joi, 13 februarie 2014

Atenţie la alergiile alimentare

* Alergia este o reacţie a sistemului de apărare al organismului la un aliment care îi face rău. După ingerarea alimentul respectiv, sistemul imun secretă histamine şi alte chimicale, ce induc starea de rău *
Simptomele care apar frecvent se rezumă la mâncărimi, urticarie şi umflături. Ele nu sunt foarte grave, însă pot degenera în simptome mai grave, până la şoc anafilactic. Reacţiile grave nu se pot prevedea, de aceea conduita cea mai sigură este abstinenţa.
Mulţi confundă alergia alimentară cu intoleranţa alimentară, care e o reacţie mult mai frecventă şi mai puţin gravă.
Intoleranţa apare când sistemul digestiv nu poate digera o anumită mâncare, dar nu dă simptome atât de supărătoare ca o alergie. Dacă aveţi doar o intoleranţă la mâncare, puteţi consuma porţii mici din acel aliment fără să vă facă rău. În schimb, în cazul unei alergii, orice fărâmă din alergen provoacă reacţia alergică.
Alimente “alergene”
90% din alergiile alimentare sunt cauzate de lapte de vacă, ouă, alune, nuci, seminţe de soia, peşte, crustacee, ţelină, făină de grâu şi de secară, fructe (între care portocala, mărul, kiwi şi banana), drojdia de bere şi de patiserie, roşiile ş.a. “Alergiile pot fi cauzate de un  aliment sau doar de un aditiv alimentar. În momentul în care sesizaţi simptomele specifice, trebuie să acordaţi atenţie, în primul rând, alimentelor nou introduse. Odată identificată cauza, ţineţi regim, eliminaţi alimentul – problemă şi proteinele, faceţi cure de lichide, beţi ceai de gălbenele şi luaţi antihistaminice.
După un timp, puteţi reintroduce alimentul – alergen în alimentaţie, dar în cantităţi mici”, precizează dr. Cornelia Lebădă, medic primar medicină de familie. Sunt şi situaţii când un copil mănâncă de mai multe ori un anumit aliment înainte ca părinţii să constate că este alergic la acesta. De exemplu, un copil alergic la nuci, nu va avea probabil nici o reacţie prima oară când le va mânca. Dar, dacă va dezvolta o alergie la acest aliment, indigestiile ulterioare pot fi grave. Prima reacţie alergică este, de fapt, un semnal de alarmă. Acest lucru este valabil pentru nuci, dar şi pentru numeroase alte substanţe puternic “alergene."
Frecvenţa alergiilor scade cu vârsta
Alergiile alimentare pot apărea la orice vârstă, dar adevăratele alergii alimentare sunt mai curente la sugari şi la copiii mici, deoarece ele sunt legate de dezvoltarea lentă a ţesutului mucoaselor la micuţ. Pe măsură ce copilul creşte, membrana mucoaselor se dezvoltă şi poate ajuta copilul să îşi învingă alergia. Frecvenţa acestui tip de alergii scade cu vârsta.
Copiii ai căror părinţi au avut antecedente de alergii alimentare au tendinţa să manifeste mai multe alergii. La copiii mici, alimentele care cauzează cel mai frecvent alergii sunt laptele, ouăle, grâul şi arahidele. La copiii mai mari şi la adulţi, alergiile cele mai curente se datorează arahidelor şi crustaceilor. Aproximativ 1% din adulţi suferă de alergii alimentare. Un alergolog a descoperit că din 23 de persoane care credeau că suferă de alergii alimentare, numai patru erau într-adevar atinse de acestea.
Alergiile încrucişate, cele mai periculoase
Alergia încrucişată cea mai frecventă asociază o alergie la polenul unor arbori şi o alergie alimentară la anumite fructe şi legume. Cea mai des întâlnită este cea care asociază o alergie la polen (de mesteacăn de exemplu) şi alergia la mere. Alte combinaţii de care trebuie să ne ferim sunt: polen de mesteacăn - mere, alune, nuci, ţelină, migdale, piersici, caise, kiwi, morcovi, cartofi; polen de pelin negru - ţelină, fenicul, morcovi, coriandru, pătrunjel, mărar; latex - banane, cireşe, kiwi, avocado, castane, caise; acarieni - fructe de mare; puf de pasăre - ouă.  
Laptele de substituţie, o soluţie pentru copiii alergici la laptele de vacă
Există mai mulţi înlocuitori pentru laptele de vacă, pe care îi puteţi alege funcţie de sfatul pediatrului. Laptele matern rămâne alimentul cel mai bun pentru copil, formula ideală fiind ca mamele să alăpteze cât mai mult timp. Dacă, însă, apar intoleranţe, există varietăţi de lapte hipoalergen, în care hidroliza parţială a proteinelor le diminuează proprietăţile alergene. Utilizarea acestora în primele patru luni de viaţă reduce incidenţa intoleranţelor la proteinele din laptele de vacă şi eczema atopică. Ele sunt propuse şi la completarea alăptării materne atunci când este necesară suplimentarea la o vârstă foarte fragedă, pentru a evita accidentele alergice din momentul înţărcării. Există şi înlocuitori de lapte pe bază de hidrolizaţi de proteine, în care hidroliza mult mai avansată a proteinelor ajunge până la peptide cu greutate moleculară mică, caracteristică acestor înlocuitori hipoalergici la lapte. Majoritatea lor nu conţin lactoză şi sunt indicaţi atunci când există intoleranţă la proteinele din laptele de vacă.
Mâncărurile, posibili factori nocivi
Nici un simptom nu trebuie tratat cu superficialitate, deoarece pot apărea complicaţii grave. În primul rând, trebuie stabilită cauza acelui simptom, lucru deloc uşor, întrucât toate părţile corpului pot fi afectate, mai mult sau mai puţin grav. Dacă tulburările tubului digestiv (manifestate prin vărsături, diaree, crampe abdominale) şi afecţiunile pielii (mâncărimi, eczeme, urticarie) dezvăluie clar o boală cauzată de alimentaţie, tulburările respiratorii (umflături ale gâtului, tuse, rinite, respiraţie zgomotoasă, congestie nazală sau astm), fac deseori dificilă recunoaşterea adevăratei cauze.
Citiţi etichetele!
Pentru a evita orice reacţie alimentară, trebuie să cunoaştem alimentele riscante. Pentru aceasta, trebuie să fim atenţi la etichete sau să citim lista ingredientelor prezentată pe ambalajul produselor alimentare. În orice caz, riscul de a găsi alergenul vostru în aliment este redus, dar nu lipseşte cu totul. Nu trebuie să ezităm să întrebăm resposabilii de secţie din sectorul alimentar care sunt ingredientele utilizate în prepararea alimentelor, aceştia având obligaţia de a informa clienţii care le pun astfel de întrebări.
Stabilirea alergenului, veritabila anchetă
Descoperirea alimentului ce a declanşat alergia, mai ales dacă acel produs este consumat frecvent, nu este uşoară. Primele indicii sunt descoperite, în general, ca urmare a unui ,,interogatoriu" medical (pacientul este rugat să ţină o evidenţă strictă a alimentelor consumate, pe care trebuie să şi le noteze într-un caiet). După ce au fost stabiliţi câţiva ,,suspecţi", se trece la stabilirea principalului vinovat, cu ajutorul unor teste subcutanate (picături de alergeni introduse sub piele) sau biologice (dozaje sangvine). Din păcate acestea nu sunt întotdeauna suficiente. În astfel de cazuri se trece la ,,teste de provocare" făcute doar sub observaţie medicală strictă, ce constau în ingerarea succesivă a alimentelor suspectate. Odată diagnosticul confirmat, bolnavul de alergie alimentară este nevoit să adopte un regim din care trebuie să excludă alimentele ce au declanşat erupţia, fiind atent întotdeauna la evoluţia bolii. Însă, dacă alergia a apărut din copilărie, bolnavul are, din fericire, mari şanse să se vindece sau să-şi amelioreze starea odată cu trecerea timpului.
 
