele corticosteroizi, cum ar fi Prednisonul, care cauzeaza subtierea oaselor. Antidepresivele cunoscute ca inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei si Metotrexatul sunt, de asemenea, asociate cu osteoporoza.

Prilosec si Prevacid (folosite pentru a trata refluxul acid) schimba echilibrul pH-ului in stomac, care poate afecta la randul sau absorbitia calciului. Dr. Strickland spune ca aceasta este, de obicei, o problema care apare la utilizarea pe termen lung (adica mai mult de sapte ani) a acestor medicamente.

Alcool in limite
Consumul de pana la doua pahare pe zi pentru barbati si unul in cazul femeilor, poate ajuta chiar la prevenirea fracturilor. Depasirea, zi de zi, a acestei cantitati pe de o parte reduce absorbtia de calciu, pe de alta epuizeaza rezervele deja existente si, in plus, reduce nivelul de hormoni precum estrogenul, important pentru generarea de os. Dupa cum spuneam mai sus, excesul de alcool duce la cresterea riscului de caderi si loviri, in consecinta creste riscul de fracturi.

Aportul de calciu
Adultii au nevoie de 1.000 de miligrame de calciu zilnic, conform Institutului National de Sanatate al SUA. Iar recomandarea pentru femeile de peste 50 de ani si barbatii de peste 70 de ani ajunge pana la 1.200 de miligrame.

Majoritatea oamenilor, cu posibila exceptie a adolescentelor si a persoanele in varsta, obtin suficient calciu din dieta, potrivit unui raport al Institutului american de Medicina din 2010. Cei care au carente, pot apela la suplimente care sunt sigure atata timp cat se respecta doza recomandata si sunt luate impreuna cu vitamina D. De ce este importanta doza optima? Prea mult calciu poate creste riscul formarii de pietre la rinichi sau poate duce la alte probleme.

Vitamina D
Aceasta ajuta corpul sa absoarba, sa retina si sa foloseasca aportul de calciu. Lumina soarelui declanseaza producerea vitaminei D in organism, iar surse alimentare de vitamina D includ alimentele fortificate, cum ar fi laptele, sucul de portocale si cerealele pentru micul dejun.

In general, este greu de obtinut prea multa vitamina D, cu exceptia exagerarii cu suplimente, iar in asemenea caz pot fi afectati rinichii sau inima. Doza recomandata este de 600 de unitati internationale (UI) de zi pentru adulti si 800 UI pentru persoanele peste 70 de ani.

Bifosfonati pe cale orala
Bifosfonatii sunt medicamente cele mai utilizate in tratarea osteoporozei, si includ Alendronatul, Risedronatul si Etidronatul. Aceste medicamente sunt destinate sa previna fracturile la nivelul coloanei vertebrale, soldurilor si incheieturilor, in randul persoanelor cu pierderea de masa osoasa anormala. Apelati la ele doar cu recomandarea medicului, mai ales ca aceste pastile trebuie luate pe stomacul gol, desi pot provoca arsuri la stomac si pot deranja stomacul. Abia dupa 30 pana la 60 de minute dupa administrare, in functie de medicament, pacientul poate manca.

Terapie cu hormoni
Femeile ar putea avea mereu oase puternice daca nu s-ar lovi de menopauza, considera dr. Strickland. Daca tratamentul cu hormoni (de obicei estrogen, luat ca atare sau in asociere cu progesteron) ar fi privit strict prin prisma rezistentei osoase, adauga ea, toata lumea l-ar urma. Totusi, trebuie privit in totalitatea sa. Astfel, terapia hormonala este rareori prescrisa unei femeile cu exceptia cazului in care nu poate lua alte medicamente, deoarece aceasta poate creste riscul aparitiei cancerului de san si a bolilor de inimă.

Contracepţia, între metoda calendarului şi tehnici de ultimă oră

* În zilele noastre, se pune  accentul pe contracepţie şi pe planificarea familială * Metodele contraceptive sunt variate, începând cu ancestrala "metodă a calendarului" şi terminând cu metode moderne - precum implantul intradermic sau plasturii cu hormoni *

Metode contraceptive de barieră

- Prezervativul este cea mai cunoscută metodă contraceptivă, fiind sigură în proporţie de 87% - 99%. De asemenea, este cea mai sigură metodă de protecţie împotriva bolilor venerice sau a virusul HIV (Sida);

- Spermicidele sunt substanţe chimice care distrug spermatozoizii. Acestea se găsesc sub formă de foiţe, creme sau geluri şi se aplică local înainte cu cel puţin 15 minute de actul sexual. Au o eficienţă mai scăzută de protecţie, între 79% - 97% şi nu vă protejează de posibile boli venerice;

- Diafragma este o membrană de cauciuc care împiedică spermatozoizii să pătrundă în uter, ea trebuind folosită împreună cu un spermicid cremă sau gel. Nici această metodă nu vă va proteja de boli cu transmitere sexuală, iar eficienţa ei este de 82% - 94%.
Contraceptivele orale
- Pilulele sunt de mai multe tipuri şi trebuie neapărat să consultaţi medicul ginecolog înainte să le folosiţi, deoarece fiecărei femei i se potriveşte un anumit tip de pilule. Dezavantajele sunt că nu vă protejeaza de boli cu transmitere sexuală şi trebuie luate în fiecare zi. Eficienţa lor este de 92%-99%;

- Contraceptivele injectabile conţin hormoni progestageni. De la locul injectării, aceşti hormoni se extind şi nu provoacă ovulaţia. De asemenea, îngroaşă mucosul la nivelul colului uterin şi nu permit fecundarea ovulului. Aceste contraceptive se injectează o dată la 8 - 12 săptămâni şi pot deregla menstruaţia. Au o eficienţă de 99 - 99,7%;

- Steriletul este un dispozitiv din plastic. „Se introduce în vagin numai de către medicul specialist, după ce a fost tratată orice potenţială infecţie. Poate fi schimbat, mai nou, o dată la 10 ani, singura problemă fiind o uşoară creştere a fluxului sanguin”, menţionează dr. Mariana Pitrop, medic primar obstetrică – ginecologie. Eficienţa steriletului este de 99%, fiind recomandat femeilor care au avut deja o naştere şi nu mai doresc alt copil;

- Pilula de urgenţă este o tabletă care se ia în urma unui act sexual neprotejat pentru a evita instalarea unei sarcini nedorite. Se poate lua într-un interval de până la 72 de ore de la actul sexual dar, cu cât este luată mai repede, cu atât este mai eficientă.