Gălbenelele
Produsele pe bază de gălbenele pot trata diferite afecţiuni. Alifia cu gălbenele vă poate ajuta să scăpaţi mai repede de urmele lăsate de acnee sau chiar de herpes, tinctura de gălbenele e benefică în tratarea unor arsuri, eczeme, degerături, hematoame, contuzii sau alte răni serioase. Tinctura de gălbenele poate fi folosită atât ca tratament intern cât şi ca tratament extern. Pentru tratamentul intern, se dizolvă o linguriţă de tinctură într-o ceaşcă de apă fiartă şi răcită. Pentru cel extern, se utilizează comprese cu produsul diluat. Tinctura  este şi un excelent tonic uterin. Gălbenelele pot fi folosite şi sub formă de infuzie (2 linguriţe cu vârf de flori uscate la 300 ml. apă clocotită), care se bea de 3 ori în decursul unei zile, cu o jumătate de oră înainte de masă. Pentru afecţiuni grave, se poate prepara o infuzie mai concentrată. Compresele cu infuzie de gălbenele (nu se numeşte ceai, pentru că nu conţine frunze de ceai) sunt indicate mai ales pentru tenul uscat.

miercuri, 12 februarie 2014

Cum ne putem controla apetitul

Contează foarte mult ca omul să poată face diferenţa între foamea reală şi dorinţa psihologică de a mânca. Odată ce sunt identificate aceste senzaţii, mai este necesară doar învăţarea unui control al răspunsului la aceste senzaţii. Fiziologia organismului este în aşa fel făcută încât ne dă semnele cele mai bune pentru a mânca şi a ne opri din mâncat, astfel încât toată teoria cuantificării caloriilor să fie inutilă, omul urmând să mănânce în funcţie de foamea şi plinătatea fiziologică.
Numai că practica este mult mai complicată. În primul rând, diferite piedici pot apărea în calea senzaţiilor fizice. Deşi organismul, spre exemplu, ne spune că trebuie să mâncăm, noi nu putem face acest lucru chiar atunci. Deseori, oamenii mănâncă când sunt foarte flămânzi şi continuă să mănânce dincolo de senzaţia confortabilă de saţietate. Obişnuirea cu acest tip de a mânca va duce la creştere ponderală.
Factori care influenţează foamea şi saţietatea
Lista hormonilor şi a mecanismelor fiziologice responsabile de una şi de alta e lungă. Spre exemplu, un nivel scăzut al glucozei în sânge şi un hormon numit “neuropeptidul Y” se consideră că stimulează apetitul. În sens invers, hormoni cu ar fi serotonina şi colecistochinina, la fel ca şi mulţi nutrienţi din sânge, contribuie la apariţia saţietăţii. Conform times.com, există un hormon al foamei, grelina, identificat în 1999. El este produs în corp ca răspuns la programul de hrănire sau chiar la vederea şi mirosul mâncării. Acest hormon creează senzaţia care ne transmite că suntem gata să mâncăm sau… mai bine spus, că ar fi bine să mâncăm odată! Când grelina ajunge la creier, hipotalamusul şi alte zone sunt activate - lucru care garantează faptul că în acest moment creierul ascultă “chemarea foamei”. Dacă în ciuda tuturor obstacolelor apărute în calea supraalimentarii, continuaţi să mâncaţi, organismul mai are o armă secretă: leptina. Acest hormon, descoperit în 1994, are rolul de a inhiba foamea, fiind produs tocmai de grăsimea din corp. Odată ce ajunge în sânge, leptina circulă până la hipotalamus, caută o pereche de neuropeptide care stimulează apetitul şi încearcă să le diminueze efectul. Practic, oamenii graşi ar trebui să aibă un apetit scăzut, numai că, totuşi, mulţi au deficit de leptină. În acest caz se administrează suplimenţi cu leptină, pentru a ataca grăsimea.
În mod frecvent, apetitul determină cel mai frecvent cât de mult mănâncă o persoană. Unii au învăţat să mănânce după ceas, deci mănâncă conform programului, indiferent dacă le este foame sau nu. Alţii mănâncă ca răspuns la o anumită dispoziţie, de genul tristeţe, manie, anxietate, plictiseală sau fericire. Aceşti factori de declanşare a apetitului sunt de tip psihologic şi pot fi foarte puternici în declanşarea supraalimentării. De aceea este utilă ţinerea unui jurnal alimentar, în care să fie trecute sentimentele simţite înainte, în timpul şi după ce o persoană mănâncă din alte raţiuni decât foamea.
Foamea este amplificată de:
* Alimentaţia neregulată: organismul tinde să se autoregleze prin mâncatul excesiv;
* Dieta bogată în zahăr şi paste făinoase;
* O dietă săracă în fibre;
* Un consum prea mic de grăsimi şi/sau proteine.
* Cofeina - o cafea vă va suprima apetitul pentru o perioadă scurtă de timp, dar după ce efectul acesteia va dispărea, foamea va avea o intensitate mult mai mare;
* Prezenţa stimulilor alimentari în jur.
Scală pentru recunoaşterea foamei şi a saţietăţii
1. Sunteţi atât de flămând, încât vă simţiţi ameţit şi iritabil;
2. Percepeţi o nevoie puternică de a mânca şi nu vă mai puteţi concentra din cauza foamei;
3. Apar semnele fizice ale foamei (strângeri ale stomacului);
4. Dorinţa de a mânca e din ce în ce mai mare;
5. Vă simtiţi bine – perfect confortabil;
6. Se instalează sentimentul că sunteţi sătul, în mod confortabil;
7. Parcă sunteţi puţin cam prea sătul;
8. Începeţi să aveţi convingerea că stomacul e plin;
9. Resimţiţi nevoia să vă descheiaţi un nasture sau să slăbiţi cureaua de la pantaloni;
10. Devine evident că vă simţiţi din ce în ce mai inconfortabil.
Persoanele care recunosc că uneori aşteaptă prea mult până să mănânce sau deseori mănâncă dincolo de punctul de confort, pot completa jurnalul alimentar cu informaţii despre senzaţia de foame, sub formă de scală. Apoi să analizeze ce şi cât de mult mănâncă – comparativ, în momentele în care îi este foarte foame şi în cele în care senzaţia abia a apărut. Apoi e bine să încerce să-şi modifice programul de masă, pentru a împlini la timp nevoile de hrană ale organismului.
Recomandări utile
1. Consumaţi proteine la fiecare masă, ele controlând senzaţia de foame;
2. Evitaţi alimentelor pe bază de zaharuri simple. Dacă nu reuşiţi, e bine să fie consumate în timpul mesei, alături de alte alimente;
3. Optaţi pentru o dietă bazată pe carne, lactate, peşte, nuci şi seminţe, multe fructe şi legume şi
consumul de alimente voluminoase şi sărace în calorii (cele mai multe legume intră în această categorie);
4. Beţi multă apă (şi supa este cunoscută pentru senzaţia de saţietate pe care o oferă);
5. Nu ignoraţi activitatea fizică, care ajută la reglarea apetitului, controlează foamea şi consumul de alimente. În plus, duce la consumarea caloriilor şi creşterea masei musculare;
6. Acordaţi atenţie cromoterapiei. Dacă roşul şi portocaliul sunt culori ce vă fac poftă de mâncare, medicii dieteticieni recomandă folosirea rozului pentru a diminua apetitul şi atacurile de supraalimentaţie.
«Este foarte importantă monitorizarea continuă a comportamentului legat de alimentaţie.
Creşterea frecvenţei meselor, reprezintă, de asemenea, o tactică terapeutică utilă. Ingestia de mese mici şi frecvente, cu conţinut relativ mare de carbohidraţi şi fibre reprezintă o cale de scădere a aportului de lipide şi oferă o senzaţie continuă de saţietate gastrointestinală», precizează dr. Dana Dascăl, medic rezident medicină de familie.
Ştevia
Este considerată un supraaliment, fiindcă are capacitatea de a regla nivelul zahărului în sânge (glicemia), de a înfrâna pofta de dulciuri şi a tempera senzaţia acută de foame. Mai mult, ştevia poate micşora dorinţa de a consuma alimente grase şi poate controla apetitul. Unii oameni au descoperit că pofta lor de mâncare scade dacă iau drajeuri din ştevie cu 15-20 de minute înainte de masă. Ştevia este excelentă şi pentru stimularea energiei mentale şi fizice şi poate chiar opri bacteriile care determină cariile dentare. Mai presus de toate, ştevia nu conţine calorii, dar are în componenţă substanţe dulci (glicozide), care nu sunt metabolizate de organismul uman, fiind astfel eliminate fără ca vreo calorie să fie absorbită. În afară de glicozide, ştevia mai conţine şi proteine, fibre, carbohidraţi, fosfor, zinc, calciu, potasiu, magneziu şi vitaminele A şi C. Oamenii de ştiinţă americani au descoperit că ştevia acţionează ca un diuretic natural, ajutând organismul să scape de fluidele în exces, armonizează digestia, reglează presiunea sângelui şi ajută la pierderea în greutate.


duminică, 22 decembrie 2013

Magazin naturist deschis la Uvertura Mall Botoşani

Duminică, 22 decembrie, s-a deschis la demisolul Uvertura Mall, lângă Piața Agroalimentară, primul magazin naturist „Floare de colţ” din Botoşani. 
Brand-ul a luat naștere în mai 2009 iar până în prezent rețeaua deja cuprinde 16 magazine: 10 în Iaşi, 2
 în Bacău şi câte unul în Roman, Pașcani, Târgu Mureș, Târgu Secuiesc. Acesta din Botoşani este al 17-lea magazin care se adaugă poveştii de succes de până acum. Rețeta este una foarte simplă după cum precizează reprezentanții reţelei de magazine.
Magazinele naturiste Floare de Colţ sunt percepute de client drept magazine unde găsesc de fiecare dată produsele dorite, unde găsesc o consiliere pe măsura așteptărilor, iar preţurile sunt orientate către client, cu adaosuri comerciale decente.

duminică, 8 decembrie 2013

Cum îmbunătăţim rezistenţa organismului în debutul iernii

Sănătoşi şi optimişti la vreme de iarnă
* Sistemul imunitar are un rol esenţial în păstrarea unei bune stări de sănătate * Când este slăbit, organismul uman poate contracta diverşi viruşi şi agenţi patogeni extrem de periculoşi *
Pentru a evita aceste neplăceri, puteţi creşte imunitatea printr-o alimentaţie sănătoasă. Nutriţioniştii au descoperit că anumite alimente, consumate frecvent, pot creşte sistemul imunitar, protejând organismul împotriva bolilor. Pentru o bună imunitate, specialiştii recomandă o alimentaţie sănătoasă, bogată în fructe şi legume proaspete, produse lactate şi cereale integrale. Totodată, conform sanatateatv.ro, aceştia recomandă reducerea cantităţilor de sare şi evitarea grăsimilor animale. Printre alimentele care contribuie la creşterea sistemului imunitar figurează:
1. Morcovul, ce conţine o cantitate impresionantă de vitamina A, betacaroten şi fibre. Consumaţi zilnic, morcovii ajută la menţinerea sănătăţii ochilor, a pielii şi a părului. Riscul apariţiei bolilor de inimă este redus, iar cancerul este ţinut la distanţă datorită alfa-carotenului - altă substanţă prezentă în compoziţia morcovilor. Totodată, morcovii combat inflamaţiile şi cresc imunitatea;
2. Cercetătorii au descoperit că spanacul are un puternic efect antioxidant şi anticancerigen. Introducând spanacul în alimentaţie, puteţi reduce riscul apariţiei accidentului vascular şi puteţi oferi organismului cantitatea necesă de acizi graşi Omega – 3 şi folaţi. Folatul contribuie la îmbunătăţirea circulaţiei sangvine şi la prevenirea tulburărilor sexuale masculine;
3. Principalul beneficiu al consumului de roşii este protecţia pe care acestea le oferă împotriva cancerului. Roşiile conţin un antioxidant extrem de puternic, numit licopen, care ajută sistemul imunitar, protejează inima şi previne cancerul. Roşiile sunt o sursă extraordinară de vitamine şi minerale;
4. Nucile măresc rezistenţa organismului la infecţii şi stimulează activitatea cerebrală. Specialiştii susţin că nucile sunt un aliment extraordinar pentru sănătate, datorită conţinutului ridicat de acizi graşi Omega 3 şi polifenoli;
5. Un alt aliment extrem de eficient în creşterea sistemului imunitar este peştele. Conţine foarte mult zinc, substanţă care întăreşte imunitatea şi ajută la dispariţia inflamaţiilor, stimulând regenerarea celulelor şi accelerând cicatrizarea rănilor;
6. Usturoiul are multiple calităţi curative: protejează împotriva cancerului, a bolilor de inimă, reduce colesterolul, elimină bacteriile şi virusurile din organism.

Igiena ţine bolile la distanţă
- Asiguraţi-vă că dormiţi suficient. Un somn de calitate, cu o durată de cel puţin şapte ore pe noapte, vă ajută să vă echilibraţi funcţiile organismului şi să aveţi un sistem imunitar mai puternic;
- Alegeţi o îmbrăcăminte adecvată. Îmbrăcaţi-vă mai gros, dar evitaţi să vă înfofoliţi. Dacă transpiraţi, riscaţi să răciţi mai uşor, deoarece umezeala de la nivelul pielii favorizează apariţia infecţiilor respiratorii;
- Hidrataţi-vă corespunzător. Asiguraţi-vă că, şi în sezonul rece, beţi cei doi litri de lichide  zilnic. O bună hidratare vă protejează organismul de bolile de sezon;
- Evitaţi spaţiile aglomerate. Mai ales copiii şi persoanele în vârstă ar trebui să evite pe cât posibil spaţiile aglomerate, pentru a preveni contractarea infecţiilor virale;
-  Acoperiţi-vă gura atunci când tuşiţi sau când strănutaţi. Chiar şi atunci când consideraţi că nu sunteţi bolnav, folosiţi un şerveţel sau o batistă când strănutaţi sau când tuşiţi. Virusurile se răspândesc rapid în aer odată cu micile particule de salivă;
-  Spălaţi-vă des pe mâini. Pentru a vă feri de microbi, spălaţi-vă cât mai des pe mâini cu apă şi cu săpun, timp de 20 de secunde, şi apoi uscaţi-le folosind un prosop de hârtie. 

Terapii alternative ce ne ajută la vreme de iarnă
A. Chiar şi dacă nu aveţi probleme serioase de sănătate, lumina naturală insuficientă specifică zilelor de iarnă poate predispune la apariţia stărilor depresive, insomniilor şi anxietăţii. De asemenea, titrează “Adevărul”, în zilele cu vreme mohorâtă şi în care se întunecă devreme vă puteţi simţi lipsit de energie, slăbit. În plus, vă scade capacitatea de concentrare şi de memorare şi puteţi constata o diminuare a libidoului. Pentru a înlătura aceste neplăceri, puteţi apela la beneficiile luminoterapiei. Aceasta constă în expunerea zilnică, timp de 15-30 de minute, la o lumină artificială de culoare albă, ce imită lumina soarelui. Ideal ar fi să faceţi acest lucru între orele 7 şi 9 dimineaţa. Însă, dacă aveţi probleme cu somnul, în sensul că adormiţi prea devreme şi vă treziţi în cursul nopţii, puteţi face terapia şi seara. Puteţi constata o îmbunătăţire a stării de spirit chiar din prima săptămână, rezultatele fiind remarcabile după câteva săptămâni de terapie.
B. Puteţi combate „melancolia hibernală” şi cu ajutorul culorilor. Specialiştii în cromoterapie recomandă ca în sezonul rece să vă decoraţi casa în culori calde, cum ar fi oranj, roşu şi galben. Acestea au proprietăţi stimulante şi energizante. Evitaţi să folosiţi culorile albastru, gri şi negru;
C. Uleiurile volatile sunt excelente pentru a vă induce o stare de bine atunci când aveţi o afecţiune respiratorie sau digestivă. Astfel, dacă aţi răcit, este indicat să faceţi inhalaţii prin băi de abur cu uleiuri de pin, de mentă, de brad, de ienupăr, lavandă, eucalipt sau de busuioc.
Pentru cei mici sunt indicate şi compresele sau frecţiile cu uleiuri volatile. Pentru revigorarea sistemului imunitar este excelent uleiul de lămâie, iar cel de trandafir, lavandă şi de mandarin înlătură stresul şi ajută în caz de insomnii.

Plante care ajută la întărirea imunităţii 
* Echinacea şi-a dovedit, în timp, extraordinara capacitate de creştere a imunităţii nespecifice a organismului, prin stimularea producţiei de globule albe, în special limfocite şi a cantităţii de interferon. Echinacea are acţiune bacteriostatică asupra unor bacterii, virusuri şi fungi. Planta, scrie
www.farmaciata.ro, poate fi administrată sub formă de tinctură, 1 linguriţă, de 3-4 ori/zi, dizolvată în puţină apă sau comprimate cu pulbere de echinacea, 300 de mg, de 3 ori/zi. Copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani pot lua 400 de mg/zi, sau comprimate cu ulei de echinacea, 1-2 capsule/zi. Tratamentul durează în general 30 de zile cu pauză. În cazurile în care rezistenţa organismului este mult scazută, cura poate fi prelungită. Pentru potenţarea efectelor de prevenire şi combatere a infecţiilor gripale, se pot administra capsule ce conţin echinaceea, în combinaţie cu zinc şi vitamina C. Persoanele alergice trebuie să fie foarte atente la produsele pe bază de echinaceea, deoarece planta poate declanşa crize alergice la nivel respirator;
* Arnica stimulează în special imunitatea nespecifică la nivelul gâtului şi a căilor respiratorii superioare, în administrare internă. Adulţii pot lua câte 30-40 de picături de tinctură, de 3 ori pe zi, diluate în apă, pe stomacul gol, timp de 30 de zile, pentru stimularea imunităţii;
* Un alt produs cu proprietăţi extraordinare în lupta cu infecţiile este propolisul.
Intern, se foloseşte sub formă de tinctură, miere propolizată, apă de propolis sau tablete. Se recomandă atât în prevenirea infecţiilor de diferite etiologii (potenţează sistemul imunitar), cât şi terapeutic, datorită proprietăţilor sale antibacteriene şi antivirale. Tinctura se administrează câte 30-40 de picături, de 2-3 ori/zi, în funcţie de vârstă şi de greutatea corporală. În ceea ce priveşte tabletele, se recomandă 1 capsulă, de 3-4 ori/zi;
* Ceaiurile sunt benefice în sezonul rece, deoarece au rol de hidratare, cresc imunitatea generală şi la nivel respirator, încălzesc organismul, relaxează şi tonifică. Astfel, pot fi folosite infuzii din soc, tei, muşeţel, iasomie, cimbrişor, muguri de pin, muguri de plop.
Ceaiurile se consumă călduţe, de preferat cu lămâie şi îndulcite cu miere.