Inelul contraceptiv - la fel de eficient ca pilulele

Denumit şi NuvaRing, inelul vaginal este flexibil, transparent şi conţine doi hormoni: estrogen şi progestogen. Hormonii sunt absorbiţi prin peretele vaginal direct în circulaţia sanguină. Inelul contraceptiv este păstrat în vagin timp de trei săptămâni, fiind îndepărtat în cea de-a patra săptămână, de menstruaţie. Dacă aţi aşteptat mai mult de 7 zile înainte de a insera un nou inel sau aţi păstrat inelul mai mult de 4 săptămâni, trebuie să inseraţi un nou inel cât mai repede şi veţi începe astfel un nou ciclu de 4 săptămâni. În primele 7 zile de utilizare trebuie să folosiţi o metodă suplimentară de contracepţie. Dacă inelul alunecă din vagin, specialiştii precizează că trebuie clătit cu apă curată şi reinserat imediat, maxim după 3 ore, altfel scade nivelul hormonilor şi se reduce eficienţa lui.
NuvaRing acţionează asemenea pilulei, prin inhibarea ovulaţiei. Modul local de administrare este benefic deoarece evită primul pasaj hepatic, iar eficienţa contraceptivă nu este afectată de tulburările gastro-intestinale. În timpul folosirii, se poate urma un tratament cu ovule (dacă trebuie să trataţi o infecţie) şi se pot folosi tampoane intravaginale. Inelul vaginal nu interferează cu antibioticele. NuvaRing se poate folosi la şase săptămâni după sarcină, fiind contraindicat femeilor care alăptează.

Plasturii contraceptivi, o nouă metodă anticoncepţională

Primele i-au încercat femeile din SUA, Canada şi o parte din Europa, româncele având ocazia să şi-i procure în momentul în care pleacă în concediu sau chiar la cumpărături în străinătate. Plasturele are o mărime de 4 /4 cm şi se ataşează ca un plasture obişnuit pe pielea uscată, curată şi fără pilozităţi. Locul aplicării poate fi schimbat de la o săptămână la alta, însă nu trebuie folosită cremă sau loţiune de corp în locul şi zona din jurul plasturelui. Nu există un loc anume de plasare, poate fi pus pe braţ, pe coapsă, pe spate, singura indicaţie este să se evite zonele cu piele iritată sau foarte sensibilă, cum ar fi zona bustului. Femeile care folosesc această metodă pot merge la înot, adezivul folosit pentru lipirea plasturelui fiind rezistent la apă.

Plasturele eliberează doi hormoni, estrogen şi progesteron, ce pot fi găsiţi şi în pilulele contraceptive şi care intră în sânge prin piele. Se aplică în prima zi a ciclului menstrual şi se poartă incontinuu timp de o săptămână. În cea de-a opta zi, va fi schimbat imediat cu unul nou, de preferat în aceeaşi zi şi aproximativ la aceeaşi oră. În cea de-a patra săptămână, se instalează menstruaţia, aşa cum se întâmplă şi la contracepţia cu ajutorul pilulelor contraceptive.
Eficacitate foarte bună

Dacă se foloseşte în mod corespunzător, eficacitatea plasturelui merge până la 99%.

Singura excepţie este legată de femeile care cântăresc mai mult de 90 de kilograme. Când folosiţi plasturii contraceptivi, trebuie să aveţi în vedere:
- Dacă sunteţi sub tratament cu antibiotice sau pentru diverse afecţiuni, folosiţi o metodă contraceptivă suplimentară;
- Atunci când plasturele a fost dezlipit mai mult de 24 de ore, începeţi o nouă perioadă de patru săptămâni şi, în plus, folosiţi o altă metodă contraceptivă suplimentară timp de o săptămână;

- În eventualitatea în care aţi uitat să vă schimbaţi plasturele, făceţi-o în momentul în care v-aţi amintit. Singura modificare ce poate apărea este legată strict de durata menstruaţiei - mai scurtă sau mai lungă.
Plasturii prezintă şi riscuri

În urma unui studiu realizat de Food and Drug Administration în SUA, s-a descoperit că femeile care îi folosesc prezintă un risc crescut de apariţie a cheagurilor de sânge, calea cea mai sigură către embolism cerebral. Dar mai pot apărea şi alte neajunsuri:
- În perioada de acomodare a organismului, puteţi avea dureri de cap sau iritaţii la nivelul pielii, precum şi sângerări în afara ciclului menstrual şi dureri la nivelul sânilor;
- Plasturii conţin o gamă de hormoni nocivi pentru femeile care au tensiune arterială, probleme cu inima sau rinichii;
- Combinaţia dintre fumat şi metodele contraceptive orale, în general, este nocivă pentru organism;
- La început, se pot înregistra scăderi sau creşteri în greutate, dar e un aspect care se va rezolva după ce organismul s-a acomodat cu plasturii.