luni, 22 aprilie 2013

Cum se întreţine implantul dentar

Contact Clinica stomatologica Anatomic Dent Iasi:Tel. fix: 0332 140 506
Tel. mobil: 0729 496 000; Email: office[@]anatomicdent.ro
Adresa: Str. Otilia Cazimir, Nr. 15, Iasi, judetul Iasi, 700400
In spatele Universitatii “Petre Andrei”, langa Hotel Studis; 
1. Perierea dintilor: Periati implantul la fel cum ati peria si dintele natural, complet, inclusiv gingia din jurul lui si spatiul de trecere de la gingie la implant. Daca aveti realizata o punte, asigurati-va ca ati periat si suprafata de sub corpul de punte. In cazul folosirii unei paste de dinti se recomanda utilizarea unei paste cu particule slab abrazive. De cele mai multe ori va fi nevoie sa utilizati doua periute dentare, una cu fir tare pentru zonele greu accesibile si una moale pentru spatiul gingival din jurul implantului.
2. Perierea interdentara:Utilizarea unei periute interdentare va ajuta sa curatati zonele dintre implant si ceilalti dinti sau suprafata de sub corpul de punte (in cazul unei punti dentare). Periuta va fi folosita prin miscari de impingere si tragere, accentuând prin presiune perierea zonelor laterale ale dintilor, implantului sau stâlpilor.
Regula: Periuta interdentara se va folosi intotdeauna fara pasta de dinti.
3. Ata dentara: in zonele inguste, greu de curatat inclusiv cu periuta interdentara, se recomanda folosirea atei dentare.
4. Apa de gura: Utilizarea unei ape de gura este recomandata, fiind dovedita eficacitatea acesteia in realizarea si mentinerea unei stari de igiena corspunzatoare la nivel aparatului dento-maxilar.
Incarcarea imediata
Se refera la punerea in sarcina a implantului imediat dupa inserare prin utilizarea unor coroane provizorii din acrilat
- Poate fi realizata in cazul unor brese unidentare, in zona surâsului, cand avem un os sanatos si rezistent, lasând insa dintele reconstruit in infraocluzie. Se mai poate realiza in bresele de mica intindere din zonele laterale, respectând aceleasi condiþii.
- Este contraindicata in cazul unui os insuficient, care necesita augmentare sau a unui os de densitate scazuta. De asemenea, este contraindicata in cazul unor brese edentate de intindere mare sau in zone expuse unor forte de masticatie mari.

joi, 11 aprilie 2013

Estetica dentară, o specialitate stomatologică în vogă

Contact Clinica stomatologica Anatomic Dent Iasi:Tel. fix: 0332 140 506
Tel. mobil: 0729 496 000; Email: office[@]anatomicdent.ro
Adresa: Str. Otilia Cazimir, Nr. 15, Iasi, judetul Iasi, 700400
In spatele Universitatii “Petre Andrei”, langa Hotel Studis; 
Estetica dentară inregistreaza un succes tot mai mare, pe masura ce serviciile acestei specialitati devin tot mai accesibile si, pe langa reabilitarea estetica, imbunatatesc functiile aparatului dento-maxilar.
Putem constata de multe ori ca o imbunatatire a aspectului fizic ridica increderea in sine, iar zambetul face parte din primele aspecte remarcate la o persoana, astfel incat avem posibilitatea de a transfoma dintii frumosi intr-o carte de vizita de succes. Cel mai evident aspect al danturii frumoase este culoarea alba si stralucirea sanatoasa, insa nu este singurul.
Conform studiilor intreprinse, un zambet frumos si sanatos dezveleste in totalitate conturul dintilor anteriori si a celor posteriori pana la primii molari, iar marginea incizala este paralela cu marginea buzei inferioare. Un alt element foarte important in frumusete este proportia, iar conceptele de proportie sunt bazate pe elementele regasite in natura.  Astfel, faimoasa serie a lui Fibonacci functioneaza dupa principiul conform caruia numarul urmator reprezinta suma celor doua numere anterioare (1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, etc). Din aceasta teorie a rezultat “proportia de aur”: 1, 618 la 1, un concept utilizat pe larg in antichitate. Exista unii teoreticieni care afirma ca aceasta cifra se regaseste si in proportia dintre latimile fatetelor incizivilor si cele ale caninilor.
Alte concepte importante atat in estetica, cat si in stomatologia restaurativa, sunt echilibrul si linia mediana. Pentru ca un zambet sa fie frumos, este important ca o jumatate a arcadei sa fie cat mai identica cu cealalta jumatate. Orice dezechilibru intre cele doua jumatati este perceput de creier ca dizarmonie, dezechilibru, lipsa de stabilitate. In acelasi timp este important ca linia mediana a fetei sa coincida cu linia mediana a danturii – linia dintre cei doi incizivi centrali. Se permite doar o deviatie minima, de 1 – 2 mm.

luni, 8 aprilie 2013

Sfecla roşie şi virtuţile sale terapeutice

Frunzele sfeclei, la fel de delicioase ca radacina
Sfecla este un depozit nemuritor de vitamine si microelemente care, spre deosebire de restul legumelor, nu se distrug si nu se dezactiveaza in procesul de prelucrare termica.
Folosirea ei in alimentatie are, pe langa virtuti culinare, si virtuti medicale de prevenire a bolilor de sange, deoarece intrece toate legumele (in afara de usturoi) prin continutul de fier. Asimilarea fierului este favorizata de vitamina C, prezenta in toate partile plantei.
In structura radacinii de sfecla este prezent si cuprul. Lipsa de cupru in alimentatie provoaca incaruntirea precoce a parului, ingreuneaza procesul de consolidare a fracturi lor, provoaca dereglari in activitatea pancreasului. 
Alt element important este zincul, prezent in cantitati foarte mari. Datorita prezentei lui in alimentatie, functioneaza bine organele de reproducere, se previne aparitia cosurilor, a furunculozei, caderea parului. Lipsa de zinc afecteaza vederea, poate provoca infarctul miocardic. Sfecla contine si o cantitate mare de mangan, care apara ficatul de distrofie adipoasa (lipidoza), scade nivelul de zahar in sange, ajuta in lupta cu scleroza si elimina surplusul de apa din organism.
Sfecla contine si iod, care favorizeaza metabolismul, fiindu-le extrem de prielnica persoanelor cu obezitate si care sufera de inhibarea functiilor tiroidei. De nepretuit este rolul iodului si in blocarea cancerului si incetinirea imbatranirii. Celuloza din sfecla scoate din organism toxinele, imbunatateste functionarea tractului intestinal, fiind un remediu redutabil in tratarea obezitatii si constipatiei. Medicina populara foloseste toate componentele sfeclei: atat tuberculii cat si frunzele.
TRATAMENTE INTERNE
* Alcoolism
Complexul de metode folosite in vindecarea alcoolismului prevede si imbogatirea organismului cu sar uri de potasiu, vitamine si alte substante care ajuta la reducerea tendintei irezistibile de a consuma alcool.
Cu 30 de minute inainte de masa, se beau 100 ml de suc de sfecla, iar in timpul meselor principale, de 2-3 ori pe zi, se consuma salata de sfecla rasa, fiarta sau coapta in cuptor.
* Amigdalita
In medicina populara, se folosesc mai multe preparate din sfecla, pentru tratarea amigdalitei. Pentru gargara, se foloseste apa calduta in care s-au fiert frunzele sau radacina de sfecla.
O alta metoda: se da pe razatoare sfecla cruda, se umple un borcanel de 700 ml, se adauga 2-3 ling uri de otet si se lasa la macerat 3 ore, amestecand periodic. Se stoarce sucul si se adauga putina miere de albine. Se face gargara la fiecare 2 ore. Pentru accelerarea vindecarii, in pauze, intre gargare, se mesteca incet cate o felie de sfecla cruda.
* Anemie
Continutul bogat in fier favorizeaza ridicarea nivelului de hemoglobina in sange. Se recomanda consumul zilnic al sfeclei in stare cruda, fiarta sau murata. De 2-3 ori pe zi, se mananca 150 g de salata din sfecla, morcovi si ridiche neagra crude, date prin razatoare, amestecate cu suc de lamaie sau smantana. 
Substantele vitale din sfecla nu se distrug prin fierbere (dar e preferabil sa fie consumata cruda)
* Bronsita cronica
Se stoarce sucul dintr-un kilogram de sfecla, se amesteca cu 1 kg miere de albine, 500 ml vin rosu de casa, un pahar de suc de morcov si 1 kg de piersici curatate de samb uri si taiate felii.
Se pune totul intr-un borcan de sticla, care se introduce intr-un vas cu apa calduta. Se fierbe 10-12 minute pe baie de ab uri dupa primul clocot. Pe parcurs, se amesteca cu o lingura de lemn sterilizata.  Se pastreaza in frigider. Se beau cate 75 g dimineata, pe nemancate, dupa care se mananca o bucatica de unt.
Doza obtinuta este pentru o singura persoana. Ajuta si la vindecarea diferitelor afectiuni ale aparatului respirator, provocate de raceala, dar si pentru profilaxia lor.
* Constipatie, ocluzii intestinale, hemoroizi, hipertensiune, varice, aritmie (fibrilatie auri culara).

Se pun la fiert 5 l de apa de izvor, si cand da in clocot se adauga 500- 700 g de sfecla tocata si se ia de pe foc. Se infuzeaza 3 ore, apoi se strecoara. Se amesteca cu 150 g de zahar si o ling uri ta de drojdie uscata si se pune intr-un loc cald, pentru 24-36 de ore. (Tratamentul va avea efect pozitiv numai in caz de renuntare categorica la bauturi le alcoolice, inclusiv berea . Dupa 2-3 pahare de vin sau bere, bolile ocupa din nou pozitiile castigate si tratamentul trebuie inceput de la zero). Impreuna cu sfecla, in apa puteti sa adaugati si plante medicinale pentru afectiunile de care suferiti, de exemplu: matase de porumb, paducel, flori de castan etc.  
Dupa stoarcerea lichidului, din sfecla ramasa se modeleaza bilute de marimea corcoduselor si se pastreaza in frigider sau in congelator (daca sunt multe).  Dimineata, pe nemancate, se beau 300 ml de suc fermentat de sfecla. Daca dupa 30-45 de minute apare senzatia de foame, se mesteca incet si se inghite cate o biluta de sfecla. Procedeul se repeta ori de cate ori apare senzatia de foame. Daca ea nu dispare dupa consumul a 7-10 bilute de sfecla, se pot consuma si alte alimente.
* Curatarea organismului de metale grele si radioactive, dizolvarea placilor aterosclerotice din vasele sanguine
Se prepara un amestec din cantitati egale de suc uri din sfecla, morcov si ridiche neagra. Amestecul se toarna in sticle de culoare inchisa si se tine 3 ore in cuptorul incalzit slab. Se bea de trei ori pe zi cate o lingura, intre mese.
* Curatirea sangelui, intarirea imunitatii
500 g de sfecla si 500 g de morcov se taie marunt. Peste legume se toarna apa clocotita cat sa le acopere (cu 2 degete) si se fierb pe foc mic timp de 30 de minute. Cand legumele sunt fierte, se adauga cate o cana de stafide si caise uscate si se lasa sa mai fiarba 5 minute. Dupa racire, preparatul se amesteca cu 2 linguri de miere de albine si se lasa pentru 12 ore la racoare. 
Se consuma de trei ori pe zi, cate 100- 150 g , timp de o luna.  
Preparatul ajuta si la restabilirea fortelor organismului slabit dupa o boala grea.
* Depuneri de colesterol, constipatie
Trei litri de apa rece se toarna peste 1 kg de sfecla taiata marunt. Se adauga 6-8 crengute de urzica sau 2-3 frunze tinere de hrean. Urzica se schimba zilnic. Componentele se pun in camara, intr-un borcan. Se bea cate un pahar, de trei ori pe zi.
* Dezintoxicare - un pahar de frunze de sfecla tocate se amesteca cu un pahar de zahar si 3 litri de zer. Amestecul se pune la fermentat in loc cald, ferit de lumina, acoperit cu 3 strat uri de tifon.
Dupa doua saptamani se strecoara.  
Se beau cate unul, apoi cate doua pahare pe zi.
* Disbacterioza.
Flora intestinala se restabileste cel mai rapid daca se consuma sfecla marinata.
Modul de preparare: sfecla spalata bine se fierbe, se raceste, se curata de coaja si se taie felii subtiri. Inainte de a pune feliile in borcan, sfecla se cantareste. Pentru un kilogram de sfecla este nevoie de 1 litru de apa, 2 pahare de otet de mere, cate o ling uri ta de sare si zahar, 10 boabe de piper negru, 6 cuisoare si 2 foi de dafin. Marinata se aduce pana la punctul de fierbere si se tine pe foc slab, 3-5 minute. Otetul se adauga dupa racire. Marinata se toarna in borcan peste feliile de sfecla.
Se pastreaza la rece..  
* Gripa, raceala. Se amesteca 300 g suc de sfecla cu 200 g suc de rosii, cu sucul dintr-o lamaie, 5 ling uri suc de ceapa, 4 crengute de menta, sare, zahar si piper negru macinat (dupa gust). Dupa 2 ore, se scoate menta si se beau cate 50 ml suc cu inghitit uri mici, intre mesele principale.
* Hipertensiune. In medicina populara gasim foarte multe retete pentru reglarea tensiunii, in care ingredientul principal este sfecla. Se amesteca in parti egale suc de sfecla cu miere de albine si se beau cate 2 ling uri de trei ori pe zi. In loc de miere, puteti sa-l amestecati cu suc de paducel.
* Hipertensiune cu dureri de cap si edem al picioarelor. Se storc 300 ml suc de sfecla, se amesteca cu sucul dintr-o lamaie, 1,5 l de apa si 300 g de zahar sau miere de albine. Se tin ingredientele intr-un borcan de 3 l , acoperit cu tifon, intr-un loc cald, pentru fermentatie. Lichidul (gen sampanie) nu se pastreaza la frigider. Se beau, de 3-4 ori pe zi, cate 100-150 ml. Regleaza tensiunea arteriala, dispar durerile de cap si vajaiturile.  
* Litiaza renala. Se taie in felii subtiri 3-4 sfecle de marime medie, curatate de coaja.
Se pun intr-un borcan de trei litri.
Se toarna deasupra apa rece de izvor, in asa fel ca sa ramana un loc gol de 2-3 degete. Pe gura borcanului se pune un strat de tifon. Timp de 7-8 zile, borcanul se lasa la temperatura camerei, amestecand continutul zilnic, cu o lingura de lemn, apoi lichidul se strecoara in alt vas si se pastreaza in frigider.  
Preparatul se bea fara restrictii. Intre timp, se prepara o alta portie de bautura. In 5-6 luni, in afara de curatarea rinichilor de nisip, este posibila si imbunatatirea digestiei si reglarea tensiunii arteriale.
* Menopauza. Deseori, in perioada climacterica apar diferite dereglari, mai ales menstruatii abundente, cand se pierd cantitati mari de fier. Se bea suc de sfecla in portii mici (75-100 ml) de 2-3 ori pe zi.
* Pietre in colecist. Ca sa eliminati pietrele din colecist, concomitent cu alte metode, se foloseste si siropul de sfecla. Un kg de sfecla taiata felii subtiri se fierbe in 2 litri de apa, pana se obtine un sirop concentrat. Se beau cate 150 ml, de patru ori pe zi, cu 40 de minute inainte de masa.
TRATAMENTE EXTERNE
* Guturai. Se pun in nas picat uri de suc de sfecla. Pentru cei mai mici, sucul se amesteca cu apa fiarta si racita, ca sa nu-i usture tare.
* Lichen, eczeme, arsuri. Se aplica terciul din sfecla timp de 4-7 zile. Cataplasma se schimba de 5 ori pe zi. Pe arsuri, se pot aplica si frunzele de sfecla strivite in palme. 
* Limfostaza (elefantiazis). Edemul limfatic al picioarelor necesita un complex intreg de tratamente, printre care si comprese cu celuloza din sfecla ramasa dupa stoarcerea sucului. In acelasi timp, se bea si infuzie din frunze de patlagina. O lingura de frunze se infuzeaza in 250 ml apa fierbinte, pana la racire. Se imparte in 2 doze si se bea dimineata si seara, cu 30 de minute inainte de masa.
* Mastopatie. Terciul din sfecla tocata, pus intr-un tifon, se aplica pe locul bolnav, zilnic, 40-50 de minute. In acelasi timp se beau cate 50 ml de suc, de doua ori pe zi, cu 30 de minute inainte de masa, timp de 25 de zile.  
* Paradontoza. Se rade sfecla pe razatoarea mica. Terciul obtinut se aplica pe gingiile bolnave si se tine 25-30 de minute. Imbunatatirea se observa peste 5-7 zile, dar tratamentul trebuie repetat cateva saptamani (in functie de vechimea afectiunilor).
Test de sanatate cu suc de sfecla 
Medicina populara foloseste toate componentele sfeclei.  Sfecla contine multe substante benefice (betanina, saruri de potasiu) care au efecte pozitive asupra tensiunii arteriale, asupra nivelului de colesterol, a metabolismului lipidic in celulele ficatului si a intaririi peretilor vasculari.  
De regula, se stie ca sucurile de legume se beau imediat dupa ce au fost stoarse. Nu e si cazul sucului de sfecla, care nu se bea imediat, ci trebuie lasat 2-3 ore ca sa se evapore unele ingrediente ce produc efecte negative (dureri de cap, stari de greata etc.).  
Cu ajutorul sucului de sfecla ne putem testa starea de sanatate, facand un exercitiu simplu.
Se beau 100 ml suc de sfecla si se mananca o salata de sfecla cruda, data prin razatoarea fina. Se urmaresc schimbarile de culoare a urinei. Daca nu sunt prezente afectiuni serioase de sanatate, culoarea nu se schimba. Daca sunt probleme de sanatate, urina capata culoarea sucului de sfecla.    
Vin tonic din sfecla
In medicina populara, se foloseste din batrani o reteta cu actiune tonica generala, care se numeste "7 pahare". Se amesteca in cantitati egale cate 250 ml sucuri de: sfecla, morcov, ridiche neagra, usturoi, lamaie, miere de albine si vin rosu dulce (cabernet). Amestecul se pastreaza in vase de sticla, in frigider. Se beau cate 50 ml, de trei ori pe zi.
Cantitatea - 1750 ml - reprezinta o cura care se repeta de cinci ori pe an, cu pauze de 3-4 saptamani.
Preparatul se recomanda pentru revitalizarea organismului dupa interventii chirurgicale, chimioterapie si in timpul tratamentelor de lunga durata.
SFECLA si CANCERUL
Folosirea sucului de sfecla in vindecarea bolnavilor de cancer se practica in medicina populara de mii de ani.
Pigmentul din planta este actorul principal in lupta cu cancerul.
Doza zilnica minima de pigment se afla intr-un kilogram de sfecla, echivalentul a 250-300 ml de suc, care trebuie consumat fara pauze, tot restul vietii.
Pigmentul nu este toxic, nu se descompune in procesul de prelucrare termica si nici in procesul de digestie. Calitatile lui terapeutice se pastreaza si dupa fierbere la 100 grade Celsius, timp de 2 ore.
Consumul regulat de sfecla sub orice forma normalizeaza VSH-ul bolnavilor, restabileste apetitul, scade efectele negative ale tratamentelor cu radiatii. Se recomanda feluri de mancare unde sfecla este amestecata cu fulgi de ovaz, hrean, banana sau lapte prins.
In Centrul oncologic de la Moscova, li se prescrie bolnavilor sa consume zilnic cate 250 g de sfecla cruda, data pe razatoare fina, in 3-4 reprize. Daca sfecla cruda nu este acceptata de organismul bolnavului, ea se inlocuieste cu 300 ml de suc. Dupa trei saptamani de administrare, bolnavilor li se imbunatatesc analizele de sange si starea generala de sanatate. Persoanelor cu cancer mamar si de piele li se aplica, de 4-5 ori pe zi, pansamente cu suc de sfecla, pentru micsorarea locului afectat. 

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Tehnologie de ultimă oră pentru albirea dinţilor

Clinica stomatologica ANATOMICDENT este singura clinica din IASI care are in dotare ultima tehnologie Beyond de albire a dintilor, acceleratorul Beyond Polus. Acesta este un sistem de albire pentru uz “in office” care activeaza gelul pe baza de peroxid de hidrogen. Albirea se produce in urma aplicarii substantei de albire pe parcursul a 3 sesiuni cu durata de 10 minute fiecare. Sistemul este multifunctional:
1. combina lumina halogen cu cea LED (LightBridge technology) pentru albirea ambelor arcade dentare;
2. contine un dispozitiv de albire tip SPOT pentru albirea unidentara (a unui singur dinte);
3. contine un dispozitiv tip LED pentru polimerizarea (intarirea) protectorului gingival
Are avantajul de a putea fi alese 3 intensitati de lucru: usor, normal si intens in functie de particularitatile fiecarui caz in parte.
Pe langa tehnologia Beyond de filtrare, acceleratorul Polus prezinta:
• un ecran tip TOUCH de unde se monitorizeaza timpul de lucru, intensitatea luminii, inaltimea bratului ce are conul de lumina;
•  o telecomanda WIRELESS pentru pacient care are un buton de urgenta CALL(sonerie), un buton pentru pauza si un buton pentru continuarea ciclului de albire dupa momentul de pauza.
Contact Clinica stomatologica Anatomic Dent Iasi:
Adresa: Str. Otilia Cazimir, Nr. 15, Iasi, judetul Iasi, 700400
In spatele Universitatii “Petre Andrei”, langa Hotel Studis; Tel. fix: 0332 140 506
Tel. mobil: 0729 496 000; Email: office[@]anatomicdent.ro

vineri, 5 aprilie 2013

Programul medicilor în Policlinica Spitalului judetean "Mavromati" Botoşani

ORL
1. Apetroaie Cristina - Luni (7 - 14)
2. Roman Carmen - Miercuri (7 - 14)
3. Jilavu Daniela - Joi şi Vineri (7-14) in saptamana impara si
Joi (7-14) in saptamana para
4. Ostavciuc Beatrice - Marti (7-14) in saptamana impara si
Marti si Vineri (7-14) in saptamana para

NEFROLOGIE
 1. Andrei Carina Daniel, de Luni până Vineri (10-11)
2. Buhai Adriana, de Luni până Vineri (7-10/16-19)

MEDICINĂ INTERNĂ
(Cabinet Interne 20)
1. Andrioaie Mariana- L (11-12); M (7-9); M (10-12); J (10-11); V (11-14)
2. Andronic Doinita L (7-9); M (9-11); M (12-13); J (7-9); V (7-9)
3. Enache Cornel - Luni si Joi (12-14)
4. Rujinschi Tatiana L (9-11); M (11-13); M (7-10); J (11-12); V (9-10)
5. Alexandroaie Bogdan - Marti (13-14); Joi (14-21); V. (10-11)
6. Stefan Daniela - Marti (14-21); Miercuri (13-14); J (9-10)

(Cabinet Interne 22)
1. Puiu Daniela - Luni, Miercuri, Vineri (11-14)
2. Bocancea Cristina - Luni, Miercuri, Vineri (7-11)
3. Cardas Elena - Luni, Miercuri, Vineri (14-21) 
şi Marti, Joi (7-14)

GERIATRIE SI GERONTOLOGIE 
Puiu Laura Paraschiva - de Luni până Vineri (7-14)

GASTROENTEROLOGIE
Arhip Oana - Miercuri şi Joi (12-13)
Taran Andrei - Luni, Marti şi Joi (14-21); Miercuri (7-12/13-14)
Vineri (7 - 14) - SAPTAMANA IMPARA
Luni (7-14) - SAPTAMANA PARA)
Hurmuz Elena Ionela - Luni, Marti si Vineri (7-14); Miercuri (14-21);
Joi (7-12/13-14)- SAPTAMANA IMPARA
Luni (14-21) - SAPTAMANA PARA

DERMATO-VENEROLOGIE
1. Andrieş Magdalena - Luni şi Miercuri (14-19);
Marti, Joi si Vineri (8-13)
2. Zăiceanu Marius- Luni si Miercuri (12-13);
Marti, Joi si Vineri (13-14)
3. Gheorghita Anuta - Luni si Miercuri (13- 14)
Marti, Joi si Vineri (14-15)

NEUROLOGIE
Stână Elena - de Luni până Vineri (7- 14)

UROLOGIE
Gorodenco Petru - de Luni până Vineri (7-14)

ORTOPEDIE SI TRAUMATOLOGIE
1. Murăraşu Hanelori - Marti (7-14)
2. Ghimpu Sorin - Miercuri (7-14)
3. Malancea Radu - Vineri (7-14)
4. Bocancea Daniel - Luni şi Joi (7-14)

CARDIOLOGIE
1. Matei Maria- Luni şi Miercuri (7- 10.30);
Marti si Joi (10.30-14.00)
2. Chiorescu Lăcrămioara - Luni şi Miercuri (10.30 - 14.00)
Vineri (7.00 - 10.30)- SAPTAMANA IMPARA
Vineri (10.30-14)- SAPTAMANA PARA
3. Ciobica (Radu) Laura - Marti si Joi (7-10.30)
Vineri (10.30 - 14) - SAPTAMANA IMPARA
Vineri (7- 10.30) - SAPTAMANA PARA

DIABET ŞI BOLI DE NUTRIŢIE
1. Galiano Carmen - Luni, Miercuri, Vineri (7-17.30)
Marti, Joi (14-21) - SAPTAMANA IMPARA
Vineri (14-21) - SAPTAMANA PARA
2. Tibuleac Nicoleta - Luni, Miercuri, Vineri (14-21)
Marti, Joi (7-17.30) - SAPTAMANA IMPARA
Vineri (7- 17.30) - SAPTAMANA PARA

ENDOCRINOLOGIE
1. Radu Dan - de Luni până Vineri (11-12)
2. Moldovanu Carmen - Luni, Miercuri, Vineri (7-11/12-14);
Marti, Joi (14-21) - SAPTAMANA IMPARA
Vineri (14-21)- SAPTAMANA PARA
3. Vasilică Rodica - Luni, Miercuri, Vineri (14-21)
Marti, Joi (7-11/12-14) - SAPTAMANA IMPARA
Vineri (7-11/12-14) - SAPTAMANA PARA)

PNEUMOLOGIE
Rotundu Ioan - de Luni până Vineri (8-15)

PEDIATRIE
1. Ionită Elena- de Luni până Vineri Amb- Sav (7.30-11)
de Luni până Vineri (12- 14.30)
2. Vasilică Mariana- de Luni până Vineri (Amb - Sav - 11-12)

OFTALMOLOGIE
1. Mimor Valentina - de Luni până Vineri (7-12)
2. Lăpuşneanu Cristina - de Luni până Vineri (12-14)

ONCOLOGIE
1. Movanu Mirela - de Luni până Vineri (12- 14)
2. Roşioru Benonia - de Luni până Vineri (7- 9.30)
3. Cojocaru Tereza - de Luni până Vineri (9.30-12)

marți, 2 aprilie 2013

Mici secrete despre castravete

Castravetele  nu  este  numai  o  leguma  potrivita  pentru  salate si  mancaruri  usoare  de  vara.  Aceasta  leguma  are  proprietati uimitoare, care  te  pot  scapa  din  situatii  jenante  din  viata ta  cotidiana. 
Iata,  mai  jos, cateva  lucruri  interesante despre  castravete:                                         
1. Castravetii  sunt  legume  care  contin  majoritatea  vitaminelor de  care  ai  nevoie  intr-o  zi . Un  singur  castravete  contine vitaminele  B1, B2, B3, B5, B6, acid  folic (B9), vitamina  C, calciu,  fier,  magneziu, fosfor,  potasiu.
2. 
Te  simti  obosit  dupa  amiaza?  Uita  de  cafea  sau  alte bauturi  energizante  si  mananca  un  castravete.  Castravetii sunt  o  bogata  sursa  de  vitamine  B  si  carbohidrati  care iti  vor  da  energia  de  care  ai  nevoe  la  finalul  zilei.
3. Te-ai  saturat  de  aburul  de  pe  oglinda  din  baie care apare  de  fiecare  data  cand  te  speli?  Atunci  incearca  sa freci  oglinda  cu  o  felie  de  castravete.
Aceasta,  nu  numai ca  va  elimina foarte  repede  aburul,  dar  va  oferi  baii tale o aroma proaspata 
4.  Melcii  dau  tarcoale  gradinii  tale  si  fac  ravagii  in rasaduri?
Atunci  pune  pe  o  farfurie  de aluminiu  cateva  felii  de castravete  si  gradina  ta  va  scapa  tot  sezonul  de  musafiri nepoftiti.  Chimicalele  din  castravete  reactioneaza  cu aluminiul  farfuriei  si  emana  un  miros  imperceptibil  pentru oameni, dar  care  este  neplacut  pentru  daunatori, care  vor elibera  zona.
5. 
Vrei  sa  elimini  celulita  intr-un  mod  cat  mai  rapid, inainte  de  a  merge  la  piscina  sau  la  plaja? Ei  bine, tot castravetele  te  va  salva:  freaca  cateva  felii,  pe  zonele - problema  si  in  cateva  minute pielea  ta  va  arata  mult  mai bine.  Substantele  din  castravete  au  un  efect  pozitiv  asupra colagenului  din piele,  si  vor  face  ca  pielea si  tenul  tau  sa  fie  mai ferme  si  mai  compacte. Astfel vei reduce  semnele  vizibile  de  celulita  si  chiar  si  ridurile.
6. Vrei  sa eviti  mahmureala  sau  durerile  de  cap?  Mananca  o  bucata  de castravete  si  te  vei  trezi  proaspat  fara  dureri. Castravetii contin  suficiente  cantitati  de zahar  si  vitamina  B care  vor  inlocui  pierderea  nutrientilor  din  corp,  dupa  momentele de solicitare mai intense. Cu  un  singur  castravete vei  mentine  echilibrul nutrientilor  din  corpul  tau,  si  vei  evita  atat  durerile  de cap  cat  si  mahmureala.
7.  Esti  la  cura  de  slabire  si  simti  ca  foamea  iti da  tarcoale ? Consuma  cateva  felii  de  castravete. Acestia  au  fot folositi  timp  de  secole  de  catre  exploratorii  europeni pentru  mese  mici, care  sa  le  ofere  nutrientii  de  care  aveau  nevoie  si  sa  previna  ingrasarea.      
8 . Ai  o intalnire  importanta, insa  ai  realizat  ca n-ai  timp  sa-ti cureti  pantofii?  Atunci, freaca  o  felie  proaspata de castravete  pe  pantof.  Chimicalele  din  aceasta  leguma, iti  vor face  pantofii  sa  straluceasca si  vei  tine  la  distanta  si  apa.
9.  Daca  ai  probleme  cu  scartaitul balamalelor  de  la  usi, aplica  putin suc  de  castravete  pe zona - problema; vei  vedea  ca  scartaitul  dispare.
10.  Esti  stresat?  Nu  ai timp  pentru  cateva  momente  de  relaxare? Taie  un  castravete in  mai  multe  felii, pe  care  le  pui  intr-o  oa
la  cu  apa fierbinte.  Castravete  va  reactiona  cu  apa fierbinte  si  vor  emana o  aroma proaspata  si  relaxanta. Stiintific, este demonstrat  ca  aceasta  aroma  reduce  stresul.
mamelor cu copii mici   si  a celor  care  se  pregatesc  pentru  examene.
11.  Tocmai  ai  luat  masa la serviciu  si  n-ai  guma  de  mestecat  sau  bomboane  mentolate pentru corectarea mirosului gurii? Tine  apasat  o  felie  de  castravete  in  gura. Chimicalele  din aceasta  leguma vor  elimina  bacteriile  care  sunt  responsabile de  mirosul  neplacut.    
 12.  Cauti  o  solutie " verde" pentru a  curati  robinetii  si  chiuvetele  sau  alte  obiecte  din otel? Freaca  obiectele  respective  cu  o  felie  de castravete;  acestea vor  straluci de  curatenie  si  nu  iti  vei  distruge  degetele  si unghiile cu  substante  toxice.
13. Ai  scris  ceva  cu  stiloul  sau  cu  pixul  si  ai facut  o  greseala?  Cu  coaja  unui  castravete  sterge  incet greseala  scrisa.  Aceasta  metoda  o  poti  folosi  si  pentru
creioane  si  markere.
(Text primit pe mail)

miercuri, 27 martie 2013

Colegiul medicilor Botoşani şi statuile altor timpuri...

Fotografii, Carmen Moraru
Adresa: Str. Marchian, nr. 11, Botoşani, tel/fax 0231/515.508
Preşedinte dr. Doru Culiceanu
Vicepreşedinti: dr. Ecaterina Chihaia, dr. Radu Malancea, dr. Hanelore Murăşanu
Secretar dr. Romică Coşoveanu



„Colegiul Medicilor din Romania are competenta de solutionare numai a
plangerilor formulate impotriva membrilor sai medici.
Va informam ca plangerea, sesizarea impotriva unui medic se adreseaza
colegiului al carui membru este medicul, conform regulilor procedurale
art. 109 alin. (1), (2) si (3) din Statutul Colegiului Medicilor din Romania , ca prima instanta de judecata , dupa care daca nu veti fi multumit de decizia colegiului teritorial aceasta poate fi contestata si se solutioneaza de catre Comisia Superioara de Disciplina de la nivelul Colegiului Medicilor din Romania.
*Plangerea va fi inregistrata numai daca contine elemente de identificare nume, prenume, si locul de munca ale medicului impotriva caruia se face precum si numele, prenumele, adresa si semnatura petentului.
Plangerea se va depune personal sau prin mandat cu procura ori poate fi
trimisa prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Nu se vor inregistra
plangerile trimise prin fax ori depuse in copii, conform regulilor procedurale art. 109
alin. (1), (2) si (3) din Statutul Colegiului Medicilor din Romania si conform art. 443
alin. (1) din Legea 95/ 2006, lege privind reforma in domeniul sanatatii.
Va informam deasemenea ca actiunea disciplinara poate fi pornita in
termen de cel mult 6 luni de la data savarsirii faptei sau de la data cunoasterii consecintelor
prejudiciabile.conform art. 449 alin. (1) din legea 95/2006.
Dr. Dragan Romina
Consilier Departamentul de Jurisdictie Profesionala si Deontologie Medicala
Colegiul Medicilor din Romania”


Spitalul Judeţean de urgenţă "Mavromati" Botoşani

 Date contact: ADRESA: Str.Marchian nr.11, cod 710211, Cod fiscal 4557951
TELEFON : 0231.518812; FAX: 0231.517780; e-mail : spital_mavromati@yahoo.com
 27 martie 2013. Fotografii, Carmen Moraru

marți, 26 martie 2013

Picioare frumoase şi sănătoase pe timp de vreme caldă

* după o iarnă întreagă în care am purtat ghete sau cizme, în care picioarele stau lejer, actualele temperaturi agreabile generează, implicit, constrângeri asupra picioarelor, ce sunt “garnisite” cu pantofi sau sandale nu întotdeauna comode *
În plus, zilele însorite au dat undă verde plimbărilor, excursiilor şi chiar concediilor. Din aceste raţiuni, este important să acordaţi o atenţie deosebită potenţialelor probleme pe care le pot aduce anotimpurile mai calde. Pentru a avea picioare sănătoase, medicii vin în întâmpinarea dumneavoastră cu sfaturi care vă garantează o primăvară şi o vară liniştita, fără vizite... neplăcute la doctor.
Sfaturi de sezon
1. Evitaţi să mergeţi desculţi
Se apropie Paştele şi “liberele” de 1 mai, aşa că mai toţi vom ieşi la iarbă verde şi, dacă vremea va permite, unii chiar la mare. Şi într-un loc şi în altul, veţi fi tentaţi să mergeţi desculţi, lucru ce trebuie evitat. Astfel, vă veţi feri picioarele de accidente nefericite, leziuni provocate de obiecte ascuţite sau afecţiuni, cum ar fi piciorul atletului sau dermatofitoze, respectiv infecţii fungice, care sunt favorizate de umezeală şi transpiraţie.
Totodată, evitaţi apariţia negilor, ce apar, de regulă, pe mâini sau picioare, cauzaţi de o infecţie virală;
2. Igiena zilnică
Zilnic, menţineţi-vă picioarele curate şi uscate. Aplicaţi o cremă sau un unguent anti-fungic pe pielea crăpată sau escuamată. “E nevoie de o toaletă corectă nu doar seara, ci şi ziua, când ajungeţi acasă. Alternanţa apă caldă – apă ceva mai rece, e benefică, mai ales atunci când e urmată şi de masaj”, subliniază Doina Darie, medic primar medicină de familie. Pentru a atenua stresul resimţit de sistemul circulator, după masaj ţineţi picioarele ridicate 10-15 minute;
3. Plimbaţi-vă cât mai des
Bucuraţi-vă de vremea frumoasă şi mergeţi la plimbare cât mai des posibil. Plimbarea este considerată a fi cel mai bun exerciţiu aerobic pentru picioare şi vă conferă un tonus excelent;
4. Folosiţi şosete
Chiar dacă temperaturile cresc, este indicat să purtaţi şosete, pentru protecţia picioarelor. Acestea trebuie să fie din fibră acrilică sau bumbac şi schimbate cel puţin o dată pe zi. În plus, folosiţi o pudră sau un spray antiperspirant, pentru a păstra prospeţimea picioarelor;
5. Cremă de protecţie şi pedichiura
În cazul în care vă încălţaţi des cu sandale sau papuci, folosiţi crema de protecţie împotriva razelor solare şi pentru pielea picioarelor. Loţiunea se aplică pe degete şi pe laba piciorului, cu 20-30 de minute înainte de ieşirea din casă. În perioada mai caldă, acordaţi atenţie pedichiurii. Este preferată cea dreaptă, ideală pentru menţinerea igienei;
6. Exerciţii fizice în timpul călătoriilor
Dacă sunteţi nevoiţi să călătoriţi mult cu avionul sau maşina, flexaţi-vă în mod regulat picioarele şi degetele. Dezmorţiţi-vă gleznele prin mişcări şi rotiri succesive şi, dacă este posibil, faceţi câţiva paşi.
Atenţie! Imediat ce aţi sesizat o rană sau un semn de infecţie, apelaţi la medicul ortoped, deoarece durerea de picioare nu este normală!
Ghid de îngrijire pentru picioare obosite
Activităţile sedentare sunt o caracteristică a omului contemporan. De aici decurg o multime de neplăceri, cea mai frecventă fiind cea a picioarelor obosite, grele sau umflate. Dacă senzaţia e remediată la timp, poate fi limitată doar la stadiul de disconfort. 
Dacă, însă, este trecută cu vederea şi, în plus, este dublată de o încărcătură genetică nefavorabilă, atunci disconfortul se transformă în boli varicoase, tromboflebite, ulcere de gambă, edeme ş.a. Dacă aveţi astfel de probleme şi un stil de viaţă sedentar, puteţi evita senzaţia de picioare "grele" respectând câteva reguli simple:
- Evitaţi să staţi mult timp în aceeaşi poziţie. Pentru a stimula circulaţia sangvină, ridicaţi-vă din când în când de pe scaun şi faceţi câţiva paşi;
- Scoateţi picioarele din pantofi şi, dacă e posibil, întindeţi-le pe un suport aflat ceva mai sus decât corpul (moda americană a picioarelor puse pe birou are, astfel, o scuză). Sigur, această poziţie presupune şi o igienă corporală impecabilă!
- Evitaţi poziţia încrucişată a picioarelor, deoarece întrerupe circulaţia;
- Dacă e nevoie, apelaţi la ciorapi speciali, realizaţi pentru cei care au o circulaţie venoasă defectuoasă (se găsesc în farmacii);
- Încercaţi să staţi afară măcar 20 de minute din cele opt ore de lucru, ca să vă bucuraţi de lumina directă a soarelui şi de aer curat.
Încălţămintea potrivită, esenţială pentru sănătatea picioarelor
Este indicat să cumpăraţi încălţăminte cât mai confortabilă, pe care a doua zi să o alternaţi cu altceva. Asta deoarece durează 24 de ore până când pantofii se usucă, după ce au fost purtaţi. “Calitatea încălţămintei este foarte importantă. În plus, trecerea de la iarnă la anotimpul cald trebuie făcută treptat, iar încălţămintea cumpărată e bine să fie cu jumătate de număr mai mare. În ce-i priveşte pe tinerii care preferă tocurile foarte înalte sau talpa plată, e bine să nu uite că e nevoie de menţinerea curburii fiziologice”, precizează Doina Darie, medic primar medicină de familie. Alte detalii ce trebuie avute în vedere:
* Când sunteţi la cumpărături, examinaţi cu atenţie bombeul pantofilor şi asiguraţi-vă că partea din faţă e suficient de largă şi comodă, astfel încât degetele să nu fie strivite sau înghesuite. Cât e cald, pielea nu trebuie să fie "încorsetată" şi este important să "respire" în voie. Pantofii cu vârf ascuţit pot irita deformaţii deja existente ale oaselor degetelor şi ale labei piciorului, sau pot agrava infecţii ale pielii, de aceea sunt preferaţi pantofii cu "botul" rotund;
* Dacă vreţi să vă testaţi proprii pantofi, trasaţi-vă forma tălpii pe o coală de hârtie şi apoi aşezaţi pantoful pe această urmă. Dacă degetele de pe foaia de hârtie "ies" şi se văd în afara pantofului, înseamnă că "botul" acestuia este prea strâmt, prea ascuţit sau prea îngust;
* Pentru copii, este preferabil să cumpăraţi modele de încălţăminte care nu permit piciorului să alunece şi care oferă o flexibilitate sporită: sandale sport, sau pantofi care sustin "glezna" piciorului. Este crucial ca acei mici să poarte pantofi de sport adecvaţi atunci când fac atletism sau exerciţii fizice;
* Persoanele care suferă de diabet trebuie să acorde o importanţă deosebită îngrijirii picioarelor în timpul verii. Din cauza unei afecţiuni comune şi des întâlnite la diabetici - neuropatia periferică sau aşa-numita "amorţeală" a picioarelor -, există riscul ca aceştia să nu sesizeze o crăpătură sau o tăietură apărută pe pielea picioarelor sau în talpă, cauzată, de regulă, de un spin, un ciob, o aşchie sau alte obiecte ascuţite;
* O neplăcere frecventă când se încălzeşte o reprezintă călcâiele... crăpate. Pielea uscată şi crăpate din zona călcâielor e aşa, de regulă, din cauza pantofilor sau a încălţămintei cu călcâiul decupat (inclusiv sandalele). Pentru a evita această problemă, chiar vara este preferabil să alternaţi încălţămintea închisă, de tip pantof, cu sandalele sau şlapii (ocazional). În plus, folosiţi o cremă hidratantă şi emolientă pentru pielea călcâielor. Tratată în mod corespunzator, aceasta îşi va recăpăta elasticitatea;
* Sandalele sport oferă picioarelor un plus de sprijin şi de aceea reprezintă o alegere ideală în timpul anotimpurilor calde: pielea se aeriseşte în mod adecvat, iar talpa şi glezna sunt mult mai bine susţinute;
* Medicii nu recomandă însă folosirea şlapilor sau a sandalelor cu şiret între degete. Acest tip de încălţăminte poate irita foarte mult pielea dintre degete şi poate cauza apariţia unor iritaţii, băşici sau bătături.
Reguli alimentare de bază
Pentru a avea picioare frumoase, renunţaţi gradual la mâncărurile nesănătoase, cum ar fi grăsimile de origine animală, în favoarea celor nesaturate, cum ar fi acizii graşi Omega-3 şi Omega 6 din cod, somon, uleiuri de porumb, măsline, nuci, alune de pădure, migdale. Evitaţi alimentele ce conţin carbohidraţi simpli precum zahărul, dar şi produsele care contin zahăr. Consumaţi fibre pe care le găsiţi în anumite fructe, legume si în cerealele integrale. Este de preferat să fie consumate dimineaţa, în cantităţi importante, pentru că dau senzaţia de saţietate şi nu îngraşă. Sunt indicate fructele şi legumele cu proprietăţi diuretice: morcovi, castraveţi, ceapă şi suc de lămâie. E bine să vă hidrataţi corect. Beţi cât mai multă apă, eventual plată, şi mai puţină cafea sau lichide (sucuri dulci, carbogazoase). E recomandată reducerea consumului de sare, alcool şi cafea.
Remedii neconvenţionale
* Se pune un strat de pietre mici, fără colţuri, într-un lighean sau în cadă. Se toarnă peste ele apă caldă şi puţin ulei de baie şi se calcă peste acestea timp de 15-20 minute;
* Se fac băi calde cu infuzie de soc. Se pun 5 pliculeţe sau 5 linguriţe de plantă uscată la un litru de apă fierbinte, se acoperă, se lasă 15 minute, apoi se toarnă într-un lighean cu 2 l apă caldă. Se mai adaugă şi 2-3 picături de ulei de mentă sau de lămâie şi se ţin picioarele în apă 15 minute.